vineri, 3 august 2012

Complexul Lebedei

Pentru ca petrecerea data in cinstea ei era desavarsita si toata lumea o admira si o complimenta, Lebada s-a gandit ca ar fi nimerit sa le cante ceva.

Stiu atatia oameni care, printr-un concurs de imprejurari, si-au gasit locul potrivit sau favorabil si totul mergea extraordinar in jurul lor. Asemeni Lebedei, ei au crezut atunci ca nimic nu le este cu neputinta si  s-au apucat de altceva. Dar "vocea" nu i-a ajutat.

Este aproape un cliseu social!

Ionut a lucrat ca manager intr-un supermarchet. Avea sharm, era inteligent, invartea pe degete furnizorii, patronul ii lasase totul pe mana... Si ce si-a zis el: "Ma lansez in propria afacere!". Si si-a facut propriul market. Avea furnizorii, marfa la termen, vanzatori oricati, oricand... Dar socoteala din targ... Schimbarea de rol meneger/antreprenor i-a fost fatala. Si - vorba lui Jebeleanu - asemeni lui Hanibal si armatei lui grandioase de gladiatori si elefanti... N-A INVINS! Viata l-a aruncat atunci intr-o bucla lunga si dureroasa ca sa-l reaseze intr-o pozitie mai smerita si mai cuvenita.

Oameni "pe salarii mari" cu tentatia businessului, tineri nerabdatori si nevalorizati care stiu ca oricand isi pot gasi un job asemanator sau mai bun, jurnalisti de umor dar cu vocatie ratata de scriitori, intelectuali imbatabili in catedra dar cu aspiratii politice, tot atatea Lebede care si-au fortat norocul din prea mare mandrie si prea putina chibzuinta.

Complexul Lebedei este una din schemele sociale de tip "Caritas" in care omului i se da mult, apoi si mai mult, pentru ca in final sa i se ia totul. Unii stiu cand sa se opreasca. Altii au puterea sa o ia de la capat. Multii, insa, raman victime, frustrati si nu se mai ridica.



Niciun comentariu: