Despre cer si orizont

“Traim sub acelasi cer dar avem orizonturi diferite”

Winston Churcil

Maria imi spunea despre o fetita din Franta care crescuse de la 3 la 11 ani intr-un dulap. Parintii o bagau acolo de rusinea vecinilor pentru un presupus handicap. Dulapul era intregul ei orizont. Acolo isi petrecea cea mai mare parte a zilei, acolo manca, acolo dormea… Dupa ce fusese scoasa de sub tutela parintilor, fata continua sa stea cel mai mult timp in pozitia din dulap, asezat cu genunchii stransi la piept…

Andreea imi povesteste despre doi colegi de birou, el proaspat castorit, ea insarcinata. Cu el. Multa vreme, cea mai are parte a unei zile din viata lor, ei impartisera acelasi spatiu, aceiasi problematica, orizontul lor fusese acelasi. “Sheruisera” aceleasi cafele, pauze, povesti, ore de plecare, sefi… pana ajunsesera sa nu mai faca distinctia intre ce pot si ce nu trebuie sa imparta.

“INTAMPLAREA” aceasta pentru ale carei consecinte nu era pregatit niciunul dintre ei le daduse “cupola” orizontului lor comun la o parte si le arata acum o realitate si perspective pe care nu le mai puteau gestiona singuri.

Acum mai mult de 10 ani eram cu Narcis in balconul unei garsoniere de la un etaj superior dintr-un “bloc de securisti”, cu vedere spre Piata Revolutiei .

- Bai, sa-mi spuna mie cineva ca cine a trait in casa asta si a vazut in fiecare dimineata privelistea asta e prost! (N)

Orizontul fizic pe care il oferea balconul cu pricina era larg, generos, neobisnuit pentru un Bucuresti inghesuit, aglomerat, din care nu poti vedea noaptea stelele pe cer.

Oamenii se situeaza pe orbite sociale diferite, in functie de nivelul de energie, determinare, seriozitate, inteligenta, intelepciune, cumintenie… si in functie de toate acestea ei vad alte lucruri, au orizonturi diferite, chiar daca impart acelasi spatiu, traiesc sub acelasi cer…

Orizonturile mele din ultima vreme sunt din ce in ce mai mult sociale. Ma ancorez din ce in ce mai mult in relatii cu oameni, cu strada, cu proiectele, intalnirile, “damage control”, lansarile, bugetele, povestile oamenilor, scoala copiilor… problematica mea se limiteaza, orizontul se ingusteaza…

O zi pe saptamana, pentru doua trei ore ma eliberez de cotidian si ma uit spre cer!

Din cand in cand,  in linistea sau nebunia zilei, Dumnezeu deschide cerurile, rupe monotonia cotidianului si ne arata inalturile… sau prapastia… pentru fiecare ce este pregatit sa priveasca!