Dialoguri obligatorii - I

I.
« Cotcodacitul » la oameni

Exista oameni care vorbesc intre ei fara sa isi comunice nimic.

E ca un dat din coada al unui caine care isi manifesta bucuria intalnirii.
Eu numesc asta cotcodacit

Replici sablon care se succeda si se reclama una pe alta firesc, intr-o logica a momentului, fara nevoia incarcaturii de continut.



Am urmarit de cateva ori comportamentul si dialogul unor alcoolici in raionul de bauturi. Replicile lor nu se abat decat minor de la un sablon universal, ritualic. Ezitarea, studierea, decizia impulsiva asupra produsului si tot pachetul lingvistic ce le insoteste sunt standard. La fel si vorbele pe care si le spun in prima jumatate de ora de la deschiderea primei sticlei sau dupa 3,4,5 ore de bautura. Comunicarea ar fi aceeasi chiar daca ar vori limbi diferite.

Exista limbaj de lemn la mesele festive, in autobuz, pe strada, la birou, in cancelariile profesorilor, intre profesori si elevi/studenti, la intalnirile prietenilor, la televizor, in politica, la Bruxeles si Strasbourg





II.
« Cotcodacitul » la oameni - Varianta necesara

Exista un tip de dialog steril care are o dimensiune pozitiva atunci cand are o conotatie terapeutica.
Acel «Te inteleg si te cred !» pe care trebuie sa il spui unui « neinteles » furios este de preferat oricarei argumentatii logice.
Asemenea cand un interlocutor sau un grup de oameni iti asteapta declararea adeziunii si recunoasterea valorilor lui este nevoie sa adopti cliseele lui lingvistice.
Este riscant sa preferi umorul englezesc glumelor de autobaza intr-o baie electorala de multime, de exemplu.
Sotia mea imi spune adesea ca am tendinta de a deveni ermetic sau ca din cand in cand “fac pe desteptul”.




III.
Dialogurile importante

Dialogul autentic imbogateste, aduce lumina, stabileste legaturi puternice si durabile. El este apanajul oamenilor inteligenti sau doar al celor « sinceri » cu propria persoana si cu cei la care se raporteaza.

Atunci cand nu sunt destept, si mi se intampla adesea, fac eforturi sa pastrez contactul cu cei care imi sunt dragi.
Si sunt multi !

Adesea am sentimentul ca sunt intr-un numar de circ chinezesc cu farfurii suspendate pe bete si pe care trebuie sa le invartesc in continuu ca sa nu cada si sa se sparga.



« Farfuria » sotiei mele este cea mai importanta ! De « invartirea » ei tine linistea majoritatii timpului meu personal si mare parte din echilibrul meu launtric. Sunt momente cand cuvintele sunt necesare, cand nu este de ajuns sa ne intelegem din priviri ; suntem oameni, avem momente mai bune sau ma rele, simtim nevoia de a fi intelesi si de a ni se raspunde nevoilor personale. O simpla fisura de comunicare se poate transforma repede in prapastie. Pana acum am trecut de ispite cu iubire, rabdare si atentie.



Farfuriile copiilor sunt colorate, diferite, cad usor si se sparg adesea ; de aceea ele sunt intr-o schimbare continua. Dialogul cu copiii mei este un spectacol simplu la inceput si din ce in ce mai complicat cu timpul ; necesita atentie continua, timp, disponibilitate, rabdare si creativitate. Este superb acel moment in care ei incep sa realizeze ca sunt mai destepti decat parintii lor si dupa asta raman asa tot timpul.




Parintii sunt un capitol special. Vorbim, comunicam nonverbal, incercam sa depasim bariere de generatii… e greu ! Uneori am impresia ca presiunea vremurilor de dinainte si incarcatura compromisurilor majore din vietile lor. de voie sau de nevoie, au sapat definitiv in personalitatea si valorile lor de viata si ca numai Dumnezeu mai poate indrepta lucrurile. Noi, la randul nostru, purtam tarele vremurilor in care traim. Concilierea vine din perceptul crestin care spune ca un copil trebuie sa isi respecte parintii si ca rugaciunile parintilor intaresc casele copiilor.


La masa prietenilor este important pe cine chemi si cata rabdare ai cu cei care nu isi spala farfuriile. O relatie se poate « murdari » foarte usor ; e mai simplu asa, ne pierdem rabdarea sa pastram aparentele « curate ». Am prietenul meu pe care il stiu « acolo » si pe care, din cand in cand, simt nevoia sa il sun si sa il intreb « Ce mai faci mai Fish? ». Si ca el mai sunt cativa.


Mai sunt finii mei cu care ma simt dator sa comunic sa ii simt aproape si simt nevoia sa particip la problemele lor. La fel cu nepotii, cumnata si verii mei.


Sunt si oameni cu care simt nevoia sa comunic pentru schimb de idei, din acorduri sau diferente de opinie ma hranesc, ma potentez !
Pe ei ii caut adesea si nu imi dau seama cand a trecut timpul cand comunicam, gasim locuri comune sau diferente incitante.




IV.
Comunicarea cu lumea



In ce priveste societatea, interfata media pentru schimb de informatii este din ce in ce mai isterica si deformatoare. Este important sa comunic in permanenta cu oamenii, cu oameni din segmentul de 2% social. Sa vorbesc direct, mai mult decat sa ii urmaresc de la distanta. Construiesc o imagine prin puncte si prin inductie.

Sunt tentat din ce in ce mai mult sa imi selectez mediul in care ma misc si cu care schimb informatii, sa refuz relatile formale si sterile, sa simplific.

Dimensiunea mea de sociala imi reclama insa adesea manifestari publice! La Taifas!
Referentialul social da iluzia stabilitatii.

In vremuri de criza a sistemului indivizii devin posaci, revoltati sau intra in panica.

In afara culturii in care ne-am nascut si traim, comunicam cu obstacole, bariere culturale si de limba, infruntam prejudecati si stereotipuri si tanjim dupa vorba dulce de acasa sau uitam definitiv de ea si ne pierdem in satul planetar