Valoare si valorizare

Lucrurile nu contin o  valoare intrinseca obiectiv masurabila. Valoarea este subiectiva. Tine de aprecierea fiecaruia in parte, de cele mai multe ori bazata pe afect.

90% dintre tinerii putin mai rasariti iti spun ca totul pleaca de la "valori"?

- Ce sunt valorile?

- ?!

- Care sunt valorile tale?

- mmm.. Seriozitatea... imi place sa ramana ceva dupa mine... punctualitatea...

Schizofrenia este totala! In subtext de cele mai multe ori se citeste asa:

- mmm... Aspectul exterior... imi place sa fiu bine imbracat... sa am pe mine "branduri" care sa imi faca un transfer de pozitie... 

Oamenii sunt "evaluativi" in fiecare secunda a vietii lor. Evaluarea se face intr-o grila profund inradacinata in mintea si in sufletul omului dar de cele mai multe ori neconstietizata, ea este "ascunsa" posesorului. Cei mai multi credem despre noi ca valorizam aurul dar ne arauncam fericiti in prima groapa cu noroi cald.

*

Constientizarea propriei grile de evaluare de catre un om este, de cele mai multe ori, foarte dificila. 

Intr-o FAMILIE "valorile" principale se transmit. 

La fel si o parte din valorile sociale. Scoala ar trebui sa completeze LEARNING TO BE TOGETHER.

Valorile materiale se invata in familie si se completeaza in scoala. Cat face un inel de tinichea si cat unul cu "piatra", care este creatia unui artist? 

Care este valoarea banilor? Am vazut copii invatati de bunici sa economiseasca si tineri care isi dadeau ultimii bani pe "dedicatii" muzicale. Ce pot cumpara banii si ce nu? Sunt banii imorali? Este important cum faci si cum cheltui banii!

*

Problema majora a tuturor aceste valori odata recunoscute este transferabilitatea lor. PIATA! 

Oamenii sunt "dealeri" de valori neinstruiti, intr-o piata DURA, in care rechinii sentimentali au un singur principiu: 

"Tine-i doamne prosti!"

Bastinasii indieni si-au dat aurul pe margele de sticla si alcool.

Romanii au cumparat ani de zile deseurile alimentare ale lumii capitaliste, aspartam tek de la dozator, Boros palinka, "paine turceasca", vaccinuri expirate... 

Fete tinere schimba familia pe o masina in leasing si o cariera intr-un birou.

Baietii pun pret doar pe aspectul fizic. Rar valorizeaza trasaturile de caracter. Un amic s-a casatorit, mercantil, cu tatal fetei mai mult decat cu fata. Altul a schimbat familia cu copii pe o relatie cu o fata mai tanara...

In mod clar, MUNCA nu este valorizata socialmente. Scopul ei este generarea confortului. Multi cauta "shortcut-ul" apeland la confortul facil, fara munca, un drog usor care iti da "senzatii" dar iti schimba viitorul pe un prezent caldut.

 *

Valorile mari sunt netranzactionabile.

 „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?, sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său” (Matei 16,26–27).

Despre caracterul mostenit sau lupta cu firea

“Isi da arama pe fata”

“Ce se naste din pisica tot soareci mananca”

“Capra sare masa, iada sare casa”

Forme usoare ale unei intelepciuni profunde si triste: “Pe zi ce trece, devenim parintii nostri.“

Mi-am invatat copiii sa se uite, in primul rand, la caracterul celor cu care se insotesc pentru drumuri mai scurte sau mai lungi. Si daca au prilejul sa le intalneasca parintii, sa nu ezite sa ii priveasca cu atentie si sa incerce sa vada in ei pe copiii lor sau, mai degraba pe adultii care vor deveni prietenii lor, tineri acum...

Firea mostenita este cea care insoteste determinist omul in momentele importante din viata lui. Peste ea se suprapun mai mult sau mai putin fericit educatia in forma primita sau autoimpusa si marca mediului de viata. Intre toate acestea este o lupta continua, pana ajung intr-un echilibru care confera o tendinta inertiala in viata.

Copil fiind eram fascinat de povestea omului de stiinta care a luat un cimpanzeu, l-a dresat, l-a imbracat si l-a insinuat cu succes in inalta societate. Incerca in felul acesta sa isi argumenteze teza ca educatia primeaza firii, oricat de puternica ar fi marca celei din urma. Spectacolul revenirii furtunoase a firii innascute, de maimuta,  mai presus de dresaj, pedepse sau recompense, este  fantastic iar morala romanului este demolatoare.

Oamenii “renunta” si se lasa in voia firii personale atunci cand nu vor sa mai lupte.

Cand sunt prea obositi sa mai lupte. Sau nu mai fac fata, cedeaza presiunilor. Presiuni constante sau de scurta de durata dar intense. Sau puterea ispitelor este dincolo de “barierele” dobandite prin educatie. Defectele sau pacatele din fire ies la iveala peste “spoielile de educatie” ca printr-o haina care imbatraneste si plesneste pe la incheieturi.

Cand firea invinge, omul intra intr-o inertie care “ne-luptata” la timp nu mai poate fi oprita din picaj. Inertia aceasta nu este neaparat violenta dar ea devine incontrolabila.

Banalitatea vietii este determinata de cele mai multe ori de aceasta disproportie. Sindromul omului comun fara repere puternice dobandite prin educatie. Acolo sunt 80% din oameni care nu fac decat sa isi urmeze  destinul de familie, puternic marcat cultural si genetic.

Cateodata “torentul” de neam are o forta cutremuratoare. Sunt pacate de familie, de generatii, care izbucnesc cu violenta si cu care este imposibil sa lupti. Anul acesta am vazut un astfel de “scenariu” cu un pusti care in mod ilogic iese din normalitate si incepe sa repete fidel scenariul vietii tatalui lui care facuse exact acelasi greseli la varsta lui. Tot ce invatase pana la acel moment, educatia duhovniceasca pe care o avea, mediul bun in care se integrase, devin neputincioase in fata fatalitatii destinului lor de neam bantuit de trecutul unui bunic tortionar.

Am vazut oameni care si-au vandut sufletul ca sa iasa din matca destinului familial. In actele lor nu se mai vede vointa personala. Se vad doar pornirile necurate si bolnave in drumul spre iad prin iluzia puterii vremelnice.

Oamenii care au destin dincolo de fire sunt cei cu har. Ei sunt daruiti de Dumnezeu pentru rugaciunile unui bunic, pentru o fapta buna, pentru rabdare in ispite, pentru rugaciune sincera. Confirmarea lor vine, de cele mai multe ori, la final si in cele mai multe cazuri prin cruce. 

Cand omul imbatraneste fara Dumnezeu, corpul renunta sa mai lupte cu boala, creierul cu caracterele mostenite si sufletul cu firea pacatoasa.

Despre nelocuire. Sufletele pustii

Tomb of Cristofor Columb

Sufletele nelocuite de Dumnezeu ajung bantuite.

Daca sufletul se insoteste de o minte tulbure patimile se instaleaza rapid si tarasc omul in infern. Vad atata durere muta in ochii oamenilor slabi de inger si fara Dumnezeu. Ii taraste dracul prin toate nenorocirile si rade apoi de neputinta lor. Aproape la fiecare casa gasesti o poveste de te infiori.

Ii iau in masina pe oamenii de pe marginea drumului si le ascult povestile. Ma cutremur.

Ultima data am luat un om care lucra la un gater al unui “pocait”, departe de casa. In fiecare sfarsit de saptamana mergea cum putea acasa unde statea cu inca trei frati. Pe o suta de kilometri i-am ascultat toata viata. Fara sa il intreb. Doar s-a pornit si nu se mai oprea. Plangea el plangeam si eu.

Avea 35 de ani dar parea de 45, il parasise tatal cand avea 11 luni si mama sa mai facuse 5 copii cu alt barbat si s-au crescut unul pe altul, cand era la profesionala i-a sarit un span in ochi, calvarul spitalelor, i-au scos ochiul, acum are proteza, fratele i-a murit cand s-a bagat sub remorca de la raba ridicata sa o repare, a cazut remorca si l-a strivit, l-au inmormantat chiar cand trebuia sa faca nunta si i-a ramas femeia tanara cu copil, unde lucrase el inainte mesterul a dat drumul la circularul mare in timp ce el lucra si i-a taiat degetele dar patronul si colegii au venit si i-au adus lemne la spitalul din severin si numai salonul lui avea caldura si asistentele veneau sa ia lemne dar el nu le lasa, la "pocait" i-a pus sa stea contra-greutate la utilajul care ridica un lemn mai mare decat era capacitat si atunci l-a catapultat si a stat o jumatate de ora in coma dar pana a venit salvarea s-a ridicat singur si l-a gasit patronu fumand de nu ii venea sa creada dar I s-a rupt clavicula si s-a dislocat umarul, primarul din severin e baiat bun ca odata cand era el l-a primarie a tipat la fata care vroia sa ii ia bani ca sa ii faca duplicat la certificatul de nastere si il chemase peste cateva zile si i-a facut gratis si pe loc si pe tatal lui l-a vazut la 21 de ani dar el i-a zis cand l-a vazut ca plange ca sa planga ca si el a suferit fara tata si cumnatei lui i-a zis ca orice dar un an de zile dupa moartea fratelui sa nu se marite si el merge acum si ii cumpara orice nepotelului lui si aici unde stau la pocait sunt sase baieti in baraca dar pun toti bani de cablu si o platesc pe femeia care vine si le gateste si asa ii mai raman zece milioane, e bine si patronul e respectuos si or sa se bucure fratii acum ca vine asa repede acasa ca de obicei ajunge noaptea tarziu si schimba multe ocazii…

Doamne Dumnezeule ce este pe sufletul poporului asta?

Atunci, insa, cand oamenii au educatie se creaza iluzia ca mintea se poate substitui rolului ordonator al lui Dumnezeu.  Pe cei mai multi dintre ei ii "lamureste" prin accidente revelatoare in anumite momente ale vietii lor. Cei care prin “incapatanare intelectuala” scapa acestei corectii ajung in pragul batranetii si incep sa semene cu casele parasite. Mintea nu mai poate lupta si sufletul este napadit de frica si desertaciune. Multi ar vrea sa stea de vorba acum cu Dumnezeu dar nu mai pot.

Imi aduc aminte cuvintele pe care mi le-a lasat parintele pe patul de moarte…

- Tu sa ai grija la mandria ta, sa scapi de ea! Si sa ceri la Dumnezeu HAR. Tot timpul sa cerem lui Dumnezeu har!

Pentru a nu merge in pustiu sufletul trebuie locuit de har.

Despre locuire. Casele parasite

Casele nelocuite imbatranesc mai repede.

Casa in care sunt oameni are ea insasi bucurii, veselie, griji, petreceri, dragoste, tristete. Are sentimente si culoare.

Cand toate acestea dispar casele isi pierd sensul. Si atunci isi incep dansul funebru cu timpul, cu eternitatea. Parasite de logica si sentimentul uman ele pornesc catre niciunde.

Am vazut in Munte chilii nelocuite. Parca le inghite pamantul. Radacinile strapung peretii, buruienile le napadesc, carii si insectele invadeaza lemnul, peretii…

Copilaria mea este bantuita de amintirea casei nelocuite a lui Vita. Pentru oamenii locului exista o amintire recenta in spate. Pentru mine parasirea era de cand lumea, avea semnul eternitatii.

Cand ma mut intr-o casa noua am acest sentiment paradoxal al efemerului vietii omului si a caselor. Bucuria unei case noi, care trece de faza de santier si incepe sa capete viata o asociez cu imaginea casei nelocuite care va fi candva.

Este ca si cum te-ai gandi la moarte la fiecare nastere din jurul tau.