"Un bun desen valoreaza mai mult decat un discurs lung"
Napoleon Bonaparte
Sub acest motto, Robert Lafonte propune in numarul din februarie al revistei Entreprendre o schema simpla a "suprematiei" franceze in Europa:
" Detinem noi, DA sau Nu, la nivel european:
- Recordul de contributii obligatorii
- Recordul de TAXE si contributii, de toate genurile, pentru intreprinderi (impozitare pentru ucenicie, locuinta, noua taxa profesionala.)
- Recordul de pagini ale Codului Muncii
- Recordul de contributii sociale din salariu
- Recordul de rigiditate la licentiere
- Recordul de rentabilitate scazuta a intreprinderilor
- Recordul pentru nivelul de impozitare al societatilor
Sa mai continuam lista? Si ne miram ca nu avem nici locuri de munca, nici destule afaceri, nici suficient export in frumoasa si mareata noastra tara asa zis carteziana... De reflectat pentru fiecare dintre noi "
De reflectat si in mai micul Paris...
*
In 2014, Scotia organizeaza referendum privind independenta fata de Marea Britanie.
- Ce spun sondajele?
- Jumatate - jumatate. Nimeni nu stie ce inseamna asta. Subiectiv, fiecare dintre noi se gandeste la independenta. Rational... ne dam seama ca este o prostie!
- Ce v-ar aduce independenta?
- Nimeni nu stie. Relatia dintre bugetul Scotiei si cel al Londrei se face printr-o formula ATAT DE COMPLICATA incat nimeni nu stie daca am avea mai multi sau mai putini bani.
- Nu este mai simplu sa va ganditi la ce industrii aveti? Ce va produce voua venit?
- Industria financiara... dar este legata de Londra, avem petrol... dar cat din companiile care exploateaza sunt scotiene?! Mai sunt cateva industrii de produs aparate optico-medicale... dar nu stim cat sunt de sustenabile...
Mecanismele complicate generate de birocratie si interventionism impiedica alegerile simple si rationale, lasand loc subiectivismului si manipularii.
*
In momentul in care Parlamentul european a hotarat reducerea bugetului pentru deplasari ale parlamentarilor, presedintele PE a primit peste 100 de e-mailuri prin care era anuntat ca parlamentarii nu isi mai pot onora prezenta la lucrari din cauza imposibilitatii de deplasare.
S-a hotarat ridicarea oricarui tip de limitare privind deplasarile. S-ar fi facut o economie de 1 mil EUR.
Bugetul European suporta peste doua sute de milioane de EURO anual... dintr-un capriciu al Frantei. O data pe saptamana PE se muta cu totul pe avioane de la Bruxelles la Strasbourg pentru o zi de lucru. Pentru ca asa prevede tratatul de aderare. Schimbarea lui ar presupune unanimitate. Franta niciodata nu va accepta.
Parlamentarii calatoresc doar business class. Sunt situatii caraghioase in care in avionul este aproape plin numai cu parlamentari. Pentru o jumatate de ora de zbor, cortina se muta pana la ultimele doua randuri... pentru a marca separatia dintre business si economic. Singura diferenta, in cazul acesta, este de pret al biletului.
De asemenea, si in Luxemburg sunt tinute cateva sute de functionari ai parlamentului.
Birocratia si cheltuielile fanteziste fac din PE o institutie din ce in ce mai anchilozata si consumatoare de resurse.
- Daca Belgia a functionat atata timp fara guvern, nu crezi ca si Europa ar putea functiona fara Parlamentul European? l-am intrebat pe amicul parlamentar.
... A zambit amuzat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu