luni, 26 noiembrie 2012

Despre caracterul mostenit sau lupta cu firea





“Isi da arama pe fata”
“Ce se naste din pisica tot soareci mananca”
“Capra sare masa, iada sare casa”

Forme usoare ale unei intelepciuni profunde si triste: “Pe zi ce trece, devenim parintii nostri.“

Mi-am invatat copiii sa se uite, in primul rand, la caracterul celor cu care se insotesc pentru drumuri mai scurte sau mai lungi. Si daca au prilejul sa le intalneasca parintii, sa nu ezite sa ii priveasca cu atentie si sa incerce sa vada in ei pe copiii lor sau, mai degraba pe adultii care vor deveni prietenii lor, tineri acum...

Firea mostenita este cea care insoteste determinist omul in momentele importante din viata lui. Peste ea se suprapun mai mult sau mai putin fericit educatia in forma primita sau autoimpusa si marca mediului de viata. Intre toate acestea este o lupta continua, pana ajung intr-un echilibru care confera o tendinta inertiala in viata.

Copil fiind eram fascinat de povestea omului de stiinta care a luat un cimpanzeu, l-a dresat, l-a imbracat si l-a insinuat cu succes in inalta societate. Incerca in felul acesta sa isi argumenteze teza ca educatia primeaza firii, oricat de puternica ar fi marca celei din urma. Spectacolul revenirii furtunoase a firii innascute, de maimuta,  mai presus de dresaj, pedepse sau recompense, este  fantastic iar morala romanului este demolatoare.

Oamenii “renunta” si se lasa in voia firii personale atunci cand nu vor sa mai lupte.
Cand sunt prea obositi sa mai lupte. Sau nu mai fac fata, cedeaza presiunilor. Presiuni constante sau de scurta de durata dar intense. Sau puterea ispitelor este dincolo de “barierele” dobandite prin educatie. Defectele sau pacatele din fire ies la iveala peste “spoielile de educatie” ca printr-o haina care imbatraneste si plesneste pe la incheieturi.

Cand firea invinge, omul intra intr-o inertie care “ne-luptata” la timp nu mai poate fi oprita din picaj. Inertia aceasta nu este neaparat violenta dar ea devine incontrolabila.

Banalitatea vietii este determinata de cele mai multe ori de aceasta disproportie. Sindromul omului comun fara repere puternice dobandite prin educatie. Acolo sunt 80% din oameni care nu fac decat sa isi urmeze  destinul de familie, puternic marcat cultural si genetic.



Cateodata “torentul” de neam are o forta cutremuratoare. Sunt pacate de familie, de generatii, care izbucnesc cu violenta si cu care este imposibil sa lupti. Anul acesta am vazut un astfel de “scenariu” cu un pusti care in mod ilogic iese din normalitate si incepe sa repete fidel scenariul vietii tatalui lui care facuse exact acelasi greseli la varsta lui. Tot ce invatase pana la acel moment, educatia duhovniceasca pe care o avea, mediul bun in care se integrase, devin neputincioase in fata fatalitatii destinului lor de neam bantuit de trecutul unui bunic tortionar.

Am vazut oameni care si-au vandut sufletul ca sa iasa din matca destinului familial. In actele lor nu se mai vede vointa personala. Se vad doar pornirile necurate si bolnave in drumul spre iad prin iluzia puterii vremelnice.

Oamenii care au destin dincolo de fire sunt cei cu har. Ei sunt daruiti de Dumnezeu pentru rugaciunile unui bunic, pentru o fapta buna, pentru rabdare in ispite, pentru rugaciune sincera. Confirmarea lor vine, de cele mai multe ori, la final si in cele mai multe cazuri prin cruce. 

Cand omul imbatraneste fara Dumnezeu, corpul renunta sa mai lupte cu boala, creierul cu caracterele mostenite si sufletul cu firea pacatoasa.

Niciun comentariu: