Exista o explicatie

- Porcul se taie sau nu se taie de Ignat?

- Pai da, se si spune ca de Ignat porcii viseaza ca or sa fie taiati, imi zice tata!

- Nu se taie, imi zice Alex. Nu este nici macar traditie! L-am intrebat pe tataie si mi-a zis ca inainte taiau porcul in ajun, ca sa nu prinda multe zile de post cu porcul taiat in casa!

Vecinii mei au taiat  porcul cu trei zile inainte de Craciun, nu de Ignat, nu in Ajun! L-au parlit, l-au transat si l-au "stropit" cu tuica fiarta, ca era ger. Vecinului Cristi “i s-au taiat picioarele” dupa efortul de parlire in ger a porcului si stropire cu tuica fiarta a omului.

- E de la sorici, il provoc.

- Nuuuu, stiu de la ce este! Am baut tuica dintr-o canuta. Apoi am pus-o jos si cand am luat-o iar… am luat cana din care bause Ovidiu. Mai era cam jumatate. Si d-aia! Ca daca bei dupa altul… Crede-ma, eu am baut doar trei patru canute… si eu sunt de cursa lunga…

Ma uit "blocat" la el si apoi mai incerc o data sugubat:

- Nu, vecine, e de la sorici! De-aia ti s-a facut rau, nu de la tuica!

- Nuuu…

si incepe sa imi “explice” rational, “stiintific” ca daca el bea primul, intelegi, si el scapa inapoi tuica din gura in ceasca… cum ar veni, bei de la el din gura… intelegi, e logic… si apoi te imbeti...

- M-am speriat, zice si nevasta omului, vecina. I s-a facut rau. Niciodata nu l-am vazut asa. Dimineata fusesem si la capela, in cimitir, unde era depus vecinul...

Povestea mortii subite a vecinului nostru ii marcase profund:

- Cu doua zile inainte mersesem cu el sa dam arvuna pentru porci, un milion fiecare, zice vecinul Cristi. Omul tocmai deschisese o linie de casete pentru cabluri pentru supermarketuri. Ii meregea bine dar era stresat. Investise sase sute de mii de euro. Prietenul lui cel mai bun ii daduse inainte o teapa de o suta de mii. Si, la o zi dupa ce am dat banii de porci, a murit.

Imi dau seama ca trebuie sa o las mai moale cu glumele mele nesarate si inteleg starea de spirit in care se aflau oamenii. Aflasera ca la sfarsit… murim.

Raman fascinat, in schimb, de aceasta nevoie a oamenilor pentru rigoare stiintifica si de explicatie “rationala” pentru fiecare mic pseudo-adevar de care suntem inconjurati noi, vecinii nostri si toti oamenii din lume o data cu ei.

*

Inainte vreme, faptul ca scria la ziar era argumentul suprem.

In zilele noastre daca este dovedit de cercetatorii britanici, “adevarul” devine infailibil.

In economie, “vrajitoria” argumentului suprem vine din calculul matematic.

Fundamentarea matematica a teoriei economice pare de neclintit. Cu cat esti mai prost, cu atat te lasi mai strivit de greutatatea formuleleor matematice care fundamenteaza teoria si apoi esti gata sa explici si altora “adevarul” tau "demonstrat stiintific".

Departamentul de calcul al preturilor ajunsese dumnezeul economiei socialiste si catedra la ASE. Preturile se nasteau scremut, dupa calcule grele si formule matematice complexe. Cand produsul era aruncat in piata, cu toata rigoarea si fundamentarea matematice, totul se naruia.

*

Povestea extraordinara a lui Marian, un amic, despre fascinatia pe care o exercita analiza operationala asupra eonomistilor de alta data mi-a adus aminte de povestea shvabului romano-neamt pe care l-am intalnit luna trecuta. Se intorsese sa moara in tara dupa ce lucrase pentru guvernul german ca sa negocieze cu securistii romani schimburi de marfuri. Guvernul german avea calculul exact al costurilor si stia marjele in care poate negocia. Restul… trebuia sa “simta” cat de mult isi doreau romanii marfa respectiva.

- Va dam in schimb doua vagoane de mobila! Spuneau romanii.

- Nuuu, doua garnituri de tren…

Si romanii accceptau schimbul pe o garnitura si jumatate de tren, desi pretul corect era de doua vagoane. Dar pentru ei era nerelevant. Ei nu stiau cat costa. Curentul facea cat spunea “calculatorul” de pret, forta de munca atat ca zicea partidul… pretul final al produsului era cat spunea comertul exterior de la DIE, departamentul de pret… dar pana la urma cat spunea tovarasul X.

Negociase si la Viena, si cu Felix si cu fratele dictatorului…

Imi intaresc o data in plus invatatura "prietenului" meu austriac Mises ca in ce priveste pretul… numai piata… si nu formulele matematice…

* 

Hayek a fost mai slab de inger si le-a facu o mare concesie socialistilor. El a acceptat ca nu imposibilitatea calcului economic este problema in socialism ci dificultatea transmiterii informatiei catre planificatori.

Si de-aici incolo comunsitii si pseudo-economistii lor au capatat aripi. Odata ce o mica minciuna este acceptata, de-aici absurdul isi alimenteaza monstrii. S-au devoltat formule de calcul, departamente mamut de specialisti in calcul de pret pe langa “comertul exterior”, armate de ipocriti sarlatani care “isi faceau pret” si dadeau utopiei socialiste aparenta de super stiinta. 

Marea minciuna a economiei socialiste era luata din mahalaua cu felinare rosii comuniste si i se dadea acum un aparat de matematicieni care sa ii reconstruiasca onorabilitatea.

Am incercat mai apoi sa ii demontez prietenului meu utopia micilor comunitati, despre care el imi spunea ca exista, care isi instituisera moneda proprie “cu valoare reala” si care tranzactionau doar in moneda respectiva.

- Este utopic. Nu isi pot construi un sistem functional de piata care sa regleze preturile. In plus, sunt legati fundamental de sistemele mari cu care intercationeaza si schimba valori, inevitabil. 

“Valoare reala” nu exista pentru ca lucrurile nu au o valoare obiectiv intrinseca, doar valoarea subiectiva data de cerere si oferta. Cum functioneaza, totusi?! Ca si in socialsmul care nu era total autist. Avea imprejur sisteme autentice de piata si un referential extern de pret pentru energie, materii prime, produse fiinite…

*

Continuam apoi discutia despre falsificatorii de bani, prin procese inflationiste, banci centrale, si prin produsele derivate, toxice sau nu, care sunt pseudo-fundamentate de formule grele matematice ca sa tina curiosii departe si sa castige respectul si increderea fraierilor. O incredere cu trei de A.