Ca sa iesim din efemer, din cotidian, avem exercitiul raportarii la istorie, la natura, la univers, la teorii si sisteme care opereaza cu alti parametri.
Instanta prima si ultima la care ne raportam este Dumnezeu si la ea ajungem prin rugaciune sau meditatie, adesea prin dialog direct, nemijlocit si neingradit de bariere autoimpuse.
Ceea ce ne impiedica sa adancim acest dialog este « cotcodacitul », gandurile care zburda steril in cap ca margelele intr-o cutie de tinichea si care ne sunt servite gata mestecate pe tipsia agendei zilnice prin canale media sau viral, de la alti oameni afectati.
Exercitiul castigarii de substanta prin dialog esential trebuie sa fie continuu. El se expune, insa, riscului de a genera personalitati autiste, asociale.
Pentru un om cu familie si relatii sociale, calugaria in lume este un nonsens.
Exista, insa, o dreapta chibzuinta care are la baza invatatura ca si vorbirea este un dar de la Dumnezeu si ca trebuie atent chibzuita.
Am convingerea ca istoria nu este o paranteza intre prima si a doua venire a lui Hristos, ca viata trebuie implinita si ca este un mare dar ce trebuie respectat ca atare : cu bucurie si cu chibzuinta !
Relatiile si, in conscinta, dialogurile noastre trebuie atent socotite, gestionate fara pretiozitate, in firesc, dar si fara superficialitate.
Succesiunea zilnica de relatii/dialoguri/comunicari de voie si de nevoie, de lucru sau de placere trebuie incadrata dimineata si seara, la inceput si la sfarsit de lucru, de dialogul personal cu Dumnezeu.
Asemenea, respectarea duminicilor, posturilor si sarbatorilor da ciclicitate si aseaza omul pe un fagas, stabileste firesc legatura intre dimensiunea noastra umana, efemera si rosturile de din afara timpului.
Spune-i unui om fara probleme ca dupa viata vine moartea. Va spune ca asa este.
Spune-i ca va muri ! Va fi de acord, convins ca asta se va petrece candva, departe.
Spune-i ca intr-un an, luna viitoare, ca maine va muri. Va avea un soc.
Am vazut spitale pline de oameni, indiferent de varsta, care aflasera ca vor muri. Invariabil, intrebarea De ce ? De ce eu ?
Dupa o viata de raportari superficiale la viata, lume si la propria persoana, iminenta mortii ii deprima pe unii, ii sminteste pe altii si ii transforma in mistici pe cei mai multi.
Am vazut oameni bolnavi dispusi sa se inchine si la Sfanta Matura, la orice si oricine le promite vindecarea, nu mantuirea, orice le poate amana sfarsitul si da iluzia vesniciei terestre pentru o alta scurta perioada te timp.
Sunt, insa, oameni pentru care astfel de incercari reprezinta prilejul de a-si construi un dialog autentic cu nemurirea, de a se raporta firesc si smerit la Dumnezeu.
Intrebat de fratele meu bolnav « Ce mai este de facut acum ? », profesorul Jakes, seful clinicii de chirurgie de la Spitalul AKH din Viena a raspuns simplu : « Mergi acasa si pune-ti in ordine lucrurile cu Dumnezeu !»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu