Casa bunicilor avea prispa si vita de vie cu struguri mari si lungi, tata vacii. Vita imbraca coloanele casei si inchidea prispa. Vara, siroaiele de apa si picaturile mari din ploile reci scurte si repezi faceau o adevarata simfonie cosmica...
In noaptea aceea Maia vorbea cu Tataie in noapte tarziu.
- Ce tot vorbesti mama?
- Eeei, imi fac si eu planuri! Ce numai voi va faceti planuri? Si eu am planuri!
A doua zi dimineata era captiva in colivia propriului trup. Accident vascular. Dumnezeu a randuit ca in momentele acelea ultime fata ei sa fie acolo. A mai trait cateva zile.
Cateva luni mai incolo Dumnezeu i-a stricat planurile si fetei ei luandu-i baiatul. Viata ei capata alt sens de aici incolo.
Muica, strabunica mea, avea o vorba: "Muica, ziua vine, partea ei isi aduce!". Era un fel de "Nu-i trebuie calugarului grija zilei de maine!".
Dumnezeu strica planurile Omului. Acele planuri care ii iau supletea gandirii, cuprinderea sufletului si ii acopera dimensiunea Raiului din el.
Parintele Dionisie de la Colciu spunea ca mantuirea nu este grea, este o chestiune de finete.
Toata viata este o lucrare. De mare finete... Si ea nu exclude BUCURIA VIETII. Doar bucuriile iluzorii, parelnice...
Omul, in firescul lui, isi face planuri si se infasoara cu legaturi lumesti, mai bune sau mai rele... Tendinta lui este sa isi creeze confort, siguranta... Apoi isi construieste "hambare". Isi pierde "provocarile" si devine rigid, comod. Apare sindromul de cultura inchisa si se invarteste autist intr-un univers limitat cu reguli proprii.
Iluzia binelui este perfecta. Stiu. Am experimentat-o! Dar parintele meu ma avertiza mereu:
- Pamantul nu este Raiul! Nu avea rost sa mai faca Dumnezeu inca unul.
Discutand cu Lavinia despre perspectiva unui nou copil, am realizat ca viata mea va trece in curand in altceva, Dumnezeu are alte planuri cu noi...
In noaptea aceea Maia vorbea cu Tataie in noapte tarziu.
- Ce tot vorbesti mama?
- Eeei, imi fac si eu planuri! Ce numai voi va faceti planuri? Si eu am planuri!
A doua zi dimineata era captiva in colivia propriului trup. Accident vascular. Dumnezeu a randuit ca in momentele acelea ultime fata ei sa fie acolo. A mai trait cateva zile.
Cateva luni mai incolo Dumnezeu i-a stricat planurile si fetei ei luandu-i baiatul. Viata ei capata alt sens de aici incolo.
Muica, strabunica mea, avea o vorba: "Muica, ziua vine, partea ei isi aduce!". Era un fel de "Nu-i trebuie calugarului grija zilei de maine!".
Dumnezeu strica planurile Omului. Acele planuri care ii iau supletea gandirii, cuprinderea sufletului si ii acopera dimensiunea Raiului din el.
Parintele Dionisie de la Colciu spunea ca mantuirea nu este grea, este o chestiune de finete.
Toata viata este o lucrare. De mare finete... Si ea nu exclude BUCURIA VIETII. Doar bucuriile iluzorii, parelnice...
Omul, in firescul lui, isi face planuri si se infasoara cu legaturi lumesti, mai bune sau mai rele... Tendinta lui este sa isi creeze confort, siguranta... Apoi isi construieste "hambare". Isi pierde "provocarile" si devine rigid, comod. Apare sindromul de cultura inchisa si se invarteste autist intr-un univers limitat cu reguli proprii.
Iluzia binelui este perfecta. Stiu. Am experimentat-o! Dar parintele meu ma avertiza mereu:
- Pamantul nu este Raiul! Nu avea rost sa mai faca Dumnezeu inca unul.
Discutand cu Lavinia despre perspectiva unui nou copil, am realizat ca viata mea va trece in curand in altceva, Dumnezeu are alte planuri cu noi...
Un comentariu:
De acord.
A se citi spre lectura suplimentara si din Epistola Sf. Iacov (Iacov 4,13-15):
"13. Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga,
14. Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere.
15. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea."
Trimiteți un comentariu