Despre sculptura in oameni!

Oamenii traiesc cateodata ca sa aiba de ce muri!

As muri putin din mine ca sa stau printre "oamenii care traiesc ca sa moara" si nu au curaj sa moara putin ca sa traiasca curat.

Sculptura in oameni as face... sa dau cu dalta sa sara aschie de suflet mort sa ramana ce e viu si curat.

Cateodata...

Altadata... ma uit in oameni ca sa invat, sa ma incarc, sa ma bucur, sa impartasesc... sa vorbesc si sa ascult...

As face scoala de oameni! Sa invatam sa fim vii unii de la altii, fara minciuna, fara amagire, fara comoditate...

Maine plec la Budapesta. A nu stiu cata oara. A nu stiu cata oara voi schimba paradigma umana, plec dintr-o realitate sociala si aterizez brutal in alta. Alta tipologie umana, alta problematica, alt tip de relatie, de vorbire... Asta ma tine viu!

In mai putin de un an... Edinburgh, Helsinki, Bratislava, Belgrad, Sofia,Tesalonik, Budapesta, Arad, Timisoara, Sevilla,  Cordoba, Gibraltar, Strasburg... ametitor, schimbare de planuri la limita schizofreniei, flasuri de realitati, sar dintr-o fereastra culturala in alta, diferente care ma hranesc, ma nuanteaza dar ma si obosesc din ce in ce mai mult...

Asa ca m-as opri o vreme, as muri putin din mine, ca sa stau printre oamenii din cultura mea, sa facem impreuna scoala de caractere, de adevar, de Oameni, sa dam cu dalta ca sa sara aschii de suflet mort si sa ramana ce e viu si adevarat in noi!

Despre vin, "pulime" si responsabilitate sociala! III. Despre populis

III.

A treia zi ma abandoneaaza Lavinia intr-o gara de pe drum ca sa imi iau trenul spre intalnirea cu o multime de traineri care se vor lansa in educarea poporului.

A inceput toamna, e frig, ploua marunt.
La intrarea in gara, cateva chioscuri cu pungi colorate cu mancare chimica, doua chioscuri de ziare inchise amandoua si unul cu covrigi in care statea in geam o femeie platita cu cateva sute de lei.
Pe peron – "pulime"!

- E patrusute cinzeci de mii!! Patrusutecinzeci de mii biletul, mama, iti dai seama! Si ea ca nu si nu! Alo... Nu o las singura in gara, cum sa plec asa… Stau cu ea pana la personalul de sapte, e mai ieftin (era unu).

Intru sa imi iau ceva de mancare dintr-un chiosc de pe peron si gasesc niste lactate si o banana… .
O rog apoi pe vanzatoare sa mai stau putin inauntru pana vine trenul si imi ingaduie. Mergea si un televizor sus pe o tejghea.




- Sa vezi cum e, e cald, e pufos!

Doi copii murdari si inghetati intrasera ca sa isi ia un sandvici unul dintre ei. Primul mai mancase alta data, stia cum este. Acum il adusese pe celalalt care acum avea banii, trei lei cincizeci, ca sa isi ia doar el.

- Dati-i si lui doamna unul, il platesc eu!
- Stai ca uite iti ia si tie nenea unul, il tine vanzatoarea sa nu plece.



Intoarce niste ochi mari si nedumeriti la mine si asteapta apoi fara sa clipeasca sa ii iasa si lui de la microunde sandviciul aburind cu sunca si cascaval.

- Dati-i si lui banii inapoi ca le platesc pe amandoua, imi dau eu in ultimul moment seama de ce nedreptate era cat pe aci sa fac.

Dispar amandoi pe peron cu cativa caini latrand dupa ei iar eu ma amestec printre oamenii comuni care circula cu trenul.

In gara in Predeal ridic privirea din laptop si vad pe geam zapada de o palma, prima de anul acesta, alba, rece si neasteptata ca moartea… Se asterne incet si tacut peste toti si toate deopotriva.

Despre vin, "pulime" si responsabilitate sociala! II. Despre responsabilitate sociala

II.

A doua zi Lavinia imi atragea atentia ca am stat de vorba cu Luca mai mult de o ora. O alta doamna bogata care se retragea spre casa ne aruncase o privire din usa…

- Tot aici sunteti?

Fascinat fiind de inteligenta si cuprinderea lui, il provocasem la discutie si povesteam acum amandoi despre proiectele similare pe care le avusesem fiecare in tara lui, despre scurta mea experienta politica si miscarea de dreapta pe care el o initiase impreuna cu prietenii lui inainte sa apara Fortza Italia,  apoi despre vin, bucatarie italiana, si, in cele din urma, despre ce am facut in ultimii ani in Romania, fiecare la randul nostru.

- Lumea-i mica, fantastic! 

- Extraordinar, raspund!

Eu faceam programe educationale pentru tineri intr-o comunitate marcata de prezenta unui gigant industrial cu mii de angajati al carui manager general fusese el.

- Perfect, fii atent, de mult vroiam sa aflu ceva, am sa te intreb direct, sa nu te superi, te rog!

- Te rog!

- Totdeauna m-am intrebat de ce compania voastra nu se vede deloc in viata comunitatii. Au fost zilele orasului, voi nu erati acolo in niciun fel. Nu investit in educatie, biserici, scoli, cazuri sociale, nimic! Nu aveti niciun interes sa dezvoltati comunitatea…

- Raspunsul scurt este ca acesta este motivul pentru care am plecat de acolo. Raspunsul lung… Tot timpul am incercat sa le modific perceptia ca Romania este doar o destinatie pentru forta de munca ieftina…

Si imi povesteste apoi despre programele lui de responsabilizare si fidelizare a oamenilor cu care lucrase, despre atragerea si cultivarea de inteligente din comunitate, bursele pe care le dadea in fiecare an si apoi despre sistemul pe care il construise de redirectionare a banilor care nu mergeu la bonificatii atunci cand nu erau performante in productie catre rezolvarea de cazuri sociale, cele mai multe legate de boli si operatii grele.

- Nu sunt un socialist, din contra, dar este singurul mod prin care poti sa iti asiguri dezvoltare pe termen lung in acord cu comunitatea.

Si admiratia mea pentru el creste din nou.

Despre vin, "pulime" si responsabilitate sociala! I. Despre vin!

I.

- In Serbia am mers mai multi prieteni la un concert Eric Clapton. Bun concertul. Dar ce probleme am putut avea cu politia sarba din cauza ca am parcat masina intr-un loc nepermis… nu pot sa spun.  Si erau acolo numai oameni cu bani, nu oricum… milionari in euro… nu pulime…

Vorbisem cu dumneaei toata seara despre vinuri si despre enoteca pe care o avea impreuna cu sotul si un alt prieten, surprinsi placut fiind – doamna de pasiunea mea pentru vin si eu, pulime fiind, ca nimerisem absolut din intamplare intr-un anturaj asa elevat.

- Noi am venit aici sa ne distram, stiti… sotul meu a stat paralizat un an…

Sotul, distins, senioral, il intreb despre cupajul de Feteasca neagra cu Cabernet din seara aceea si indraznesc sa il compar cu Cuve Charlote de la Serve.

- E cel mai bun vin al lor. Francezul, a murit saracul, acum un an. Cancer. Vinul pe care il bem acum il bate, e mai bun!

Discut apoi cu proprietarul podgoriei si imi promite ca ma ajuta sa iau un portaltoi bun pentru cadarca mea de Minis.

Pentru cateva clipe ma gandesc la calugarii din Munte care acum ies de la vecernie si intra la masa de seara.

Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume (final)

Eu stateam in bucuria si minunea CLIPEI, pe cand ei, calugarii, renunta la ea pentru a-si asterne nemurirea.
Incurajat, l-am intrebat si despre cealalta parte a framantarilor mele.
Mi-a vorbit, mutand incet atentia in alta parte, ca si Batranul.

- Nu mi-ati raspuns, Parinte! Plec nelamurit din Munte.
- La ce? Intreaba-ma!
- Mantuirea este posibila doar prin cruce, prin suferinta?
- Uite cum e, SUFERINTA o ingaduie Dumnezeu celor care isi curata sufletul; de pacate din ce in ce mai profund!
Ca sa ii poata ajuta pe cei din neamul lor!
- Suferinta si rugaciunea noastra ii pot ridica din iad si pe cei de dinaintea noastra!
- DA!
- Pana la cate generatii?
- (zambeste) O MIE! Si inca patru generatii dupa noi! Ingaduie Dumnezeu suferinta noastra si atunci cand stie ca putem duce crucea si pentru cei care au murit in pacat din neamul nostru si acum asteapta.

Inaltarea si zidirea mea ca OM se fac in legatura cu alti oameni.
Mantuirea este individuala dar nu suntem datori numai cu mantuirea noastra.
In toata zidirea aceasta de om si de neam, Dumenezeu ne-a ingaduit clipe de Rai - micile bucurii lumesti!

Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume ( III )

Seara ma aflam iarasi in preajma Batranului; isi facuse plimbarea de seara si acum se asezase pe treptele bisericii. 
Il intrebase Ovidiu cand ne spovedeste iar el il invitase sa stea langa el si sa povesteasca.
Am intrerupt cateheza cu Paulo care se pregatea pentru botezul de a doua zi si m-am apropiat si eu de ei.
- Mantuirea trece prin cruce, Parinte?
Mi-a raspuns din nou, cu rabdare, aratandu-mi, de fapt, ca nu acolo trebuie sa caut.


L-am gasit pe Ovidiu mai apoi, noaptea, vorbind in curtea manastirii cu un calugar mai tanar venit din tara in pelerinaj.
Il lamurise pe Ovidiu despre pilda bogatului; asta era grija lui de om care isi petrece mai tot timpul cu moara lui, construind, facand afaceri si dand de lucru altor oameni.
I-am povestit si eu de indrazneala mea de a-i vorbi Batranului despre bucuria de a trai pe care o am in aproape fiecare clipa si de si multumirea si slava pe care i le dau lui Dumnezeu pentru darul de a de a fi om.


- Trebuie sa intelegi ca noi, calugarii, nu avem bucuriile tale! Ne vedem numai unii pe altii mai toata vremea. Zice unul ceva mai acatarii catre tine si tu te intorci si pleci ca zici ca fugi de ispitele lumesti. ( "- Calugarii nu au virtuti sociale!" spunea zambind un episcop in predica de la liturghia de a doua zi.)
Tu ai copii, sotie, prieteni - bucuriile lumesti!


Eu stateam in bucuria si minunea CLIPEI, pe cand ei, calugarii, renunta la ea pentru a-si asterne nemurirea...

Despre barbati!

- De ce amanati sa faceti un copil, de ce nu aveti curaj?

- Niciodata nu m-am gandit ca o sa trec de 26 de ani fara sa am sot si copil! ( i se umezesc ochii. Are deja 35.)

- Ce s-a intamplat?

- Toti barbatii imi spun ca sunt prea serioasa, prea ... . Le e teama de responsabilitati!

Drama multor femei. Scoase din rosturi de civilizatia moderna, ispita carierei, lipsa balansului dintre viata si munca, nevoia de a face in viata lor ceea ce altadata in societatea traditionala facea barbatul... .

Sau pur si simplu din cauza barbatilor.

Foarte multi, din ce in ce mai multi barbati imaturi, inabili sau neinteresati sa se maturizeze. Care refuza sa isi asume responsabilitati. Care stau cu mamele lor pana la 35 de ani sau care merg "acasa" doar sa manance si sa isi duca hainele la spalat.

In timpul asta o mutatie groaznica transforma femeile in vanatori si pe barbati in adolescenti tarzii pana dupa 30 de ani.

Ieri am stat de vorba cu doi fosti colegi de facultate.

Hector: sotie, 4 copii, primul la putin peste 20 de ani ai lui, cel mai mic baiat de varsta celui de-al doilea copil al meu, casa, afacere solida ( peste 100 de angajati ), minte limpede, duhovnic, biserica, un om puternic, asezat.

Marius: sotie, 3 copii, multe afaceri, cu valori personale clare ( capitalism, democratie, libertate, morala crestina), dedicat celor din jurul lui, prieteni, parteneri, societate.

Pentru o clipa imi fusese rusine pentru barbatii din ziua de azi care ingroasa fenomenul "guyland".

Apoi mi-am adus aminte de barbatii adevarati din jurul meu: Hector, Marius, Eugen, Marius, Alexandru, Valeriu, Dan, Iulian, Liviu, Ovidiu, Antonie, Romeo...

Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume ( II )

Eu venisem pe Munte cu gandul sa aflu raspuns la un lucru care ma framanta de catva timp...


Ne spune Batranul:
- Trupul este o sluga buna si un rau stapan! Peste 100 de ani niciunul dintre noi nu va mai fi pe pamant! Cu toate astea cheltuim atata timp in fiecare zi pentru ... bunastarea trupului, adunam pentru urmatorii... 40 de ani iar pentru suflet, pentru vesnicie, petrecem atat de putin timp, stam atat de putin in rugaciune...
- Parinte, dar eu ma bucur de lumea aceasta pentru ca e facuta de Dumnezeu! Am bucurii de la copiii mei, ma bucur de discutia aceasta, multumesc lui Dumnezeu pentru razele astea de soare... E un lucru rau asta?
- Nu! Daca toate acestea sunt cu chibzuinta!
- Si cum ajungem la buna chibzuinta?
- Daca ajungem sa il avem pe Dumnezeu cu noi!
- Parinte, fratele meu a murit de cancer. Trag nadejde ca felul in care si-a purtat durerea si nadejdea lui permanenta in Maica Domnului, in Sfinti si in Dumnezeu insusi l-au mantuit. 
Vad din ce in ce mai multi oameni in jurul meu care trec prin suferinta asta. 
Mucenicii, Parinte, ca sa il vada pe Dumnezeu au trecut prin martiriu. 
Mantuirea celor credinciosi trece prin cruce?
Sa ne asteptam la dureresi la chin?
- NU-I ASA!


Apoi mi-a raspuns... si nu mi-a raspuns.
A mutat din nou accentul pe actul mantuirii si pe efemerul vietii.


Intelesesem ca bucuria vietii este ingaduita cu cumpatare, in Dumnezeu si atat cat nu il face pe trup stapan peste suflet.
Despre rostul suferintei, insa....


Seara ma aflam iarasi in preajma Batranului, alaturi de altii, dupa ce isi facuse plimbarea de seara, se asezase pe treptele bisericii si incepuse sa povesteasca...

Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume ( I )

Dumnezeu a randuit sa merg in Sfantul Munte pentru botezul lui Paulo, Pavel mai apoi. Ca in vremea primilor crestini! L-au scufundat parintii in mare, intr-un golfulet in jos de Manastire.

INTENS!

Il tineam de mana. Alti cativa oameni pe stanci. Parintii - intre noi si mare, intre noi si Dumnezeu.

Inainte sa inceapa botezul l-am tras intr-o parte si i-am zis ca, in chip nevazut, se va crea o legatura intre noi in viata si dincolo de viata. Nu ceruseram si nici nu eram pregatiti sa primim aceasta niciunul dintre noi. Era doar socoteala lui Dumnezeu. De acum incolo ne vom ruga unul pentru altul. Pana atunci, daca ne vazusem o data sau de doua ori intamplator...

In drumul de intoarcere spre casa i-am povestit despre copiii mei, despre celalalt Pavel, primul, fiul meu, iar el mi-a spus despre viata lui, copilaria, cum a ajuns in Romania si ce facuse aici.

Locuinta lui din Arezzo era o casa veche, bantuita de sufletul unei femei care locuise si ea si murise apoi acolo. O vazuse si ii auzise pasii nopti de-a randul.
- Ce inseamna asta?
I-am spus ca nu stiu, pentru astfel de lucruri trebuie sa isi intrebe duhovnicul de acum incolo. Apoi i-am povestit de intalnirea mea si a lui Ovidiu cu un om caruia, pentru pacatele lui, ii randuise Dumnezeu sa il vada pe dracul. L-am sfatuit sa vorbeasca cu omul acela.

In casa aceea avusese loc legatura lui cu un suflet de dincolo de lume; ai lui nu l-au crezut pana cand a trebuit sa plece la armata; atunci au inceput si ceilalti ai case sa aibe acelasi gen de intalniri.
- Mama a spus ca au fost pacate multe in casa aceea.
Au chemat un preot si dupa mai mult timp lucrurile s-au linistit.

Eu venisem pe Munte cu gandul sa aflu raspuns la un lucru care ma framanta de catva timp...

Despre atitudinea civica

Am discutat candva cu Adi, un om dinamic si creativ care se lupta cu un intreg sistem imobil si corupt. Facea un festival de arta pentru care cauta bani - interese si oameni fara initiatva peste tot...

In paralel, era uimit de lipsa de reactie a oamenilor in fata abuzurilor. La vremea aceea - legea cu inregistrarea e-mailurilor si telefoanelor (acum a uitat toata lumea de ea), cipul cu informatii pe id (ca forma de track record), militienii care schimbau ministri etc.

- Unde este societatea civila?
- Tu esti societatea civila! raspund eu. Tu trebuie sa iei atitudine!
- Da, dar imi mai da mie ... bani pentru festival?
- Nu!
- Asta e...
- E un principiu sovietic: sa ii dai sa manance nici cat sa moara dar nici cat sa traiasca pentru ca apoi il apuca atitudinea...