Teoria numerelor in perspectiva socioumana

Cel mai greu este sa determini oamenii sa faca doua lucruri: sa gandeasca si sa actioneze in ordinea importantei.

                                                                                       John Maxwel                                                                                  

Importanta pe care o dau oamenii lucrurilor vine din intelegerea lor. Dar intelegerea este partiala, superficiala chiar. Ea poate fi desavarsita prin contemplatie. Ce nu pricepem vine din constitutia noastra "limitata". 

Degradati dintr-un sistem absolut intr-un cadru euclidian, "safe" din punct de vedere logic, dat noua spre simplitate si lamurire, acceptam limitarile acestui mediu creat ca sa traim si sa ne lucram intoarcerea in absolut.

Adevarurile logice sunt axiomatice si ispititoare. Ele au valoare utilitara, ne ajuta sa ne orientam si sa ne gasim drumul. Ispititoare sunt pentru ca suntem tentati sa le absolutizam si sa credem ca "stim despre ce vorbim"cand le denumim.

 *****

L-am intrebat pe Solomon Marcus la o conferinta a lui despre timp daca definitiile slabe, aproximative nu sunt paguboase, in afara actului artistic. Daca nu ar fi mai corect sa spunem ca... uite... despre lucrul acesta stim cateva "adevaruri", acesta este nivelul nostru de perceptie limitata dar haideti sa convenim ca aceasta este definitia si prin ea intelegem.... cu aceasta simplificare operam... acesta este sensul comun utilizabil.

L-am mai intrebat daca nu "simte" ca timpul este "masura caderii noastre in pacat".

Mi-a raspuns direct la a doua intrebare ca prefera sa nu vorbeasca despre lucruri pe care nu le stie.

M-a intristat necongruenta logica. Eram la o conferinta in care se vorbea despre ceva caruia ii vedem numai efectele, timpul, ceva care nu poate fi cuprins, nici macar convins sa ramana liniar si uniform in  limitarile reperelor newtoniene. Vorbirea despre timp poate fi facuta doar in versuri. Sau putem stabili doar o conventie umana care sa acopere ceva despre care nu stim prea multe dar care sa aiba o valoare functionala.

*****

Am incercat sa explic copiilor mei de ce teoria numerelor, privita prin aritmeticile ei simple, este considerata, nedrept, ca fiind cea mai simpla dintre matematici. Mi-a fost greu sa ii fac sa inteleaga ca numerele pleaca de la niste conventii simple. Dar, cu toate acestea, exista locuri in care numerele se intalnesc cu Dumnezeu.

Le-am spus apoi povestea lui Ahile, un alergator desavarsit care nu poate prinde din urma nici macar o broasca testoasa:

" Consideram ca Ahile se afla la o distanta (D1) de broasca testoasa.

Pasul 1 Ahile alearga jumatate din distanta pana la broasca, (d1)/2

In timpul acesta broasca parcurge si ea o distanta mica (d1). 

Distanta dintre ei este acum D2=(D1)/2 + (d1)

Pasul 2

Ahile alearga jumatate din noua distanta D2 dintre el si broasca.

In timpul acesta broasca parcurge si ea o distanta si mai mica d2

Distanta dintre ei este acum D3=(D2)/2 + (d2)

...

Pasul 1000

Ahile alearga jumatate din noua distanta (D1000) dintre el si broasca.

In timpul acesta, broasca testoasa parcurge si ea o distanta foarte, foarte mica (d1000), dar parcurge ceva...

Pasul 1000000

...

Ideea este ca, oricat de mica va fi distanta dintre Ahile si testoasa, in timp ce el parcurge jumatate din distanata aceasta, broasca parcurge si ea o distanta, infinitezimala, dar nu sta pe loc...

Concluzia este ca nici la pasul un miliard Ahile nu reuseste sa prinda testoasa! Si nici la o mie de miliarde... Ahile nu prinde deci niciodata broasca testoasa.

Acei care s-au grabit sa spuna ca este doar un sofism si au transat punand pe dreapta punctul in care broasca se va intalni cu Ahile printr-un calcul simplu cu viteze, timpi si distante, au trecut repede peste frumusetea si maretia pe care o releva aceasta poveste nostima.

In jurul oricarui punct exista un infinit mic, la care nu avem acces asa cum nu avem nici la infinitul larg, "mare". Ca simpla noastra deplasare intre ceea ce noi numim doua puncte din spatiu presupune trecere succesiva prin infinitati de stari anterioare. Ca aceste puncte/stari atinse nu le putem "marca", povesti, asta nu inseamna ca nu trecem prin ele. 

Daca am avea timp, resurse, "dilatari" de spatii si timp ca sa ne ducem "in jos", in jurul unui punct, trecand prin "haltele" numerelor "rationale" ( d-1/2. d-1/3. ..., d-1/10000000. .....), trecand si prin cate un numar "irational". d- 1/radical din 5, care in el insusi contine un principiu infinit (daca incepi sa ii scrii cifrele de dupa virgula ele nu se termina niciodata), daca am face fie si macar cu mintea acest lucru, am intelege ca de la un punct in colo nu putem decat sa ne oprim si sa contemplam absolutul. 

Jurnal august, septembrie, octombrie 1993 - nov 2012

Rasfoiam in noapte un jurnal de tinerete, din 1993. Idei simple pe care le reasez si dupa 20 de ani in expresii actualizate.

17 august 1993
"Stau intins pe spate si il reiterez pe Cioran in sinistra lui experienta nocturna. Urmarea ar fi, poate, sa ma imbrac si sa incep sa colind pana dimineata strazile orasului.
Desfac tainice coduri si razbat cat mai adanc spre inceputuri, imi amintesc un lucru la care cred ca nu m-am mai gandit de cel putin zece ani...
...
Ma intorc pe o parte si tot universul de idei se rasuceste in acelasi timp, am simtit asta, e ca si cum l-as fi pus in dunga, doua plane paralele intre care se agita impure ideile. Se aseaza linistite ca intr-un turn de sticla. Se cern."

19 august 1993
" Se cerne incet timpul peste fiinta.
Pasii mei incearca sa se alinieze cadentei generale, ropotul uniformizator.
Spuneam candva ca nu pot privi viata ca pe o lupta. Sunt un contemplativ. Cu toate astea, mai mereu ma trezesc in prima linie. Mereu lupt.
...
Traiesc in contradictie. Aproape totdeauna ceva in mine este in contradictie. Il faut beaucoup penser a cette question!"

1 septembrie 1993
"Sunt omul inceputurilor. Sa nu ma pui sa iti termin ceva, in schimb pot sa-ti incep o mie de lucruri in fiecare zi.
...
Intre ascultare si neascultare omul a ales-o pe cea din urma. Adam a intrerupt legatura de spirit cu Dumnezeu creatorul pentru a descoperi placerile din planul sensibil, material pentru care nu era pregatit. Numai un spirit intarit poate sa stea in fata frumosului lumesc, cel ce impresioneaza simturile umane, fara sa se lase prada pasiunilor, sa cada in viciu, in pacat."

2 septembrie 1993
"Problema sinceritatii.
Fata in fata cu propria mea identitate pe care nu o pot desavarsi decat aducandu-i tributul sinceritatii.
Merg pe marginea prapastiei.
Intr-o parte - solutia facila, comoda, uzand de principiul inertiei. Asta ar insemna sa continui un "dat", sa jonglez niste date initiale cu reguli de bun simt comun fara a avea pretentia de a transcede sistemului. In schimb, nici o bataie de cap.
Alternativa este de a umbla la esente. Esti obligat sa fii fundamental. Trebuie sa cauti ineputurile. Acolo este totul. Trebuie sa renunt la echilibrul avut pentru ca structura interna este perfectibila. Trebuie totul reasezat pentru a putea intra reinnoit in dialogul primar.
In cautarea paradisului pierdut."

Luni 11 octombrie 1993
"Intelepciune este apanajul batranilor si al "alesilor". Alesi, adica batrani inainte de vreme prin voia lui Dumnezeu.
Inteligenta este la indemana unui numar mai mare de oameni si, in functie de structura sufleteasca pe care se suprapune, poate fi pusa in slujba binelui sau, dimpotriva, poate fi malefica.
Marea masa a oamenilor se compune din mediocri si din prosti.
Vroiam sa spun astea, asa... nu stiu de ce. Cert este ca toata lumea trebuie sa muneasca:
- Inteleptii in slujba Domnului
- Inteligentii neintelepti in scopuri personale
- Mediocrii in slujba altor oameni
- Prostii trebuie sa munceasca pur si simplu.
Deci, la munca!"


3 nov 2012
Imi triez cartile si imi mut in coltul meu de biblioteca 50 de titluri pe care vreau sa le citesc/recitesc/continui sa le citesc.

Doamne, cat mi-ar placea sa am un an in care sa imi mut cartile, caietele si leptopul in mansarda si sa mai ies de acolo doar raaar...

Imi cade in mana o carte cu vorbe memorabile ale lui Petre Tutea. O citisem in vremurile acelea... O rasfoiesc si acum:

"Limba romana are virtuti complete, adica poate fi vehicol a tot ce se intampla spiritual in specia om. E foarte greu de manuit. Prin ea poti deveni vultur sau cantaret de strana.
Limba romana are toate premisele valorice pentru a deveni o limba universala, dar nu stiu daca e posibil acest mars istoric. Daca am fi fost un popor cuceritor... Noi, romanii, nu punctam universalitatea nicaieri. Si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este indrazneala."

Todeauna am iubit claritatea conceptelor si simplitatea directa de exprimare a lor. Tutea le-a desavarsit.

Chiar daca, o vreme, dupa ce cartile lui nerasfoite erau pe toate mesele de coafor si pe cand devenise idolul adolescentilor "altfel", in vremurile acelea incepusem sa ma departez de el de teama conformismului ieftin.

Doamne, au trecut 20 de ani!

Metrosexualul ca victima a femeii

Ma uitam tamp, in autobuzul care ma ducea spre avion, la baletul nuptial dintre un metrosexual si o femeie.

El - esharfa, parul aranjat atent in oglinda. Gel. Bluzonul lasat voit neglijent ca sa i se poata vedea crucifixul de un anume fel. Bratari.

Usor exhibitionism. "Look at me!!"
"Ma vreti? Stati la coada!"

Ea -  femeia de corpratie. 30-35 de ani. Nemaritata. Satula de barbatii imaturi si de rechinii sexuali din viata ei. Mai desteapta decat el. Mai serioasa. Mai degraba as fi baut o sticla de vin cu ea decat cu el.

Langa ei, inca doi barbati, si ei trimisi de companie "abroad"; mi-i imaginam ca pe niste hipopotami scapati de la neveste in cautarea aventurii de tip "team building" - sex&alcohol.

Stranie aceasta lume de office building, in care femeile vaneaza barbati pentru casatorie iar barbatii cauta aventuri de-o noapte si multa varietate.

La mijloc, aceasta victima inocenta - metrosexualul - care sfarseste pe la 35 de ani in lesa unei femei si devine coplesit incet incet de responsabilitatile familiei, bugete, imbracatul de dimineata si luatul copiilor de la scoala, cumparaturi si gatit... pentru ca doamna "nu serveste".

Cu banii castigati... isi cumpara pantofi si esarfe in amintirea vremurilor de altadata.

Cat face un ou?

1 leu! Si am stabilit astfel un etalon de valoare. LEUL DE OU, caci leul de aur a fost uitat demult ;).
Dincolo de conventie, valoarea pe care oamenii o dau unui anumit lucru trebuie sa aiba o plecare rationala.

Discutam cu o distinsa doamna despre valoarea in arta.
- Vorbim in arta de valori absolut subiective, fara acoperire, nesustenabile, spuneam eu.
- Da, dragule dar sunt niste valori subiective pe care oamenii le-au atribuit deja obiectelor de arta.

Resorturile subiective ale valorizarii lucrurilor de catre oameni trec, de cele mai multe ori, dincolo de utilitatea lor.

Ricardienii au incercat sa argumenteze valoarea unui obiect ca o suma stricta si obiectiv masurabila a orelor de munca umana pe care acesta le inmagazineaza.

Marx a sarit si a zis: "Aha! Deci al muncitorilor sa fie si beneficiul, atunci!"

Incurcandu-se in itele propriilor explicatii au incercat sa justifice apoi contributia patronului prin aportul de utilaje/proprietati care la randul lor inmagazineaza o forma de timp si apoi au mai incercat sa separe productia de distributie si pe masura ce se adanceau in explicatii nu faceau decat " sa gazduiasca comunismul" in sanul teorii lor, cum zicea Rothbard, discipolul stralucit al lui Von Misses.

Valoarea este data de piata, spune scoala austriaca. Pixul asta costa cat imi da cineva cel mai mult pe el, nu cat scrie pe raft, spunea Gicu Terza, prietenul meu!

