luni, 13 august 2012

Ubi bene...




Acum un an m-am intalnit cu un amic al de-al meu. Isi sfintea casa si in acelasi timp isi “introducea” prietena mai vechilor sai prieteni.

- Eu nu prea le am cu astea, parinte, spunea mucalit un amic al amicului. Isi face totusi cruce cu viteza ca si cum nu ar fi dorit sa se consemneze si saruta crucea…

Cateva momente mai incolo amicul cu pricina se insinueaza in grupul meu de discutie; eram cu doi cunoscuti pe care nu ii vazusem de mult. Prinde un crampei de discutie si ne zice la randu-i:
- Pentru mine patriotismul… Ma uit in piata si acolo unde sunt conditiile cele mai bune… Eu sunt om de afaceri! I-am zis si fetei mele: “ Sa te duci sa inveti in afara! Vreau sa invete un pic alte lucruri!”

Unul din cei doi cunoscuti cu care vorbeam pana sa fim intrerupti tocmai imi explicase cum ii intrase fetita la Sava si era foarte fericit. Se intrase cu medie generala mare, stiam cat de greu este.

Ne uitam unul la altul nedumeriti (Cine il plesneste primul?)
Ii raspund cum nu s-ar fi asteptat (mediul nu permitea “oengisme” de-acestea cum imi mai reprosau prietenii de acolo.)
- Si apoi o sa fie sclava intr-o multinationala.

L-am privit cu mila. O ora s-a chinuit apoi sa "se faca mai bine inteles”, sa imi explice ca isi doreste ca fata lui sa ia putin din cultura nordica. Imi aduceam aminte de miile de oameni beti pe strazile unei capitale nordice, rupand normele si iesind din conventia autoimpusa, comunicand asa cum nu reuseau in viata de zi cu zi…

De cand iesise din armata… calatorise, facuse afaceri in tari straine, pe-aici incepuse sa-I miroase urat …

Mi-am adus atunci aminte ce imi spunea un prieten acum 15 ani despre adaptabilitatea de care dau dovada romani si care sperie civilizatiile vestice.

Ubi panis ibi patria



Niciun comentariu: