Casele nelocuite imbatranesc mai repede.
Casa in care sunt oameni are ea insasi bucurii, veselie,
griji, petreceri, dragoste, tristete. Are sentimente si culoare.
Cand toate acestea dispar casele isi pierd sensul. Si atunci
isi incep dansul funebru cu timpul, cu eternitatea. Parasite de logica si
sentimentul uman ele pornesc catre niciunde.
Am vazut in Munte chilii nelocuite. Parca le inghite
pamantul. Radacinile strapung peretii, buruienile le napadesc, carii si insectele
invadeaza lemnul, peretii…
Copilaria mea este bantuita de amintirea casei nelocuite a
lui Vita. Pentru oamenii locului exista o amintire recenta in spate. Pentru mine
parasirea era de cand lumea, avea semnul eternitatii.
Cand ma mut intr-o casa noua am acest sentiment paradoxal al
efemerului vietii omului si a caselor. Bucuria unei case noi, care trece de
faza de santier si incepe sa capete viata o asociez cu imaginea casei nelocuite
care va fi candva.
Este ca si cum te-ai gandi la moarte la fiecare nastere din
jurul tau.
Un comentariu:
In prag de iarna si in fata mesajului dumneavoastra, gandul ma duce la o poezie a lui Grigore Vieru cantata majestuos de maestrul Tudor Gheorghe:
" Tu ma iarta, o, ma iarta,
Casa mea de huma, tu,
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu.
Sa-ti trag radio si lumina
Ti-am fagaduit candva
Si ca fi-vom impreuna
Pieptul meu cat va sufla.
Dar prin alte case, iata,
Eu lumina o presor,
Alte case ma asculta
Cand vorbesc la difuzor.
Ti-am luat-o si pe mama
Si-ati ramas acuma, ia,
Vai, nici tu in rand cu lumea
Si nici oraseanca ea.
Las’ ca vin eu cu batrana
Si nepotul o sa-l iau,
Care pe neprins de veste
Speria-va-ti bezna: "Hau!"
Si vei rade cu baiatul
Ca doi prunci prea mititei
Si vei plange cu batrana
De dor, ca doua femei.
Si vei tace lung cu mine
Cu vaz tulbur si durut,
Casa vaduva si trista
De pe margine de Prut..."
Trimiteți un comentariu