Singuratatea dreptatii

Din sintagma “a murit cu dreptatea in mana” lipseste cuvantul singur.

In ispita dreptatii si a indreptatirii omul sacrifica fericirea personala, apropierea semenilor, dragostea si adeseori libertatea.

Am intalnit un om care se afla in inchisoare pentru o fapta cu aparenta de virtute sociala. A intervenit intr-o altercatie in care doi golani o bruscau pe o femeie pentru ca masina lor si a ei se lovisera in trafic. S-a dat jos, a pus mana pe un par si i-a “intins” pe cei doi agresori. Acum era in inchisoare.

- Trebuie sa recunosti ca te-ai crezut putin Superman!

- Si acum daca s-ar intampla as face la fel, mi-a raspuns.

- Ai iesi din inchisoare, s-ar repeta scena si ai intra din nou in inchisoare. De cate ori ai face lucrul asta?

- Inteleg unde bati, si atunci cum ar fi trebuit sa fac?!

Am un apropiat care la o varsta inaintata se lupta cu mainile inclestate pe dreptate. Atunci cand am incercat sa ii mediez conflictul si sa ii eliberez batranetile m-a urat. 

Ii luam obiectul luptei si “nici macar eu nu ii dadeam satisfactia dreptatii”

- Ar fi vrut si el sa ii spui vecinului ca nu avea dreptate! mi-a zis sotia omului.

Si-a pierdut apropierea copiilor, a nepotilor, lumea fuge de roiul de “albine otravitoare” care il insotesc tot timpul: argumente juridice, martori, evidente… dar nu conteaza... Dreptatea lui va invinge!

Acuzarea pe nedrept mi-a oferit cea mai puternica lectie de smerenie. Mi-am descoperit prin ea resorturile profunde al mandriei mele ascunse. Am invatat sa o recunosc, sa imi respect aceasta limita si uneori sa o gestionez chiar cu pretul umilintei.

Ce imi este foarte greu sa abandonez, insa, este cadrul logic, rational.

Mi-am format gandirea dupa modelul platoselor impenetrabile ale argumentelor matematice din redactarea de solutii de probleme, care trebuiau sa aiba o succesiune logica fara cusur. Nu este "evident" nimic! Totul pleaca de la lucruri recunoscute axiomatic sau cu demonstratii acceptate ca fiind adevarate iar noul adevar se construieste trecand prin alte adevaruri succesive legate intr-o insiruire bine argumentata.

Deformarea aceasta profesionala a mea face adesea ca explicatiile mele sa fie aparent redundante, cu detalii plictisitoare dar, altfel, in respectul unei logici impenetrabile. Singura forma de a evada din aceasta incorsetare este poezia, expresia literara, aluziva, sugestiva, alunecarea in metafora.

Eu nu pot sa ma exprim intr-un mod serios si sa sar, intre doua adevaruri, cinci pasi intermediari ai demonstratiei ca sa spun apoi, in schimb:

- Aici trebuie sa ma crezi pe cuvant!!

Ce ma omoara, insa, este atunci cand intr-un sir de argumente logice se insinueaza un fals sau o aparenta logica, o omisiune asumata sau superficiala a argumentului, dar toate acestea cu pretentia obraznica de a accepta autenticitatea demonstratiei.

- Ce atata scrupulozitate?! Fata nu s-a culcat decat cu un singur barbat si cu ala doar de doua ori! Deci este ca si virgina!

Fizicianul ar face o aproximare si ar merge mai departe ignorand diferentele care nu altereaza major rezultatul. Eu am trait totdeauna constient ca un fals cat de mic poate implica prin dezvoltari logice, apoi, ca fiind adevarat orice fals altfel evident. Falsul implica orice!

Nu stiu… NU AM DREPTATE?!

Tonul curajului. "Uniti strivim! (coruptia)"

Am stat de vorba cu un om de afaceri islandez a carui companie restructureaza business-uri all over the world. Omul avea un background profund dezinhibat. A studiat in US, si a  facut apoi business in Mexic cu tunna fish for sushi. Pestele ton se pescuieste in ocean apoi este adus in bazine si hranit artificial un an sau doi pana se face de o jumatate de metru sau mai mare. Se  iau atunci unul cate unul si se omoara rapid ca sa nu se streseze si sa nu altereze gustul carnii.

Birocratia in Mexic este infioratoare. Daca se urmeaza circuitul actelor se strica pestele. Avantajul coruptiei este ca totul se rezolva imediat daca cunosti persoana potrivita, platesti si conteinerele pleaca spre Japonia.

Afacerile facute de el in Franta au dat faliment. Daca businessul nu merge, aici nu poti restrange compania si nu poti restructura personalul pentru ca legislatia muncii face din angajat un tabu. Muncitorul este suveran. Mai exista solutia sa ai mai multe companii mici cu mai putin de 50 (sau 15, nu stiu sigur) de angajati si atunci  nu intri sub incidenta legii. Cand nu au mai avut ce face, au gasit pe cineva, i-au mai dat 1 mil de euro si i-au pasat afacerea, pentru ca era mai ieftin decat orice restructurare.

In acelasi timp a mai stat la masa cu noi un intelecual spaniol, Jessus, un nume foarte popular in tara lui, ca si in mexic. El nu este de acord ca problemaele Europei sunt legate de birocratie si etatism. Ne-a explicat la amandoi ca in Spania sunt bani si ca si Europa are bani, trebuie doar ca cineva sa ii redistribuie just si atunci educatia va fi gratuita, sanatatea la indemnana oricui asistenta sociala pe toate drumurile iar cultura pusa la locul ei binemeritat. Nu sistemul este de vina ci oamenii care il intretin si deturneaza idealurile socialiste.

Este un om educat, saizeci de ani, a facut multe, a studiat drama in Paris, vorbeste franceza, engleza, cea ce pentru un spaniol…

I-am explicat ca utopiile sunt bune ca apa in bocanci si ca oamenii sunt oameni pentru ca Dumnezeu nu ar fi facut fara rost un al doilea Rai pe Pamant. Dar pentru ei Dumnezeu este veriga lipsa din viata lor iar Statul “Atotstivuitorul” este chemat sa preia atributele Lui.

Ma intorc la prietenul islandez si il chestionez, fascinat de curajul lui antreprenorial, incercand sa vad care sunt resorturile prin care o cultura mare dintr-o tara mica isi arunca oameni in lume ca sa o cucereasca.

*

In avionul de la Istanbul la Baku se pun filme. Si la dus si la intors au pus doua monstruozitati cinematografice care induceau pasagerilor lipiti de ecrane un sentiment de teama paralizanta.

Baku este un oras cu o poleiala capitalista dar cu oameni tristi si profund speriati.

Nimeni nu are curaj sa critice, afacerile le fac doar cativa oligarhi legati cu statul iar cea mai mare cladire din oras are acoperisul sub forma semnaturii fostului presedinte, daca te uiti de pe luna, tatal actualului presedinte.

Teama paralizeaza si striveste initiativa. Undeva, intr-o cetatae veche, la marginea orasului, arde inca flacara lui Zaratustra.

*

Sub semnul obladuirii de la Celalalt Rasarit, o mana de neinspirati s-a pus sa "striveasca coruptia".
Asta mi-aduce aminte de o discutie dintre doi Mari ai zilelor de altadata, nedumeriti de ce “Nae” tot face comisii cu revolutionarii si revolutia. Mi-aduc aminte cum Doamna, cazuta pe ganduri si apoi subit luminata, a zis:

- Bai te pomenesti ca asta vrea sa afle adevarul despre Revolutie?!

Si s-au pus amandoi pe ras.

Omul Nou al zilelor noastre este BIROCRATUL INCORUPTIBIL. Sub semnul acestei utopii se eludeaza realitatea din ce in ce mai evidenta a unui mecanism de stat incalcit, suprdimensionat si care a uitat principiul fundamental al nevoii lui de a exista: Statul trebuie sa intervina DOAR acolo unde indivizii nu se pot descurca singuri.

Statul roman se aseamana astazi unui obez imens in jurul caruia o armata de vlajgani ascunsi dupa garduri ii altoiesc pe toti cei care se apropie si indrasnesc sa ii fure mancarea. Grasanul reprezinta speranta de mai bine a militianului care il pazeste, a frizerului, spalatoresei, bucatarilor, slava Domnului, croitorilor, doctorilor, brutarului, macelarului care cu totii se invartesc in jurul nevoilor lui…

Alti vigilenti au de grija ca toti cei care au o bruma de agoniseala sa isi faca datoria si sa isi dea obolul pentru Statul obez: Agricultorul, Gradinarul, Morarul, Fierarul, Negustorul din sat…

In fiecare zi a anului 2013 statul roman s-a imprumutat 40.000000 EUR. 80-90% din bugetul anual merge automat pe cheltuielile bugetare, iar restul, pentru ca sa supravietuim si sa rostogolim datoriile, trebuie sa vina din alte imprumuturi.

Intr-o comparatie extrema, ne amintim ca in fiecare piata publica, stateau candva cativa legionari  morti. Acum au jupuit cativa mari corupti si au rezolvat dilema celor care furau mancarea Grasului. Nimeni nu se gandeste ca poate ar fi bine sa il mai subtieze pana la dimensiunile si nevoile sociale decente. Tratamentul simptomatic al unor probleme reale cel mai adesea nu adreseaza cauzele profunde ale maladiei.

Romanii zilei de azi stau tematori in case. Pe strada si la televizor sunt doar lichelele si demagogii!!

- I-au imbracat pe romani in blana de iepure si acum ii pun sa tina piept rusilor! spunea mos Tutea.

Miza libertatii. De la libertatea visului spre visul libertatii

Am avut un cosmar... in sensul propriu al cuvantului. Se facea ca se introdusese o procedura prin care toata lumea era obligata sa inregistreze numarul de copii print pe care le facea la imprimanta din birou. Trebuia cumva ca cineva sa obtina dinainte un drept de printare si semnaturi pe hartiile de imprimare.

Ma simteam intr-un univers profund absurd. Oamenii din jur acceptasera norma ca pe orice alta directiva ilogica a super birocratiei socialiste europene. "De acum, asa se face...".

Apoi cineva mi-a explicat ca atunci cand faci imprimarea, "trebuie sa se mearga" cu un memory stick in care sa duci forma electonica a mesajului tiparit. Se pastra in "server" just in case, dar "nimeni nu citeste neaparat ce e acolo". Absolut tot ce se tiparea in birou, inclusiv lucruri nesemnificative sau private trebuia sa fie "depus" in format electronic intr-un "sistem central".

Am refuzat. Mi s-a instalat in somn un sentiment neplacut de antisistem. Ciudata neurochimie!

Apoi ii explicam indignat unui vechi tovaras cu care in tinerete "luptasem pentru libertate", acum om de afaceri, ca eu imi asum ca echipa pe care o conduc sa nu faca acest lucru. A zambit, s-a uitat la mine si mi-a zis:
- Sa nu auda directorul meu, ca el a depus deja primul folder!

Eram socat de lipsa de reactie a oamenilor: Nimeni nu protesta. Ma sufocam de indignare... dar eram singur.
- Ce popor de mamaliga! am zis in somn.

*
M-am visat apoi student, intrand intr-un amfiteatru impreuna cu alti colegi. Profesorul era deja acolo si facuse PREZENTA:
- Incepem cursul cu cei zece colegi intrati mai tarziu trecuti "absent" pentru ca... trebuia "la si 38"
- Domnule profesor, se aude din spate, este si 38 sau si 28?
Ma uit la ceasul unui coleg, niciodata nu am ceas, si vad ca era ...si 29 de minute, iar ora incepea la si 28 de minute. Cat timp trecuse de cand venisem in sala... cat ii luase lui sa faca prezenta... era clar ca omul venise ca sa isi rezolve frustrarile cu noi.

M-am ridicat:
- Domnule profesor nu este corect!
- Ati intarziat, am inceput ora, sunteti absenti...
- NU am intarziat! Nu aveti niciun drept sa dispuneti de timpul si libertatea noastra...
(fragmentele de vis erau succesive si neurochimia antisistem si de lupta pentru libertate persista...)
Toti ceilalti studenti nu aveau nicio reactie...

*

In toiul noptii stau si ma gandesc. "Sistemul" a venit in Piata Universitatii a tineretii revoltate a societatii romanesti si a zis:
- Veniti de luati! Beneficiati de binefacerile "constructiei"! E usor sa demolezi dar ce punem in schimb?! Veniti sa fiti parte a unui sistem mai bun.
L-au luat pe Marian Munteanu, i-au aratat dosarele celor care luptau pentru libertate, "... cu astia vrei sa fii tu tovaras?!", l-au tuns, l-au imbracat in costum... "- ... nu mai bine faci tu afaceri?!".

In numele unui obiectiv mai mare, am invatati cu totii arta concesiilor si a compromisului.

Siguranta cetateanului a muscat lacom din libertatea individului ..."pentru securitatea dumneavoastra!" cum mi-a zis mie politistul de frontiera in aeroportul din Erevan, cand nu intelegeam de ce toti pasagerii erau amprentati.

Apoi s-a dezvoltat un mecanism de o perversitate infioratoare. "Sistemul" a complicat absurd reguluile jocului pana ce toti cei care isi transformasera elanul revolutiei in entuziasm creativ au devenit supravietuitori si slalomeri ai hatisului si acum erau vulnerabili.
- Acum luptati, daca mai puteti!

Cum ar veni...
- Ai acceptat incet incet toate regulile, de la cele firesti pana la cele absurde?! Acum daca tiparesti un A4 la imprimanta, care nu este in regula ... stim ca ai si tu nevoi, te lasam!! ... dar esti la mana noastra!!

Mesajul secundar al demascarii mediatice a "caracatitei" este:
- Stim TOT ce faceti, ce spuneti, si cand mancati, si cand sunteti la veceu, si cand dormiti, si cand visati...

*

Acum vreun an, acelasi prieten si tovaras imi trimisese prin e-mail un fragment dintr-o poezie din tinerete:

"Nu dor nici luptele pierdute,
  Nici ranile in piept nu dor,
  Ci dor acele brate slute
  Care sa lupte nu mai vor!"

MARGARETA SI LIBERTATEA

Ioana Hîncu: Margareta și Libertatea. Despre thatcherism.

(preluare din platforma conservatoare inliniedreapta.net)

“If old truths are to retain their hold on men’s minds, they must be restated in the language and concepts of successive generations.”F.A.Hayek, Constitution of Liberty, 1960.

 („Pentru ca adevărurile vechi să-și păstreze înțelesul în mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate în limbajul și conceptele generațiilor successive”)

Context
Românii știu puțin, prea puțin, despre Margaret Thatcher. Personal cred că e păcat, mai ales într-o societate ca a noastră, atât de săracă în modele umane, valori și principii bune, clare, perene și viziuni pe măsură, demne de urmat. De aceea, despre această doamnă, m-am hotărât să spun acum, la plecarea ei dintre noi, două cuvinte care par o poveste fără să fie.

Da, personalitatea și cariera politică a doamnei Thatcher, deși magistrale, au fost și vor rămâne controversate. Există totuși pe temă câteva fapte și adevăruri necontestate care merită reafirmate. Care nu sunt (pentru că nu pot fi) contestate nici măcar de adversarii ei declarați. Pot fi cel mult omise. De aceea fac precizarea de la bun început că puținele date (cifre, negru pe alb) pe care le voi furniza sunt culese/ confirmate inclusiv de ziarul britanic The Guardian, cu apetit mai de stânga. Desigur, dacă aveți curiozitatea, puteți savura personal (online) și interpretarea The Guardian (câteva zeci de articole publicate de la decesul doamnei Thatcher încoace, unele chiar editoriale, interpretative, evident, pe stânga)...   ( CONTINUARE )

CAND ESTE STATUL PUTERNIC

Romania este la inceputul unui proces important de recalibrare constitutionala. Intelegerea corecta a rolului STATULUI in viata noastra este premiza fundamentala pentru generarea unei CONSTITUTII vii, suple, in folosul oamului si nu deasupra lui.

Am recitit pasajele de mai jos din platforma conservatoare publicata de siteul inliniedreapta.net.

Sunt extrem de simple si concludente pentru nevoia noastra de stat.

*

De ce este nevoie de guvernare intr-o societate? 

Pentru APARARE si LEGE. Experienta umana arata ca organizarea, administrarea si exercitarea acestor functii trebuie realizate uniform si consecvent. De aceea cel mai potrivit loc in societate pentru desfasurarea lor este la nivel central. Altfel societatea se destrama.

Aceasta fiind ratiunea ultima a oricarei guvernari, raspunsul la intrebarea de mai sus defineste si rolul statului in societate: acela de a apara societatea de calamitati venite dinafara sau din interior si de a impune respectarea legii pentru toti si in acelasi mod. 

Acesta nu este statul MINIMAL, ci statul ESENTIAL. Fara o performanta adecvata in aceste doua domenii de responsabilitate, statul isi pierde dreptul la existenta. Odata cu el, societatea intra in dezagregare.

Pe de alta parte, un STAT PUTERNIC in aceste privinte este si unul suficient. Functionand cu succes in rolul de garant al pacii si justitiei, statul asigura conditiile absolut necesare pentru indivizi de a-si concentra energiile creatoare asupra sarcinii eterne a omului, de a lucra la realizarea propriei fericiri si la perfectionarea comunitatii. 

STATUL GARANTEAZA LIBERTATEA, iar individul este cel care o adanceste in folos propriu si cu roade pentru toti.

Omul este inzestrat de Dumnezeu cu drepturi naturale care nu pot fi revocate sau limitate in mod arbitrar de niciun presedinte, parlament, sau prim-ministru: la VIATA, LIBERTATE, PROPRIETATE. 

Aceasta inzestrare face sa dureze imboldul ce anima existenta tuturor oamenilor care au trait si vor trai: CAUTAREA FERICIRII. Atunci cum se raporteaza statul la fericirea umana? Ce este de preferat, sa se implice activ in construirea fericirii, sau mai degraba in intarirea sigurantei din jurul vietii, libertatii si proprietatii? BINEFACATOR sau PROTECTOR?

STATUL ASISTENTIAL incearca sa dicteze, schimbe sau influenteze comportamentul cetatenilor. El este un participant activ in treburile lor, folosindu-se de puterea sa legitima de constrangere pentru a determina felul in care traiesc, muncesc si se asociaza membrii societatii. 

Regimurile totalitare ale secolului douazeci au folosit forta bruta si teroarea pentru a impune un control strict asupra societatii. Statul asistential foloseste mijloace indirecte, preferand influentarea societatii prin manipularea de stimulente. Guvernul urmareste sa ajunga la rezultate sau forme de comportament care corespund intereselor elitelor conducatoare. Parghiile folosite cuprind masuri fiscale si de reglementare (adesea economica), cu scopul de a induce efecte urmarite in avans.

Consecinta acestui fel de dirijism, mascat prin intentia de a face bine, a fost descrisa de Alexis de Tocqueville in urma cu mai bine de un secol si jumatate, in avertismentul asupra soartei care ii asteapta pe cei ce se lasa ispititi de „marinimia” statului:

„Acesta se ingrijeste de linistea lor, le prevede si satisface necesitatile, le gestioneaza preocuparile principale, conduce industria, reglementeaza repartitia proprietatii si imparte mostenirile - ce mai ramine, decat sa ii crute de grija gandurilor si de toate problemele vietii? Vointa oamenilor nu este spulberata, ci inmuiata, garbovita si constant indrumata. Oamenii sunt rareori fortati sa actioneze, dar sunt in mod constant tinuti in frau. O astfel de putere nu distruge, dar impiedica existenta. Nu tiranizeaza, dar gatuieste, enerveaza, stinge si nauceste un popor, pana cand fiecare natiune este redusa la nimic altceva decat o turma de animale timide si harnice, al carei pastor este statul.”


*
SOLUTIA PENTRU UN STAT CU ADEVARAT PUTERNIC

Un executiv cu numai cinci ministere: 

APARARE

INTERNE

JUSTITIE

EXTERNE

si 

FINANTE

Acestea acopera atributele esentiale ale statului. 

O astfel de recalibrare necesita un timp, dar este perfect posibila pe parcursul unei generatii sau a trei guvernari consecutive din partea unei forte politice hotarate sa aduca statul In matca sa fireasca.

( Din documentul programatic:

"CA SA AVEM CE ALEGE

o platformă de principii conservatoare")

Statul care nu se poate

Imi spune Andrei acum cateva zile:

"- America este tara tuturor posibilitatilor si a niciunei oportunitati. Ai toate libertatile de miscare antreprenoriala dar nu prea mai sunt oportunitati. S-au luat toate. 

Romania este tara cu o multime de oportunitati dar cu nicio posibilitate."

Statul se dezvolta tumoral.

Creaza o disfunctie printr-o reglementare apoi o indreapta creaind alta care, la randul ei, dezvolta alte anomalii si apoi facem o institutie de control careia ii trebuie o lege de organizare care vine cu erorile ei si apoi facem o reorganizare...

Aproape la orice tip de initiativa inovatoare statul gaseste mecanisme de blocare. Functionarul este timorat si descurajat in orice demers care iese din obisnuinte.

Ludwig von Mises a surprins magistral aceste posibile degrardari ale statului inca din 1944 in lucrarea sa BIROCRATIA, care poate fi citita aici pe siteul mises.ro.

Singura functionalitate pe care o mai are statul este aceea de a pedepsi.  De exemplu...

"A 5-year-old girl was suspended from school earlier this week after she made what the school called a “terrorist threat.” (articol)

STATUL DADACA, la randul lui, pe langa pedeapsa, "are grija" de cetatenii lui si stie mai bine ce este bine si ce este rau pentru ei.

Simplificarea statului si intarirea lui prin atributii precise este obligatorie si urgenta.

Uniunea Europeana trebuie, la randul ei, inainte de a cere statelor sa renunte la unele din atributile lor nationale, sa isi revizuiasca prin micsorare ariile de interventie si de control.

Supraponderalitatea birocratiei inseamna o imensa amenintare pentru liberatea individuala.

Despre asumarea libertatii

Pe vremuri, gandacul era prietenul omului de la bloc.

El venea pe conducte, de la vecinul de sus, de jos sau de alaturi, gasea un loc neumblat din casa si se punea pe... inmultit. 

Imi amintesc impactul puternic pe care l-a avut asupra lui Pavel inversunarea cu care mama lui s-a pornit sa lupte  cu gandacii aparuti peste noapte in casa; spraiuri, substante toxice, demolarea rafturilor vechi din debara etc, toate de teama ca acestia sa nu se "aseze" pe termen lung la noi.

A doua zi de dimineata, la grdinita, copilul ii povestea "profesoarei de descaltat", doamna draguta care ii intampina si ii ajuta sa se descalte si sa se schimbe in hainutele de interior:

- Noi acasa avem gandaci!!

Femeia, discreta si rusinata, rusinea caselor cu gandaci de pe vremea comunismului, se facea ca ploua.

- Uite asa sunt de mari!!

Incurcata, ea se prefacea ca are de lucru in continuare la sireturi...

- Te uiti?! si cu manutele lui mici a prins-o de barba, i-a ridicat capul si a silit-o sa se uite in ochii lui...
 - Uite asa sunt de mari!

Ne-am distrat multa vreme apoi am uitat. Cateva luni mai tarziu ii spunea senin lui bunicu-sau:

- Bunicule, tu cand o sa fii gandac, cu papucul asta te omor!

*

Cu ani in urma, imi amintesc, am descoperit un tanar cu viziune indrazneata, care visa la proiecte mari dar prefera sa lucreaze intr-o firma de software, pentru un venit sigur. L-am luat alaturi de mine intr-un proiect pentru cativa ani si i-am dat drumul sa zboare.

Dupa ce s-a terminat proiectul. nu a mai putut sa revina la jobul monoton dar sigur de dinainte.
I-au trebuit ani de zile ca sa  caute, sa incerce sa construiasca singur ceva. A experimentat esecuri, a pornit si inchis afaceri... inca mai cauta! Costurile personale ale libertatii lui au fost foarte mari.

Multa vreme m-am intrebat daca nu ar fi fost mai bine sa il las cu ochii in podea ca pe "profesoara de incaltat si descaltat" si sa nu ii arat pe unde s-a aventurat gandacul. Poate ca nu ar fi trebuit sa il arunc in  lumea de dincolo de screensaver.

Dezvoltarea personala a omului cu pricina este, insa, surprinzatoare si pentru mine. A castigat in expertiza si viziune pe domenii de nisa. Este un foarte bun arhitect de sistem pentru proiecte foarte mari. Ii trebuie doar sa gaseasca locul in care sa se aseze si sunt convins ca va face o constructie importanta. Sper doar sa nu fie prea tarziu. Voi scrie o carte despre asta, atunci.

*

Azi dimineata la prima ora m-am intalnit intamplator cu Ramona si am baut o cafeaua la bistroul de cafea si sandviciuri din colt. A fost un prilej spontan de povesti de vacanta si, in final, de "atacare" a temei ultimelor zile ale mele si se pare si ale ei:

Libertatea asumata versus gradele de libertate sociala posibile. 

Cand, cum si de ce ies oamenii din "schema"?

De ce nu ies din tipar oamenii care nu ies din tipar?

Petrecusera sarbatorile cu niste vechi prieteni care locuiau acum in State. 

Era uimita de spaimele etalate de prietenii lor, frica legata  de "track-urile", urmele negative pe care o persoana le lasa in urma ei in societate si in raport cu care i se evalueaza "bonitatea" sociala:

• Esti inregistrat daca esti un elev "hiperactiv", tratat special, mutat intr-o clasa speciala, cu urmari in cariera ta ulterioara;

• Esti marcat daca esti minor, ai baut, ai iesit pe strada sau circuli baut pe scaunul din dreapta al unei masini; Nu vei mai putea da la medicina, de exemplu

• Esti trecut in catastif daca nu ai asigurare medicala, apelezi la un serviciu medical si ti se "incarca" datorii pe care ulterior nu le platesti. Atunci ai un "track" medical;

• Esti inregistrat daca esti rau platnic la o banca... Nicio alta banca nu iti mai da credit apoi.

Se bucurau... retinut de dezordinea de acasa, de libertatea de aici... intr-un fel.

Cu toate acestea, nu vroiau sa se mai intorceau acasa.

Pentru ca ei nu aveau "track" cumparasera la pret bun, in "criza", cateva apartamente cu credit de la banca si le inchiriau cu chiria mai mare decat dobanda, asa cum americanii cu "track" nu puteau face.

Statul le respecta toate celelalte libertati daca respectau regulile jocului. Ori aici, acasa... Dar parca tot mai bine le-ar fi acasa.

- Or sa treaca deasupra primei linii de demarcatie dintre palierele sociale, vor iesi din "cursa sobolanului" a lui Kiyosaki, vor castiga alte libertati si vor uita cum e binele de acasa, am zis.

- Nu vor trece niciodata de linia aceea! 

*

Exercitiul libertatii nu este pentru oricine. Asumarea lui presupune costuri personale. Multi oameni prefera sa isi gestioneze atent un "work-life balance" care sa le reduca monotonia si frustrarea, decat sa iasa la bataie, in piata libera. Unora le iese. Altora nu.

Doar oamenii puternici si cu repere solide in viata pot experimenta libertatea.

Libertatea este adesea o problema de statut social. Mostenirea de "familie" o face posibila prin transferul de educatie si de oportunitati intre generatii. Pentru cei care nu se nasc in aceasta paradigma, libertatea este o COMOARA care se dobandeste prin lupta si prin cautarea de echilibre ANTIFRAGILE. 

Multi alti rataciti pe campurile elizeelor, intr-o evadare din sablon, vor fi maturati sau adusi cuminti in matca.

Ceea ce Dumnezeu i-a dat omului, insa, omul nu poate lua. 

Indiferent de barierele si constrangerile pe care o societate le poate impune intr-un anumit moment de evolutie al ei, cautarea fireasca a libertatii de catre Om va fi continua. Cel putin in cultura "euro-atlantica", in creuzetul de valori iudeo-crestine, nadajduim ca acest lucru se va intampla mereu, pana la ultima trambita a arhanghelului. 

Atunci cand legaturile si barierele sociale vor fi prea puternice, omului ii vor ramane libertatea interioara a gandiri, forta ideilor si credinta. 

Coborarea in TIMP

Cred ca timpul este doar o consecinta a caderii omului din Rai. Ireversibilitatea lui angajeaza omul intr-o cursa cu sens unic pentru redobandirea lui Dumnezeu.

Imi reprezint lumea ca pe o proiectie/cadere din absolut, cu un caracter limitativ de miscare pentru om. Limitarea genereaza dimensiune, masurabilitate. Pentru spatialitate ne-au fost lasate trei libertati de miscare, intr-o mecanica simplista. Fragilitatea conceptului este usor de intuit atunci cand facem "omotopii" si translatii infinitezimale spre minus infinit, in dimensiuni foarte mici... Aici Dumnezeu ne-a lasat marje generoase de intuire a Lui si a lumii de dincolo.

Dar timpul? De ce ne-a fost dat asa?! De la ieri spre maine prin Azi?! Si daca lucrurile stau asa, iar sensul lui nu ni se ofera nici macar spre intuire, asta se intampla doar spre smerirea noastra sau are un sens profund? Si care este relatia timpului cu absolutul?

Caci daca Raiul este atemporal, iadul este inzestrat cu o "coada" de timp pentru... Pentru a da sufletelor irosite sansa de a fi realocate superior prin rugaciunile celor care inca... mai au timp. Si aici timpul se termina o data cu inceputul absolutului.

Este timpul darul lui Dumnezeu dat noua spre vindecarea sufletelor?

Noaptea aceasta de Craciun consfiinteste coborarea lui Dumnezeu prin TIMP in DIMENSIUNEA UMANA.

Descoperirea ca timpul nu este un blestem ci o speranta imi releva inca o data marinimia lui Dumnezeu.

Nu stiu daca timpul are un tip de relatie cu "lumea de dincolo" sau este doar un atribut al dimensiunii umane. Nu cred ca exista un acum al raiului.

Nu stiu daca timpul ne este dat doar ca o dimensiune imperfecta, incompleta, cu o prelungire transcendenta, dar frumusetea lui este desavarsita, dumnezeiasca.

Timpul este Rai curat! Si nu poate fi povestit ci doar contemplat.

Ar fi simplificator sa vorbim despre timp ca despre o simpla "dimensiune". Poate de aceea nici nu ni l-a dat intreg, in sensul acesta lumesc.

Si daca TIMPUL este "dimensiunea" reconstructiei lui Dumnezeu in Om, celalalt dar reparator este LIBERTATEA! In acelasi sens incomplet, ea este tot o dimensiune a desavarsirii omului si un atribut al raiului, atat cat ne putem reprezenta noi intuitiv acest lucru.

*
E prima data cand regasesc sensul Comunitar al Craciunului dupa multi ani.

Mi-am luat vecinul si sapte copii, trei ai mei, unul al lui si trei ai lui Narcis si am inceput sa colindam.

Pentru cele cateva case in care au intrat copiii sa colinde a fost ca botez al Craciunului, un semn al noii lumi care s-a nascut in acest camp salbatic unde fazanii si vulpile inca se mai plimba in voie.

Semnele pe care mi le-a trimis Dumnezeu azi sunt pline de har si de nadejde!

Si este prima data cand inteleg ca Dumnezeu prin Iisus Hristos, dupa ce l-a facut pe OM partas la creatie inzestrandu-l cu atributul LIBERTATII, in bunatatea Lui i-a daruit si TIMP ca sa isi redobandeasca dumnezeirea.

Omul nou sau despre liberalizarea educatiei.

Fiecare roman, de la nivelul sau de intelegere si de contact cu topica, sesizeaza ca PRINCIPALA PROBLEMA A ROMANIEI este "resursa umana".

Perspectiva aceasta socializanta este simplificatoare dar cu potential de generare de politici publice.

Si de finantari.
Si de institutii care sa faca managementul.
Si apoi de ministere.
Apoi alunecari in "complexitati" birocratice, nevoi de acumulari de puteri administrative, bineinteles pentru a fi exercitate pentru siguranta si bunastarea cetateanului...

Alunecarea in UTOPIE este la indemana oricarei "bune intentii" institutionalizante in domeniul educarii oamenilor, "dezvoltarii personale" spre atingerea succesului si gestionarea binelui individual in acord cu bunastarea colectiva.

"Laisez faire-ul" in domeniul devoltarii resurselor umane este fundamental.
Liberalizati si privatizati educatia!
Dati drumul la competitia reala in educatia formala si nonformala!
Reduceti birocratia si reglementarile excesive care ingradesc initiativa in educatie!

Piata sa isi spuna cuvantul prin cerere si oferta, cu riscul "manelizarii educatiei" pe care il vor clama gardienii sistemului public de educatie.

Libertarianismul de dragul libertatii frizeaza utopia, intr-adevar. Dar falsul echilibru generat doar prin politici publice neconfirmate de viata reala, de piata, poate genera contexte absurde.

Supraoferta de programe de dezvoltare umana gratuite poate genera dezvoltare si expertiza. POATE FI O SANSA pentru proiecte care altfel nu ar avea nicio sansa si, cu siguranata, asa se si intampla in multe cazuri.

Cu siguranta, insa, competitia generatoare de calitate  si de acord cu realitatea este descurajata. Inflatia de traineri, manuale nonformale si de traininguri gratuite duce la un mimetism educational infiorator. Zilele trecute am ramas fara replica in momentul in care cineva m-a rugat sa ii fac rost de o diploma de trainer si de un suport de curs... pentru ca trebuie sa lucreze intr-un proiect...

Stiu, in acelasi timp, si programe de formare si consiliere extraordinare care genereaza dezvoltare si educatie de calitate evidenta. Dontu, Rujoiu, Bostan, Bruma, Matei, Stasi, Alexandru... nume de antreprenori educationali care fac performanta si creaza "scoala" lasand in urma lor caractere educate. Din pacate, "SISTEMUL" ii forteaza la artificii de supravietuire si ii invata "sa danseze cu elefantii" pe care nu ai nicio sansa sa ii ocolesti.

Ceva este in neregula in programle de dezvoltare a resurselor umane. Disfunctia vine din suprastructura birocratica si proceduralizarea excesiva atasate la nivel european si replicate mimetic si amplificat la nivel national.

Mihaela imi povesetea despre fascinatia ei pentru sistemul educational din Austria unde fusese intr-un study visit de curand. 80% din sistem este axat pe invatamantul profesional. Accentul educatiei in cultura germanica se pune pe meserie, pe calificarea in munca. Return of investment este imediat. Se genereaza echilibru si dinamica economica si sociala.

Supararea austriecilor vine din presiunile europene pentru procentul scazut de studenti pe care il au. Birocratul european stie doar ca "societatea bazata pe cunoastere" trebuie sa fie realizata cu orice pret, dincolo de limitarile impuse de specificul fiecarei culturi.

Fascinatia "omului nou" s-a plimbat de la Stalin la Hitler si inca mai bantuie, in forme  rafinate, prin constiintele etatiste ale birocratiei. O ispita enorma pentru oamenii fara Dumenzeu care vor "sa fie bine!".

Legaturi slabe

*
In timpul teribilului val tsunami din Indonezia unei mame cu doi copii in brate i-a fost smuls unul dintre ei. De fapt, a ales sa ii dea drumul celui mai mare dintre ei. El mai avea o sansa... Prin minune dumnezeiasca a fost gasit viu dupa cateva zile plutind pe un lemn pe ocean.

**

Atunci cand un parinte tine un copil in brate in masina, la un impact frontalal masinii in accident, la o viteză de 50 km/oră copilul este smuls din bratele parintelui cu o putere de 300-320 kg. Forta de inertie este mai puternica decat imbratisarea parintelui prins in centura.

***
Exista un sindrom al barbatului in jur de 50-60 de ani care face bani multi in timp scurt si isi paraseste familia pentru o fata cu 20-30 de ani mai tanara. Energia de un anumit fel pe care o aduc banii, puterea si cu excesele care vin la pachet este de multe ori mai puternica decat legaturile familiale.

****
Marcel a studiat teologia in Elvetia dar atractia Africii l-a smuls din capela in care era pastor. Gabi a facut teologia dar acum se plimba la brat cu Machiavelli pe culoarele ministerului. In Athos exista asa zisii calugari vagabonzi. Oameni care bantuie din loc in loc, necalugariti, pe care vanturi necurate ii matura atunci cand incearca sa se aseze. Chiar si legatura cu Dumnezeu poate fi mai slaba decat furia ispitelor.

