Eu venisem pe Munte cu gandul sa aflu raspuns la un lucru care ma framanta de catva timp...
Ne spune Batranul:
- Trupul este o sluga buna si un rau stapan! Peste 100 de ani niciunul dintre noi nu va mai fi pe pamant! Cu toate astea cheltuim atata timp in fiecare zi pentru ... bunastarea trupului, adunam pentru urmatorii... 40 de ani iar pentru suflet, pentru vesnicie, petrecem atat de putin timp, stam atat de putin in rugaciune...
- Parinte, dar eu ma bucur de lumea aceasta pentru ca e facuta de Dumnezeu! Am bucurii de la copiii mei, ma bucur de discutia aceasta, multumesc lui Dumnezeu pentru razele astea de soare... E un lucru rau asta?
- Nu! Daca toate acestea sunt cu chibzuinta!
- Si cum ajungem la buna chibzuinta?
- Daca ajungem sa il avem pe Dumnezeu cu noi!
- Parinte, fratele meu a murit de cancer. Trag nadejde ca felul in care si-a purtat durerea si nadejdea lui permanenta in Maica Domnului, in Sfinti si in Dumnezeu insusi l-au mantuit.
Vad din ce in ce mai multi oameni in jurul meu care trec prin suferinta asta.
Mucenicii, Parinte, ca sa il vada pe Dumnezeu au trecut prin martiriu.
Mantuirea celor credinciosi trece prin cruce?
Sa ne asteptam la dureresi la chin?
- NU-I ASA!
Apoi mi-a raspuns... si nu mi-a raspuns.
A mutat din nou accentul pe actul mantuirii si pe efemerul vietii.
Intelesesem ca bucuria vietii este ingaduita cu cumpatare, in Dumnezeu si atat cat nu il face pe trup stapan peste suflet.
Despre rostul suferintei, insa....
Seara ma aflam iarasi in preajma Batranului, alaturi de altii, dupa ce isi facuse plimbarea de seara, se asezase pe treptele bisericii si incepuse sa povesteasca...
Ne spune Batranul:
- Trupul este o sluga buna si un rau stapan! Peste 100 de ani niciunul dintre noi nu va mai fi pe pamant! Cu toate astea cheltuim atata timp in fiecare zi pentru ... bunastarea trupului, adunam pentru urmatorii... 40 de ani iar pentru suflet, pentru vesnicie, petrecem atat de putin timp, stam atat de putin in rugaciune...
- Parinte, dar eu ma bucur de lumea aceasta pentru ca e facuta de Dumnezeu! Am bucurii de la copiii mei, ma bucur de discutia aceasta, multumesc lui Dumnezeu pentru razele astea de soare... E un lucru rau asta?
- Nu! Daca toate acestea sunt cu chibzuinta!
- Si cum ajungem la buna chibzuinta?
- Daca ajungem sa il avem pe Dumnezeu cu noi!
- Parinte, fratele meu a murit de cancer. Trag nadejde ca felul in care si-a purtat durerea si nadejdea lui permanenta in Maica Domnului, in Sfinti si in Dumnezeu insusi l-au mantuit.
Vad din ce in ce mai multi oameni in jurul meu care trec prin suferinta asta.
Mucenicii, Parinte, ca sa il vada pe Dumnezeu au trecut prin martiriu.
Mantuirea celor credinciosi trece prin cruce?
Sa ne asteptam la dureresi la chin?
- NU-I ASA!
Apoi mi-a raspuns... si nu mi-a raspuns.
A mutat din nou accentul pe actul mantuirii si pe efemerul vietii.
Intelesesem ca bucuria vietii este ingaduita cu cumpatare, in Dumnezeu si atat cat nu il face pe trup stapan peste suflet.
Despre rostul suferintei, insa....
Seara ma aflam iarasi in preajma Batranului, alaturi de altii, dupa ce isi facuse plimbarea de seara, se asezase pe treptele bisericii si incepuse sa povesteasca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu