Post

Deci sa postam postim!

Copii!

Avalansa de copii nou nascuti si femei insarcinate printre prietenii si cunoscutii mei... Carmen, Andreea, Ella, Claudia... Ancuta afla ca intre ultimii ei doi copii va fi o diferenta de un an...

Face lumea copii. Criza, ne-criza, are Dumnezeu grija!

In vremurile "apuse"... sa faci copii multi era un delict. Comunistii spuneau ca invers dar oamenii stiau ei mai bine! Cand afla cate unul ca mai asteptam un copil se "scutura" si zicea
- Eei, lasa! Sa fie sanatos!

Multa vreme nu am inteles ce insemna asta. Tarziu am aflat povestea femeilor care, in comunism, cam toate, aveau doua, trei... zece avorturi sau chiar mai multe...

Zilele trecute, in drum spre Ineu tot luam oameni la ocazie... fara bani... oricum aveam loc in masina... Ei imi dadeau, in schimb, povestile lor:

*

- Merg sa imi vizez dosarul pentru somaj. Am lucrat la... (Acronim... presupune ca il stiu... toata lumea il stie)...
Se vede pe el ca este infrat de viata... greu de trait in ziua de azi...
Vorbeste greu, este tanar, neinsurat...

*

Alt om la ocazie...
La doi pasi de el, la marginea drumului, un barbat cu un lemn imens. 

- Ce face cu el la marginea drumului?

- Ce n-a facut toata vara!

- Saracul!

- Da de unde! Se duce si munceste la vecinul... ii da lapte, fac mamaliga tot timpul... isi rezolva stomacul.  Prost este ca nevasta fumeaza si el atunci trebuie sa se stranga cu mancarea ca sa ii dea si niste bani de tigari.

- Dumneavoastra ce faceti?

- De toate. Am combina, pomi, un lac mic. Am lucrat mult in afara, stiu patru limbi straine. Ultima data am fost la un francez cu domeniu de vanatoare...

L-am lasat sa coboare cu regret. Abia ne incinsesem la vorba, am mai stat doua trei minute de povesti in usa masinii..

- Sa treceti pe la mine, Ionesti 4, chiar de unde m-ati luat. Oricand...

- Trec, sigur trec!

*

 Cativa pasi mai incolo... doua femei cu doua fetite. Parca n-ar intra toti! 

- Numai ele merge domnu... eu nu merg!

Douazeci de ani, asa... zambeste si i se vede dintele de metal...

- Hai!

Femeia mai in varsta ( 45-50 de ani) strange cateva hartii de un leu in mana.

- Pune-i la loc ca nu iti iau bani!

Se uita luuung la mine. Lavinia rupe o ciocolatica in doua si o da fetitelor.

- Merg la sora mea domnu' a venit de dincolo si mi-a trimis vorba sa merg cu fetele...

- Cati copii ai?

- Cinci!

- Si noi la fel. Ce ai, baieti, fete?

- Trei fete si un baiat!

- Pai nu ziceai ca sunt cinci?

- Pai aialalta este a fetei da' tot la mine e ca eu o cresc. Acu' s-au impacat da' tot la mine sta aia mica.

- Si sora de unde vine?

- A fost la cersit, domnu' da acu merge in fiecare luna acolo ca ia luat fata. Acolo nu ai voie cu copiii la cersit ca ti-i ia! Ea e cea mai mare, ca noi suntem pocaiti domnu'. Si mama a fost..  Suntem patru fete si ea nu a facut copii si a facut tarziu si acu i-a luat fata ca cersea cu ea. Ea are 50 de ani si fata 8 da' pana la 18 o tine la casa de copii si numa' dup-aia i-o da si fata plange toata ziua da' ii da medicamente sa nu mai planga da' sora-mea nu mai e om si merge in fiecare luna sa o vada. Mai cerseste da' nu mai merge ca presedintele asta care zice ca vine acu ii da pe toti acasa si zice ca se inchide si granitele sa nu mai poti sa mergi la cersit sau la munca. Ca barbatu meu e in Italia, munceste. Am fost si eu la cersit, domnu' da' am zis ca in viata mea nu mai merg ca m-a luat politia si m-a dus si eu nu stiam limba si daca nu venea sora-mea sa ma ia... In viata mea nu mai merg.

- Saraca femeie!

- Da domnu'!

- Tu cati ani ai daca ea e cea mai mare? (Eu ei ii dadeam vreo 50...)

- 36!

- Mai faci copii?

- Nu mai domnu' gata! Mi-ajunge!

- Pai si daca vin ce faci?

- Nu mai!

- Sa nu faci vreo prostie! Auzi? Orice ar fi sa nu faci vreo prostie! Uite ce copii frumosi ai!

Se uita cu ochii mari la mine! Deschide usa, coboara... scoate fetele si pleaca!

- Saraca! Plangea cand a coborat! Ce ti-a venit sa ii zici la sfarsit?

- Asa am simtit eu!

*

Lumea face copii in jurul meu. Multi. Mai sunt altii care zic ca e viata grea..dar pana la urma nu se indura si il fac si pe al doilea... poate vine si al treilea...

Apus

Imi fac "biblioteca" de vinuri!

Unui om care isi pierduse vederea la varsta de trei ani i s-a dat sansa unei operatii complexe prin care sa i se redea vazul. Caz real. Operatia a fost o reusita dar surpriza a fost imensa cand, dupa ce i s-au indepartat pansamentele, omul vedea... dar nu vedea!
Vedea dar nu intelegea nimic din ce vedea.


Reflexia luminii de pe un obiect impresioneaza retina, senzatia merge in creier unde gaseste o biblioteca de imagini... search... find... raspuns... TREAPTA... comanda piciorul... ridic piciorul... corelez informatia vizuala cu stimulii care vin din piciorul care apasa treapta... imi coordonez actiunile... ma deplasez... nu imi rup piciorul...


Esenta vederii, pe langa performantele aparatului vizual, este calitatea "bibliotecii" de imagini si maiestria/inteligenta mintii de a opera cu ele.


"Biblioteca" mea de gusturi este primara: deosebesc gusturile de baz: Dulce -Sarat - Acru - Amar si am invatat sa le combin si sa ma joc cu ele. Cei cativa ani de cand nu mai mananc carne mi-au curatat papilele si m-au facut sa simt mult mai bine gusturile. Din cand in cand ma joc cu condimentele in mancarurile pe care le fac... Sunt un fan al Garam Masala...


Acum imi fac "biblioteca" de vinuri. Gusturi, mirosuri... 


Sauvignon blanc versus Chardonay la vinuri albe. Prefer Cramposia lui Isarescu celei a lui Stoica, cea din urma pozitionata mai sus ca pret, cu tinta spre  snobismul celor care cauta crame boutique. Rozeurile sunt prea rafinate pentru mine, nu am timp de nuante, nu as da niciodata banii pe un Roze fumee frantuzesc...

De fapt, in acest moment pentru mine vin bun este vin rosu sec! Multa vreme m-am amagit cu Feteasca neagra, de exemplu, pana m-am prins/am aflat ca din tot ce e pe piata aproape toata este combinata cu Merlot. Ramane un vin romanesc, bun, cu caracter, atunci il gasesti bine preparat.

Deosebesc un vin prost de un vin bun, nu as da mai mult de 60-70 lei pe un vin si acestia foarte rar, imi dau seama ce inseamna un buchet bun, incep sa disting nuante, tanini... deocamdata imi fac biblioteca...

Aseara m-am hotarat sa imi iau un Carmere chilian, slabiciunea mea secreta, in cinstea lui Florin care m-a anuntat ca sotia lui este insarcinata. Mi-am pregatit "tapas-uri", gustarile pentru vin, am scos artileria grea - paharele mele mari de vin rosu, si m-am asezat la masa cu Maria si am inceput sa ii povestesc... Istoric, buchet... filoxera care a distrus carmenere-ul in Europa, cum l-au gasit intamplator in Chile peste o suta de ani... 


Doi pasi mai incolo Elisabeta isi manca cerealele cu lapte:

- Mai veau!

Ma ridic, ii mai iau cateva cereale si ii arunc in lapte.

Ma arunc iar in explicatii, degustam...

- Baricul... aaa alta poveste... stejar, salcam, cires... costa, plus ai nevoie de un vinificator bun...

- Mai veau!

Ma ridic, mai iau alte cateva cereale si i le arunc in lapte.

- Niciodata nu se pune vinul cel mai bun intr-un baric nou!! Abia din al doilea an pui vinul bun in el.

Iau sticla si ii arat:

- Este un Reserva. Bine, in Chile nu inseamna mare lucru...

Atunci... inlemnesc... Carmenere-ul meu era un superb Cabernet. Este adevarat, aceeasi familie de vinuri... Ma invartisem pe langa rafturi in timp ce vorbeam cu Florin la telefon si cand m-am intors am luat sticla fara sa ma mai uit...

In mare, explicatiile ramaneau adevarate. Oricum, este clar, trebuie sa imi fac "biblioteca" de gusturi, mirosuri de vinuri... Tac si savurez vinul. Superb!!

- Mai veau!

- Ajunge!

- Mai veau!

- Ai mancat destul!

- Mai veau!

Ma ridic, iau cereale si i le pun cuminte in lapte... Foarte bun Cabernetul asta chilian...

Tired mobility

- Si cum ai ajuns sa vinzi bijuterii? Cine te-a invatat sa faci business?
- Strada!
- E un business de nisa!
- Am inceput sa muncesc ca agent de vanzari la 16 ani. Vindeam sisteme de inchidere pentru lantisoare. ( Imi ararta lantisorul cu cruciulita de la gat si zambeste). Am lucrat apoi ca agent de vanzari in Italia. Doi ani in Indonezia... Am lucrat in multe tari. Acum in Romania. Cine se gandea ca eu - catolic - o sa merg in Munte sa ma intalnesc cu tine sa ma botezi ortodox?
Acum venise de la Arad cu treaba in Brasov. M-a sunat din Ploiesti si am stat de vorba 15 minute. Pleca la Constanta unde avea intalniri de afaceri seara pentru ca a doua zi trebuia sa se intalneasca la Brasov cu niste oameni care veneau special pentru asta din Targu Mures.
- Am obosit! Nu mai pot! Vreau sa gasesc oameni sa se ocupe de business si sa ma opresc...

In jurul meu sunt oameni cu un nivel inalt de mobilitate. Ne amuzam coborand din Munte cu Ovidiu si Dimofte care spuneau ca au depasit "milionul" (de kilometri parcursi la volan) de cativa ani.
- Tu, Paulo?
- (Zambeste obosit) Eu? Am muulte milioane...

Marcel H. imi povestea despre experientele lui din Africa... Despre Iordania... lumea araba...cum aveau statut de protejat la Ambasada Americii ca director la Habitat... violentele de acolo...
Aeroporturile din Africa...
- Unde merge avionul asta?
- La Lusaka!
- Ma luati si pe mine?
- Hai!
Cel mai mult ii placuse in Africa de Sud. Ii era dor de vinurile lor. Fusese in peste 100 de tari!! Singura tara in care nu ii acceptasera pasaportul a fost Moldova. Le-a dat alt pasaport...
- Am obosit! Vreau sa ma ocup de copii mei!
Are o casa in insula Krk din Croatia dar copiii, baiatul si fata din prima casatorie sunt acum in Elvetia. Baiatul facea Kick boxing si se inhaitase cu niste traficanti albanezi...

***

Milos este mai tanar dar are un card de mile mai bun... Platinium. Asta ii permite sa stea ieftin la Hayatt si sa calatoreasca la First class cu Luftansa!
- Am vazut pe Clooney in Up in the Air si m-am gandit la tine!
Zambeste. Cel mai mult ii place Hayatt-ul din Bali. In fiecare an sta o luna acolo, in ianuarie. M-a invitat sa stau o saptamana cu el acolo dar i-am spus ca nu sunt in target pentru Bali si Hyatt :).
Ii place sa calatoreasca mult si cu trenul. A facut o luna cu transsiberianul pentru ca se oprea si statea peste tot.
Acum a obosit. Vorbeste mereu de studiile lui neterminate... vrea sa faca un MBA in State... Vrea familie, copii...

***

Acum 14 ani m-am intalnit in Franta cu un tanar venit din Turcia a carui personalitate m-a intrigat. El zicea ca de fapt nu e turc, nici kurd nu era... Nu imi mai amintesc bine ce trib spunea ca este... oricum ii ura pe turci.
- Tu nu ai cum sa intelegi niciodata! Vii dintr-o cultura sedentara!
- Ai dormit intr-o rulota!
- Cativa ani!
- Greu de intels pentru mine.
- Pentru ca vii dintr-o cultura sedentara. Eu sunt nomad. Nu stam in acelasi loc.

***

Acum 17 ani m-am plimbat o zi intreaga in Asissi, in Italia cu un domn in varsta care facea voluntariat intr-o fundatie catolica in Quito. Nu avea copii, lucrase in banca, avea casa pe malul lacului Como. Avea raiul la o deschidere de fereastra dar renuntase la tot ca sa fie voluntar in Ecuador. Obosise, era batran.
- Eu sunt cetatean al lumii!
- Eu sunt roman (zambesc)!
Nu imi placusera niciodata apostolii Globalismului...

Acum 25 de ani, tanar, nelinistit si cu multe "certitudini" ma certam cu instructorul auto care, culmea, imi dadea lectii:
- Nu este sofer bun cine stie sa conduca repede!
- Cum adica?
- Repede conduc toti prostii! Incet e greu sa conduci!

***

Muica nu trecea de Rascruci. Cel mai departe mergea la cimitir. Societatea ei era societatea coltului de ulita.

Odata am vazut cerul brazdat cu o panza de urme de avion. Alta data, noaptea, deasupra Spaniei, am vazut Pamantul acoperit cu un paienjenis de lumini.

M-am speriat!

***

- De ce ai plecat din Bucuresti?
- Pentru prietenul meu, Octav, din America!
- Cum asa?
- El imi spunea tot timpul:
"Pentru noi intorsul in Romania este cum vine pentru voi viata la tara - Tanjiti dupa ea tot timpul dar nu va mai intoarceti niciodata!"
Cand au plecat, tocmai primisera apartament, el era profesor de matematica la o scoala "de fite" din Bucuresti si aveau 3 sau 4 copii. Acum au 6, cred... casa in Petru Voda, stiu toate plantele pamantului si copiii plesnesc de sanatate...

Obosisera in Bucuresti... Si s-au oprit!

Spre deosebire de cealalta multime de oameni care alearga intr-una si spun ca au obosit...

Igiena relatiilor

Am fost adesea ispitit de "igiena relatiilor". Sa imi aleg interlocutorii, partenerii, tovarasii de drum, de discutie.

De multe ori, involuntar, imi iese. Fug de oamenii complicati inutil, incurcati in propriile greseli de viata, in pacate si care iti arunca in spate propriile frustrari. Le evit discret prezenta. Nu pot sa ii duc. De cele mai multe ori, insa, nu pot refuza dialogul. Simt ca nu am acest drept.

Mi-a ajutat Dumnezeu si m-am inconjurat si lucrez cu oameni compatibili, deschisi, inteligenti si buni. Construim istorie de grup, team building... singura mea grija este sa stric din cand in cand obisnuintele paguboase prin provocari noi.

Acasa...
Eugen spune ca "Pentru tot ce se intampla la tine acasa esti responsabil". O doamna, intr-un magazin, mi-a zis ca... " da, dar cu grija sa nu devenim nevrotici din atata responsabilitate...".

Dramele de familie sunt cele mai dureroase si evitabile, in acelasi timp. Tine de inteligenta simpla,  educatia sentimentelor si mai ales de fuga de pacat.
Momentul alegerii partenerului este atat de important, fara sa fie o chestiune simpla de noroc! Este, mai degraba, in apropiata legatura cu propriul caracter, personalitate, raportare la lume si la Dumnezeu.

Natura relatiilor cotidiene si pe termen lung scoate din om valente nebanuite.

Reprezentarile celorlalti despre Om ii seteaza acestuia comportamente, stari, atitudini. Prin raspunsurile pe care le da in continuu la asteptarile si provocarile celor din jur, Omul isi "seteaza" comportamentul si isi construieste caracterul.

