Am avut un cosmar... in sensul propriu al cuvantului. Se facea ca se introdusese o procedura prin care toata lumea era obligata sa inregistreze numarul de copii print pe care le facea la imprimanta din birou. Trebuia cumva ca cineva sa obtina dinainte un drept de printare si semnaturi pe hartiile de imprimare.
Ma simteam intr-un univers profund absurd. Oamenii din jur acceptasera norma ca pe orice alta directiva ilogica a super birocratiei socialiste europene. "De acum, asa se face...".
Apoi cineva mi-a explicat ca atunci cand faci imprimarea, "trebuie sa se mearga" cu un memory stick in care sa duci forma electonica a mesajului tiparit. Se pastra in "server" just in case, dar "nimeni nu citeste neaparat ce e acolo". Absolut tot ce se tiparea in birou, inclusiv lucruri nesemnificative sau private trebuia sa fie "depus" in format electronic intr-un "sistem central".
Am refuzat. Mi s-a instalat in somn un sentiment neplacut de antisistem. Ciudata neurochimie!
Apoi ii explicam indignat unui vechi tovaras cu care in tinerete "luptasem pentru libertate", acum om de afaceri, ca eu imi asum ca echipa pe care o conduc sa nu faca acest lucru. A zambit, s-a uitat la mine si mi-a zis:- Sa nu auda directorul meu, ca el a depus deja primul folder!
Eram socat de lipsa de reactie a oamenilor: Nimeni nu protesta. Ma sufocam de indignare... dar eram singur.
- Ce popor de mamaliga! am zis in somn.
*
M-am visat apoi student, intrand intr-un amfiteatru impreuna cu alti colegi. Profesorul era deja acolo si facuse PREZENTA:
- Incepem cursul cu cei zece colegi intrati mai tarziu trecuti "absent" pentru ca... trebuia "la si 38"
- Domnule profesor, se aude din spate, este si 38 sau si 28?
Ma uit la ceasul unui coleg, niciodata nu am ceas, si vad ca era ...si 29 de minute, iar ora incepea la si 28 de minute. Cat timp trecuse de cand venisem in sala... cat ii luase lui sa faca prezenta... era clar ca omul venise ca sa isi rezolve frustrarile cu noi.
M-am ridicat:
- Domnule profesor nu este corect!
- Ati intarziat, am inceput ora, sunteti absenti...
- NU am intarziat! Nu aveti niciun drept sa dispuneti de timpul si libertatea noastra...
(fragmentele de vis erau succesive si neurochimia antisistem si de lupta pentru libertate persista...)
Toti ceilalti studenti nu aveau nicio reactie...
*
In toiul noptii stau si ma gandesc. "Sistemul" a venit in Piata Universitatii a tineretii revoltate a societatii romanesti si a zis:
- Veniti de luati! Beneficiati de binefacerile "constructiei"! E usor sa demolezi dar ce punem in schimb?! Veniti sa fiti parte a unui sistem mai bun.
L-au luat pe Marian Munteanu, i-au aratat dosarele celor care luptau pentru libertate, "... cu astia vrei sa fii tu tovaras?!", l-au tuns, l-au imbracat in costum... "- ... nu mai bine faci tu afaceri?!".
In numele unui obiectiv mai mare, am invatati cu totii arta concesiilor si a compromisului.
Siguranta cetateanului a muscat lacom din libertatea individului ..."pentru securitatea dumneavoastra!" cum mi-a zis mie politistul de frontiera in aeroportul din Erevan, cand nu intelegeam de ce toti pasagerii erau amprentati.
Apoi s-a dezvoltat un mecanism de o perversitate infioratoare. "Sistemul" a complicat absurd reguluile jocului pana ce toti cei care isi transformasera elanul revolutiei in entuziasm creativ au devenit supravietuitori si slalomeri ai hatisului si acum erau vulnerabili.
- Acum luptati, daca mai puteti!
Cum ar veni...
- Ai acceptat incet incet toate regulile, de la cele firesti pana la cele absurde?! Acum daca tiparesti un A4 la imprimanta, care nu este in regula ... stim ca ai si tu nevoi, te lasam!! ... dar esti la mana noastra!!
Mesajul secundar al demascarii mediatice a "caracatitei" este:
- Stim TOT ce faceti, ce spuneti, si cand mancati, si cand sunteti la veceu, si cand dormiti, si cand visati...
*
Acum vreun an, acelasi prieten si tovaras imi trimisese prin e-mail un fragment dintr-o poezie din tinerete:
"Nu dor nici luptele pierdute,
Nici ranile in piept nu dor,
Ci dor acele brate slute
Care sa lupte nu mai vor!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu