Record d'Europe

"Un bun desen valoreaza mai mult decat un discurs lung"
Napoleon Bonaparte

Sub acest motto, Robert Lafonte propune in numarul din februarie al revistei Entreprendre o schema simpla a "suprematiei" franceze in Europa:

" Detinem noi, DA sau Nu, la nivel european:
- Recordul de contributii obligatorii
- Recordul de TAXE si contributii, de toate genurile, pentru intreprinderi (impozitare pentru ucenicie, locuinta, noua taxa profesionala.) 
- Recordul de pagini ale Codului Muncii
- Recordul de contributii sociale din salariu
- Recordul de rigiditate la licentiere
- Recordul de rentabilitate scazuta a intreprinderilor
- Recordul pentru nivelul de impozitare al societatilor
Sa mai continuam lista? Si ne miram ca nu avem nici locuri de munca, nici destule afaceri, nici suficient export in frumoasa si mareata noastra tara asa zis carteziana... De reflectat pentru fiecare dintre noi "

De reflectat si in mai micul Paris...

*
In 2014, Scotia organizeaza referendum privind independenta fata de Marea Britanie.

- Ce spun sondajele?
- Jumatate - jumatate. Nimeni nu stie ce inseamna asta. Subiectiv, fiecare dintre noi se gandeste la independenta. Rational... ne dam seama ca este o prostie!
- Ce v-ar aduce independenta?
- Nimeni nu stie. Relatia dintre bugetul Scotiei si cel al Londrei se face printr-o formula ATAT DE COMPLICATA incat nimeni nu stie daca am avea mai multi sau mai putini bani. 
- Nu este mai simplu sa va ganditi la ce industrii aveti? Ce va produce voua venit?
- Industria financiara... dar este legata de Londra, avem petrol... dar cat din companiile care exploateaza sunt scotiene?! Mai sunt cateva industrii de produs aparate optico-medicale... dar nu stim cat sunt de sustenabile...

Mecanismele complicate generate de birocratie si interventionism impiedica alegerile simple si rationale, lasand loc subiectivismului si manipularii.

*
In momentul in care Parlamentul european a hotarat reducerea bugetului pentru deplasari ale parlamentarilor, presedintele PE a primit peste 100 de e-mailuri prin care era anuntat ca parlamentarii nu isi mai pot onora prezenta la lucrari din cauza imposibilitatii de deplasare.
S-a hotarat ridicarea oricarui tip de limitare privind deplasarile. S-ar fi facut o economie de 1 mil EUR.

Bugetul European suporta peste doua sute de milioane de EURO anual... dintr-un capriciu al Frantei. O data pe saptamana PE se muta cu totul pe avioane de la Bruxelles la Strasbourg pentru o zi de lucru. Pentru ca asa prevede tratatul de aderare. Schimbarea lui ar presupune unanimitate. Franta niciodata nu va accepta.

Parlamentarii calatoresc doar business class. Sunt situatii caraghioase in care in avionul este aproape plin numai cu parlamentari. Pentru o jumatate de ora de zbor, cortina se muta pana la ultimele doua randuri... pentru a marca separatia dintre business si economic. Singura diferenta, in cazul acesta, este de pret al biletului.

De asemenea, si in Luxemburg sunt tinute cateva sute de functionari ai parlamentului.

Birocratia si cheltuielile fanteziste fac din PE o institutie din ce in ce mai anchilozata si consumatoare de resurse.

- Daca Belgia a functionat atata timp fara guvern, nu crezi ca si Europa ar putea functiona fara Parlamentul European? l-am intrebat pe amicul parlamentar.
... A zambit amuzat.

Laicitate in Trier

Trier este orasul lui Karl Marx. Un milion de chinezi viziteaza anual orasul pentru a-si prezenta tributul.
- In Germany we have a standard for a city: minimum one hundred thousand inhabitants. We are one hundred and one thousand. So please stay! ... se amuza cu noi prietenii nostrii germani.

Probabil chinezilor nu lea spus nimeni asa.
Va veni o vreme, poate, cand nu vor mai vrea sa plece inapoi.

Vor descoperi atunci o parte importanta a Europei care nu l-a uitat pe Karl Marx.

O parte importanta a intelectualitatii "de mijloc" cocheteaza nostalgic cu ideea statului protector si atotstiutor care distribuie generos beneficii egale pentru fiecare.

Chiar daca ei acum nu mai sunt atat de manifesti, fondul valorilor si reperelor lor este tributar perioadei '70, "golden age"-ul statului patriarhal. Realitatile lor de "bugetari" in relatie cu un buget din ce in ce mai restrans si mai inaccesibil ii obliga acum la inovatie, initiativa, antreprenoriat...

Dar stafia lui Marx mai bantuie inca prin Trier.

*
Am vie in minte imaginea centrului cultural din La Marlagne pe care valonii si l-au construit in anii 70 cu scopul de a AJUTA initiativele care promoveaza cultura in toate componentele ei (artistice, cetatenesti, educatie permanenta...). Ajutorul inseamna astazi ca oricine are acest scop nobil de a promova cultura, prin orice forma de reprezentatie, colocviu, seminar poate inchiria o sala superba de teatru cu 468 de locuri in public si 120 de locuri pe scena cu doar 450 Eur/zi (pretul include si doi masinisti). O sala de training de la 10 la 25 EUR. La 25 EUR este complet echipata audio-video. O sala de restaurant de 500 de locuri...100 de EUR daca este pentru masa si 400 EUR pentru expozitii, standuri...
Cazarea, 138 de locuri in camere curate, moderne este de 10 EUR/pers. Locul in camerele duble, mai putine ca numar, este 13 EUR si ajunge pana la 15 EUR in single.
Pranz 3.50 cu formula complexa de 5.50. cina 4,80, berea 1,50...

Daca se acopera costurile?! NU! Cladirea este deja veche si consumul de enrgie este foarte mare. Ar fi mai simplu sa construiesti ceva nou decat sa o izolezi termic si sa o faci "inteligenta" energetic. Un munte de fier si beton pus in forme nebanuite de un arhitect "fara limite", care pana atunci, parca, proiectase Taj Mahalul si Piramidele din Egipt.

 Presiunea pe bugetul regional este mare si de aceea s-au creat grade de libertate si de initiativa menegeriala care au dat un pic de suflu centrului. Preturile sunt inca "decente", adica mici si persista inca o multime de tabuuri si de bariere autoimpuse.

Mediul de business este tinut inca la distanta, centrul nu poate fi pus chiar la dispozitia oricarui capitalist.

Teatrul este superb, are tot ce ii trebuie si este asezat intr-o zona verde de vis. Pus la dispozitia unor proiecte/companii teatrale private serioase ar putea dinamiza cultural si financiar intreg centrul. Nu se doreste acest lucru pentru... a nu intra in COMPETITIE cu teatrul din oras. Competitia nu ar servi nimanui...

*
Trier este orasul lui Constantin cel Mare. Istoricul Altmann din Hautvillers spune chiar ca aici s-ar fi nascut imparateasa Elena. Cu siguranta Sfantul Constantin a locuit aici cativa ani inainte de a deveni imparat.

Aula Palatina sau Basilica lui Constantin este o constructie impunatoare, construita de imparat aici la inceputul secolului IV. Acum este folosita ca loc de cult pentru biserica evanghelica.

Biserica catolica are aici Catedrala Sfantului Petru. Basilica centrala este construita din caramizi romane, chiar sub indrumarea Sfintei Elena. Catolicii au expus aici Tunica dintr-o bucata pe care Mantuitorul a purtat-o inainte de rastignire si pentru care soldatii romani au aruncat la sorti.
Imparateasa Elena i-ar fi dat-o Sfantului Agricius, Arhiepiscop de Trier.

M-am rupt de prezentarea despre imbatabilul sistem de networking pe care germanii l-au creat in jurul municipalitatii din Trier si am intrat in catedrala. Am perturbat oarecum organizarea oficialilor locali care au acceptat schimbarea dupa ce le-am spus a doua oara ca vreau sa vad catedrala din interior.

Neasteptatul interior gotic m-a strivit prin maretia lui. Impunator, puternic, ca o liturghie cosmica. "Esentiala" in toata compozitia ei, orga coborata direct din rai, bazoreliefuri, altarul, calugarita in rugaciune asezata pe ultimul rand de banci - totul intr-o asezare plina dar fara nimic inutil. M-am simtit sub privirea directa a lui Dumnezeu, inutil si mic, intr-o legatura dincolo de efemer, intr-un plan dincolo de viata si freamtul lumesc.

M-am gandit apoi ce pacat era ca nimeni nu venise cu mine in catedrala. 
Inauntru am vazut alaturi de calugarita doar doi - trei oameni prin toata biserica.
Afara intelepciunea omeneasca construia retele de bunevointe si buneintentii dar fara Dumnezeu.

Exista o explicatie

- Porcul se taie sau nu se taie de Ignat?

- Pai da, se si spune ca de Ignat porcii viseaza ca or sa fie taiati, imi zice tata!

- Nu se taie, imi zice Alex. Nu este nici macar traditie! L-am intrebat pe tataie si mi-a zis ca inainte taiau porcul in ajun, ca sa nu prinda multe zile de post cu porcul taiat in casa!

Vecinii mei au taiat  porcul cu trei zile inainte de Craciun, nu de Ignat, nu in Ajun! L-au parlit, l-au transat si l-au "stropit" cu tuica fiarta, ca era ger. Vecinului Cristi “i s-au taiat picioarele” dupa efortul de parlire in ger a porcului si stropire cu tuica fiarta a omului.

- E de la sorici, il provoc.

- Nuuuu, stiu de la ce este! Am baut tuica dintr-o canuta. Apoi am pus-o jos si cand am luat-o iar… am luat cana din care bause Ovidiu. Mai era cam jumatate. Si d-aia! Ca daca bei dupa altul… Crede-ma, eu am baut doar trei patru canute… si eu sunt de cursa lunga…

Ma uit "blocat" la el si apoi mai incerc o data sugubat:

- Nu, vecine, e de la sorici! De-aia ti s-a facut rau, nu de la tuica!

- Nuuu…

si incepe sa imi “explice” rational, “stiintific” ca daca el bea primul, intelegi, si el scapa inapoi tuica din gura in ceasca… cum ar veni, bei de la el din gura… intelegi, e logic… si apoi te imbeti...

- M-am speriat, zice si nevasta omului, vecina. I s-a facut rau. Niciodata nu l-am vazut asa. Dimineata fusesem si la capela, in cimitir, unde era depus vecinul...

Povestea mortii subite a vecinului nostru ii marcase profund:

- Cu doua zile inainte mersesem cu el sa dam arvuna pentru porci, un milion fiecare, zice vecinul Cristi. Omul tocmai deschisese o linie de casete pentru cabluri pentru supermarketuri. Ii meregea bine dar era stresat. Investise sase sute de mii de euro. Prietenul lui cel mai bun ii daduse inainte o teapa de o suta de mii. Si, la o zi dupa ce am dat banii de porci, a murit.

Imi dau seama ca trebuie sa o las mai moale cu glumele mele nesarate si inteleg starea de spirit in care se aflau oamenii. Aflasera ca la sfarsit… murim.

Raman fascinat, in schimb, de aceasta nevoie a oamenilor pentru rigoare stiintifica si de explicatie “rationala” pentru fiecare mic pseudo-adevar de care suntem inconjurati noi, vecinii nostri si toti oamenii din lume o data cu ei.

*

Inainte vreme, faptul ca scria la ziar era argumentul suprem.

In zilele noastre daca este dovedit de cercetatorii britanici, “adevarul” devine infailibil.

In economie, “vrajitoria” argumentului suprem vine din calculul matematic.

Fundamentarea matematica a teoriei economice pare de neclintit. Cu cat esti mai prost, cu atat te lasi mai strivit de greutatatea formuleleor matematice care fundamenteaza teoria si apoi esti gata sa explici si altora “adevarul” tau "demonstrat stiintific".

Departamentul de calcul al preturilor ajunsese dumnezeul economiei socialiste si catedra la ASE. Preturile se nasteau scremut, dupa calcule grele si formule matematice complexe. Cand produsul era aruncat in piata, cu toata rigoarea si fundamentarea matematice, totul se naruia.

*

Povestea extraordinara a lui Marian, un amic, despre fascinatia pe care o exercita analiza operationala asupra eonomistilor de alta data mi-a adus aminte de povestea shvabului romano-neamt pe care l-am intalnit luna trecuta. Se intorsese sa moara in tara dupa ce lucrase pentru guvernul german ca sa negocieze cu securistii romani schimburi de marfuri. Guvernul german avea calculul exact al costurilor si stia marjele in care poate negocia. Restul… trebuia sa “simta” cat de mult isi doreau romanii marfa respectiva.

- Va dam in schimb doua vagoane de mobila! Spuneau romanii.

- Nuuu, doua garnituri de tren…

Si romanii accceptau schimbul pe o garnitura si jumatate de tren, desi pretul corect era de doua vagoane. Dar pentru ei era nerelevant. Ei nu stiau cat costa. Curentul facea cat spunea “calculatorul” de pret, forta de munca atat ca zicea partidul… pretul final al produsului era cat spunea comertul exterior de la DIE, departamentul de pret… dar pana la urma cat spunea tovarasul X.

Negociase si la Viena, si cu Felix si cu fratele dictatorului…

Imi intaresc o data in plus invatatura "prietenului" meu austriac Mises ca in ce priveste pretul… numai piata… si nu formulele matematice…

* 

Hayek a fost mai slab de inger si le-a facu o mare concesie socialistilor. El a acceptat ca nu imposibilitatea calcului economic este problema in socialism ci dificultatea transmiterii informatiei catre planificatori.

Si de-aici incolo comunsitii si pseudo-economistii lor au capatat aripi. Odata ce o mica minciuna este acceptata, de-aici absurdul isi alimenteaza monstrii. S-au devoltat formule de calcul, departamente mamut de specialisti in calcul de pret pe langa “comertul exterior”, armate de ipocriti sarlatani care “isi faceau pret” si dadeau utopiei socialiste aparenta de super stiinta. 

Marea minciuna a economiei socialiste era luata din mahalaua cu felinare rosii comuniste si i se dadea acum un aparat de matematicieni care sa ii reconstruiasca onorabilitatea.

Am incercat mai apoi sa ii demontez prietenului meu utopia micilor comunitati, despre care el imi spunea ca exista, care isi instituisera moneda proprie “cu valoare reala” si care tranzactionau doar in moneda respectiva.

- Este utopic. Nu isi pot construi un sistem functional de piata care sa regleze preturile. In plus, sunt legati fundamental de sistemele mari cu care intercationeaza si schimba valori, inevitabil. 

“Valoare reala” nu exista pentru ca lucrurile nu au o valoare obiectiv intrinseca, doar valoarea subiectiva data de cerere si oferta. Cum functioneaza, totusi?! Ca si in socialsmul care nu era total autist. Avea imprejur sisteme autentice de piata si un referential extern de pret pentru energie, materii prime, produse fiinite…

*

Continuam apoi discutia despre falsificatorii de bani, prin procese inflationiste, banci centrale, si prin produsele derivate, toxice sau nu, care sunt pseudo-fundamentate de formule grele matematice ca sa tina curiosii departe si sa castige respectul si increderea fraierilor. O incredere cu trei de A.

Ajutorul care nu ajuta

Intr-o onorabila adunare europeana am incercat fortarea adoptarii unei structuri de buget fundamentata sanatos din start:

Maxim 30% cheltuieli de personal si minim 50% pentru programe dedicate dezvoltarii structurilor tarilor cotizante.

Am avut surpriza faptului ca multa lume nu intelegea necesitatea limitarii costurilor de personal din bugetul de cotizatii:

- Cum, si daca la anul in loc de 1000 de unitati avem buget de 100, prin absurd?!

- Atunci, normal, in loc de 300 ai buget de 30 pentru salarii! Daca vreti mai mult, stimulati veniturile, atrageti venituri suplimentare.

Welfare-istilor nordici li se parea normal sa ne imprumutam 200 si sa platim restul de salarii… pentru oameni. Rostogolim datorii.

Le-am explicat ca acesta este un mod de  a stimula competitivitatea, dezvoltarea de programe si atragerea de oportunitati.

- Vreti salarii mari? Munciti, agitati-va! Bunastarea voastra nu este obligatia nimanui! Investim in dezvoltare ca sa putem vorbi despre viitor.

Pe langa cei naivi, lupta cea mai grea a fost cu cei care se obisnuisera cu privilegiile.

A doua mare surpriza a fost sa vad ca atunci cand am facut “masa critica”, partizanii “bunului simt” anticapitalist si gardienii bunastarii din neant nu se lasau convinsi sa recurga la exercitiul democratic al votului. In cele din urma au acceptat dar m-au urat: “Om fara suflet!”

Este foarte greu sa ii faci pe oameni sa gandeasca si sa inteleaga ca ceea ce pare o solutie nu este decat rostogolirea unei probleme. Atat timp cat ii lasi in confort, garantandu-le tu bunastarea, nu vor face niciodata efortul cautarii, gasirii de resurse si al dezvoltarii.

In targul de Craciun din centrul Bucurestiului incercam sa ii fac pe copiii mei sa "vada". Sunt aici niste pusti care vand papuci. "Vand de sparg!". Altcineva vin fiert si cafea. E coada. Au simtit ca pe frigul de afara lumea va da 3 lei pe un pahar. Cozonaci, braneturi, prajituri de casa, bijuterii artizanale... Nevoia ii impinge pe oameni din fata televizoarelor si ii scoate in piata libera, in viata. Copii au inteles... intr-un tarziu. Mi-am dat seama ca pe langa obisnuinta este si o problema de educatie.

In targul de Craciun din Madrid nu gasesti nimic! Figurine pentru scena nasterii, vasc... cateva lucrusoare... Coada la loteria de Craciun. Sute de persoane. Peste tot, manifestatii ingenioase pentru acordarea de drepturi asistentiale: curse pe biciclete, flash mob-uri, corturi intinse...

La intoarcere, avionul plin de romani care muncesc in Spania.

Double faut

Excelent editorialul “Double Faute” (Dubla greseala) al lui Guillaume Roquette in Le Figaro Magasine, 8 dec 2012.

“ In economie, cel putin, francezii cred inca in miracole, iar dumnezeul lor se cheama Statul”, incepe editorialul.

59% dintre francezi au gasit ideea nationalizarii gigantului Florange detinut de grupul Mital drept EXCELENTA.

Oamenii politici de la stanga si chiar dreapta politicii franceze au salutat aceasta initiativa a lui Arnaud Montebourg, ministrul francez al redresarii productiei industriale.

Muncitorii se visau deja transferati la stat

In cele din urma cu totii s-au vazut dezamagiti de acordul incheiat cu Mital.

Roquette denunta apoi “caracatita publica” a interventionismului keynsianist declansata de reactia pozitiva a francezilor la acest experiment esuat.

- Prefectii si primarii promit 100.000 de locuri de munca intr-un an, toate finantate din impozitele francezilor;

- Statul aspira economiile populatiei ( 20 miliarde intr-o luna!!) ridicand plafonul la Livretul A ?!

- Ministrul sanatatii rezolva problema medicilor la tara promitand 55.000 de euro pe an medicilor care se instaleaza in “deserturile medicale”.

In acest timp, la presiunea “creditorilor angoasati”,  Holande este nevoit sa anunte economii, dar discret, ca sa nu isi dezamageasca publicul.

Acelasi “quasi failite” sistem de finante publice a facut loc unei guri de oxigen pentru firmele private, socialistii votand o reducere de impozit pentru cele care angajeaza muncitori in Franta.

In acelasi timp, interventionismul statului nu se limiteaza la economie. Madamme Cecile Duflot, ministrul locuintei, il ameninta pe arhiepiscopul de Paris cu rechizitionarea unor cladiri din dioceza sa pentru a adaposti persoane fara locuinta. Anticlericismul ei atavic merge mai departe prin negarea “legitimitatii catolicilor de a isi organiza ei insisi solidaritatea cu saracii”. In perspectiva doamnei ministru, STATUL este singurul indreptatit sa faca acest lucru. Editorialistul face o analogie cu anul fatidic 1984, cand socialistii au incercat sa “asfixieze” invatamantul liber decretand statul ca singur indreptatit sa faca educatie.

Cu acelasi orgoliu,statul a minimizat semnalul de alarma tras de catre specialistii psihologiei copilului privind casatoria si adoptiile de copii de catre cupluri de homosexuali. Negarea realitatii este flagranta, soialistii francezi decretand libertatea protejata prin lege si un asa zis progres impus de sus, care oculteaza orice contravine noii “morale”.

De la Colbert la de Gaule, istoria franceza a avut tot timpul in prim plan statul. In noul context francez, insa, cu o datorie publica de 90% din “bogatia nationala”  si cu un sector public ce consuma 56% din PIB, STATUl nu mai este SOLUTIA, el a devenit PROBLEMA.

Socialistii francezi fac, asadar, o dubla greseala:

Controleaza, “intervin” in ceva ce trebuie lasat sa functioneze liber, ECONOMIA

si

“Dereglementeaza” si pun in pericol ceva ce trebuie protejat, FAMILIA.

“In ambele cazuri, cele care vor plati factura sunt generatiile tinere. Acele generatii pe care rigiditatea pietei muncii si lipsa credintei le vor condamna la precaritatea locurilor de munca. Acele generatii pe care destructurarea celulei familiale le va priva de repere.”

*

In Romania, inabusirea economiei libere de catre un stat obez care isi “baga nasul” si degetele in borcanul cu miere si destructurarea morala a societatii sunt aceleasi cai prin care se amaneteaza viitorul multor generatii de acum incolo.

In Europa este din ce in ce mai evident pentru din ce in ce mai multa lume ca aceasta formula duce la dezastru. Doar ca, asa cum spune Roquette, daca “emisfera dreapta” a creierului socialistilor europeni recunoaste ca nu se mai poate continua asa, in acelasi timp “emisfera stanga” a lor se intoarce invariabil si ilogic catre STAT.

Pentru 90% din clasa politica romaneasca, ambele emisfere sunt viciate de nepasare, lacomie sau simpla neintelegere a lucrurilor.

Dona Manolita fata cu reactiunea

Acum 10 ani ma plimbam cu Volfgang prin Madridul vechi, austriac. Eram fascinat si atent, in acelasi timp, la masinatiunile lui. In sistemul lui de valori tot ce facea el era “moral”. Pentru un austriac, Romana nu era in lumea civilizata, in Uniunea Europeana, si deci aici era posibil si tolerabil orice. Ceea ce in Austria ar fi fost coruptie, de exemplu, in Romania era doar un mod de a trata cu “sefii de trib”. Nu am acceptat.

- Spania are 10% crestere, iti dai seama?! Si totul este pe baza contributiilor platite de Germania si Austria la bugetul european, mi-a zis el atunci.

Nu imi dadeam seama. Ba mai mult, l-am intrebat smecher:

- Si atunci de ce ar mai plati contribuabilul austriac si pentru integrarea Bulgariei sau a Romaniei?

- Ca sa nu avem acte de violenta la granita!

Atunci a fost primul meu contact cu Spania, chiar in inima ei administrativa. In afara de disconfortul creat de negocierile pentru normalitate si supravietuire sau de rusinea naiva pe care o aveam la acea vreme, atunci cand la fiecare terasa descopeream tigani din Romania care cantau si cerseau, impactul acelei “intalniri” asupra mea a fost major. Am simtit respiratia unei natiuni puternice, Prado, Plaza Mayor, Plaza del Sol, am intrat prima data intr-o librarie Fnac, am gustat tapas-uri si am baut cerveza alaturi de sutele de tineri, turisti sau localnici de pe strazile orasului.

Cinci ani mai tarziu am ajuns sa vad Andalucia, sudul Spaniei. Mai fusesem intre timp in Madrid, vazusem Barcelona de cateva ori, eram castigat definitiv de calitatea vietii spaniole si de abundenta frumosului, artei, valorilor subiective dobandite in timp dar transferate cu grija intre generatii.

Mi-am luat cateva zile inainte ca sa vad orasele mari ale Spaniei arabe: Sevilla, Cordoba, Granada, Malaga …

M-am intalnit din nou cu Volfgang la Molina. Intre timp invatasem sa ne respectam si sa lucram impreuna.

In una din dupa amieze, prieteniii spanioli veniti de la Madrid, au aranjat un “bareque” pentru cei cativa veniti acolo, toti din alte tari. Aveau spaniolii astia un fel de a vorbi, de a se misca, parca erau intr-un tango continuu, un tango cu viata… Un dans care arunca timpul intr-o inutilitate si o imponderabilitate totale…

In momentul in care madrilenii au hotarat ca petrecerea s-a terminat, cineva a adus un sac mare si au inceput constiincios sa arunce in el mancarea ramasa… ca sa ramana curat pe mesele de pe terasa…. Carnea prajita pe gratar, gustarile, bucati de baghete proaspete de paine, taiate bucati care ramasesera pe mese… TOTUL!

Ma uitam inpietrit si nu imi venea sa cred

Apoi altcineva a decretat ca este nevoie de o punga in care sa puna sticlele de bere si vin ca sa le ia la drum, pentru cei care vroiau sa mai mearga la pub-ul din satul din apropiere. Atunci Concha a luat singura punga salvata cu baghete de paine, a aruncat painea intr-o pubela de gunoi si a umplut-o cu sticle. .

- Ce faceti? A intrebat Volfgang la fel de siderat.

- Le aruncam!

- De ce?! Luati macar painea si duceti-o cativa metri mai incolo, poate trece un iepure, ceva. E mancare. Cum sa aruncati mancarea?!

- Aaa.. Nu-i nimic. Nu mai avem ce face cu ea.

Dupa alti cinci ani, iata-ma din nou in Madrid, fara Volfgang, de data asta.

El s-a retras intre timp in Salzburg, conduce un institut si participa in comisii sau grupuri de lucru la CE.

Mi-am rezervat sambata dupa amiaza sa ma plimb pe strazile orasului, sa ii simt din nou rasuflarea.

Il redescopar cu bucuria de a revedea un prieten vechi. Ma retrag incet dinspre Plaza del Sol spre Plaza Mayor si ma uit la madrileni sa vad cum sunt fata de acum 10 ani cand am venit prima data in Madrid.

Pe strada, cateva grupuri de biciclisti protestatari suna in trompete si scandeaza lozinci. Politia locala din Madrid isi cere drepturile.

In plaza del Sol era o manifestatie pentru salvarea unei televiziuni din Madrid.

Plaza Major este toata un targ de Craciun. “Se vende” decoratiuni, figurine pentru reconstituirea scenei nasterii Mantuitorului, vasc, muschi crescut pe un pamant proaspat, statui vii, tigani romani cu capra…

Intru cu nostalgie in Fnacul in care intrasem acum 10 ani si ii cumpar Mariei cateva carti in spaniola. 

Afara, cateva sute de persoane stateau sa cumpere “fortuna” de la dona Manolita, bilete pentru Loteria de Navidad. Biletul este 20 EUR. La cativa metri mai incolo mai multi vanzatori ambulanti vand aceleasi bilete cu 22 EUR. NIMENI nu se inghesuie la ei. Pentru 2 euro prefera sa stea la coada.

Spaniolii sunt la fel de multi pe strazi. Bucuria Craciunului i-a scos din casa.

- Singura diferenta fata de acum 5 ani este ca acum nu mai fac cumparaturi, spune Concha. Un tanar din doi este dat afara de la serviciu.

Eu imi aduc aminte si inteleg acum vorbele lui Volfgang de acum 10 si de acum 5 ani…

"Before the war" feeling. Los inocentes.

Am acest straniu sentiment ca este ultima data cand sunt in Madrid.

Am in fata o zi intreaga si nu stiu ce sa fac in Atlantida. La fel de straniu este si acest sentiment ca Spania se scufunda... Spaniolii sunt exuberanti, necomplicati, pub-urile sunt pline de oameni care discuta tot timpul despre…

- Le place sa vorbeasca unii despre altii. Discuta despre orice, familie, prieteni, fotbal… orice.

- Si voi cum sunteti, Jose?

Jose ( se pronunta Juze, dar spaniolii ii zic Hose) este portughez, din Lisabona. Sta intr-un apartament in Lisboa, in centru, are cea mai minunata sotie, nu are copii si este cel mai corect, punctual, atent si empatic om pe care l-am cunoscut vreodata.

- We are diferent. We don’t speak so much!

Imi aduc aminte experienta ravasitoare pe care am avut-o intr-un restaurant de fado in Lisabona. In momentul in care au inceput sa cante artistii, tot universul a inghetat. Apoi sufletul portughez din tristetea cantecului de fado a inceput sa invarteasca discret rasnita universului…

In seara asta am refuzat sa merg la un spectacol de flamenco. NU in Madrid! Cand am fost in Andalucia nu am avut taria sa sacrific o seara pentru asta. Acum mi s-a parut scump si nedrept pentru “ravaseala” pe care o lasasem in urma acasa. Dorota ma invitase spunandu-mi ca nu mai vrea sa isi refuze sansa de a fi fericita…. Am refuzat!

- Cum merg lucrurile in Portugal, Jose? Care este feelingul tau pentru viitor?

- Very bad, Mugurel! There is no hope!

- Si care este iesirea, in perspectiva ta?

- Oameni trebuie sa accepte sa cheltuiasca mai putin si bancile ca trebuie sa suporte o parte din “cost”. Cei cu bani multi trebuie sa inteleaga ca nu pot exploata la nesfarsit naivitatea oamenilor!

- Care este back-up solution pentru tine?

- Daca mi-as dori lux, bogatie, ar fi o problema. Dar eu sunt multumit cu ce am. Am o casa, sotie… Pot preda orice despre administratia publica, este specializarea mea… Organizatia in care lucrez… astept sa moara!! Statul a facut multe greseli incercand sa intervina.

Ma uit in dreapta mea, il “salut” pe Mises si ii multumesc ca a fost asa de vizionar acum 100 de ani. Interventionismul socialist al statului in Spania, Portugalia le-a fost fatal. Ce nu a reusit el, a reusit Europe, transformndu-I in milogii economici ai Europei.

- Ani de-a randul am primit bani ca sa nu producem nimic in agricultura, ca sa distrugem plantatiile si viile. Acum ne chinuim sa le punem la loc.

*

Tasos lucreaza acum pentru ministerul de finante din Grecia pentru ca banca ce il angajase dupa "summer studies" de la Harvard il platea jumatate fata de salariul la stat.

- Grecia nu va mai fi libera cel putin 10 ani de acum incolo. Are resursele de care Germania are nevoie iar clasa ei politica, cea care incearca sa convinga acum ca are solutii este cea care ne-a adus aici, de fapt.

*

Angela e speriata de revenirea lui Berlusconi. 

*

Jarrkko, obisnuit cu welfare-ul finlandez, nu vrea sa afecteze stafful prin reducerile de costuri pe care i le cer.

*

Toata dupa amiaza m-am luptat ca sa salvez pielea Bulgariei, Ucrainei… 

Este greu pentru batraneii Europei sa inteleaga “specific topic of these countries. “
- They have to respect same standards!

*

E trist Madridul....

Flash mob in statia de metrou pentru “salvarea” sistemului de sanatate public…

“-Privatizati-l, le-am zis!”

Demonstratii for “I don’t know wat” in Plaza del Sol.

Mariano Rajoi la televizor spunand… 

Intreaga natiune spaniola cumparand bilete la “loteria de Navidad”

Restaurantul cu “very good tapas”, “wonderfool Krianza wine. THE BEST ONE!”

Demonstratii si sarbatori ale studentilor peste tot…

Spania se scufunda incet… si intreaga Europa odata cu ea…

Acest straniu sentiment ca sunt aici pentru ultima data in viata mea… inainte ca Atlantida sa se scufunde.

Piticii sovietici

Misses a fost primul care a observat si a exprimat magistral, inca din 1919, un lucru simplu:
In economia socialista nu exista calcul economic!

Pentru ca lucrurile erau "nepretuite". Nimeni nu ar fi putut spune cat costa materiile prime, pentru ca ele erau ale poporului si date tot poporului. Energia nu avea pret, forta de munca era platita cat spunea partidul iar produsul final era mutat dintr-un loc in altul, tractoarele de la Brasov la IAS Balta Brailei, alumina de la Tulcea la Combinatul de la Slatina si tot asa.

Banii nu aveau cost, nu existau credite cu dobanda cu valoare de piata decat decizii de finantare si cu cat a unui proiect sau altul. Se puteau face case de popoare cate vrei pentru ca, aparent, banii nu erau o problema pana in momentul in care economia era secatuita definitiv de resurse, oamenii infometati si tinuti in intuneric si teroarea devenea singura forma de control.

Faptul de a nu putea calcula costuri si venituri, in consecinta profituri sau pierderi, tinerea artificiala a preturilor, mascarea pierderilor si a inflatiei, lipsirea de sens a banilor, au secatuit pe nesimtite economiile socialiste, au mutat presiunea catre individ pana la limita de suportabilitate si chiar dincolo si au dus in timp la colapsuri programate ( perestroika ) sau rasunatoare ca in Germania de Est sau Romania.

Trenul socialismului mergea fericit prin Siberia, ger, zapada, iar tovarasul Stalin asculta fericit cum rasuna, sa se auda de la Atlantic la Pacific, sirena socialismului.
Dintr-o data sec, trenul mai smuceste de doua ori si se opreste.
- Ce se intampla, tovarasi, de ce ne-am oprit?!
- Tovarasul Stalin, stiti, am pus tot aburul in sirena si nu mai avem pentru motoare.

Daca nu exista proprietate, posibilitatea de exprimare a nevoilor de acumulare, de profit, ce a adus in schimb comunismul pentru a pune angrenajul social in miscare?

Aceasta a fost intrebarea care a alimentat miturile comunismului:
- dusmanul comun
- amenintarea capitalista
- mosierii la granita
- noi avem cea mai buna scoala din lume
- romanii au un laser cu care topesc tancurile de la distanta
- Casa poporului se vede de pe luna


Mentalitati intortocheate de nefirescul unei lumi care nu era bazata pe cerere si oferta, piata libera, profit si pierdere. Dusmanie de clasa indusa pervers, ura de americani, spirit nefiresc de competitie, invidie, nevoia de a fi primul la coada in lupta pentru resurse.

Si asa au ajuns  piticii sovietici cei mai mari pitici din lume.

Mentalitatea anticapitalista

Discutam cu un tanar austriac, dupa expunerea pe care o tinusem in fata a 30 de dascali de dincolo de Prut. Era foarte miscat, si eu la randul meu, de interesul pe care il starnise expunerea mea provocatoare, dialogul direct, frontal.

- Este extraordinar! Te-au ascultat, le-ai trezit atentia. Comentau, erau interesati!

- Da, i-am raspuns, este o problema de loc comun intr-o discutie. Pentru voi este foarte greu sa fiti empatici si sa gasiti "adevarurile" comune de la care sa plecati. Eu am fost prin "locurile" acelea.

- Care crezi ca este principala problema a lor?

- Mentalitatea anticapitalista!

**

Ma simtisem dator sa le vorbesc atat lor cat si colegilor austrieci despre scoala austriaca de economie si despre marea premonitie a lui Mises privind greaua mostenire pe care urma sa ne-o lase anii de comunsim in mentalul nostru colectiv.

Comunicarea sociala deficitara era una dintre consecinte. Societatile noastre merg acum in mai multe viteze. Exista straturi sociale care se misca mai repede, paturi care nu se misca deloc. Antreprenoriat versus mentalitate de asistat. Dezvoltarea aceasta schizofrenica indeparteaza scoala si educatia de menirea ei inovatoare, de motor social, si o lasa in transeele sapate in anii sovietelor.

- De la ce pleaca aceasta? m-a intrebat un alt amic austriac?

- De la mentalitatea socialista!

Vazand nedumerirea prietenilor mei am incercat sa provoc discutia in aceasta directie revelatoare.

- As vrea de la voi sa imi spuneti sincer, dar foarte sincer, care este cea mai buna scoala din lume, in acceptiunea voastra.

- Scoala rusa!

- Scoala vietii!

- Nu stim, tu ce crezi?

Le-am povestit ca prima data mi-am pus problema despre importanta/relevanta acestei teme acum 4-5 ani cand am vorbit cu un amic din Georgia, Tbilisi. Tipul lucrase/studiase si in Georgia USA, facea consultanta pentru hipermarketuri in Moscova si avea o scoala in Anglia pentru copii rusi din familii bogate. Era cult, citea mult, open minded, cosmopolit.

- Orice ai spune, imi spusese el atunci, cea mai buna scoala din toate timpurile a fost scoala rusa!

- Vedeti, v-am spus eu! a intarit doamna care si ea mizase pe acelasi raspuns.

***

Am incercat atunci sa ne lamurim impreuna la ce era buna scoala comunista. Socrate ne invatase, nu-i asa, ca nu exista un lucru bun in absolut decat un lucru bun pentru ceva. Am vorbit despre cele 4 dimensiuni pe care ar trebui sa le atinga educatia:

"Learning to know" - Invatarea pentru cunoastere

 - Cati dintre voi ati facut fizica superioara in scoala si cati ati inteles ceva? Cati copii credeti ca o inteleg si o invata?

"Learning to do" - Invatarea de a face ceva

- Copii nostri termina 12 ani de scoala si apoi ce stiu sa faca?

- Nimic! spune o profesoara.

... deja incep sa fiarba.

"Learning to be"- Educatia pentru viata

- Cat de mult v-a ajutat pe voi in viata scoala pe care ati facut-o?

... o parte par sa fie de acord, altii incep sa se revolte:

- Dar ce scoli sunt bune?

- Nu stiu, hai sa ne uitam dupa rezultate! Si eu am fost olimpic in scoala comunista!

- Vedeti?! Va contraziceti.

- Dar in alte parti, in alte tari, oamenii au pretentii mai mici, le zic. Vor sa invete bine o meserie, sa isi faca o familie, isi gasesc un loc in societate. Nu vor sa fie toti doctori!

...nu par sa fie de acord. Toti fusesem invatati sa visam la podium si la steagul sovietelor ridicat pe catarg. Dupa 20 de ani de perestroika, schimbarea de paradigma este inca nefinalizata. Noi trebuie sa fim cei mai buni iar piticii sovietici cei mai mari pitici din lume.

- Eu am invatat de la voi, in Chisinau, o vorba de la rusi. (toti ma privesc curiosi). Cand rusii vad un prapadit care nu mai poate de fudul zic:

"- Uite, altul care a cucerit Berlinul!".

Dupa 50 de ani de istorie de mari invingatori, rusii se uita la nivelul de trai al celor invinsi si nu mai inteleg nimic.

"Learning to be together"- Invatarea sa fim impreuna

- Comunicarea noastra sociala este deficitara. Scoala si-a pierdut aceasta capacitate de educator pentru patriotism, spirit comunitar, intr-ajutorare!

Era prea mult!

- Eu am o prietena care a fost in Italia, era la un hotel si nu aveau bec si ea s-a dus singura, si-a luat bec si l-a pus... spune o profesoara.

- Asa, si?

- Dar uitati, zice altcineva, inainte se muncea , scolile aveau terenurile lor agricole si copiii mergeau la munci. Si se mergea si in practica agricola la stat, si copiii erau invatati cu munca.

- Si era bine asa?

- Da!

Ma intorc discret catre domnul austriac si ii zic:

- Vezi, de aici trebuie sa plecam. De la mentalitatea anticapitalista.

Le-am multumit, le-am recomandat sa citeasca mises.ro si i-am invitat sa imi trimita mail daca vor sa mai discutam. Pe hol, cativa dintre profesori ma invita sa vin la Chisinau si accept cu drag.

****

O jumatate de ora dupa aceasta discutam cu o "economista" in varsta din Romania care imi explica indignata ca "de ce au astia diurnele mari in proiecte" si ca "lasa ca vine fiscul peste ei..."

- E legal. Este singura sansa de a atrage bani in tara, prin proiecte, spune amicul meu. Vor ramane banii necheltuiti! Banii raman tot in tara. Polonia a trecut de criza cu fondurile structurale.

- Da, dar de ce sa aiba diurnele astea? La stat este 13 lei diurna

- Permite programul! Sunt bani veniti pentru asta si altfel se vor intoarce inapoi.

- Nu e in regula!

MENTALITATEA ANTICAPITALISTA este adanc inradacinata in mentalul colectiv de dincolo si de dincoace de Prut. Ura de clasa a capatat forme noi dar esenta ei este aceeasi.