Conditia unui mecanism de piata sanatos este limitarea/eradicarea interventionismului de orice fel, stoparea hemoragiilor de "easy money" pompati de banci, guverne, "falsificatori de moneda" care creaza derivate si substitute ale banilor, limitarea statului in alocarea si cheltuirea de bani publici, limitarea taxarii si a birocratiei, acceptarea falimentului ca institutie fundamentala de reglare si insanatosire a pietei, intelegerea faptului ca nu este cinstit sa "salvezi" institutii private rostogolind pierderile si mutand incet pierderea catre omul simplu prin supraimpozitare sau, mai rau, prin inflatie...

Toate acestea sunt lucruri simple, de bun simt. Cand aceste idei vor face masa critica in societate, ele vor genera solutii sociale, economice si politice sustenabile. Amanarea acestui fel de a intelege lucrurile nu face decat sa mareasca amploarea unei prabusiri implacabile.

Intelegerea pietei, insa, ca mecanism suprem, in care il avem deasupra pe "maria sa" cumparatorul, a generat in mod pervers actiuni si mecanisme de prostire si manipulare a "imparatului".

Este ca si cum ai incerca sa imbeti o femeie ca sa te poti culca cu ea.

Pe deasupra lucrurilor...

- Eu, de fapt, cred in energii...
Frizerul meu stie/crede ca stie ca lucrurile sunt mai profunde decat atat... "suntem manipulati!!".
Am stat sa ii explic ca singura "filosofie" este sa te bucuri de bucuriile mici... care nu sunt mici. Noi suntem mici...
M-a privit circumspect:
- Credeti ca suntem singuri in univers?
- Daca ne-am lua in serios pe noi si am incerca sa intelegem ce ne inconjoara, am innebuni!

De cate ori m-am crezut "destept", intr-o aritmetica simpla mi s-a intamplat ceva care sa imi scada ego-ul, parerea de sine, cu atat cu cat supralicitasem...

M-am dus inapoi acasa si am inceput sa citesc teoria relativitatii a lui Einstein.

Reasez neeuclidian realitatea inconjuratoare, accept ca timpul se dilata fata de referentialul in miscare si distanta se contracta, il cred pe cuvant pe Lorentz cu transformarile lui de coordonate in asa fel in cat sa ii dea constanta vitezei luminii in vid, nu inteleg dar accept ca axioma cum de este constanta viteza luminii in vid, cine si cum masoara asta, accept axiomatic, transform mase in energii... ma afund.... ma scufund in cifre, abstractiuni, absurditati... inteleg deci exist... modelez... ma joc... CINEVA SE JOACA CU NOI.

Un nebun arunca piatra si o mie de intelepti se chinuie sa o scoata.

Modelele matematice pacatuiesc prin ignorarea unei mari bucati de realitate. Partea pe care nu o putem integra, nemarginitul. Dar aceste constructii sunt "cinstite". Odata ce acceptam obiectele si adevarurile axiomatice tot ce dezvoltam ulterior este impecabil logic.

Teoriile fizice bruscheaza bunul meu simt matematic aproximand grobian si retinand aspecte care sunt "aproape" de intuitia omului de stiinta si care "justifica" astfel constructia si au si o valoare practica... pana la un punct.

Kurt Godel a intuit intr-o logica simpla limitarile teoriilor matematice/fizice care incearca sa justifice apetitul omului pentru "adevar", pentru explicarea "realitatii", excluzand un tert logic in afara lui adevarat sau fals.

Cand esti frizer, incapatanarea aceasta "exploratorie" este in regula, este chiar placuta, substitutul coliviei cu canar din frizeriile de altadata.

Cand esti fizician, fara sa iti argumentezi demersul ca pe unul "ludic", cautarea stiintifica a adevarului mi se pare caraghioasa.

Despre nelocuire. Sufletele pustii

Tomb of Cristofor Columb

Sufletele nelocuite de Dumnezeu ajung bantuite.

Daca sufletul se insoteste de o minte tulbure patimile se instaleaza rapid si tarasc omul in infern. Vad atata durere muta in ochii oamenilor slabi de inger si fara Dumnezeu. Ii taraste dracul prin toate nenorocirile si rade apoi de neputinta lor. Aproape la fiecare casa gasesti o poveste de te infiori.

Ii iau in masina pe oamenii de pe marginea drumului si le ascult povestile. Ma cutremur.

Ultima data am luat un om care lucra la un gater al unui “pocait”, departe de casa. In fiecare sfarsit de saptamana mergea cum putea acasa unde statea cu inca trei frati. Pe o suta de kilometri i-am ascultat toata viata. Fara sa il intreb. Doar s-a pornit si nu se mai oprea. Plangea el plangeam si eu.

