Grija lumeasca

In ultima vreme vad in prejma mea oameni care au „stress-uri”.

Traim experientele noastre de viata cu apasarea si orgoliul ascuns al unicitatii lor.

„Dramele” copiilor sunt incomensurabile si ireparabile, la limita dezastrului.

Incercam sa ii explic prietenului meu conferentiar la Universitate ca micile lui incidente legate de muncitorii care ii lucrau casa nu trebuie sa il afecteze foarte tare si ca el nu cunoaste presiunea unui „deadline”, a termenului de plata a unei facturi sau ce inseamna ca tot proiectul tau sa depinda de seriozitatea unui functionar si tot stresul generat de acestea situatii. Mi-a raspuns ca sa salvez eu ursii polari ca problemele lui astea sunt!

Roxana este stresata pentru ca si-a pierdut vechiul serviciu si ca este fortata sa inceapa un „after school” in conditiile in care nu a administrat nicio afacere pana acum.

Dan este regizor, are impresar, ar trebui sa puna o piesa noua in Resita dar, pur si simplu, montarea s-a intrerupt si nu se intrevede nimic. Alte cateva proiecte s-au risipit anul acesta. Dan este un om care se roaga zilnic, citeste, dar aceasta perspectiva a saraciei pune fata in fata deznadajduirea ca examen practic cu valenta ei de pacat greu, asa cum il stie din lecturile lui teologice. Il incearca Dumnezeu.

Viorica porneste cu nadejde o afacere de la zero, dupa ce cu cativa ani inainte vindea in propria revista publicitate de 100.000 de euro

Ovidiu s-a asociat intr-o afacere cu prietenul sau din copilarie, cu toata increderea, iar acesta pleaca cu tot profitul de 2 milioane de euro.

Giuliano si Mari si-au facut restaurantul visurilor lor, 5 stele Michelin, atmosfera desavarsita, probabil o afacere prospera dar este prima data cand nu isi pot onora datoriile pe termen scurt catre prieteni. Giuliano nu mai doarme noaptea.

Magda este stresata pentru ca, dupa ce a ramas vaduva la 30 de ani, o jurista tanara de la primarie o suna si ii spune ca tot ce va face de acum incolo si poate afecta interesele copiilor trebuie sa aiba acceptul ei, ca nu are voie sa vanda nimic si ca nu are acces la propriul cont bancar pentru ca sunt si banii copiilor.

Elena are 3 copii. A treia este o fetita si o cheama Lavinia. Are 9 ani si este superba. Acum 10 ani, cand a aflat ca este insarcinata, mai avea doi baieti, ii era greu, lucra intr-un magazin iar patroana i-a spus ca daca intrerupe sarcina o da afara, ca o sa fie fetita si ca o sa o boteze chiar ea. I-a ajutat Dumnezeu si dupa nasterea fetitei si-au vandut apartamentul din Bucuresti, si-au cumparat o casa langa Timisoara, a facut scoala de asistente si s-au angajat amandoi, ea si sotul ei, ea asistenta si el infirmier in acelasi spital. Au sere cu legume, vand salata primavara si rosii vara. Traiesc modest. Copii sunt cuminti, Sergiu viseaza sa se faca bucatar si a fost in excursie cu primaria la Praga. Mama ei sta cu ei, munceste enorm dar isi tine schizofrenia in frau cu medicamente. I s-a declansat in copilarie in urma socului avut in urma unui viol. Noua luni mai incolo se nastea singurul ei copil. In octombrie Elenei si sotului ei le expira contractul de munca pe perioada determinata; pozitia este libera dar prin ordonanta de guvern nu se mai fac angajari in spital. Acesta este stresul ei.

Vazand problemele oamenilor, imi este rusine sa am „stresuri”.

La sfarsitul zilei ridic privirea din preocuparile cotidiene si, in drum spre casa, dau un telefon unui prieten care are greutati, trec pe la mormantul fratelui meu, iau la ocazie un paznic ce asteapta o masina de o ora si jumatate si il duc doi km mai departe de casa mea pana la el acasa iar la intoarcere il duc o statie ca sa prinda autobuzul pe un domn care alerga disperat dupa ultima cursa din seara asta.

„ – M-ati ajutat enorm! Dumnezeu sa va binecuvanteze!”

">