vineri, 26 aprilie 2013

luni, 22 aprilie 2013

Sfantul Gheorghe




Adrian Patrusca: Sfantul Gheorghe a preferat moartea decat sa-si tradeze credinta
(Evenimentul zilei )

In 23 aprilie, Biserica il praznuieste pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, exemplu de curaj al marturisirii credintei. Nici chinurile, nici tentatiile nu l-au putut clinti.

Sfantul Gheorghe a trait in vremea imparatului roman Diocletian (284 – 305). S-a nascut in Capadocia, intr-o familie de crestini. Tatal sau, Gherontie, slujise ca ofiter in Armenia. Dupa moartea acestuia, mama, Polihronia, isi duce copilul in Palestina, la Lida, locul ei de nastere, unde avea o mosie. Gheorghe creste aici, bucurandu-se de o educatie aleasa. Ca si tatal sau, imbratisează cariera armelor. Frumos si viteaz, el urca repede treptele ierarhiei, ajungand membru al gardei lui Diocletian si sef de corp de armata.

In 303, Diocletian lanseaza marea prigoana impotriva crestinilor. (continuare )


*In Sfantul Munte, Manastirea Zog
rafu este considerata "casa Sfantului Gheorghe". Ctitori romani, domnitori crestini si boieri patrioti au fost alaturi de manastire de-a lungul veacurilor. Acum este manastire bulgareasca.

Icoana Sfantului Gheorghe, daruita de Sfantul Stefan cel Mare manastirii este una din cele trei icoane facatoare de minuni care se gasesc in biserica manastirii. Mai este aici icoana pictata singura, cum spune legenda si icoana adusa pe mare si urcata de asin pana in fata manastirii. In poiana in care s-a oprit si a murit, Sfantul Stefan cel Mare a facut o bisericuta care se deschide spre inchinare la icoane in aceasta zi.

Mai mult, domnitorul roman a daruit manastirii steagul de lupta al Moldovei cu insemnele Sfantului Gheorghe. Un ziarist roman l-a furat din manastire undeva la inceputul secolului XX. Acum steagul se gaseste la Muzeul militar din Bucuresti.

Rugaciunea este, practic, neincetata in Zografu. Zi si noapte, slujbele se inlantuie una dupa alta. Limba de liturghisire este bulgara, probabil o slava veche... "Gospodi pomiluj!"... In miezonoptica rugaciunea merge la inima la fel de usor ca si in limba romana, sau ca rugaciunea in greaca veche de la Vatopedu...

A fost randuit sa ajung aici in preajma sarbatorii aducerii pe mare a icoanei Sfantului Gheorghe. Calugarii romani incep sa apara in aceasta zi aici, tacuti, din munte, din chilii sau din manastirile din jur.

- De ce ati venit aici? am intrebat pe un calugar roman.
- Pentru ca aici este casa Sfantului Gheorghe!






Luni dupa Duminica seara


am vazut conceptul in Vasovia unde am mancat intr-o spalatorie de haine... anii '70. 
un slow food intr-un sptiu restrans, aveai sentimentul ca esti in casa oamenilor, cateva mese, printre mese - oameni cu care vorbeai in loc de "personal"...
aseara am fost in "camera din fata", un loc frumos de iesit in doi cand nu este aglomerat.
si nu era...



vineri, 19 aprilie 2013

Pro-LIFE


Am regasit aici intensitatea dialogului mut pe care il are ANA cu mama ei.

O urmareste  cu privirea prin camera, cuminte... Poate sta asa, in caruciorul ei, mult si bine. Cand ii "prinde" privirea i-o fixeaza si nu ii mai da drumul.

Incepe apoi sa dea din maini si din picioare ca un gandac intors pe spate... pe asfalt. 

MARGARETA SI LIBERTATEA



Ioana Hîncu: Margareta și Libertatea. Despre thatcherism.


“If old truths are to retain their hold on men’s minds, they must be restated in the language and concepts of successive generations.”F.A.Hayek, Constitution of Liberty, 1960.
 („Pentru ca adevărurile vechi să-și păstreze înțelesul în mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate în limbajul și conceptele generațiilor successive”)
Context
Românii știu puțin, prea puțin, despre Margaret Thatcher. Personal cred că e păcat, mai ales într-o societate ca a noastră, atât de săracă în modele umane, valori și principii bune, clare, perene și viziuni pe măsură, demne de urmat. De aceea, despre această doamnă, m-am hotărât să spun acum, la plecarea ei dintre noi, două cuvinte care par o poveste fără să fie.
Da, personalitatea și cariera politică a doamnei Thatcher, deși magistrale, au fost și vor rămâne controversate. Există totuși pe temă câteva fapte și adevăruri necontestate care merită reafirmate. Care nu sunt (pentru că nu pot fi) contestate nici măcar de adversarii ei declarați. Pot fi cel mult omise. De aceea fac precizarea de la bun început că puținele date (cifre, negru pe alb) pe care le voi furniza sunt culese/ confirmate inclusiv de ziarul britanic The Guardian, cu apetit mai de stânga. Desigur, dacă aveți curiozitatea, puteți savura personal (online) și interpretarea The Guardian (câteva zeci de articole publicate de la decesul doamnei Thatcher încoace, unele chiar editoriale, interpretative, evident, pe stânga)...   ( CONTINUARE )

joi, 18 aprilie 2013

New Deal-ul educatiei (III)

1932 a insemnat un an de cotitura in istoria statului american. Intr-o carenta majora de logica, oamenii au pus pe baza CAPITALISTILOR, a lipsei de reglementare si interventie a STATULUI o criza care, de fapt, era generata de gestionarea paguboasa a singurului domeniu reglementat BANII si politicile monetare.



Noul presedinte de la vremea aceea,  Franklin Delano Roosvelt a adus langa el in numitul " TRUST AL CREIERELOR " format in majoritate din universitari, multi din Columbia University, intelectuali incredintati ca

"este treaba administratiei sa PROTEJEZE indivizii de vicisitudinile sortii si sa controleze modul de functionare a economiei "in interesul general", chiar daca aceasta inseamna ca mijloacele de productie sa fie detinute si administrate de administratie"
                                                                               ( Milton Freedman - Din leagan si pana la mormant )

Ei au construit programul NEW DEAL prin care CAPITALISMUL DE PIATA a inceput sa fie inlocuit incet incet cu STATUL ATOTSTIITOR.

  • pana in 1929, cheltuielile guvernamentale (la toate nivelurile, local, statal si federal) nu au depasit niciodata 12% din venitul national
  • 2/3 din cheltuieli erau la nivelurile de jos, local si statal
  • cheltuielile federale ajungeau la cel mult 3% din venitul national
  • din 1923 cheltuiala nu a mai fost niciodata mai mica de 20%, 
  • in anii '80 cheltuielile guvernamentale au ajuns la peste 40%, 2/3 din ele fiind pentru administratia federala
  • rolul administratiei s-a marit in 50 de ani de peste 10 ori
Dupa razboi, programul de preluare a controlului vietii publice de catre stat a pornit in tromba.

In acest context, educatia a devenit parte a programelor de masa si in 1953 se infiinteaza 
MINISTERUL SANATATII, INVATAMANTULUI SI OCROTIRII
cu un buget de 2 mld $, sub 5% din bugetul apararii. 

In 1978 bugetul ministerului era de 160 mld $, o data si jumatate cat bugetul armatei, marinei si aviatiei militare. 

ACESTBUGET DE MINISTER ERA AL TREILEA MARIME DIN LUME, depasit doar de intregul buget al SUA si de bugetul URSS.

In 1979 se desprinde din el ca inedpendent MINISTERUL EDUCATIEI.

Pe timp ce trecea, cheltuielile statului pentru educatie deveneau din ce in ce mai mari, structurile din ce in ce mai numeroase si stufoase iar calitatea invatamantului public din ce in ce mai proasta.


Back to roots




*
Azi dimineata m-am trezit, mi-am luat cafeaua si am inceput sa ma uit la copaci. Le privesc frunzele, mugurii. La pomi ma uit la bumbii florilor... Anul acesta primavara este tarzie dar rodnica. 

Trebuie sa mut teiul si paltinii. 

Am trasat locul pentru solar si astept sa vina Rafael cu ierbicidul. 

Saptamana viitoare voi pregati custile pentru pasari. Trebuie sa pun un gard de delimitare pentru ca vreau sa le cresc liber, pui fermier cum zic francezii.

Pamantul trezeste in mine bucuria copilariei la tara, resorturile mele de taran ratacit prin labirinturile urbane.

America a fost cautata, la origini, pentru LIBERTATE si PROSPERITATE. 

Unii oameni isi paraseau tara pentru a scapa de persecutii si vedeau in noile State ale Americii un taram al drepturilor si libertatii umane. Altii, antreprenori sau aventuriei, cautau "El Dorado", taramul fagaduintei unde visurile de instarire se puteau implini. Cautau FERICIREA.

Tendinta naturala a statului si a birocratiei de preluare a controlului societatii, nu a putut distruge valorile fundamentale ale civilizatiei americane profunde: CAPITALISM, DEMOCRATIE, MORALA CRESTINA, LIBERTATE, TRADITIE.

Toate acestea au fost dobandite si pastrate prin sudoare si MUNCA.





miercuri, 17 aprilie 2013

"Mi ducu mi intorcu cu educatia" (II) Origini romanesti


Care este sensul si originea educatiei de masa? Cand au simtit oamenii nevoia sa organizeze invatamantul de serie mare? De ce?

La 1816 Gheorghe Lazar se refugiaza din Transilvania in Tara Romaneasca si este primit pe mosia lui Constantin Balaceanu unde, facand uz de cunostintele sale de geometrie dobandite la Viena, ii masoara si cartografiaza mosia.

La 1818, voda Caragea se lasa induplecat de boierii C. Balaceanu, Ioan  Vacarescu, Iordache Golescu, mitropolit Dionisie si alti boieri patrioti si infiinteaza prima institutie de limba romana de invatamant superior pe langa Manastirea Sfantul Sava.

Scoala fusese infiintata la 1688 de catre stolnicul Constantin Cantacuzino, ca institutie de invatamant superior afiliata manastirii, cu predare in limbile greaca si latina. Caragea scoate scoala de sub tutela manastirii si stabileste ROMANA ca limba de predare.

Scoala avea un sens bine precizat: pregatea UCENICI PENTRU MASURAREA TERENURILOR. Pentru prima data, Gheorghe Lazar a introdus in programa discipline noi precum aritmetica, geometria, filosofia, geografia sau gramatica.

*
Dupa 200 de ani, sensul scolii si al educatiei s-a indepartat de la firescul lui originar. Inainte de a afla marile raspunsuri pentru invatamantul de masa organizat de stat trebuie sa punem marile intrebari. A pune sub semnul intrebarii rostul invatamantului de stat poate parea o nerozie. Lipsa lui de rezultat este, insa, din ce in ce mai evidenta.


Surpriza

Dincolo de conventie, de obisnuit, de cunoscut... Forme prin care SISTEMUL poate fi "surprins" si improspatat...




marți, 16 aprilie 2013

"Mi ducu mi intorcu" cu educatia (I)


- Ce faceti domnule profesor?
- Si eu... ca machedonii la giratoriu?
- Cum asa?!
- Stii cum zic machedonii la sensul giratoriu... "mi ducu mi intorcu". La fel si eu, toata ziua mi ducu mi intorcu...
- Asta este viata! Toata ziua mi ducu, mi intorcu, mi ducu, mi intorcu, pana intr-o zi cand mi ducu... si nu mi mai intorcu...
- Cand am venit in scoala asta aveam 46 de ani. Acum am 63.
- "Mi ducu" la 46 de ani si la anu' faceti 64, "mi intorcu" lui 46.

Ne despartim cu o strangere de mana si domnul profesor se indeparteaza obosit de zeci de ani de "mi ducu, mi intorcu" in educatia de stat.


luni, 15 aprilie 2013

LUNI... verde







Au inverzit cativa mesteceni. Nu toti. Fiecare frunza este o victorie a VIETII. Ieri am batut in pamant cateva scanduri si i-am indreptat pe doi dintre ei, sa creasca frumos.Paltinii cred ca se prind. La fel si cei doi stejari. Si doi brazi, unul s-a uscat.

Azi dimineata erau doi fazani in curte. Penele le sclipesc in soare. Sunt de arama. Asta iarna erau mai multi si ieseau pe zapada ca sa caute mancare. 

Ii privesc acum cu jind pentru ca stiu ca civilizatia va veni peste ei. Asta vara un vanator urban ii cauta cu un brac german prin tufisuri. 

Acum cateva zile un barcagiu umbla prin papura sa gaseasca ouale de lisita. L-a gonit bunica.


*
Copiii s-au foit prin casa toata noaptea. Se trezeau, mergeau la baie, veneau in camera la noi. 

M-am trezit si eu in mijlocul noptii si am facut un "rond" sa ii vad pe toti. Maria doarme, o mangai pe par... in cateva luni pleaca...  Sanziana patrulase si ea de cateva ori intre baie si dormitor via dormitorul nostru. Deschid usa incet, ma simte, o sarut pe par si ies. Ii fac lapte Anei, o invelesc pe Eli, inutil, incerc sa o mangai si imi da mana la o parte apoi se duce pe partea cealalata langa maica-sa. Intre timp venise si Dumitra la noi... "la Pavel e frig". 

O iau pe Lavinia de mana si adormim... greu.

Luni dimineata fazanii se plimba prin curte. Au inverzit mestecenii.




vineri, 12 aprilie 2013

Eschiva lui Eli ( III ) Trei povestiri despre Fara-de-grija

- Eli, ce faci?
- Nimic, iesi afara!
- De ce?
- Nu te uitaaa! Intoarce-te cu saptele!
- Bine!
... si in acest moment, DILEMA MORALA este rezolvata. Continua sa verse in apa din cada samponul, gel dusul, samponul pentru copii... Este foate incantata de spuma pe care o fac. Stie ca ceva nu este in regula dar, atata timp cat nu ma uit, infractiunea nu se consemneaza, DECI NU EXISTA!


*
TREI PILDE DIN PATERICUL EGIPTEAN
"FARA-DE-GRIJA"

1) Spunea un batran oarecare despre trei frati silitori, care s-au sfatuit impreuna sa-si aleaga fiecare dintr-insii cate o fapta buna, pe care pazind-o sa se mantuiasca prin ea. Deci
Cel dintai si-a ales sa fie IMPACIUITOR, adica sa se sileasca sa impace pe cei ce ii va vedea ca sunt invrajbiti, dupa cuvantul Domnului ce este scris : fericiti sunt facatorii de pace.
Cel de al doilea si-a ales SA CERCETEZE BOLNAVII si sa le siujeasca lor.
Iar cei al treilea si-a ales FARA-DE-GRIJA, adica viata linistita si acesta a mers si s-a salasluit in pustie.
Deci cel dintai, care isi alese sa fie impaciuitor celor invrajbiti, vazand ca nu poate sa-i impace pe toti si suparandu-se de multa lor galceava, s-a lasat de acea slujba si sculandu-se a mers la fratele sau care isi alesese sa slujeasca bolnavilor.


Si mergand la dansul, l-a gasit pe el scarbit, ca s-a saturat a mai sluji bolnavilor, vazand ca nu poate nici intr-un chip sa le faca tuturor pe voie. Si s-au sfatuit amandoi, sa mearga la fratele lor cel din pustie, care si-a ales fara-de-grija.

Si asa, sculandu-se, au plecat si au mers la dansul si i-au spus amandoi intamplarile si supararile lor.

Si l-au rugat sa le spuna lor si el, ce a ispravit cu fara-de-grija lui in acea pustie ?

Iar el tacand putin, a mers la balta si luand apa cu un vas, a turnat si a umplut un pahar cu apa , si l-a adus la dansii si le-a zis lor :

cautati, fratilor, si vedeti bine cum este aceasta apa. Si era apa tulbure, pentru ca atiinci o luase din balta. Zis-au lui fratii. vedem, frate, ca este tulbure. Si punand-o sa stea putin, s-a asezat si s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci luand-o asa limpede, iarasi le-a aratat-o lor, zicand : cautati acum, fratilor si vedeti apa aceea care era tulbure, cum s-a limpezit. Iar ei, cautand, se minunau, ca isi vedeau intr-insa, ca in oglinda, fetele lor. Apoi le-a zis : vedeti, fratilor, si intelegand sa cunoasteti, ca precum ati vazut apa aceasta cum era intai tulbure si intunecata, iar acum o vedeti limpede si luminata, asa este si acel ce traieste in lume cu oamenii : de tulburarea galcevilor lumesti este tulburat si intunecat si nu isi vede pacatele si rautatile sale. Iar daca se deosebeste pe sine si iese din galceava, atunci i se limpezeste inima si mintea si toate simtirile lui. Astfel, isi vede si isi cunoaste pacatele si rautatile sale.


2) Zis-a un batran : precum pe drumul cel batut nu poate creste nici un fel de pajiste, macar si samanta de ai semana, pentru ca este locul pururea calcat, asa si faptele bune nu pot creste la loc calcat de galcevile lumesti. Dar de te vei deosebi pe tine de galcevile lumesti, atunci vei vedea adaugandu-se si crescandu-ti bunatatile tale.

3) Un frate l-a intrebat pe un batran, zicand : avvo, bine este oare a trai in pustie ? Batranul i-a raspuns : fiii lui Israel, daca au lasat lucrurile Egiptului si au iesit la pustie, atunci au cunoscut cum se cade a se teme de Dumnezeu.

Asa si corabia cand se invaluie in mijiocul marii, fara de negutatorie este, iar daca iese la liman, atunci isi face negutatoria. Deci si calugarul, de nu va rabda la un loc, nu va putea lua cunosunta adevarata, ca de la calugari, mai vartos decat toate lucrurile, tacerea a ales-o Dumnezeu. Ca zice : spre cine voi cauta, decat spre cel bland si linistit si care se cutremura de cuvintele Mele.

Zis-a fratele : dar nu se poate, parinte, a trai in singuratate ?

Iar batranul i-a raspuns : ostasul de nu se va osteni intai impreuna cu multi, nu poate sa invete mestesugul biruintei razboiului, ca sa se poata bate singur cu vrajmasul sau.

Asa si calugarul, de nu se va invata intai a trai impreuna cu fratii iti manastire si a-si infrana limba si pantecele si mania sa si alte patimi, a-si goni gandurile si a-si pazi mintea sa, unul ca acela nu va putea sa traiasca deosebit in singuratate.

joi, 11 aprilie 2013

Nu mai e sulf in Herculane


Nu mai e sulf la Baile Herculane!!
Omul care se ocupa de extragerea sulfului nu a avut bani sa isi plateasca facturile si i-au taiat curentu'!! Zilele astea nicio baie din Herculane nu mai are sulf.
Nu se mai fac bai cu sulf la Baile Herculane.

*
Nu mai e bere la berarie.
Mor cartiere, latra tramvaie,
Pe umejoare ruguri de paie
Se coc eretici de meserie.
Doamna cerneala, du-te-n paraie.
Fa-te padure, doamna hartie.


(  "La berarie" Mircea Dinescu )

*
Am descoperit o emisiune cu Dinescu si Calinescu in 1998. Pe agenda lui Dinescu, doua teme:
1. Sprijin pentru Serbia si Milosevici
2. In fond, Iliescu a fost consecvent, Constantinescu NU. Iliescu se intoarce!
" Spre deosebire de multi intelectuali romani, eu nu fac alergie la Iliescu"
" Mie mi-a fost simpatic Iliescu pentru ca eu nu mi-am facut nicio iluzie ca dupa Ceausescu in Romania va fi capitalism"
" Eu speram ca in Romania sa vina un prim secretar asa... si ca o sa ne fie mai bine si noua scriitorilor..."






ESCHIVA PERSONALA ( II )


Nu am urmat niciodata pana la capat aceasta schema a lui Alain Cardan in pozitia mea de "AGRESOR". 

Am considerat ca ar putea fi perceputa ca, ceea ce tot el numeste, o tehnica de INCOLTIRE.

Aceasta POVESTIRE este o SPETA IMAGINARA, care pleaca, insa, de la o situatie reala. In "povestea mea", in momentul in care am intalnit prima faza de negare, am mai explicat inca o data ce s-a intamplat acolo si cat de important era sa fie prezent, eschiva din nou, apoi i-am spus ca nu ii reprosez nimic si am rugat "SA NU DAM ENERGIE CONFLICTULUI". 

In cursul aeleaiasi zile, pe masura ce  in diferitele "workshopuri" abordam teme legate de intalnirea avuta, importanta discutiilor purtate era din ce in ce mai evidenta dar absentarea in cauza parea ca a fost data uitarii.

Pe seara, colegul meu a venit sa imi spuna SINCER ca ii pare foarte rau, isi asuma responsabilitatea si va face tot posibilul sa nu mai genereze astfel de accidente.

Partea negativa a strategiei mele involuntare este ca, atunci cand, vorba unui amic, "INCERCI SA FII TU BUBI ALA DIN DALAS" sau vorba altcuiva... " INCERCI TU SA FACI PE MAICA TEREZA" incarcatura emotionala pe care ti-o asumi se poate intampla sa ramana la tine. Nu totdeauna exista un astfel de deznodamant fericit si moralizator ca in intamplare mea. Si atunci, aceasta incarcatura negativa NU SE MAI DECONTEAZA. Cand se aduna mai multe... creaza NEVROZA... :)

*
La randul meu, involuntar, am cautat adesea ESCHIVE NEVINOVATE. Ma lupt sa nu folosesc "adevarurile partiale", de conjunctura. Ma infioara "minciunile nevinovate". Incerc sa nu aman infruntarea acelori situatii care nu ma avantajeaza si pentru care sunt tentat "sa cumpar timp". 

In acelasi timp, o formula frontala nu genereaza totdeauna situatii pozitive. Echilibrul este foarte fin.

Chiar daca uneori incerc sa fiu in acord cu asperitatile solului pe care merg, am inteles dupa ani de experienta umana ca INTEGRITATEA este singura solutie pe termen lung.

Dar lupta cu FIREA si cu slabiciunile nu este usoara. 

TENTATIA ESCHIVEI este, adesea, mare.





miercuri, 10 aprilie 2013

Maintenant je sais




Quand j'étais gosse, haut comme trois pommes,
J'parlais bien fort pour être un homme
J'disais, JE SAIS, JE SAIS, JE SAIS, JE SAIS

C'était l'début, c'était l'printemps
Mais quand j'ai eu mes 18 ans
J'ai dit, JE SAIS, ça y est, cette fois JE SAIS

Et aujourd'hui, les jours où je m'retourne
J'regarde la terre où j'ai quand même fait les 100 pas
Et je n'sais toujours pas comment elle tourne !

Vers 25 ans, j'savais tout : l'amour, les roses, la vie, les sous
Tiens oui l'amour ! J'en avais fait tout le tour !

Et heureusement, comme les copains, j'avais pas mangé tout mon pain :
Au milieu de ma vie, j'ai encore appris.
C'que j'ai appris, ça tient en trois, quatre mots :

"Le jour où quelqu'un vous aime, il fait très beau,
j'peux pas mieux dire, il fait très beau !

C'est encore ce qui m'étonne dans la vie,
Moi qui suis à l'automne de ma vie
On oublie tant de soirs de tristesse
Mais jamais un matin de tendresse !

Toute ma jeunesse, j'ai voulu dire JE SAIS
Seulement, plus je cherchais, et puis moins j' savais

Il y a 60 coups qui ont sonné à l'horloge
Je suis encore à ma fenêtre, je regarde, et j'm'interroge ?

Maintenant JE SAIS, JE SAIS QU'ON NE SAIT JAMAIS !

La vie, l'amour, l'argent, les amis et les roses
On ne sait jamais le bruit ni la couleur des choses
C'est tout c'que j'sais ! Mais ça, j'le SAIS... !



ESCHIVA ( I )

NEASUMAREA este una din premizele irosirii energiilor bune si crearea unei culturi organizationale defectuoase. Si uite asa... comunicarea devine un balet, relatiile devin tensionate, locul de munca devine un calvar...

ESCHIVA este de multe ori involuntara, chiar daca tradeaza SLABICIUNE sau, uneori, probleme de CARACTER. Cautata sau slabiciune umana, ea poate fi adesea desenata in SCHEME simple, recognoscibile usor.

PROBLEMA:
ANDA intarzie si rateaza o intalnire in care EA avea un rol foarte important.
CRISTIAN ii comunica acest lucru, incercand sa o determine sa isi asume responsabilitatea actului.


STRATEGIA DE ESCHIVA 1: 
- Anda, aveam intalnire cu X, era foarte important sa vii!
- Dar am venit, eram aici la birou si te-am sunat!
- M-ai sunat la 10.30 cand eram deja in intalnire. Dealtfel, am stabilit clar ca ne vedem la ora 9.30.
NEGAREA
Este faza in care ANDA neaga, pur si simplu, ca lucrurile ar sta asa si ca ea ar putea avea o responsabilitate pentru aceasta ratare. Este momentul in care se pozitioneaza ca VICTIMA, lasandu-l pe CRISTIAN in postura de AGRESOR.

