Azi dimineata in padurea mea din Tamasi erau - 21,5 C !!
In Bucuresti erau -10,5 C.
Orasul are caldura lui! Iese din tesatura subterana de conducte, din esapamentele masinilor, casele dau si ele din caldura lor... Doua milioane de corpuri respira, se misca braunian, dezmortesc aerul si isi dau tributul orasului, ca albinele care isi incalzesc stupul cu aripile.
Seara am venit iar in oras sa o iau pe Maria si la intoarcerea spre casa mea de la tara ma opresc ritualic, ca in fiecare seara, sa cumpar paine pe vatra. Vanzatoarele ma stiu deja, imi spun daca painea e veche sau proaspata... Avem un fel de a comunica mai mult decat de a vorbi...
In seara aceasta, cu spatele in usa era un om al strazii. Avea fata distorsionata de ger, vinetie. Mai mult o forma vie decat un om. Se vedea ca Dumnezeu ingaduise sa il treaca prin experiente atat de adanci incat cu greu mai puteai vedea la el o farama de suflet atarnata de carne... Neuronii, cei cativa pe care ii mai avea, pluteau in aburi de alcool...
- Iesi afara mai!
- Lasati-l saracul ca pana maine moare. Au fost - 20 de grade azi noapte!
- Nu-l auziti cum vorbeste? Vorbeste foarte urat! Ioane da-l tu afara!
- Nu este el de vina, sunt oameni fara nicio sansa...
- Asa e dar ne e si noua greu sa il suportam, daca stiti ce ne face toata noaptea..
- Da, dar daca il dati afara moare!
Ion - tinerel, blugi si jacheta, pulovar, venise sa isi cumpere tigari; se opreste in fata lui:
- Hai! Afara, afara, lasa fetele in pace!
Pe usa intra un domn elegant moment in care "derbedeul" se arunca pe spate, la podea, si incepe sa dea din maini si din picioare.
- Hai ma afara, nu auzi?
- Dammma tu, hai...
Si se intinde langa tejgheaua de mezeluri, mort, nu vrea sa mai miste deloc.
- Lasati-l, sa stiti, nu i-am facut nimic si el s-a aruncat pe jos, nu ii luat apararea, imi zice "domnul".
- Daca il da afara moare!
Ma duc inspre el, incerc sa ma uit la el, sa ii prind privirea si ii zic:
- Hai, ridica-te! Daca te ridici iti cumpar ceva, ce vrei tu, dar te rog sa nu mai vorbesti urat!
Nu rezista si imi intinde mana, dupa o scurta ezitare, si sare in picioare.
- Ce vrei?
- O cafea!
Ma intorc, platesc painea si eclerele pentru copii (ma gandisem sa le fac un moment frumos ca ne intalneam seara cu totii) si cer si pentru el o cafea.
- A facut inchisoare ca si-a omorat nevasta, sa nu credeti ca e nevinovat!
Imi iau sacosele si cafeaua...
- Uite, tine! Ii caut privirea si ma fixeaza luuung, din spatele aburilor de alcool iar eu, ca de fiecare data cand fac "gesturi" am sentimentul acela straniu de impostura...
- Hai, il indemn cu cafeaua si il bat pe brat. Sa stai cuminte intr-o parte si sa nu le mai vorbesti urat!
Ii intind mana, ezita, se clatina, renunt...
- Nuuu! Da manaa! Si ma fixeaza iar lung... CUNOSTINTE DAAA! NICIODAAATA PRIETENI!
Domnul elegant iese discret, pus pe ganduri si ma duc si eu, la fel, in masina unde o gasesc pe Maria cu ochii in lcarimi.
- L-am privit prin usa, de la spate, si nu intelegeam... Apoi l-am vazut pe tanarul acela ca l-a lovit cu piciorul in cap cand a trecut pe langa el. Cum poate sa ... faca... asa ceva?! Si apoi te-am vazut pe tine ca l-ai ridicat si i-ai dat cafeaua.
Iesim din oras prin noapte si ger si ma uit pe bord cum se face din ce in ce mai friiig... si ma gandesc:
Cat din ce am facut schimba soarta omului asta si a universului? Va trai sau nu pana dimineata?
Socoteala lui Dumnezeu! Nu stiu daca aceasta este in raspunderea mea, daca imi cere mie sa ma ingrijesc de asta... Constiinta lumii de apoi reaseaza altfel, in alta logica, durerile acestea umane simple. Dumnezeu il va judeca dupa putinatatea celor pe care le-a avut in lume.
- Oamenii acestia nu au nicio sansa, Maria!
- Stiu, au avut-o candva, cel mult.
- S-au nascut intr-un mediu din care cu greu s-ar fi putut desprinde. Dumnezeu stie asta!
Nu stiu daca as fi putut face mai mult! Simt insa ca acea cafea era obligatia mea de la Dumnezeu.
Si se face din ce in ce mai frig...
In Bucuresti erau -10,5 C.
Orasul are caldura lui! Iese din tesatura subterana de conducte, din esapamentele masinilor, casele dau si ele din caldura lor... Doua milioane de corpuri respira, se misca braunian, dezmortesc aerul si isi dau tributul orasului, ca albinele care isi incalzesc stupul cu aripile.
Seara am venit iar in oras sa o iau pe Maria si la intoarcerea spre casa mea de la tara ma opresc ritualic, ca in fiecare seara, sa cumpar paine pe vatra. Vanzatoarele ma stiu deja, imi spun daca painea e veche sau proaspata... Avem un fel de a comunica mai mult decat de a vorbi...
In seara aceasta, cu spatele in usa era un om al strazii. Avea fata distorsionata de ger, vinetie. Mai mult o forma vie decat un om. Se vedea ca Dumnezeu ingaduise sa il treaca prin experiente atat de adanci incat cu greu mai puteai vedea la el o farama de suflet atarnata de carne... Neuronii, cei cativa pe care ii mai avea, pluteau in aburi de alcool...
- Iesi afara mai!
- Lasati-l saracul ca pana maine moare. Au fost - 20 de grade azi noapte!
- Nu-l auziti cum vorbeste? Vorbeste foarte urat! Ioane da-l tu afara!
- Nu este el de vina, sunt oameni fara nicio sansa...
- Asa e dar ne e si noua greu sa il suportam, daca stiti ce ne face toata noaptea..
- Da, dar daca il dati afara moare!
Ion - tinerel, blugi si jacheta, pulovar, venise sa isi cumpere tigari; se opreste in fata lui:
- Hai! Afara, afara, lasa fetele in pace!
Pe usa intra un domn elegant moment in care "derbedeul" se arunca pe spate, la podea, si incepe sa dea din maini si din picioare.
- Hai ma afara, nu auzi?
- Dammma tu, hai...
Si se intinde langa tejgheaua de mezeluri, mort, nu vrea sa mai miste deloc.
- Lasati-l, sa stiti, nu i-am facut nimic si el s-a aruncat pe jos, nu ii luat apararea, imi zice "domnul".
- Daca il da afara moare!
Ma duc inspre el, incerc sa ma uit la el, sa ii prind privirea si ii zic:
- Hai, ridica-te! Daca te ridici iti cumpar ceva, ce vrei tu, dar te rog sa nu mai vorbesti urat!
Nu rezista si imi intinde mana, dupa o scurta ezitare, si sare in picioare.
- Ce vrei?
- O cafea!
Ma intorc, platesc painea si eclerele pentru copii (ma gandisem sa le fac un moment frumos ca ne intalneam seara cu totii) si cer si pentru el o cafea.
- A facut inchisoare ca si-a omorat nevasta, sa nu credeti ca e nevinovat!
Imi iau sacosele si cafeaua...
- Uite, tine! Ii caut privirea si ma fixeaza luuung, din spatele aburilor de alcool iar eu, ca de fiecare data cand fac "gesturi" am sentimentul acela straniu de impostura...
- Hai, il indemn cu cafeaua si il bat pe brat. Sa stai cuminte intr-o parte si sa nu le mai vorbesti urat!
Ii intind mana, ezita, se clatina, renunt...
- Nuuu! Da manaa! Si ma fixeaza iar lung... CUNOSTINTE DAAA! NICIODAAATA PRIETENI!
Domnul elegant iese discret, pus pe ganduri si ma duc si eu, la fel, in masina unde o gasesc pe Maria cu ochii in lcarimi.
- L-am privit prin usa, de la spate, si nu intelegeam... Apoi l-am vazut pe tanarul acela ca l-a lovit cu piciorul in cap cand a trecut pe langa el. Cum poate sa ... faca... asa ceva?! Si apoi te-am vazut pe tine ca l-ai ridicat si i-ai dat cafeaua.
Iesim din oras prin noapte si ger si ma uit pe bord cum se face din ce in ce mai friiig... si ma gandesc:
Cat din ce am facut schimba soarta omului asta si a universului? Va trai sau nu pana dimineata?
Socoteala lui Dumnezeu! Nu stiu daca aceasta este in raspunderea mea, daca imi cere mie sa ma ingrijesc de asta... Constiinta lumii de apoi reaseaza altfel, in alta logica, durerile acestea umane simple. Dumnezeu il va judeca dupa putinatatea celor pe care le-a avut in lume.
- Oamenii acestia nu au nicio sansa, Maria!
- Stiu, au avut-o candva, cel mult.
- S-au nascut intr-un mediu din care cu greu s-ar fi putut desprinde. Dumnezeu stie asta!
Nu stiu daca as fi putut face mai mult! Simt insa ca acea cafea era obligatia mea de la Dumnezeu.
Si se face din ce in ce mai frig...
2 comentarii:
pare a fii un "semn de vreme rea" ... ca incepi sa intalnesti iarasi oameni de tipul asta_de_mostenitori_ai_napastei - si ajungi din nou sa (re)produci filantropie!... (L.M.)
Ma gandesc la ce spui...
Este o lume, Lucian! Sunt foarte multi astfel de oameni dintre cei doua - trei milioane, care curg zilnic prin orasul acesta mare.
Sunt onvins ca zilnic se face o "medie" a starilor sufletesti, a sentimentelor oamenilor care compun comunitatea si aceasta se simte in strada, daca stii si poti sa asculti...
Discrepantele sunt foarte mari!
"Fericirile" bogate nu pot fi separate de "strada" cu geamuri fumurii la masina sau cu gard de fier si BGS la poarta.
Din timp in timp mediile acestea se amesteca, si se intalnesc in "piata", in crize, in spitale, unde barierele dispar sau in crizele personale cand sufletul devine mai empatic, mai sensibil la durere.
Nu de filantropie au oamenii acestia nevoie cat de comunicare, respect pentru omul din ei, lucruri care sa ii ajute sa isi regaseasca drumul, daca nu e prea tarziu...
Pe langa drumul personal eu cred in destinul social al omului care are la baza libertatea individuala si alegerea personala dar si responsabilitatea fiecaruia pentru prezentul si viitorul nostru comun.
Trimiteți un comentariu