Entropie

Cand lucrurile nu sunt asezate cu fata spre Dumnezeu incepe entropia.

Ma fereste astfel Dumnezeu de ispita mediocritatii.

Mult mi-a dat, mult imi cere.

In momentele de furtuna ma las in mainele Maicii Domnului. Stie ea ce este mai bine.

Cand incerc sa imi lamuresc traiectoria, ma doare sufletul din cauza gandurilor in care ma proptesc.

Si ma las atunci in voie sa plutesc.

Mi se deschid portile altei dimensiuni. In jurul meu incep sa apara oameni care nu trebuia sa fie acolo, se intampla lucruri care nu isi au nicio explicatie.

Atunci incerc doar sa ma rog curat. Sa ma uit la Dumnezeu. Sa ma desprind de tina din mine si din jur. Si lucrurile se intampla.

Ma uit acum la filmul vietii mele, cu mine personaj, si nu ma minunez cum acum cateva zile eram in Bucuresti, mai ieri in Timisoara, apoi Istambul, Tbilisi...

Ii explicam lui Ciprian ca cel mai mare dusman al lui este Ciprian.

Impotriva mea se pune din cand in cand firea mea obosita de cat a gonit si care cauta odihna-neodihna. Uneori in momentele acestea renunt. Alteori ma ridica Dumnezeu. Sau ma scoate. De multe ori m-a ferit. Si imi dau seama cat ma iubeste, si ca eu nu merit.

Povestea Ovidiu ca l-a intreba pe un parinte de tara:

- Asa e parinte ca pentru tot ce facem platim?

- Ha! Si ce-ar fi daca ne-ar pune Dumnezeu sa platim pentru tot ce facem?!

Si ma intreba Silviu:

- Daca ma duc acum in Munte, ma primesc sa raman acolo?

- Nu Silviu! Ai sotie, ai copil! Tu ai alt rost in lume. Ai ales altceva.

Ne da Dumnezeu Munte in lume. Ne scoate din cand in cand din fum, ceata, galagie si ne “ridica” sa putem respira si sa ne curatam de hainele vechi de pe noi.

Apoi ne lasa iar liberi.

Si eu ma intorc din nou la firea cazuta. Si UIT!!! Stiu doar ca trebuie sa merg Duminica la Biserica si sa ma rog.

Dupa o vreme iar ma ridica Dumnezeu. Si asa uit din ce in ce mai greu. Mi-aduc aminte din ce in ce mai multe franturi de Rai. Si ma ridica din ce in ce mai des.

Pana voi ramane in "Munte" si nu ma voi mai intoarce!