In timpul marilor furtuni ale vietii, ale istoriei nu se numara gradele de libertate ale omului ci numarul lui de legaturi puternice. Este important cat de bine este ancorat Omul in furtuna. Familie, copii, prieteni, serviciu, casa, fizic sanatos, echilibru sufletesc, nadejde la Dumnezeu... Daca sunt solide aceste legaturi il ancoreaza pe om. In spatiul ramas, libertatea este imensa si mai ales garantata.
Cand nu are aceste legaturi, se agata de fire de paie...

Cicluri

- Si cu Ion ce a facut?

- Incearca cineva sa ii construiasca o pozitie pentru el!

- Si Adrian?

- Pai… s-a incheiat un ciclu in viata lui. Accepta si o ia de la capat.

In cultura occidentala un ciclu ocupational tine cam 5 ani. Oamenii il incep cu constiinta faptului ca el are o durata de viata, trebuie implinit si apoi inchis. Am intalnit oameni care dupa 3-4 ani deja se pregateau pentru un nou loc de munca.

In cultura timpului prezent, proiectele de viata dezvolta finaluri de telenovela cu succesiuni prelungite, bolnaviciaose. Exista studentii de 7-8-10 ani, rectori care devin presedinti de universitati pentru ca nu mai au voie la un nou mandat si pentru ca nu isi imagineaza viata in afara preocuparilor de pana atunci, prieteni pentru ca nu mai puteu fi iubiti…

Si toate acestea sunt in functie de existenta sau nu a constiintei faptului ca viata merge inainte in forme si exprimari diferite, ca atunci cand e gata… e GATA, ca dependentele bolnavicioase il leaga pe om de desertaciuni, ii stirbesc libertatea si ii inhiba dezvoltarea personala.

Tema de aprofundat: Ciclurile de viata ale unui proiect personal!

Despre libertatea dirijata!

Azi criza adolescentilor vine din lipsa de jaloane. Mai mult decat orice, ei au nevoie de cadru. De puncte fixe.

In gradinita in care mi-am dus copiii era un poster cu un copil care zicea: 

" - Je veux qu'on s'occupe de moi!"

Parintii/profesorii nu stiu/nu inteleg asta.

In mod surprinzator pentru ei, copii au mai multa nevoie de program, de "task-uri" decat de libertatea nelimitata de miscare si de optiune. 

Cand copiii sunt lasati "liberi", nedirijati, ei devin nelinistiti, apoi furiosi si cauta sa se "razbune" pe cei care ar fi trebuit sa ii jaloneze!

**

Libertatea de care au nevoie este a mintii si a exprimarii.

- Nu credeam ca o sa pot sa spun vreodata ce gandesc! spunea un tanar din Petrila intr-un training de dezvoltare personala.

- Daca eram "marginit" as fi facut bani, spunea candva Alex!

La polul opus al acestei marginiri este obtuzitatea. Riscam sa facem cate nimic din fiecare. Sa ne risipim... si sa devenim frustrati: "- Si eu daca as fi vrut sa fac bani..."

***

Ne-a "limitat" Dumnezeu intr-o logica euclidiana. Eu zic ca acesta este un mare dar pentru capacitatile noastre intelectuale si sufletesti.

La fel de important este ca Axioma alegerii functioneaza. Adica, pe de alta parte, exista teorii matematice in care nu poti sa alegi doar un obiect cu anumite caracteristici. La noi functioneaza, putem sa ne construim viata in baza unor alegeri.

Si atunci Solutia este sa ne construim "tarcul", cadrul, marginirile in interiorul si in protectia caruia sa ne putem implini libertatea.

Cred ca omul functioneaza mai bine daca are Proiect. 

Cei puternici pot trai plenar, avand doar orizontul mare, obiectivul absolut. 

Dar noi, ceilalti, avem nevoie de provocari si tinte nu prea indepartate a caror atingere sa ne dea taria si energia de a merge mai departe.

Un lucru de finete

Teologia il aproximeaza pe Dumnezeu. Cand avem har putem sa il simtim, asa cum simtind caldura si vazand lumina suntem tentati sa zicem ca stim ce este Soarele.

Omul are ca dar de la Dumnezeu viata si trairea ei simplu si liber, in "normele" care garanteaza aceasta libertate. Mai are crucea si pe popa din sat. Invatatorul. Cel caruia ii este dat sa caute, sa inteleaga si sa ii indrume si pe ceilalti.

Aplecarea catre teologie este doar chemarea celor care pot privi fara sminteala dincolo de portile limitarilor omenesti.

Ceilalti, nebuni si nechibzuiti, scormonind si masurand cu reperele logicii umane, neindrumati si fara rugaciune marsaluiesc pseudointelectual si fals iubitori de Dumnezeu alunecand in mandrie ascunsa sau in erezii cu aparenta sistemica.

Si uite asa, in loc sa fie doar simpla, mantuirea devine un lucru de finete pentru toata lumea. Ea este intr-adevar un lucru de subtirime a spiritului si a mintii la care ajung cei chemati sa isi ia crucea spre "varful" Raiului inca din timpul vietii. Ei sunt condusi spre sfintenie in viata prin lucrarea harului lui Dumnezeu.

Pentru noi ceilalti insa, multi si nepriceputi, drumul spre cer trece prin cararile vietii. Traita cuminte dar cu curaj, cu semnul crucii la orice pas si rugaciune la Maica Domnlui, viata este plina de daruri si de bucurii mici care nu trebuie irosite si umbrite de sclifosite si inchipuite preocupari transcedentale.