Vestea cea Buna

Dumnezeu ne cauta adesea cu perioade de grele incercari, dupa puterile noastre, adesea nebanuite.

Cand ne ridica povara de pe umerii, bucuria eliberarii este nemasurata si limpede ca argintul topit.

Ma gandesc atunci cat de mare trebuie sa fie bucuria Raiului!

Nostalgie

Ana are alergii. Si Pavel. Si Maria. Ne-a ajutat Dumnezeu si ne-am dus la un alergolog bun. Ne era mila de ea la cateva luni se scarpina si se agita, in plus riscul de astm bronsic e foarte mare.
- Cine dintre voi are alergii?
- Niciunul.
- Este imposibil! Trei copii cu fond alergic, asta se transmite genetic. Chiar daca nu aveti voi cineva din bunici, inaintea voastra.
Ce purtam oare dupa noi in gene?! Cate lucruri bune sau rele taram dupa noi. Este fantastic. Caracterul se mosteneste oare?

In drum la intoarcere imi spunea Lavinia despre iubirea de frumos a oamenilor si despre artisti.
- Stii cum este cu iubirea de frumos a oamenilor? Nostalgia raiului. Oamenii iubesc frumosul, arta, dintr-o nostalgie a raiului din care au plecat.

Raiul ne curge, de asemenea, prin singe. Ne vine din trecuturi prin gene. De la Eva, prin mitocondrii... Eva Mitocondriala.

FRUMOSUL din viata noastra inseamna re-legarea cu raiul.

Ego

Este atunci cand oamenii se asculta si se privesc doar pe ei insisi.

Am vazut oameni atat de PLINI de ei insisi incat nimeni si nimic nu isi mai face loc in lumea lor.

Am vazut oameni slabi, care poarta marca egoismului ca pe o masura a fricii lor de viata. Oameni buni, dar care tarasc dupa ei ancestralitati nerezolvate, pacate de familie, transmise prin gena si educatie. In momentele lor de GREU isi trag obloanele si raman doar cu ei insisi si cu nevoile lor marunte pe care si le rezolva egoist.

Isi desfac pachetelul si mananca singuri.
Scot iaurtelul pentru copilul lor si ii dau sa manace doar lui, intr-o multime de copilasi care privesc cu jind.
Stau cu mainile inclestate pe bara de la scaun, intr-un autobuz plin cu femei si batrani.
Se reped la singurul taxi liber in noapte si ii lasa pe ceilalti prieteni in noapte, multumiti ca lor le este cald si vor ajunge acasa.
Iau banii de acasa si pleaca... O sa te descurci tu...
Nu mai fac copii pentru ca... le este bine si usor asa.
Nu dau.
Nu impartasesc.
Nu lasa de la ei.
Nu sunt generosi...
... si nu din rautate. Ci pentru ca le este frica. Le este greu. Vor muri de foame. Copii lor nu vor avea viitor. Lumea este rea, dura... zic ei...

Generozitatea se invata. Prin invecinare, prin exemplu personal.

Am dus cat de multi oameni am putut la parintele Tanase, in Valea Plopului. Nu ca sa ajute... (Multi vor sa ajute copiii de acolo si le duc munti de hainute vechi si de jucarii stricate iar ei au nevoie de alimente, medicamente, bani pentru constructii si cheltuielile curente care sunt foarte mari). I-am dus acolo pentru inspiratie, sa vada jertfa unor oameni care traiesc pentru altii si pentru Dumnezeu mai mult decat pentru ei insisi.
Si i-am mai dus pentru exercitiul daruirii pe care il pot face. Pentru a se ridica in ochii lor, rupand din EUL egoist si impartind la altii. Cat de putin...

Pentru invecinare cu Raiul. 

Coborarea in TIMP

Cred ca timpul este doar o consecinta a caderii omului din Rai. Ireversibilitatea lui angajeaza omul intr-o cursa cu sens unic pentru redobandirea lui Dumnezeu.

Imi reprezint lumea ca pe o proiectie/cadere din absolut, cu un caracter limitativ de miscare pentru om. Limitarea genereaza dimensiune, masurabilitate. Pentru spatialitate ne-au fost lasate trei libertati de miscare, intr-o mecanica simplista. Fragilitatea conceptului este usor de intuit atunci cand facem "omotopii" si translatii infinitezimale spre minus infinit, in dimensiuni foarte mici... Aici Dumnezeu ne-a lasat marje generoase de intuire a Lui si a lumii de dincolo.

Dar timpul? De ce ne-a fost dat asa?! De la ieri spre maine prin Azi?! Si daca lucrurile stau asa, iar sensul lui nu ni se ofera nici macar spre intuire, asta se intampla doar spre smerirea noastra sau are un sens profund? Si care este relatia timpului cu absolutul?

Caci daca Raiul este atemporal, iadul este inzestrat cu o "coada" de timp pentru... Pentru a da sufletelor irosite sansa de a fi realocate superior prin rugaciunile celor care inca... mai au timp. Si aici timpul se termina o data cu inceputul absolutului.

Este timpul darul lui Dumnezeu dat noua spre vindecarea sufletelor?

Noaptea aceasta de Craciun consfiinteste coborarea lui Dumnezeu prin TIMP in DIMENSIUNEA UMANA.

Descoperirea ca timpul nu este un blestem ci o speranta imi releva inca o data marinimia lui Dumnezeu.

Nu stiu daca timpul are un tip de relatie cu "lumea de dincolo" sau este doar un atribut al dimensiunii umane. Nu cred ca exista un acum al raiului.

Nu stiu daca timpul ne este dat doar ca o dimensiune imperfecta, incompleta, cu o prelungire transcendenta, dar frumusetea lui este desavarsita, dumnezeiasca.

Timpul este Rai curat! Si nu poate fi povestit ci doar contemplat.

Ar fi simplificator sa vorbim despre timp ca despre o simpla "dimensiune". Poate de aceea nici nu ni l-a dat intreg, in sensul acesta lumesc.

Si daca TIMPUL este "dimensiunea" reconstructiei lui Dumnezeu in Om, celalalt dar reparator este LIBERTATEA! In acelasi sens incomplet, ea este tot o dimensiune a desavarsirii omului si un atribut al raiului, atat cat ne putem reprezenta noi intuitiv acest lucru.

*
E prima data cand regasesc sensul Comunitar al Craciunului dupa multi ani.

Mi-am luat vecinul si sapte copii, trei ai mei, unul al lui si trei ai lui Narcis si am inceput sa colindam.

Pentru cele cateva case in care au intrat copiii sa colinde a fost ca botez al Craciunului, un semn al noii lumi care s-a nascut in acest camp salbatic unde fazanii si vulpile inca se mai plimba in voie.

Semnele pe care mi le-a trimis Dumnezeu azi sunt pline de har si de nadejde!

Si este prima data cand inteleg ca Dumnezeu prin Iisus Hristos, dupa ce l-a facut pe OM partas la creatie inzestrandu-l cu atributul LIBERTATII, in bunatatea Lui i-a daruit si TIMP ca sa isi redobandeasca dumnezeirea.

Un lucru de finete

Teologia il aproximeaza pe Dumnezeu. Cand avem har putem sa il simtim, asa cum simtind caldura si vazand lumina suntem tentati sa zicem ca stim ce este Soarele.

Omul are ca dar de la Dumnezeu viata si trairea ei simplu si liber, in "normele" care garanteaza aceasta libertate. Mai are crucea si pe popa din sat. Invatatorul. Cel caruia ii este dat sa caute, sa inteleaga si sa ii indrume si pe ceilalti.

Aplecarea catre teologie este doar chemarea celor care pot privi fara sminteala dincolo de portile limitarilor omenesti.

Ceilalti, nebuni si nechibzuiti, scormonind si masurand cu reperele logicii umane, neindrumati si fara rugaciune marsaluiesc pseudointelectual si fals iubitori de Dumnezeu alunecand in mandrie ascunsa sau in erezii cu aparenta sistemica.

Si uite asa, in loc sa fie doar simpla, mantuirea devine un lucru de finete pentru toata lumea. Ea este intr-adevar un lucru de subtirime a spiritului si a mintii la care ajung cei chemati sa isi ia crucea spre "varful" Raiului inca din timpul vietii. Ei sunt condusi spre sfintenie in viata prin lucrarea harului lui Dumnezeu.

Pentru noi ceilalti insa, multi si nepriceputi, drumul spre cer trece prin cararile vietii. Traita cuminte dar cu curaj, cu semnul crucii la orice pas si rugaciune la Maica Domnlui, viata este plina de daruri si de bucurii mici care nu trebuie irosite si umbrite de sclifosite si inchipuite preocupari transcedentale.