Intr-un moment al vietii lor, multi oameni parasesc brutal firul logic al existentei. Oricarei logici. Logica umana, sociala, divina.
Existentele linistite, cuminti, previzibile derapeaza intr-o perioada scurta de timp, in cateva zile uneori sau chiar in cateva clipe... intr-un univers absurd, fara norme, cu evolutii ulterioare impredictibile.
Momentul marelui cutremur este adesea presemnalizat, poate fi sesizat de cei din jur, daca nu au "castile" pe urechi, daca nu sunt captivi in autismul propriei existente.
Conditia sinucigasului, de exemplu, este singuratatea. Altfel, m-am intrebat, cum poate disparea pur si simplu, inconjurat de oameni fiind, fara ca acestia sa ii vada toata starea premergatoare actului, sa incerce sa ii fie alaturi, sa il sprijine si sa ii schimbe perspectiva in final.
Alta data, ruptura este presemnalizata de o atitudine, de o pozitionare in fata lumii si a vietii care ii face pe cei din jur sa spuna
- Asta pana nu "si-o fura", nu se lasa!
Accidentul are logica lui dincolo de logica noastra simpla. El este parte din viata noastra si este greu de intuit.
Este diferit cand derapajul se face prin participarea omului, in urma unor decizii/asumari.
Ma intreb, insa, cum se intampla deraierea in cazul omului simplu. Unde se "rupe" firul lui logic si de ce? Care sunt mecanismele care il transforma in cateva clipe din element statistic in erou sau il doboara ireversibil?
Care este psihologia dinaintea "clipei"? Care este lupta care se da pentru sufletul omului in momentul acela?
- Care este povestea ta?
Si omul incepe sa spuna...
Am vazut negru in fata ochilor. Nu m-am putut abtine. Am fost sigur ca pot face oriunde acelasi lucru si atunci am plecat. Visam sa fim bogati. Am zis ca nu se intampla nimic. Simteam ca toata lumea este a mea... Ma apucasem de bautura. Daca mi-as fi tinut gura atunci. Simteam ca nu imi mai gasesc locul acolo. Nu ma simteam apreciat...
Pentru unii dintre noi ramane doar o experienta care ne da intelepciune si maturitate. Pentru unii este nevoie de mai multe astfel de examene ca sa "inteleaga".
Pentru altii, insa, aceasta experienta inseamna cadere.
- Daca ar putea cineva sa ne ajute sa intelegem psihologia omului cazut! Ne-ar ajuta foarte mult! spunea Parintele Tanase.
Din acel moment incepe absurdul, calvarul, omul este captiv unui univers stramb din care greu mai poate iesi. Este foarte greu sa il mai ajuti pe un om cazut. De multe ori isi neaga conditia. Uneori nu vrea sau daca vrea sa fie ajutat cel mai adesea nu mai poate primi ajutorul. Dupa ce omul a dat drepturi diavolului asupra vietii lui, ii este greu sa rupa contractul.
Oamenii plimba pe strazi aparente. Si aparentele sunt comune, toti par la fel. Dincolo de screensavere sunt povestile.
Pentru unii oameni, dupa ce parasesc firul logic al unei existente comune, viata aluneca in scenariu de film.
J from Fonland imi povestea despre peripetiile fiului sau cel mare. Dupa liceu multi tineri finlandezi care nu intra la facultate (admiterea este foarte dura) obisnuiesc sa aiba un an de autodescoperire, de calatorii initiatice si experiente nebanale. In ultima vreme J imi tot spunea, cand ne intalneam prin Europa, pe unde mai era fiul sau. Plecase din China, statuse o vreme prin India, acum era in Vietnam. In Vietnam statuse vreo luna apoi tot amana plecarea. In cele din urma, si-a luat inima in dinti si, dupa o discutie de o ora pe Skype cu tatal sau i-a marturisit motivul sederii lui prelungite:
- Voi fi tata!
Dupa socul aflarii vestei, a inceput clavarul. Mai intai au trebuit sa ii faca acte tinerei vienameze care nu avea niciun act de identitate. Era dintr-o familie saraca din preajma Hanoi-ului si nu avusese nevoie de buletin pana atunci. Sarcina aceasta i-a schimbat dintr-o data perspectivele si nevoile. Apoi a nascut! Acolo! Apoi casatoria legala... Ultima data familia tanarului finlandez se chinuia cu formalitatile ca sa ii aduca pe toti trei la Helsinki. Cu timpul, s-au obisnuit cu ideea si chiar erau bucurosi.
Zilele trecute imi aduceam aminte cu un prieten bun despre povestea mult mai spectaculoasa a unui amic simpatic din studentie. Era un om cu o facilitate fantastica a relatiei. Placut, vorbaret, cu o "interfata" foarte prietenoasa, nimeni nu ii putea rezista.
La un moment dat ma oprise zambind pe strada. Ii stricasem ploile cu fetele pe care vroia sa le cazeze in camin. Erau armele lui in relatia cu multi politicieni.
- Mi-am dat eu seama care e treaba cu tine!
- Asa, ia spune-mi!
- Tu esti ca Bubi ala din Dalas! Esti bun cu toata lumea, ii salvezi pe toti!
Multa vreme m-am amuzat amintindu-mi de intalnirea aceasta si de descrierea pe care mi-a facut-o. Apoi am inceput sa aud fel si fel de povesti cu amicul meu, afaceri, "combibnatii", peripetii... Trecuse in alta clasa sociala, cea exclusivista, a oamenilor cu foarte multi bani.
Dupa alti cativa ani m-am intalnit iar cu el si ne-am amuzat povestind de intalnirea din Grozavesti. Mi-a povestit despre afacerile lui, intr-adevar mari si curajoase, combinate cu maiestria lui inegalabila in a-si face relatii.
- Tie? Cum iti merg lucrurile?
- Bine, multumesc. Copii, casa, proiecte...
- Bani ai?
- (zambesc) depinde ce inseamna bani pentru tine!
- Adica daca te iau acum in brate... asaa... si incep sa te scutur, curg doua milioane de dolari din tine?
Am aflat mai apoi despre aventurile lui dintr-o tara exotica, prietenia cu fiul celui puternic, masa rezervata tot timpul in clubul cel mai vestit, afacerile fabuloase... Cand intra in club se oprea muzica si cantaretii incepeau cantecul pe care il facusera special pentru el.
Am mai auzit mai tarziu despre cealalta sotie a lui, a doua, cea despre care incepusera sa scrie si ziarele... Ar fi fost chiar insarcinata...
Apoi m-am linistit. Am aflat ca amicul si-a rezolvat problema sentimentala. Si-a adus cealalta femeie, cea neoficiala, in Europa, i-a facut acte si fata a si nascut aici, in conditii civilizate, nu ca nora prietenului meu J - in Vietnam.
Si ca sa fie toate lucrurile in regula, o si casatorise cu un var de-al sau, ca sa nu mai zica nimeni nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu