Excelent editorialul “Double Faute” (Dubla greseala) al lui
Guillaume Roquette in Le Figaro Magasine, 8 dec 2012.
“ In economie, cel putin, francezii cred inca in miracole,
iar dumnezeul lor se cheama Statul”, incepe editorialul.
59% dintre francezi au gasit ideea nationalizarii gigantului
Florange detinut de grupul Mital drept EXCELENTA.
Oamenii politici de la stanga si chiar dreapta politicii
franceze au salutat aceasta initiativa a lui Arnaud Montebourg, ministrul
francez al redresarii productiei industriale.
Muncitorii se visau deja transferati la stat
In cele din urma cu totii s-au vazut dezamagiti de acordul
incheiat cu Mital.
Roquette denunta apoi “caracatita publica” a
interventionismului keynsianist declansata de reactia pozitiva a francezilor la
acest experiment esuat.
- Prefectii si primarii promit 100.000 de locuri de munca
intr-un an, toate finantate din impozitele francezilor;
- Statul aspira economiile populatiei ( 20 miliarde intr-o
luna!!) ridicand plafonul la Livretul A ?!
- Ministrul sanatatii rezolva problema medicilor la tara
promitand 55.000 de euro pe an medicilor care se instaleaza in “deserturile
medicale”.
In acest timp, la presiunea “creditorilor angoasati”, Holande este nevoit sa anunte economii,
dar discret, ca sa nu isi dezamageasca publicul.
Acelasi “quasi failite” sistem de finante publice a facut
loc unei guri de oxigen pentru firmele private, socialistii votand o reducere
de impozit pentru cele care angajeaza muncitori in Franta.
In acelasi timp, interventionismul statului nu se limiteaza
la economie. Madamme Cecile Duflot, ministrul locuintei, il ameninta pe
arhiepiscopul de Paris cu rechizitionarea unor cladiri din dioceza sa pentru a
adaposti persoane fara locuinta. Anticlericismul ei atavic merge mai departe
prin negarea “legitimitatii catolicilor de a isi organiza ei insisi solidaritatea
cu saracii”. In perspectiva doamnei ministru, STATUL este singurul indreptatit
sa faca acest lucru. Editorialistul face o analogie cu anul fatidic 1984, cand
socialistii au incercat sa “asfixieze” invatamantul liber decretand statul ca
singur indreptatit sa faca educatie.
Cu acelasi orgoliu,statul a minimizat semnalul de alarma
tras de catre specialistii psihologiei copilului privind casatoria si adoptiile
de copii de catre cupluri de homosexuali. Negarea realitatii este flagranta,
soialistii francezi decretand libertatea protejata prin lege si un asa zis
progres impus de sus, care oculteaza orice contravine noii “morale”.
De la Colbert la de Gaule, istoria franceza a avut tot
timpul in prim plan statul. In noul context francez, insa, cu o datorie publica
de 90% din “bogatia nationala” si
cu un sector public ce consuma 56% din PIB, STATUl nu mai este SOLUTIA, el a
devenit PROBLEMA.
Socialistii francezi fac, asadar, o dubla greseala:
Controleaza, “intervin”
in ceva ce trebuie lasat sa functioneze liber, ECONOMIA
si
“Dereglementeaza”
si pun in pericol ceva ce trebuie protejat, FAMILIA.
“In ambele cazuri, cele care vor plati factura sunt generatiile tinere.
Acele generatii pe care rigiditatea pietei muncii si lipsa credintei le vor
condamna la precaritatea locurilor de munca. Acele generatii pe care
destructurarea celulei familiale le va priva de repere.”
*
In Romania, inabusirea economiei libere de catre un stat
obez care isi “baga nasul” si degetele in borcanul cu miere si destructurarea
morala a societatii sunt aceleasi cai prin care se amaneteaza viitorul multor
generatii de acum incolo.
In Europa este din ce in ce mai evident pentru din ce in ce
mai multa lume ca aceasta formula duce la dezastru. Doar ca, asa cum spune
Roquette, daca “emisfera dreapta” a
creierului socialistilor europeni recunoaste ca nu se mai poate continua asa,
in acelasi timp “emisfera stanga” a
lor se intoarce invariabil si ilogic catre STAT.
Pentru 90% din clasa politica romaneasca, ambele emisfere
sunt viciate de nepasare, lacomie sau simpla neintelegere a lucrurilor.
