Inteligenta sociala

Ursul se plimba prin padure nervos si incurcat, cu o hartie si un pix in mana.

- Ce ai acolo ursule? il intreaba lupul?

- O lista. Lista cu animalele din padure pe care trebuie sa le omor!

- Aaaoleu! N-oi fi si eu pe lista aia?!

- Stai sa ma uit... Ba da, uite, esti aici!

- Ursule, ursule, te rog sa nu ma omori acum! Lasa-ma sa mai rezolv doua trei probleme, sa imi mai vad sotia si copilasii si apoi vin sa ma omori.
Ursul il ingaduie, lupul isi termina socotelile, isi saruta sotia si copilasii, se intoarce la urs si acesta il omoara... sec!
La fel se intampla cu vulpea, bursucul, pelicanul...

Ursul se plimba prin padure nervos si incurcat, cu o hartie si un pix in mana.

- Ce ai acolo ursule? il intreaba iepurasul?

- O lista. Lista cu animalele din padure pe care trebuie sa le omor!

- Aaaoleu! N-oi fi si eu pe lista aia?!

- Stai sa ma uit... Ba da, uite, esti aici!

- Si nu poti sa ma stergi de pe lista? te rog frumos!

- Ba da!

 

Despre libertatea omului "urban"!

Oamenii din oras sunt "plini".

Invaluti unii in altii si in propriile lor ganduri, agresati vizual, auditiv, olfactiv, ei sunt invadati in fiecare clipa de informatie straina si sintetica prin  ochi, pe urechi, prin nari, pe gura, prin piele pana ajung plini, imbacsiti, suficienti, artificiali…

In masina le canta un radio, in casa un televizor, la birou un computer cu internet, presetari de ganduri si stari care sa ii fereasca de delictul libertatii.

Cand nu sunt masinile, in jurul lor sunt alti oameni “masina” sociala, anturajul, “mediul” care le seteaza la randu-le fericirile, tristetile, gandurile… “am mancat bataie cu 5-0” … “ sa iei lapte!” … “sa vezi cum mi-a vorbit la telefon!”…

Noaptea, luminle orasului ii impiedica sa vada cerul.

Din cand in cand cedeaza pe la incheieturi, dospesc sau se usuca, esueaza psihic, isteric, schizofrenic, depresiv, forme multiple si nebanuite pe vremea cand bunica mea spunea dezaprobatoare pentru oamenii nemunciti si inchipuiti ca au “boli domnesti”.

In tot timpul asta, soldati disciplinati in mars cadentat spre marginea prapastiei, ei ajung sa nu-si mai simta menirea, nu mai percep trecerea timpului, anilor, devin egocentrici si in cele din urma incep sa se creada nemuritori. Uita ca vor muri, desi in mod paradoxal fiecare mica durere ii sperie “de moarte”.

Atunci cand Dumnezeu le ingaduie situatii extreme, boala, durere, moarte, saracie ei devin nelamuriti, ingroziti, dezorientati… in afara sau inauntrul bisericii.

Experientele extreme reseteaza fundamental omul "plin" modern. Cu conditia acceptarii si asumarii lor.

Viata la oras nu este o mucenicie pentru ca nu este asumata ca atare.

“Orasul” ne atrage pe toti, fiinite sociale in cautare de caldura si lumina civilizatiei semenilor si apoi ne arde.

                                                                                                                                                                                                      

Despre lidership. Trei idei.

1. Experimentarea de situatii, culturi, medii diverse desavarseste cultura unui lider inspirational! 

Oamenii cu pretentii de anvergura si viziune trebuie sa faca acest exercitiu periodic. Incerc sa regandesc si sa valorizez oportunitatea pe care o am de a fi in contact permanent si viu cu diferite seturi de valori si obiceiuri umane. 

Oamenii expusi culturilor inchise cresc limitat, abandonati in confort facil sau renuntare. Daca acea cultura este gresit setata ei cresc stramb sau, in extrema cealalta, "eroi", daca reusesc sa infrunte "sistemul", sa il paraseasca prin ambitie, efort si conjuncturi favorabile. Sau sfinti, cu ajutorul lui Dumnezeu, daca reusesc sa transceada, sa se ridice deasupra limitarilor!

Un lider autentic trebuie sa calatoreasca, sa "experimenteze", sa se puna in acord cu diferite culturi, sa intalneasca si sa discute cu oameni din altfel de societati, medii, "obisnuinte"...

2. Niciun lider nu te poate duce acolo unde el nu a fost niciodata!

Buna gestionarea a situatiilor complexe, care presupun maretie sau intelepciune, pozitionarea neconflictuala in relatii umane delicate, smerenia in succes si rabdarea in durere sau incercare sunt atribute ale unui lider care nu pot fi dobandite decat printr-o bogata experienta de viata.

Vad multi "carlani" tineri care descopera cat sunt de capabili, valorosi, buni manageri, vizionari si care cred ca de aici in sus au indreptatirea sa vorbeasca si au pretentia de a fi ascultati. 

2% dintre ei "scapa" mai departe, daca Dumnezeu ii "repozitioneaza" sau daca se insotesc in drumul lor de echilibru si castiga in cumintenie si intelepciune... in timp.

Pentru restul... iluzie sau inselare de moment, ridicare spre doborare de sus. 

Liderul are nevoie de experiente personale dincolo de lecturi sau impresii.

3. Maretia unui conducator este data de numarul si calitatea liderilor tineri care cresc pe langa el.

Masura lui este data de atragerea si contributia la dezvoltarea altor lideri.

Liderii mari (foarte rari) sunt inegalabili, chiar daca lasa scoala in urma lor.

Toti ceilalti pot inspira alti lideri dintre care unii se vor ridica si ii vor depasi. Acestia cativa, la randul lor, pot deveni sursa de progres si de  dezvoltare pentru cel care le-a fost lider. Pot fi ei aceia care ii vor deschide perspective, oportunitati noi, provocari la care el nu a avut acces sau care presupun un nivel nou de "energie" pe care el nu il mai are.

Pentru aceasta este nevoie de asumarea investitiei in dezvoltarea "elevului" spre atingerea potentialului care poate fi mai mare decat cel al "profesorului" si intelegerea corecta a momentului in care "inversiunea" se produce.

Conditia primara pentru aceasta dezvoltare este ca tinerii lideri, pe langa potential, sa fie innobilati cu caractere si personalitati puternice. 

Altfel, nu vor deveni lideri ci doar "oameni de succes" ... si un succes efemer!

Get a life! ;)

Am descoperit ca "virtualizarea" relatiilor si tipul de comunicare intre "indivizi" specifice comunitatilor sociale on line nu imi sunt potrivite.

Acest lucru s-ar putea spune in multe feluri: "time-consuming", un anumit tip de violenta verbala si o usoara nota de superficial, de artificial specifice mediului virtual, poate doar incapacitatea sau comoditatea mea de a gestiona multe relatii, de multitasking, un usor exibitionism inerent slabiciunii umane pe care vreau sa il evit sau poate doar o oboseala de moment a mea...

Sunt convins ca pentru multi dintre voi lucrurile acestea nu exista sau sunt mult mai simple...

Important este ca am hotarat sa sterg contul meu de facebook. Cel putin o vreme.

Pana una alta, ne putem gasi pe blogul meu, pe e-mail, sau in "viatzo-sfera", la birou, pe strada, la un pahar de vin...

Acum cativa ani am renuntat la televizor, si nu regret.

Acum imi sterg contul facebook.

Poate ca atunci cand o sa renunt la toate viciile am sa sfarsesc ca magarul lui Nastratin Hogea care, tocmai cand fusese invatat sa nu mai manance a murit.

Despre sculptura in oameni!

Oamenii traiesc cateodata ca sa aiba de ce muri!

As muri putin din mine ca sa stau printre "oamenii care traiesc ca sa moara" si nu au curaj sa moara putin ca sa traiasca curat.

Sculptura in oameni as face... sa dau cu dalta sa sara aschie de suflet mort sa ramana ce e viu si curat.

Cateodata...

Altadata... ma uit in oameni ca sa invat, sa ma incarc, sa ma bucur, sa impartasesc... sa vorbesc si sa ascult...

As face scoala de oameni! Sa invatam sa fim vii unii de la altii, fara minciuna, fara amagire, fara comoditate...

Maine plec la Budapesta. A nu stiu cata oara. A nu stiu cata oara voi schimba paradigma umana, plec dintr-o realitate sociala si aterizez brutal in alta. Alta tipologie umana, alta problematica, alt tip de relatie, de vorbire... Asta ma tine viu!

In mai putin de un an... Edinburgh, Helsinki, Bratislava, Belgrad, Sofia,Tesalonik, Budapesta, Arad, Timisoara, Sevilla,  Cordoba, Gibraltar, Strasburg... ametitor, schimbare de planuri la limita schizofreniei, flasuri de realitati, sar dintr-o fereastra culturala in alta, diferente care ma hranesc, ma nuanteaza dar ma si obosesc din ce in ce mai mult...

Asa ca m-as opri o vreme, as muri putin din mine, ca sa stau printre oamenii din cultura mea, sa facem impreuna scoala de caractere, de adevar, de Oameni, sa dam cu dalta ca sa sara aschii de suflet mort si sa ramana ce e viu si adevarat in noi!

Despre vin, "pulime" si responsabilitate sociala! III. Despre populis

III.

A treia zi ma abandoneaaza Lavinia intr-o gara de pe drum ca sa imi iau trenul spre intalnirea cu o multime de traineri care se vor lansa in educarea poporului.

A inceput toamna, e frig, ploua marunt.
La intrarea in gara, cateva chioscuri cu pungi colorate cu mancare chimica, doua chioscuri de ziare inchise amandoua si unul cu covrigi in care statea in geam o femeie platita cu cateva sute de lei.
Pe peron – "pulime"!

- E patrusute cinzeci de mii!! Patrusutecinzeci de mii biletul, mama, iti dai seama! Si ea ca nu si nu! Alo... Nu o las singura in gara, cum sa plec asa… Stau cu ea pana la personalul de sapte, e mai ieftin (era unu).

Intru sa imi iau ceva de mancare dintr-un chiosc de pe peron si gasesc niste lactate si o banana… .
O rog apoi pe vanzatoare sa mai stau putin inauntru pana vine trenul si imi ingaduie. Mergea si un televizor sus pe o tejghea.




- Sa vezi cum e, e cald, e pufos!

Doi copii murdari si inghetati intrasera ca sa isi ia un sandvici unul dintre ei. Primul mai mancase alta data, stia cum este. Acum il adusese pe celalalt care acum avea banii, trei lei cincizeci, ca sa isi ia doar el.

- Dati-i si lui doamna unul, il platesc eu!
- Stai ca uite iti ia si tie nenea unul, il tine vanzatoarea sa nu plece.



Intoarce niste ochi mari si nedumeriti la mine si asteapta apoi fara sa clipeasca sa ii iasa si lui de la microunde sandviciul aburind cu sunca si cascaval.

- Dati-i si lui banii inapoi ca le platesc pe amandoua, imi dau eu in ultimul moment seama de ce nedreptate era cat pe aci sa fac.

Dispar amandoi pe peron cu cativa caini latrand dupa ei iar eu ma amestec printre oamenii comuni care circula cu trenul.

In gara in Predeal ridic privirea din laptop si vad pe geam zapada de o palma, prima de anul acesta, alba, rece si neasteptata ca moartea… Se asterne incet si tacut peste toti si toate deopotriva.

Despre vin, "pulime" si responsabilitate sociala! II. Despre responsabilitate sociala

II.

A doua zi Lavinia imi atragea atentia ca am stat de vorba cu Luca mai mult de o ora. O alta doamna bogata care se retragea spre casa ne aruncase o privire din usa…

- Tot aici sunteti?

Fascinat fiind de inteligenta si cuprinderea lui, il provocasem la discutie si povesteam acum amandoi despre proiectele similare pe care le avusesem fiecare in tara lui, despre scurta mea experienta politica si miscarea de dreapta pe care el o initiase impreuna cu prietenii lui inainte sa apara Fortza Italia,  apoi despre vin, bucatarie italiana, si, in cele din urma, despre ce am facut in ultimii ani in Romania, fiecare la randul nostru.

- Lumea-i mica, fantastic! 

- Extraordinar, raspund!

Eu faceam programe educationale pentru tineri intr-o comunitate marcata de prezenta unui gigant industrial cu mii de angajati al carui manager general fusese el.

- Perfect, fii atent, de mult vroiam sa aflu ceva, am sa te intreb direct, sa nu te superi, te rog!

- Te rog!

- Totdeauna m-am intrebat de ce compania voastra nu se vede deloc in viata comunitatii. Au fost zilele orasului, voi nu erati acolo in niciun fel. Nu investit in educatie, biserici, scoli, cazuri sociale, nimic! Nu aveti niciun interes sa dezvoltati comunitatea…

- Raspunsul scurt este ca acesta este motivul pentru care am plecat de acolo. Raspunsul lung… Tot timpul am incercat sa le modific perceptia ca Romania este doar o destinatie pentru forta de munca ieftina…

Si imi povesteste apoi despre programele lui de responsabilizare si fidelizare a oamenilor cu care lucrase, despre atragerea si cultivarea de inteligente din comunitate, bursele pe care le dadea in fiecare an si apoi despre sistemul pe care il construise de redirectionare a banilor care nu mergeu la bonificatii atunci cand nu erau performante in productie catre rezolvarea de cazuri sociale, cele mai multe legate de boli si operatii grele.

- Nu sunt un socialist, din contra, dar este singurul mod prin care poti sa iti asiguri dezvoltare pe termen lung in acord cu comunitatea.

Si admiratia mea pentru el creste din nou.

Despre vin, "pulime" si responsabilitate sociala! I. Despre vin!

I.

- In Serbia am mers mai multi prieteni la un concert Eric Clapton. Bun concertul. Dar ce probleme am putut avea cu politia sarba din cauza ca am parcat masina intr-un loc nepermis… nu pot sa spun.  Si erau acolo numai oameni cu bani, nu oricum… milionari in euro… nu pulime…

Vorbisem cu dumneaei toata seara despre vinuri si despre enoteca pe care o avea impreuna cu sotul si un alt prieten, surprinsi placut fiind – doamna de pasiunea mea pentru vin si eu, pulime fiind, ca nimerisem absolut din intamplare intr-un anturaj asa elevat.

- Noi am venit aici sa ne distram, stiti… sotul meu a stat paralizat un an…

Sotul, distins, senioral, il intreb despre cupajul de Feteasca neagra cu Cabernet din seara aceea si indraznesc sa il compar cu Cuve Charlote de la Serve.

- E cel mai bun vin al lor. Francezul, a murit saracul, acum un an. Cancer. Vinul pe care il bem acum il bate, e mai bun!

Discut apoi cu proprietarul podgoriei si imi promite ca ma ajuta sa iau un portaltoi bun pentru cadarca mea de Minis.

Pentru cateva clipe ma gandesc la calugarii din Munte care acum ies de la vecernie si intra la masa de seara.

Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume (final)

Eu stateam in bucuria si minunea CLIPEI, pe cand ei, calugarii, renunta la ea pentru a-si asterne nemurirea.
Incurajat, l-am intrebat si despre cealalta parte a framantarilor mele.
Mi-a vorbit, mutand incet atentia in alta parte, ca si Batranul.

- Nu mi-ati raspuns, Parinte! Plec nelamurit din Munte.
- La ce? Intreaba-ma!
- Mantuirea este posibila doar prin cruce, prin suferinta?
- Uite cum e, SUFERINTA o ingaduie Dumnezeu celor care isi curata sufletul; de pacate din ce in ce mai profund!
Ca sa ii poata ajuta pe cei din neamul lor!
- Suferinta si rugaciunea noastra ii pot ridica din iad si pe cei de dinaintea noastra!
- DA!
- Pana la cate generatii?
- (zambeste) O MIE! Si inca patru generatii dupa noi! Ingaduie Dumnezeu suferinta noastra si atunci cand stie ca putem duce crucea si pentru cei care au murit in pacat din neamul nostru si acum asteapta.

Inaltarea si zidirea mea ca OM se fac in legatura cu alti oameni.
Mantuirea este individuala dar nu suntem datori numai cu mantuirea noastra.
In toata zidirea aceasta de om si de neam, Dumenezeu ne-a ingaduit clipe de Rai - micile bucurii lumesti!

Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume ( III )

Seara ma aflam iarasi in preajma Batranului; isi facuse plimbarea de seara si acum se asezase pe treptele bisericii. 
Il intrebase Ovidiu cand ne spovedeste iar el il invitase sa stea langa el si sa povesteasca.
Am intrerupt cateheza cu Paulo care se pregatea pentru botezul de a doua zi si m-am apropiat si eu de ei.
- Mantuirea trece prin cruce, Parinte?
Mi-a raspuns din nou, cu rabdare, aratandu-mi, de fapt, ca nu acolo trebuie sa caut.


L-am gasit pe Ovidiu mai apoi, noaptea, vorbind in curtea manastirii cu un calugar mai tanar venit din tara in pelerinaj.
Il lamurise pe Ovidiu despre pilda bogatului; asta era grija lui de om care isi petrece mai tot timpul cu moara lui, construind, facand afaceri si dand de lucru altor oameni.
I-am povestit si eu de indrazneala mea de a-i vorbi Batranului despre bucuria de a trai pe care o am in aproape fiecare clipa si de si multumirea si slava pe care i le dau lui Dumnezeu pentru darul de a de a fi om.


- Trebuie sa intelegi ca noi, calugarii, nu avem bucuriile tale! Ne vedem numai unii pe altii mai toata vremea. Zice unul ceva mai acatarii catre tine si tu te intorci si pleci ca zici ca fugi de ispitele lumesti. ( "- Calugarii nu au virtuti sociale!" spunea zambind un episcop in predica de la liturghia de a doua zi.)
Tu ai copii, sotie, prieteni - bucuriile lumesti!


Eu stateam in bucuria si minunea CLIPEI, pe cand ei, calugarii, renunta la ea pentru a-si asterne nemurirea...