Post scriptum!

Saptamana trecuta vorbeam cu socrul meu despre albine.

Cei 4 stupi ai nostri erau puternici, vii si plini de miere.

Trebuia sa cumparam centrifuga  ca sa scoatem mierea.

Acum 2 zile un avion utilitar a stropit campul si balta pentru a starpi tantarii.

Ne-au omorat albinele! Mai sunt vii 30-40% in fiecare stup! Sper sa scape!

Abordari sistemice

In momentul in care simte o agresiune externa, stupul devine agitat, albinele incep sa roiasca nervos si se pregatesc de atac. Acelasi lucru se intampla daca simt un miros strain, daca apicultorul este transpirat, de exemplu. Daca omul vrea sa lucreze in stup, aduce un mic aparat cu fum care le indeparteaza de pe o suprafata - mica-  dar asta permite interventia straina pentru cateva momente.

Albinele sunt fericite cand sunt intr-o zona cu flori si slabite daca e zona neprielnica

Distanta, "altitudinea" pe care o avem fata de intreaga lor problematica "sociala" ne permit sa vedem stupul ca pe un organism unitar si sa ii surprinzi usor "miscarile" insesizabile de la nivelul albinei.

Un stup sanatos are pana la 70-80 de mii de albine.

Eram, prin 1997, la un training pentru lucratori de tineret in Croatia in Grojnian, un orasel cetate vechi asezat pe un varf de colina in peninsula Istria, aproape de Italia. Dialectul vorbit de oamenii din zona are inflexiuni apropiate de romana si noi stim ca, de fapt, este unul din dialectele limbioi romane, istro-romana.

Jucam un joc de strategie cu tari, populatii, institutii, bugete si guvernari pe o tabla de carton inainte de epoca jocurilor de strategie pe computer. Eram in echipa cu o tanara belgianca si aveam un buget comun din care trebuia sa construim locuinte, locuri de munca, industrii, obiective culturale etc.

In modul cel mai natural pentru cultura post-comunista din care veneam, am ales sa construiesc blocuri ca erau mai ieftine si ocupau mai putin spatiu.

Imi amintesc cat a fost de contrariata partenera mea belgianca, cum imi  repeta distrusa ca este inuman, inadmisibil sa ii obligam sa traiasca asa si ca trebuie sa facem case.

SERIOS?!  Ca sa vezi! Cata empatie pe carton si cata insensibilitate in viata reala ca ii usturau coatele de ce traisem/traiam, de fapt noi cei de dincolo de ZID.

M-a impresionat atunci abordarea ei sociologica, gandirea sistemica pentru care eu nu fusesem pregatit. Pentru mine realitatea aceea pe care ea o privea cu detasare fusese mult mai aproape si nu reusisem inca sa ma desprind de ea, sa imi castig perspectiva.

Un alt coleg francez imi explica dar cu alta ocazie cat de benefic a fost comunismul pentru noi ca ne-a urbanizat cultural si a dezvoltat sistemul de educatie in masa.

****

Discutam acum cateva saptamani cu o distinsa doamna profesor universitar sociolog, fericit ca am cu cine sa imi verific teoriile de evolutie a sistemelor sociale.

Mai precis, eram curios daca evolutiile recente ale societatii globale, determinate de interventiile umane prin mecanismele sistemului financiar-bancar, pot fi "tratate" interventionist asa cum incearca administratia Obama prin reglementari legislative, tiparire de bani, creare de sistem de sanatate paralel de stat sau alte masuri legislative.

Imi puneam si imi pun in continuare problema daca actualul organism social global care arata disfunctii si dereglari majore mai are puterea sa se autoregleze fie prin legile naturale ale economiei capitaliste, fie prin masuri dirijiste, sau daca nu cumva dezvoltarile lui sunt iesite din legile naturalului si devin cresteri de natura cancerigena cu evolutii neasteptate.

Da, a fost raspunsul dumneaei! Cred in interventia umana!

Mi-a citat toate studiile Clubului de la Roma si mi-a vorbit despre elite responsabile.

****

 

Increderea mea in responsabilitatea si clarviziunea umana au scazut foarte mult in ultimul an.

-Osama works, imi spunea cineva!

Dupa atentatele din 11 septembrie, administratia Bush a fost nevoita sa ia masuri interventioniste

de micsorare a dobanzilor bancare pentru a nu lasa criza economica (existenta deja) sa se vadeasca in acele momente si pentru a ajuta economia sa se redreseze. De ce au ramas ele mici in continuare dupa ce motoarele economiei s-au pus in miscare?

Criza imobiliara, monstruozitatea dezvoltata cu garantia guvernului si cu complicitatea agentiilor de raiting, elita financiara americana si globala care au preferat sa realizeze profit decat sa dezvolte responsabil, modul in care, in continuare bancile stau pe banii tipariti inflationist de catre FED, incremenite de neincredere, toate astea ma fac sa nu mai creditez interventia umana.

"Efectul fluturelui" care bate din aripi undeva in jungla amazoniana si se provoaca un uragan pe coasta europeana a Atlanticului este azi mai mult decat evident! Traim intr-o lume globala in care fiecare din albinele europene, chinezesti sau africane sunt sensibile la mirosul de transpiratie de pe Wall Street.

Am intrebat-o pe distunsa doamna profesor, unde vede dumneaei rolul lui Dumnezeu in evolutia sistemului regenerabil, in opinia dumniei sale, prin reglajele fine ale interventiei umane. Mi-a raspuns ca "acea forta" are un rol de reglare care intervine atunci cand sistemul da rateuri majore!

Am realizat atunci ca oamenii fara Dumnezeu sunt disperati sa se descurce "prin noi insine" sunt convinsi ca doar ei  "pot face totul" pentru ei, copiii lor si pentru toata omenirea. Gandesc prin prisma profitului, gandesc pragmatic, etic, durabil si toate aceste notiuni sunt supuse interpretarii, relativitatii umane.

Pentru aceasta categorie de oameni Dumnezeu este "acea forta", "acel ceva", "orice ar fi el" si poate fi pus in paranteza pentru anumite perioade istorice pentru interese majore care scuza mijloacele si este, oricum, ceva care poate fi negociat.

Acesta este un mic artificiu care ne permite sa ne furam caciula si sa ne gasim "scuze morale" atunci cand ne parasim sotii/sotiile/copii, cand traim vieti multiple si promiscue, cand furam de la stat sau cand tragem tepe la prieteni, cand ne facem loc cu coatele, cand defrisam paduri, vindem mancare cancerigena, indopam populatii intregi cu medicamente, provocam razboaie, falimentam banci, multinationale, popoare.

Convingerea mea este ca acel moment prin care reglajul se putea face prin interventie umana a trecut.

"Ultima reduta" este acum viata personala, de familie, de grup  care trebuie construita in echilibru si normalitate.

Si, bineinteles, cetatea nu trebuie parasita.

Repere morale pentru un popor!

Gabrielei i-a murit mama cand era mica. De cancer.

Tatal ei traieste, este un maghiar din Mures bolnav si singur acum dar ea a crescut in orfelinat si a facut liceul in Bucuresti.

Cand credea ca si-a gasit "printul", la 19 ani, ramane insarcinata si isi incepe calvarul; descopera ca atat prietenul cat si familia lui cu care locuiau impreuna de un an, toti apropriatii si cunoscutii, toata lumea o sfatuieste, ii cere, o someaza sa intrerupa sarcina.



Sunt nebanuite si inexplicabile omeneste resursele sufletesti ale unui copil care dintr-o data capata putere sa se lupte cu o lume intreaga pentru un lucru drept in fata lui Dumnezeu.

De aici incolo povestea devine simpla, nelumeasca si mantuitoare!

Se roaga la Dumnezeu sa ii trimita pe cineva care sa o ajute sa salveze copilul. A doua zi dimineata gaseste pe masa un numar de telefon al unei profesoare din orfelinat, numar pe care il pierduse cu mult timp in urma.

O suna! Aceasta ii spune ca o ajuta sa isi creasca copilul si o trimite la Valea Plopului la Parintele Nicolae Tanase.




Am intrebat-o ce s-ar fi intamplat cu ea daca nu ar fi existat Parintele Tanase in Romania.

Ce s-ar fi intalmplat cu sutele de femei insarcinate, cu cei peste 1000 de copii care au trecut pe la Valea Plopului si cu toti oamenii care vin mereu acolo ca la ultima speranta lumeasca.

Pespectiva asta a infiorat-o!

Gabriela e frumoasa, are buze mari, privire blanda, este smerita, se lupta cu firea ei impulsiva, se roaga si merge la biserica. Are o credinta curata si directa ca a sfintilor si considera ca nu ii este greu deloc.

Am privit-o dupa ce a coborat din masina, cu copilul in brate si geamantanul in mana. Venise sa isi dea restantele la facultate la Bucuresti pentru ca ea locuieste la Valea Plopului.

"Institutia" parintelui Nicolae Tanase este o experienta singulara in Romania. Ne spala rusinea! Si este scuza neputintelor noastre in fata lui Dumnezeu!

*******


In biserica Radu Voda, in fata trupului fara suflet al Parintelui Gheorghe Calciu, cel care aducea mesajul Patriarhului Romaniei transmitea din partea Preafericitului:
- Parintele Gheorghe s-a ridicat pentru noi toti, pentru intreaga Biserica Ortodoxa romaneasca!

In acel post al Pastelui in care parintele Gheorghe Calciu a anuntat ca va tine 7 predici pentru tineri si pentru poporul roman, biserica si intregul popor erau ingenunchiati de neputinta.



Faptul ca Parintele traise deja experienta inchisorii comuniste, ca traise calvarul de la Pitesti si ca stia ce urmeaza sa i se intample este o lectie grea pentru lasitatea si neputinta noastra de neam!

Nu in ultimul rand ma gandesc la spiritul de jertfa al familiei Brancoveanu, sfinti romani, si incerc sa imi dau seama daca nu cumva este singular in istoria noastra.



In vara anului trecut, intr-un sondaj EURO 26 la intrebarea Care sunt persoanele model pentru viata voastra, pe primele locuri au fost Mihaela Radulescu si Mircea Badea.

Sondaj Generatia 26

Sinaxar 15 August

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt.

Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis:

"Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare".

Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".




Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Jaf in SATUL PLANETAR

Cand taranul a vazut girafa in gradina zoologica din oras a exclamat simplu:
- Nu exista!

Fratele meu imi vorbea acum cativa ani de sentimentele de Badea Cartan pe care le avea cand a ajuns la Wiena, invitat fiind de o mare companie care il curta asiduu.

Eu, la randul meu, ma minunez, de fiecare data cand zbor, de grozavia creatiei lui Dumnezeu. Vad enorm si simt monstruos, departe de bruiajul mentalului uman si detasat de intreaga umanitate pe care o compatimesc, astfel, de la kilometri altitudine.




Primii sapte ani ai vietii mele am trait printre oameni care nu isi parasisera comunitatea mai mult de o data, doua ori pe an, cei mai multi deloc, si nu mai mult de 10 kilometri, pana in oraselul din apropiere. Cultura inchisa, limitare geografica, tot ce e diferit e rau sau caraghios...

Am plecat apoi la 100 de Kilometri distanta, cativa ani mai apoi la inca 200 si 400 si apoi am calatorit mult prin tara, apoi mult prin Europa, multe zboruri, ce mica e lumea in care traim...

Ii banuiesc pe oameni undeva acolo jos, mici si mustind de melodrame cu pretentie de unicitate, repetabile la fiecare 100 de indivizi sau la fiecare 100 de kilometri patrati.

Comunitatea sateasca sau, mai putin, de ulita sateasca, a devenit acum o pseudocomunitate nationala, europeana, globala sau virtuala si globala - "satul planetar".



Si, de aici, recalibrarea, adaptarea elementelor, evenimentelor, instrumentelor:

postasul devine postas rapid, "dehashel", sau chiar electronic;

gura satului devine hatisul media, contradictoriu si isteric;

periodicitatea molcoma a evenimentelor neobisnuite comentate apoi, in lipsa de alceva, o luna intreaga si apoi un an de intreg satul este inlocuita de ritualul zilnic, exibitionist si indecent de crime-violuri-talharii;

hatrul satului este inlocit de entertainment, infoteinment;

instanta suprema a intalnirilor si discutiilor de seara de la rascruci-ul din sat se schimba cu talk show, cancan politic si campanii media;

furtul de gaini devine furt de miloane, de miliarde de dolari;

nu mai furam un ou, furam un bou;

nu mai furam banii bunicii, jefuim sistemul national de pensii;

nu mai mintim ca sa primim confirmari nemeritate de la vecini, acum manipulam la scara nationala sau globala



provocam crize,
prabusim concerne,
falimentam natiuni,
distrugem natiuni,
prabusim zgarie nori,
pretextam razboaie,
inebunim de dragul puterii si al bogatiilor nelimitate,
acumulam nelimitat si nesatul,
traim cu frica viitorului nesigur.

E cutremurator ce iese la iveala acum, cum se naruie tabuurile stabilitatii globale, cum vedem picioarele de lut ale gigantilor, goliciunile lor infasurate in carton si date cu vopsea metalica.



Sunt infiorat sa descopar ca s-a furat la scara globala de catre cei pusi sa pazeasca stana de lup, ca prinsesera gustul sangelui si se transformasera in varcolaci.

Sarmanii lupi! Lupii au etica! Lupii au reguli, ierarhii sociale, in comunitatea lor. Lupii au roluri benefice in echilibrul natural. Lupii nu omoara de placere. Lupii nu iau mai mult decat au nevoie. Lupii au rol in selectia naturala. Lupii nu sunt diabolici.

Cei care si-au dovedit morala doar element de PR ies acum la lumina cu boturile manjite de sange, in rolurile vecinului bonom pe care nimeni nu il banuia criminal in serie.



Au furat cu manusi, elegant, fara nici cel mai mic scrupul, au furat folosind banci, burse, hadge funds, speculatiile ratelor de schimb, pretul petrolului, inflatia, razboaiele, si-au luat banii si au plecat fara cea mai mica tresarire fara nicio remuscare nicio mila pentru prosti, pentru mojici, pentru nespalati, pentru incuiati.

Sa furam noi, rasa superioara, cei cu scoala si cu scoala vetii, cei din familii, tine-i doamne orbi si prosti pe cei multi.

ahref">


Acum stiu ca de dragul banilor si al puterii sunt capabili sa porneasca razboaie, sa vanda mancare toxica, cancerigena, modificata genetic, sa transforme constiintele umane in forma de viermi de matase, sa ne indoape cu medicamente si sa ne ciuruie cu vaccinuri.

Si in tot timpul asta noi avem o clasa politica iresponsabila.

Dialoguri esentiale II

Ca sa iesim din efemer, din cotidian, avem exercitiul raportarii la istorie, la natura, la univers, la teorii si sisteme care opereaza cu alti parametri.

Instanta prima si ultima la care ne raportam este Dumnezeu si la ea ajungem prin rugaciune sau meditatie, adesea prin dialog direct, nemijlocit si neingradit de bariere autoimpuse.




Ceea ce ne impiedica sa adancim acest dialog este « cotcodacitul », gandurile care zburda steril in cap ca margelele intr-o cutie de tinichea si care ne sunt servite gata mestecate pe tipsia agendei zilnice prin canale media sau viral, de la alti oameni afectati.

Exercitiul castigarii de substanta prin dialog esential trebuie sa fie continuu. El se expune, insa, riscului de a genera personalitati autiste, asociale.



Pentru un om cu familie si relatii sociale, calugaria in lume este un nonsens.

Exista, insa, o dreapta chibzuinta care are la baza invatatura ca si vorbirea este un dar de la Dumnezeu si ca trebuie atent chibzuita.

Am convingerea ca istoria nu este o paranteza intre prima si a doua venire a lui Hristos, ca viata trebuie implinita si ca este un mare dar ce trebuie respectat ca atare : cu bucurie si cu chibzuinta !

Relatiile si, in conscinta, dialogurile noastre trebuie atent socotite, gestionate fara pretiozitate, in firesc, dar si fara superficialitate.



Succesiunea zilnica de relatii/dialoguri/comunicari de voie si de nevoie, de lucru sau de placere trebuie incadrata dimineata si seara, la inceput si la sfarsit de lucru, de dialogul personal cu Dumnezeu.

Asemenea, respectarea duminicilor, posturilor si sarbatorilor da ciclicitate si aseaza omul pe un fagas, stabileste firesc legatura intre dimensiunea noastra umana, efemera si rosturile de din afara timpului.




Spune-i unui om fara probleme ca dupa viata vine moartea. Va spune ca asa este.

Spune-i ca va muri ! Va fi de acord, convins ca asta se va petrece candva, departe.

Spune-i ca intr-un an, luna viitoare, ca maine va muri. Va avea un soc.





Am vazut spitale pline de oameni, indiferent de varsta, care aflasera ca vor muri. Invariabil, intrebarea De ce ? De ce eu ?

Dupa o viata de raportari superficiale la viata, lume si la propria persoana, iminenta mortii ii deprima pe unii, ii sminteste pe altii si ii transforma in mistici pe cei mai multi.



Am vazut oameni bolnavi dispusi sa se inchine si la Sfanta Matura, la orice si oricine le promite vindecarea, nu mantuirea, orice le poate amana sfarsitul si da iluzia vesniciei terestre pentru o alta scurta perioada te timp.

Sunt, insa, oameni pentru care astfel de incercari reprezinta prilejul de a-si construi un dialog autentic cu nemurirea, de a se raporta firesc si smerit la Dumnezeu.





Intrebat de fratele meu bolnav « Ce mai este de facut acum ? », profesorul Jakes, seful clinicii de chirurgie de la Spitalul AKH din Viena a raspuns simplu : « Mergi acasa si pune-ti in ordine lucrurile cu Dumnezeu !»

Dialoguri obligatorii - I

I.
« Cotcodacitul » la oameni

Exista oameni care vorbesc intre ei fara sa isi comunice nimic.

E ca un dat din coada al unui caine care isi manifesta bucuria intalnirii.
Eu numesc asta cotcodacit

Replici sablon care se succeda si se reclama una pe alta firesc, intr-o logica a momentului, fara nevoia incarcaturii de continut.



Am urmarit de cateva ori comportamentul si dialogul unor alcoolici in raionul de bauturi. Replicile lor nu se abat decat minor de la un sablon universal, ritualic. Ezitarea, studierea, decizia impulsiva asupra produsului si tot pachetul lingvistic ce le insoteste sunt standard. La fel si vorbele pe care si le spun in prima jumatate de ora de la deschiderea primei sticlei sau dupa 3,4,5 ore de bautura. Comunicarea ar fi aceeasi chiar daca ar vori limbi diferite.

Exista limbaj de lemn la mesele festive, in autobuz, pe strada, la birou, in cancelariile profesorilor, intre profesori si elevi/studenti, la intalnirile prietenilor, la televizor, in politica, la Bruxeles si Strasbourg





II.
« Cotcodacitul » la oameni - Varianta necesara

Exista un tip de dialog steril care are o dimensiune pozitiva atunci cand are o conotatie terapeutica.
Acel «Te inteleg si te cred !» pe care trebuie sa il spui unui « neinteles » furios este de preferat oricarei argumentatii logice.
Asemenea cand un interlocutor sau un grup de oameni iti asteapta declararea adeziunii si recunoasterea valorilor lui este nevoie sa adopti cliseele lui lingvistice.
Este riscant sa preferi umorul englezesc glumelor de autobaza intr-o baie electorala de multime, de exemplu.
Sotia mea imi spune adesea ca am tendinta de a deveni ermetic sau ca din cand in cand “fac pe desteptul”.




III.
Dialogurile importante

Dialogul autentic imbogateste, aduce lumina, stabileste legaturi puternice si durabile. El este apanajul oamenilor inteligenti sau doar al celor « sinceri » cu propria persoana si cu cei la care se raporteaza.

Atunci cand nu sunt destept, si mi se intampla adesea, fac eforturi sa pastrez contactul cu cei care imi sunt dragi.
Si sunt multi !

Adesea am sentimentul ca sunt intr-un numar de circ chinezesc cu farfurii suspendate pe bete si pe care trebuie sa le invartesc in continuu ca sa nu cada si sa se sparga.



« Farfuria » sotiei mele este cea mai importanta ! De « invartirea » ei tine linistea majoritatii timpului meu personal si mare parte din echilibrul meu launtric. Sunt momente cand cuvintele sunt necesare, cand nu este de ajuns sa ne intelegem din priviri ; suntem oameni, avem momente mai bune sau ma rele, simtim nevoia de a fi intelesi si de a ni se raspunde nevoilor personale. O simpla fisura de comunicare se poate transforma repede in prapastie. Pana acum am trecut de ispite cu iubire, rabdare si atentie.



Farfuriile copiilor sunt colorate, diferite, cad usor si se sparg adesea ; de aceea ele sunt intr-o schimbare continua. Dialogul cu copiii mei este un spectacol simplu la inceput si din ce in ce mai complicat cu timpul ; necesita atentie continua, timp, disponibilitate, rabdare si creativitate. Este superb acel moment in care ei incep sa realizeze ca sunt mai destepti decat parintii lor si dupa asta raman asa tot timpul.




Parintii sunt un capitol special. Vorbim, comunicam nonverbal, incercam sa depasim bariere de generatii… e greu ! Uneori am impresia ca presiunea vremurilor de dinainte si incarcatura compromisurilor majore din vietile lor. de voie sau de nevoie, au sapat definitiv in personalitatea si valorile lor de viata si ca numai Dumnezeu mai poate indrepta lucrurile. Noi, la randul nostru, purtam tarele vremurilor in care traim. Concilierea vine din perceptul crestin care spune ca un copil trebuie sa isi respecte parintii si ca rugaciunile parintilor intaresc casele copiilor.


La masa prietenilor este important pe cine chemi si cata rabdare ai cu cei care nu isi spala farfuriile. O relatie se poate « murdari » foarte usor ; e mai simplu asa, ne pierdem rabdarea sa pastram aparentele « curate ». Am prietenul meu pe care il stiu « acolo » si pe care, din cand in cand, simt nevoia sa il sun si sa il intreb « Ce mai faci mai Fish? ». Si ca el mai sunt cativa.


Mai sunt finii mei cu care ma simt dator sa comunic sa ii simt aproape si simt nevoia sa particip la problemele lor. La fel cu nepotii, cumnata si verii mei.


Sunt si oameni cu care simt nevoia sa comunic pentru schimb de idei, din acorduri sau diferente de opinie ma hranesc, ma potentez !
Pe ei ii caut adesea si nu imi dau seama cand a trecut timpul cand comunicam, gasim locuri comune sau diferente incitante.




IV.
Comunicarea cu lumea



In ce priveste societatea, interfata media pentru schimb de informatii este din ce in ce mai isterica si deformatoare. Este important sa comunic in permanenta cu oamenii, cu oameni din segmentul de 2% social. Sa vorbesc direct, mai mult decat sa ii urmaresc de la distanta. Construiesc o imagine prin puncte si prin inductie.

Sunt tentat din ce in ce mai mult sa imi selectez mediul in care ma misc si cu care schimb informatii, sa refuz relatile formale si sterile, sa simplific.

Dimensiunea mea de sociala imi reclama insa adesea manifestari publice! La Taifas!
Referentialul social da iluzia stabilitatii.

In vremuri de criza a sistemului indivizii devin posaci, revoltati sau intra in panica.

In afara culturii in care ne-am nascut si traim, comunicam cu obstacole, bariere culturale si de limba, infruntam prejudecati si stereotipuri si tanjim dupa vorba dulce de acasa sau uitam definitiv de ea si ne pierdem in satul planetar