Frica merge mana in mana cu egoismul. Egoismul genereaza la randul lui spaime si izolare. Impreuna construiesc drumul spre o existenta stearsa.
Generozitatea, curajul si asumarea in construirea propriul drum in viata sunt calitati care pornesc din acelasi trunchi al nobletii sufletesti si caracterului curat si puternic.
Cele mai multe destine mediocre pleaca de la teama de asumare a unui proiect plenar si cealalta teama a zilei de maine care il face pe om sa caute confortul ieftin sau sa darame hambare si sa isi construiasca altele mai mari, mult mai mari decat ar avea nevoie.
Omul stie ca asa stau lucrurile dar isi mistifica realitatea pentru ca altfel ar inebuni, nu ar putea dormi noaptea in pat. Isi construieste alte realitati paralele care genereaza pentru el scuze si justificari. Cu timpul acestea devin adevarurile lui. Dupa un alt timp gaseste alti nebuni traind in acelasi fel de minciuna dar deja acum sunt mai multi si amagirile lor nu le mai par atat de nefiresti.
Cu timpul minciuna se ridica la scara societatii si ea devine regula sociala sau chiar lege. Cei care nu o urmeaza devin noii nebuni.
Facem un copil maxim doi pentru ca "eu n-am avut noroc in viata", "nu pot sa le ofer conditii tuturor", "mi-e frica pentru sanatatea sotiei", "in lumea asta nebuna mi-e si frica sa mai fac copii sa plece in viata", "am avut deja doua cezariene", "noi asa ne-am gandit de la inceput sa facem doi copii", "ne-am gandit deja, vrem doi copii, um baiat si o fata", "sa termin cu doctoratul si mai vedem", "intai sa facem o casa si sa am conditii sa ii cresc".
Petra nu are curaj sa faca al doilea copil dar isi face a doua casa.
Lily vrea sa se marite doar peste un an pentru ca pana atunci nu are bani sa isi faca nunta perfecta pe care o viseaza.
Baiatul de la spalatorie imi spune ca asta e varsta (27) la care barbatii trebuie sa alerge si sa faca bani nu sa se casatoreasca. Familia ne-ar tine pe loc. A incercat sa stea in aceeasi casa cu o fata 6 luni, la inceput am omorat tabieturile, apoi a inceput sa intervina plictiseala...
Alte doua fete frumoase de 27 de ani s-au dedicat total business-ului lor, anul trecut le-au parasit prietenii pe amandoua...
Andrei si sotia lui se plang de trai greu si rate la banca dar cheltuie cu furie banii, oricati ar fi, oricum insuficienti in raport cu o copilarie plina de frustrari si privatiuni.
Aura are educatie, bani, nu are noroc in viata dar asteapta, el va veni.
Am intrebat 100 de tineri liceeni cine dintre ei are un vis al lui.
- Haideti, orice, ceva ce va doriti sa faceti in viata...
...
- Daca nu ati fi constransi de lumea in care traiti sa faceti ceea ce faceti, ce drum ati urma?
O pauza, lunga, dureroasa si nedumerita. (Avem voie sa gandim asa?)
- Tu ce vrei sa te faci in viata, am intrebat-o pe o tanara din fata mea?
- Sa fiu contabila. Sa am doua trei firme, ceva, orice dar sa fie sigur.
M-am uitat spre ei si am vazut in ochii lor incuviintarea vinovata ca aceea este calea. Toti gandeau la fel deci principiul este validat si devine regula.
Paradoxul zilelor noastre este ca intr-o lume mai nesigura ca niciodata oamenii cauta certitudini egoiste.
Pentru toti acestia Ciprian este o lectie vie. Nu are parinti, nu are casa, nu are serviciu, nu are nimic si de curand s-a castorit. L-am sunat zilele trecute:
- Ce faci Ciprian?
- Bat din usa in usa si imi caut de lucru!
L-am chemat pe la noi, era prin preajma si de data asta a venit insotit. De-acuma umblau amandoi. Viseaza sa isi cumpere o casa. M are trei case si si lui ii este tot teama pentru viitor.
- Pana sa imi gasesti tu camin si sa mi-l platesti asta vara dormeam pe banci in facultate! Acum cand vreau sa ma angajez ma intreaba unde stau. De curand mi-a zis cineva ca firma lor plateste doar salariul minim pe economie si ca eu sunt supracalificat. Auzi!! Niciodata nu am castigat mai mult de 6-7 milioane pe luna.
- Pai si nu esti supracalificat? (face a doua facultate) Daca a doua zi gasesti ceva mai bun nu pleci?
- Nu!
- Daca iti da cineva 10 milioane nu pleci?
- Poate pentru 10 milioane...
Stiu ca este greu adaptabil si ca va fi tot timpul cu traista pe umar dar pe langa suferintele lui imi dau seama ca as fi idiot sa mai scot o singura vorba.
Ar fi fost ziua lui Bogdan, 2 decembrie si primul gand cu care m-am trezit a fost ca trebuie sa il angajez pe Ciprian. Ar fi fost ceea ce el facuse in ultimul an al vietii sale de cand aflase ca va muri. Sufletul lui se curatise si devenise ata de mare si cald incat nu trecea durere pe langa el fara ca el sa nu ii intinda o mana. Copii orfani, oameni cu nevoi, oameni care construiau biserici, copii cu boli incurabile, oameni care atunci aflasera ca au cancer sau se chinuiau cu boala de mai multa vreme si isi pierdusera nadejdea, catre toti se apleca, dadea bani, dadea o mana de ajutor, o vorba buna, un sfat.
- As vrea sa mai traiesc numai ca sa pot lucra pentru Dumnezeu!
- Ciprian, de luni ne apucam de treaba.
Ii intind cei 120 de euro pe care ii aveam pe masa de cateva zile. Mi-i adusese o prietena (o datorie) impreuna cu o sticla de bautura pe care mi-o cumparase pentru ca ii zisesem ca e egoista si ca nu se gandeste sa imparta cu altii.
- Uite astia sunt prima de instalare. Schimba-i si cheltuieste-i!
(Stiu ca viseaza sa isi stranga bani de casa si vrea sa inceapa sa economiseasca.)
