Ego

Este atunci cand oamenii se asculta si se privesc doar pe ei insisi.

Am vazut oameni atat de PLINI de ei insisi incat nimeni si nimic nu isi mai face loc in lumea lor.

Am vazut oameni slabi, care poarta marca egoismului ca pe o masura a fricii lor de viata. Oameni buni, dar care tarasc dupa ei ancestralitati nerezolvate, pacate de familie, transmise prin gena si educatie. In momentele lor de GREU isi trag obloanele si raman doar cu ei insisi si cu nevoile lor marunte pe care si le rezolva egoist.

Isi desfac pachetelul si mananca singuri.
Scot iaurtelul pentru copilul lor si ii dau sa manace doar lui, intr-o multime de copilasi care privesc cu jind.
Stau cu mainile inclestate pe bara de la scaun, intr-un autobuz plin cu femei si batrani.
Se reped la singurul taxi liber in noapte si ii lasa pe ceilalti prieteni in noapte, multumiti ca lor le este cald si vor ajunge acasa.
Iau banii de acasa si pleaca... O sa te descurci tu...
Nu mai fac copii pentru ca... le este bine si usor asa.
Nu dau.
Nu impartasesc.
Nu lasa de la ei.
Nu sunt generosi...
... si nu din rautate. Ci pentru ca le este frica. Le este greu. Vor muri de foame. Copii lor nu vor avea viitor. Lumea este rea, dura... zic ei...

Generozitatea se invata. Prin invecinare, prin exemplu personal.

Am dus cat de multi oameni am putut la parintele Tanase, in Valea Plopului. Nu ca sa ajute... (Multi vor sa ajute copiii de acolo si le duc munti de hainute vechi si de jucarii stricate iar ei au nevoie de alimente, medicamente, bani pentru constructii si cheltuielile curente care sunt foarte mari). I-am dus acolo pentru inspiratie, sa vada jertfa unor oameni care traiesc pentru altii si pentru Dumnezeu mai mult decat pentru ei insisi.
Si i-am mai dus pentru exercitiul daruirii pe care il pot face. Pentru a se ridica in ochii lor, rupand din EUL egoist si impartind la altii. Cat de putin...

Pentru invecinare cu Raiul.