Avea 35 de ani dar parea de 45, il parasise tatal cand avea 11 luni si mama sa mai facuse 5 copii cu alt barbat si s-au crescut unul pe altul, cand era la profesionala i-a sarit un span in ochi, calvarul spitalelor, i-au scos ochiul, acum are proteza, fratele i-a murit cand s-a bagat sub remorca de la raba ridicata sa o repare, a cazut remorca si l-a strivit, l-au inmormantat chiar cand trebuia sa faca nunta si i-a ramas femeia tanara cu copil, unde lucrase el inainte mesterul a dat drumul la circularul mare in timp ce el lucra si i-a taiat degetele dar patronul si colegii au venit si i-au adus lemne la spitalul din severin si numai salonul lui avea caldura si asistentele veneau sa ia lemne dar el nu le lasa, la "pocait" i-a pus sa stea contra-greutate la utilajul care ridica un lemn mai mare decat era capacitat si atunci l-a catapultat si a stat o jumatate de ora in coma dar pana a venit salvarea s-a ridicat singur si l-a gasit patronu fumand de nu ii venea sa creada dar I s-a rupt clavicula si s-a dislocat umarul, primarul din severin e baiat bun ca odata cand era el l-a primarie a tipat la fata care vroia sa ii ia bani ca sa ii faca duplicat la certificatul de nastere si il chemase peste cateva zile si i-a facut gratis si pe loc si pe tatal lui l-a vazut la 21 de ani dar el i-a zis cand l-a vazut ca plange ca sa planga ca si el a suferit fara tata si cumnatei lui i-a zis ca orice dar un an de zile dupa moartea fratelui sa nu se marite si el merge acum si ii cumpara orice nepotelului lui si aici unde stau la pocait sunt sase baieti in baraca dar pun toti bani de cablu si o platesc pe femeia care vine si le gateste si asa ii mai raman zece milioane, e bine si patronul e respectuos si or sa se bucure fratii acum ca vine asa repede acasa ca de obicei ajunge noaptea tarziu si schimba multe ocazii…

Doamne Dumnezeule ce este pe sufletul poporului asta?

Atunci, insa, cand oamenii au educatie se creaza iluzia ca mintea se poate substitui rolului ordonator al lui Dumnezeu.  Pe cei mai multi dintre ei ii "lamureste" prin accidente revelatoare in anumite momente ale vietii lor. Cei care prin “incapatanare intelectuala” scapa acestei corectii ajung in pragul batranetii si incep sa semene cu casele parasite. Mintea nu mai poate lupta si sufletul este napadit de frica si desertaciune. Multi ar vrea sa stea de vorba acum cu Dumnezeu dar nu mai pot.

Imi aduc aminte cuvintele pe care mi le-a lasat parintele pe patul de moarte…

- Tu sa ai grija la mandria ta, sa scapi de ea! Si sa ceri la Dumnezeu HAR. Tot timpul sa cerem lui Dumnezeu har!

Pentru a nu merge in pustiu sufletul trebuie locuit de har.

Despre locuire. Mintile nelocuite

Mintile nelocuite de valori, idei si concepte clare dezvolta astazi structuri haotice, absurde.

Alta data mintea si gandurile omului se asezau natural, in legatura cu rosturile pamantului lasate de Dumnezeu. Anotimpurile, muncile pamantului, sarbatorile, morala comunitatii, a satului, toate acestea, fara a le absolutiza,  creau un mediu natural in care mintea omului se dezvolta asemeni unui fractal, plecand de la reguli repetitive, de la ciclurile naturale din timpul anului. Si fractalii sunt frumosi.

Micile urbe sau chiar si mahalaua aveau si ele reguli si traditii, oamenii erau in interdependente regulatoare care creau cadru. Stupului din capul omului i se ofereau premizele unui "fagure", tipar mostenit de la familie si comunitate. Mintea se popula apoi cu idei, ganduri, reguli in acord cu acea matrice sociala. “Se face” sau “nu se face” sa gandesti, sa vorbesti sau sa traiesti intr-un anume fel.

Pana acum cativa ani, mintile oamenilor erau macinate marunt si reasezate in formele reclamelor comerciale. La sfarsit ieseau lungi si nazdravane precum cartofii prajiti de la Mc Donalds facuti din pasta si remodelati. Mintile erau supuse succesiv unor campuri "electro - magnetice" puternice date de televizor, radio, cinema, reclamele si trick-urile de marketing din magazine, manipulari politice si pseudo educationale  care reasezau  gandurile dupa undele campurilor lor pentru a genera consum.

Astazi, climatul public este “cernobalian”. Presiunile, influentele, manipularile si deformarile firescului, logicii naturale si a sensului adevarului, binelui, frumosului au putere radioactiva, dezintegratoare.

S-a scapat “jucaria” din mana. Mintile oamenilor au intrat in fibrilatie, televizoarele sunt isterice, internetul haotic, portavocea din strada emite tipete stridente, nelamurite care prevestesc un deznodamant necunoscut.

Asta pentru mintile nelocuite.

Daca lucrurle sunt clare in capul omului, daca valorile personale sunt puternice, raportarea la Dumnezeu si la lume este bine stabilita, daca omul are lamurite sensurile adevarului, binelui, frumosului atunci in mod natural mintea aceasta se alatura si comunica cu altele minti asemeni ei si se aseaza intr-un proces de rezistenta.

Pana ne izbaveste Dumnezeu.

Despre locuire. Casele parasite

Casele nelocuite imbatranesc mai repede.

Casa in care sunt oameni are ea insasi bucurii, veselie, griji, petreceri, dragoste, tristete. Are sentimente si culoare.

Cand toate acestea dispar casele isi pierd sensul. Si atunci isi incep dansul funebru cu timpul, cu eternitatea. Parasite de logica si sentimentul uman ele pornesc catre niciunde.

Am vazut in Munte chilii nelocuite. Parca le inghite pamantul. Radacinile strapung peretii, buruienile le napadesc, carii si insectele invadeaza lemnul, peretii…

Copilaria mea este bantuita de amintirea casei nelocuite a lui Vita. Pentru oamenii locului exista o amintire recenta in spate. Pentru mine parasirea era de cand lumea, avea semnul eternitatii.

Cand ma mut intr-o casa noua am acest sentiment paradoxal al efemerului vietii omului si a caselor. Bucuria unei case noi, care trece de faza de santier si incepe sa capete viata o asociez cu imaginea casei nelocuite care va fi candva.

Este ca si cum te-ai gandi la moarte la fiecare nastere din jurul tau. 

Confuzie

Acesta este marea confuzie generata de aglomerarea si agitatia umana, de locuirea aceasta supra-etajata, ca Omul nu mai stie cine este "Cel de sus"!

Ubi bene...

Acum un an m-am intalnit cu un amic al de-al meu. Isi sfintea casa si in acelasi timp isi “introducea” prietena mai vechilor sai prieteni.

- Eu nu prea le am cu astea, parinte, spunea mucalit un amic al amicului. Isi face totusi cruce cu viteza ca si cum nu ar fi dorit sa se consemneze si saruta crucea…

Cateva momente mai incolo amicul cu pricina se insinueaza in grupul meu de discutie; eram cu doi cunoscuti pe care nu ii vazusem de mult. Prinde un crampei de discutie si ne zice la randu-i:

- Pentru mine patriotismul… Ma uit in piata si acolo unde sunt conditiile cele mai bune… Eu sunt om de afaceri! I-am zis si fetei mele: “ Sa te duci sa inveti in afara! Vreau sa invete un pic alte lucruri!”

Unul din cei doi cunoscuti cu care vorbeam pana sa fim intrerupti tocmai imi explicase cum ii intrase fetita la Sava si era foarte fericit. Se intrase cu medie generala mare, stiam cat de greu este.

Ne uitam unul la altul nedumeriti (Cine il plesneste primul?)

Ii raspund cum nu s-ar fi asteptat (mediul nu permitea “oengisme” de-acestea cum imi mai reprosau prietenii de acolo.)

- Si apoi o sa fie sclava intr-o multinationala.

L-am privit cu mila. O ora s-a chinuit apoi sa "se faca mai bine inteles”, sa imi explice ca isi doreste ca fata lui sa ia putin din cultura nordica. Imi aduceam aminte de miile de oameni beti pe strazile unei capitale nordice, rupand normele si iesind din conventia autoimpusa, comunicand asa cum nu reuseau in viata de zi cu zi…

De cand iesise din armata… calatorise, facuse afaceri in tari straine, pe-aici incepuse sa-I miroase urat …

Mi-am adus atunci aminte ce imi spunea un prieten acum 15 ani despre adaptabilitatea de care dau dovada romani si care sperie civilizatiile vestice.

Ubi panis ibi patria