Am vazut Oameni incalciti in relatii, care se infasoara in captivitati nocive si nu se pot desprinde. Acestia experimenteaza medii care nu comunica, aceiasi oameni, aceleasi paradigme. Cultura inchisa este adesea atat de puternica incat cu greu cineva se mai poate desprinde din ea.

Atunci cand relatiile "superficiale"sunt cele care sufoca, exista regula celoi doi pasi: " Pleaca!".

Cand legaturile, insa devin puternice, in fata de Dumnezeu... incepe mucenicia.

Laura povestea de o tanara liceana pe care prietenul ei o drogheaza in fiecare sambata. Cu extazy. A ajuns sa nu se mai poata controla. Spre sfarsitul saptamanii devine nelinistita, nu mai gandeste, asteapta sambata... Parintii ei nu stiu nimic!

Oare o sa se casatoreasca cu "prietenul" ei?

Omul smerit!

Am intalnit adesea oameni cu suflet bun. Atat de bun, ca il simti in palma ca pe cel mai fin nisip de pe plaja marii. Smerenia o vezi in privire, in gesturi, in atitudine, iti da starea de bine si de apropiere sigura.

Este ceva care tine de firea intima dar este si educat, "lucrat" in multe dintre cazuri.

Aproape zilnic ma intalnesc cu doi oameni, un barbat si o femeie care sunt o lectie de smerenie si de bunatate pentru mine.

O femeie tanara care lucreaza de ani de zile in trei metri patrati... M-am intrebat cata renuntare poti avea in tine ca sa rezisti de 15 ani in aceeasi rutina ingusta. Sotul ei seamana fantastic cu ea, fizic. Tanar si el, lucreaza intr-o cladire alaturata, intr-un serviciu la fel de nespectaculos.

Am aflat de curand despre calvarul vietii ei. Fratele bolnav de cancer, o perioada alcoolic... ea de ani de zile lupta sa il salveze. Au invins cancerul. In timpul acesta omul, disperat se apucase de baututra. Placa de titaniu in gura... bani, operatii, totul din doua salarii ea, sotul si pensia tatalui.
Femeia a fost si ea pe culmile disperarii. La un moment dat luase niste bani de undeva... a venit un control inopinat care ar fi dus-o la inchisoare fara comentarii. S-a rugat la maica Domnului, a scapat neobservata si a pus si banii inapoi. Acum era fericita ca i-a rezolvat si problema infectiei de care nu mai scapa de multa vreme. I-au taiat mandibula cu totul.

Cand ne intalnim pe coridoare, femeia se strecoara  pe langa mine ca si cum nu ar exista. Are o figura placuta si blanda, un zambet cald si ochii care ii sclipesc mereu... Sotul ei, la fel, un barbat tanar, cu o prezenta placuta, vine din cand in cand la ea si stau de vorba ca doi prieteni buni. Multa vreme am crezut ca sunt frati, asa de mult seamana.

Al doilea om, un barbat care lucreaza la intretinerea cladirii. Imi povestea cat de rai sunt oamenii din familia lui. Incesturi, copii chinuiti, nenorociri... Cum a avut oare putere sa se desprinda?!

M-a gasit intr-o zi stand in biroul meu, de vorba cu prietenul meu de la parcari:
- Ce faci aici? l-a intrebat.
- Mai stam si noi de vorba, i-am zis eu, e frig afara.
- I-am aranjat un loc in fosta ghena... El nu spune dar cred ca are si o rezistenta ceva... L-am vazut intr-o zi cu aurolacii. El era singurul care nu lua droguri si i-am zis... "Vino cu tata incoace!". I-am facut camera, i-am aranjat totul... Cand e frig se inveleste cu cainii... are doi caini care stau cu el (zambeste). Are si saltea, paturi... La pranz ii aduc mancare.
Baiatul, 25 de ani, spalat, cuminte intr-adevar, "lucreaza" pe la parcari, prin constructii, pe unde apuca...
- Ce lucrare faceti! Ce-o sa se intample cand plecati de aici?
Baiatul nici nu isi pune problema. Se simte bine, are un suflet care sa aiba grija de el, sa nu inghete, sa manance la pranz, pana atunci statuse in strada...

Imi spunea un preot acum cativa ani...
- De multe ori ma uit in biserica la oameni, in timpul liturghiei... Vad cate un om simplu, amarat, cate o femeie... si ma gandesc... Poate el se mantuieste si eu nu... Socotelile lui Dumnezeu.

Suferintele indelungate, acceptate cu stoicism, modeleaza sufletului omului intr-un anume fel. Ii macina asprimile, il fac fara colturi, fin... Am vazut femei care si-au ingrijit tatal paralitic sau mama neputincioasa ani de-a randul. Metamorfoza este totala.

In preajma lor am avut acelasi sentiment pe care l-am avut in Sfantul Munte, alaturi de Linistea marilor calugari.

De ce ne strica Dumnzeu planurile

Casa bunicilor avea prispa si vita de vie cu struguri mari si lungi, tata vacii. Vita imbraca coloanele casei si inchidea prispa. Vara, siroaiele de apa si picaturile mari din ploile reci scurte si repezi faceau o adevarata simfonie cosmica...

In noaptea aceea Maia vorbea cu Tataie in noapte tarziu.
- Ce tot vorbesti mama?
- Eeei, imi fac si eu planuri! Ce numai voi va faceti planuri? Si eu am planuri!

A doua zi dimineata era captiva in colivia propriului trup. Accident vascular. Dumnezeu a randuit ca in momentele acelea ultime fata ei sa fie acolo. A mai trait cateva zile.

Cateva luni mai incolo Dumnezeu i-a stricat planurile si fetei ei luandu-i baiatul. Viata ei capata alt sens de aici incolo.

Muica, strabunica mea, avea o vorba: "Muica, ziua vine, partea ei isi aduce!". Era un fel de "Nu-i trebuie calugarului grija zilei de maine!".

Dumnezeu strica planurile Omului. Acele planuri care ii iau supletea gandirii, cuprinderea sufletului si ii acopera dimensiunea Raiului din el.

Parintele Dionisie de la Colciu spunea ca mantuirea nu este grea, este o chestiune de finete.

Toata viata este o lucrare. De mare finete... Si ea nu exclude BUCURIA VIETII. Doar bucuriile iluzorii, parelnice...

Omul, in firescul lui, isi face planuri si se infasoara cu legaturi lumesti, mai bune sau mai rele... Tendinta lui este sa isi creeze confort, siguranta... Apoi isi construieste "hambare". Isi pierde "provocarile" si devine rigid, comod. Apare sindromul de cultura inchisa si se invarteste autist intr-un univers limitat cu reguli proprii.

Iluzia binelui este perfecta. Stiu. Am experimentat-o! Dar parintele meu ma avertiza mereu:
- Pamantul nu este Raiul! Nu avea rost sa mai faca Dumnezeu inca unul.

Discutand cu Lavinia despre perspectiva unui nou copil, am realizat ca viata mea va trece in curand in altceva, Dumnezeu are alte planuri cu noi...

Lumi in oglinda

Volfgang isi face agenda personala in asa fel incat niciodata sa nu fie plecat din Salzburg in Sambata Mortilor.

- Este fascinant, imi spunea! Ma uitam la multimea de oameni din cimitir si incercam sa imi imaginez cealalta lume - in oglinda, sub pamant. La legaturile dintre ele... FIECARE familie austriaca merge la morminte in Sambata Mortilor!

Legatura intre cele doua lumi este consfiintita si asumata social. Reprezinta una din dimensiunile lor fundamentale de mare popor.


Mormintele familiei mele sunt imprastiate... ar trebui sa merg in cel putin trei locuri. Asa ca voi merge doar intr-unul. Ma consolez cu gandul la femeile familiei mele care fac colive, merg la biserica si isi pomenesc mortii.

Un om fara legaturile lui de generatii, care nu traieste in respectul si pomenirea inaintasilor sai, este un om ciuntit.

Comunistii au incercat sa taie aceste radacini Omului, "poporului". Ca sa-l poata stapani.

Vorbeam cu Elena si imi povestea ca a descoperit ACUM ca toti strabunicii ei fusesera deportati in Siberia. TOTI! A inceput sa se roage pentru ei. Este cel mai frumos proces de reintregire personala pe care il privesc acum.

Mi-am promis ca am sa incerc sa stau de vorba cu parintii si rudele mele si sa duc cat mai departe in istorie Pomelnicul familiei mele. Biserica ne ingaduie si ne da nadejde ca ii putam cuprinde pe toti: "Pomeneste doamne pe Elisabeta, Tudor, Petre, Ana ... si tot neamul lor cel adormit!"

Pentru Volfgang este mai simplu. El isi stie stramosii cu multe generatii in urma si ii gaseste pe toti in cimitirul din Salzburg.

- Tatal meu a mers in fiecare duminica la biserica, mi-a spus. L-am intrebat cum se simte cand stie ca mai are putin si se va intalni cu mama.
"Prostii - mi-a zis"
"Cum adica?
"Stiu ca nu mai este nimic! Asta e tot"
- A fost asa o surpriza imensa sa vad ca totul fusese pentru el doar o forma de apartenenta si de respect pentru comunitatea in care a trait.
- Dar pentru tine Volfgang, ce reprezinta?
- Nuuu... Pentru mine lucrurile sunt clare!


"Pomeneste, Doamne, sufletele adormitilor robilor Tai parintilor nostri, fratiior, surorilor si tuturor rudentilor noastre dupa duh si dupa trup, iertandu-le lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie ; daruieste-le imparatia si impartasirea vesnicelor Tale bunatati, indulcirea Ta cea fara de sfarsit si fericita viata!"


ACATIST PENTRU CEI ADORMITI 

Prezentul scurt

Romanii traiesc un prezent scurt. Au marca lui ACUM. Este o mostenire istorica.

Comunismul nu presupunea viitor personal. Doar unul de partid si de stat. Luminos si utopic. Proiectul personal se conjuga doar la timpul prezent. Viitorul era proprietatea statului. Nimeni nu isi facea planuri personalizate pe termen lung.

MATRICEA sociala isi comunica foarte bine reperele: Scoala, Repartitie, Familie, Serviciu, Concediu, Serviciu, Un copil, Serviciu, Masina, Serviciu, Concediu, Doi copii, Serviciu, Pensie.

Nu exista inovatie si nici alegere. Sistemul era unul fizic cu necunoscute putine si cu un grad mare de predictibilitate.

Trecutul era de asemenea proprietatea statului.

Trecutul de familie a fost "nationalizat" prin dezradacinare. Oamenii au fost "rupti" de mediul originar, de rudele in viata si de mortii lor, prin urbanizare. Legatura aceasta fundamentala a omului cu trecutul de familie devenea din ce in ce mai slaba.

Trecutul istoric era oficial si mistificat. Oamenii aveau doar acces ilicit la trecut iar generatiile noi erau crescute in istoria mistificata.

Singura, raportarea la Dumenezeu, dincolo de timp, nu putea fi distrusa - doar declarata ilegala.

ASTAZI, cand aceste limitari nu mai sunt posibile, MARCA PREZENTULUI se obtine prin zgomot. Agenda zilei este atat de plina si de zornaitoare incat oamenii nu se pot, astfel, raporta la trecut  si gandi la viitor.

Cand eram copil mergeam la fotbal cu tatal meu. Stateam departe de galerie pentru ca facea mult zgomot. Odata tata mi-a aratat un om care tot meciul statuse cu capul sub toba lui Manolo, tobosarul galeriei. Am incercat mai tarziu sa mi-l inchipui pe omul acela gandindu-se, in tot acel timp, la istoria lui recenta si facandu-si planuri de viitor.

Aseara am fost la o intalnire aniversara, deci cu referire la trecut si privire indrazneata spre viitor.

Am vazut aici cu cata violenta isi revendica prezentul primplanul. O stire insinuata brutal, referitoare la posibila suspendre a unui program european, a incins telefoanele si a confiscat iremediabil agenda discutiilor multura dintre invitati.

Romanii, asadar, au marca prezentului. Aceasta ii impiedica sa se raporteze la trecut si sa se proiecteze in viitor.