STRATEGIA 2:
- Imi pare rau, am crezut ca este timp. Am avut un drum de facut inainte si am fost aici suficient de repede ca sa particip la discutie. NU aveam cum sa stiu ca tu intri in intalnire exact de la 10. Am incercat sa te sun dar nu mi-ai mai raspuns.
- Asta nu schimba cu nimic lucrurile! Mi-ai confirmat ca este in regula ora si eu am confirmat mai departe la randul meu. Era foarte important sa fim acolo la ora stabilita iar tu nu ai aparut la timp.
EXPLICATIA
Este momentul in care "VICTIMA" incearca o EXPLICATIE asteptandu-se ca totul sa se schimbe automat si sa faca problema sa dispara.

STRATEGIA 3:
- Trebuia sa imi spui ca este asa de important! Daca stiam ca e asa, faceam tot posibilul sa ajung!
- Ti-am explicat despre ce este vorba, mi-ai confirmat ca ai inteles si ai agreat ora de intalnire!
"PASAREA" RESPONSABILITATII
"Vinovatul" incerca sa il faca pe celalalt responsabil ca nu i-a comunicat cat este de important sa isi respecte angajamentul. Adica... "daca nu ai prezentat lista de consecinte pe care le-ar produce trecerea pe culoarea rosie a semaforului, atunci eu nu am nicio raspundere pentru accident!"

STRATEGIA 4 :
- Si tie ti s-a intamplat sa anunti sedinta cu echipa la ora 9.00 si sa nu vii! Cand se intampla altora devii agresiv!
- Da. Am anuntat din timp ca nu pot veni pentru ca a aparut altceva important si m-am asigurat ca este altcineva care poate prelua rolul meu.
CONTRA-ATACUL
Se face prin incercarea de a ataca o slabiciune comparabila a interlocutorului, care sa schimbe centrul atentiei de pe problema in curs si de a o face mai comuna.

STRATEGIA 5:
- Exagerezi! Vorbesti de parca este un capat de lume si lucrurile sunt pierdute definitiv.
- Nu spun decat ca ai confirmat o intalnire la care nu ai venit si nu ai anuntat in prealabil.
PARADIGMA EMOTIONALA
Incercarea de a transforma registrul intr-unul emotional pentru a iesi din cadrul argumentelor, cel logic. Este momentul cand poate incepe "JOCUL". Abandonarea problemei in acest moment creaza prejudicii relationale importante cu influente importante in cultura organizatiei.

STRATEGIA 6
- Pentru ca nu am inteles clar ce vrei de la mine! Cristian, de ce te porti asa cu mine? Nu stiu... ce ar tebui sa fac acum?!
- Nimic. Ti-am spus doar ca te-ai angajat sa vii la aceasta intalnire si eu m-am bazat pe acest lucru. Ma astept ca atunci cand iti iei un angajament sa te asiguri ca il poti respecta.
GENERALIZAREA
Transforma problema dintr-una accidentala intr-una generala, relationala si chiar afectiva. Se sugereaza ca problema de fond este alta si ca acesta nu reprezinta decat un pretext, un bun moment de "reglare a conturilor".

STRATEGIA 7
- Bineinteles ca imi voi respecta angajamentele! Puteai sa spui asa pur si simplu de la inceput!
NEGAREA ESCHIVEI
Momentul de varf il reprezinta negarea a chiar procesului de eschiva. "VICTIMA" paseaza responsabilitatea "AGRESORULUI" acuzandu-l ca putea sa comunice concluzia de la inceput si sa nu creeze inutil emotii negative.


luni, 8 aprilie 2013

FOAMEA


Parca de veacuri, parca de mii de ani
n-am mai pranzit, n-am fost si noi la cina.
Parca de veacuri, parca de mii de ani
am suge fier, am roade bolovani
si-am hapait moloz si rogojina.

In foamea noastra vajaie paduri,
se casca mari, se surpa munti din coame.
In foamea noastra vajaie paduri
si parca din strabuni sau din scripturi,
de la-nceputul lumii ne e foame.

Ziua pandim cu narile in vant
naluca unui abur de mancare.
Ziua pandim cu narile in vant,
din cer, din iad sau poate din mormant
sa ni s-arunce din mormant,
sa ni s-arunce resturi ca la fiare.

In bezna noptii ne visam strigoi
si ne-ospatam cu cate-un hoit fierbinte.
In bezna noptii ne visam strigoi,
dar numai moartea musca halci din noi –
ea singura infuleca morminte.

duminică, 7 aprilie 2013

JOCURI

In calatoriile mele, demult, am intalnit un antreprenor care facuse o constructie cu 2 mil de oameni, un sistem de fidelizare prin puncte acumulate la orice cumparatura din retelele din program. Intreg business-ul era tinut cu cativa angajati.

Am incercat se inteleg pe ce se bazeaza constructia si, in cele din urma, l-am intrebat care este motivatia celor care intra in schema.

- Sunt doua lucruri simple, care tin de firea umana. Oamenilor le place SA JOACE si SA ACUMULEZE. Cand cumperi un lucru marunt, poti acumula 2, 3... 5 puncte... Cand cumperi o masina, insa, primesti dintr-o data 2000 de puncte!! Iti dai seama? 2000 de puncte!! De fapt, nu primesti NIMIC!

A fost momentul in care am inteles CIRCUL - JOCUL ca nevoie primara a omului.




*
Alain Cardon s-a nascut in Algeria, a crescut in Egipt, a studiat in Statele Unite si locuieste in Paris. Marian Rujoiu mi-a recomandat cartea lui "Jocurile Manipularii", o trecere in revista simpla si relevanta pentru conflictele involuntare sau de POZITIONARE pe care le poti intalni intr-o organizatie.

Intr-o prelegere la un inalt colegiu national, profesorul Malita si-a inceput expunerea vorbind despre repetitia si predictibilitatea firii umane:
- Ne place sa credem ca suntem deosebiti, ca suntem unici. De fapt, nici nu stiti cat de mult semanam, cat de legati suntem unii de altii !

Comportamentul uman este adesea statistic. Si schemele comportamentale se repeta.

Analiza tranzactionala vorbeste despre rolurile pe care le asumam in JOCURILE VIETII. Este o cheie de intelegere a eternului "DE-A SOARECELE SI PISICA" pe care oamenii neputinciosi il joaca in cautarea unei iluzii de putere.

Inventarul de "jocuri" umane pe care il face dl Cardon mi-a descoperit un fin observator al spectacolului uman, cu o "biblioteca" impresionanta de tipologii si cazuistici umane.

*
Pe masura ce te apropii de varful piramidei, jocurile puterii sunt din ce in ce mai prezente si mai dure.

De la EST la VEST, spectacolul puterii are specificitati culturale fascinante.

Viktor este un tanar inteligent, educat, viguros, are o cicatrice pe fata si poarta pantofi cu insertii metalice.
- La noi in tara, daca nu ai pe cineva "in spate", un procuror, un om puternic, ceva... nu ai nicio sansa sa supravietuiesti. Totul este o lupta!

Povesteste apoi despre rapiri, lupte, bani, putere... despre o lume, straina mie, in care viata este o marfa care se tranzactioneaza ca orice alta marfa. Este si motivul pentru care fiecare barbat trebuie sa stie sa se bata, pentru care el a practicat judo si mai apoi full contact.

La fel de impersonala imi pare si lumea de la celalt cardinal, o constructie de lobbyuri si cluburi, institutii si task-force grupuri, paralele jocului democratic si inconsecvente idealurilor fondatoare ale libertatii, moralei si capitalismului.

*
Intre rasarit si apus, in LIMES-ul dintre imperii, Romania pare un experiment de reeducare, ca o INCHISOARE PITESTI in care gardienii au plecat pentru un timp iar cativa detinuti scelerati imagineaza scenarii diabolice de distrugere a oamenilor.

Un amic europarlamentar imi vorbea acum catva timp despre imaginea foarte proasta pe care Romania o are peste tot.
- De ce, l-am intrebat naiv?
- Din cauza scandalurilor interne! Nimeni nu mai are incredere in ce se intampla cu voi.

Jocurile puterii, JOCURI CU SUMA NULA, au capatat aici accente isterice si grotesti. Macetele sunt la vedere, pistoalele pe masa, sub masa, cainii sunt fara lesa, nebunii sunt "la butoane"... se pot da aici doctorate in ANALIZA TRANZACTIONALA.

" In Romania este o lupta pentru putere pe viata si pe moarte... imi spunea cineva. Acum se reaseaza polii puterii pentru urmatorii zece ani. INOCENTII vor fi victime colaterale."


*
- Eli!
- Ce?
- Povesteste-i lui mami cum te-ai jucat in parc!
- A fost odata ca niciodata nice copii care se jucau in parc. Si NU erau NICI FRUMOSI... NICI DESTEPTI...

joi, 4 aprilie 2013

NORME DE APLICARE








- Eli, spune-i lui tati ce ai facut tu astazi?
- Ce?
- Ce ai facut tu astazi cu Doina  in camera la Pavel?
- Nu ciu! Cu Doiina? ( pune accentul pe “i” si Doiina suna ca… nevasta lui Doi)

- … S-a inchis in camera la Pavel. Cu cheia!! A avut Doina o rabdare fantastica cu ea…
  Haide iubita lui Doiina, scoate cheia!”
“ Nu pot, mai Doiina, dureaza foarte mult!”
“Haide iubita, incet…”
-…A avut o rabdare fantastica! O jumatate de ora a durat. Elisabeta ( 3 ani ) nu s-a panicat deloc. Doina a iesit pe afara, a incercat sa deschida geamul…
“ Eli, haide buna, incearca sa ridici manerul”
“ Nu pot mai Doiina, e foarte gheu…”
“ Hai iubita, incearca…”
- … In cele din urma a reusit sa o convinga sa scoata cheia din broasca..
“ Hai iubita, incet… asa… Uite mana mea aici, pune cheia aici sub usa…”
- Cand a intrat… Elisabeta isi daduse cu parfumul lui frate-sau… ii colorase cu markerul pe birou… nu s-a plictisit deloc o jumatate de ora!

- Uite ASA am facut!! Striga si Elisabeta foarte mandra de povestea ei.
 Sare din pat , se repede la usa si incepe sa ne exemplifice cum a invartit cheia!

*
Statul Luxemburg are una din cele mai frumoase Legi pentru tineret. Secretarul lor de stat este matematician, la plecare, un tip cu o minte foarte organizata.
- Aveti una din cele mai bune legi pentru tineri. Politica voastra este un model de buna practica.
- Mmm… Tarile nordice...
- Tarile nordice sunt mult prea socialiste pentru gustul meu. Frigul si zapada ii obliga la solidaritate. Sunt modele care nu pot fi replicate in Spania, de exemplu.
( Sau in Romania,… gandesc. Dar nu exprim. M-a invatat o rusoaica: “ Sa nu te vaieti niciodata in fata unui occidental! Va da din cap dar va zice in mintea lui… Pai da, saracii de ei… Amaratii!“)

*
Romania s-a chinuit ani de-a randul sa faca o Lege a tineretului. Toata lumea dorea acest lucru.. Toate partidele, toate oengeurile. Cu toate astea nu s-a reusit. Cand, in cele din urma, s-a facut si s-a votat, s-a descoperit ca… nu avea “ NORME DE APLICARE”. Si atunci… prevederile ei au devenit “OPTIONALE”

Adica, de exemplu, fiecare consiliu local are indatorirea, prin LEGE, sa aloce un fond pentru activitati ale tinerilor din comunitate. Dar … pentru ca nu exista aceste NORME DE APLICARE … nu exista SANCTIUNE… totul devine OPTIONAL.

Nu cred ca este necesara o LEGE A TINERILOR asa cum nu cred ca avem nevoie de o lege a femeilor sau o lege a barbatului la 40 de ani. Dar faptul ca o initiativa asupra careia exista consens politic se blocheaza in NORMELE DE APLICARE este grav.

*
Pana acum o jumatate de an,  in proiectele europene tva-ul nu era “eligibil”. Adica nu se platea din banii Europei si nici din cofinantarea statului roman. Deci beneficiarul proiectului punea bani de la el, dupa care, facea o cerere de rambursare de tva.

Multa vreme nu a existat o procedura clara de restituire de tva pentru proiectele europene. O stangacie fireasca la inceput de drum, dar lucrurile s-au rezolvat si s-a construit un mecanism SIMPLU de rezolvare a problemei.

De asta toamna s-a hotarat ca tva-ul este ELIGIBIL. Bugetele au devenit mai mici pentru ca includeau si tva-ul dar se evita astfel o procedura suplimentara.

Cand beneficiarii proiectelor au venit dupa tva, li s-a spus, simplu, ca nu mai primesc tva inapoi pentru ca…
- ESTE ELIGIBIL!!
- Asta e… opriti din banii proiectului!
- Pai… NU PUTEM!
-?!
- Nu avem NORME DE APLICARE!!

De mai bine de o jumatate de an, o hotarare clara, simpla, are nevoie de cineva care sa spuna cum se aprinde lumina si pana atunci… stam pe intuneric.

*
La o onorabila adunare, un distins domn, fost ministru in anii ’90 spunea:

“ - Domnilor, va amintesc ca pe vremea mea am condus prin LEGE! Nu era nevoie de altcineva care sa vina sa spuna ca daca e lege... nu-i tocmeala.

NORMELE DE APLICARE a legii nu fac decat sa interpreteze in mod inutil intelegerea legii.

Ele reprezinta un mecanism pervers prin care BIROCRATUL isi perpetueaza si prelungeste PUTEREA.

Exista legi carora normele de aplicare le SCHIMBA TOTAL CONTINUTUL!!!

Sunt DE ACORD, daca insistati, si cu normele de aplicare. Dar atunci, NICIO LEGE SA NU PARASEASCA PARLAMENTUL FARA SA AIBA SI NORMELE DE APLICARE!!!”

*
Ca si Elisabeta, BIROCRATUL roman a ramas inchis in camera cu cheia pe dinauntru. Cu STAT CU TOT! Nu are, insa, afara, pe nimeni care sa aiba rabdarea lui Doiina. Si pana se gaseste cineva… STATUL este PRIZONIERUL birocratiei.

- La un moment dat, zicea Lavinia, nu ma gandeam decat sa te sun ca sa vii cu cineva sa spargem usa!



“The bureaucracy takes itself to be the ultimate purpose of the state.”  Karl Marx

marți, 2 aprilie 2013

CAND ESTE STATUL PUTERNIC


Romania este la inceputul unui proces important de recalibrare constitutionala. Intelegerea corecta a rolului STATULUI in viata noastra este premiza fundamentala pentru generarea unei CONSTITUTII vii, suple, in folosul oamului si nu deasupra lui.

Am recitit pasajele de mai jos din platforma conservatoare publicata de siteul inliniedreapta.net.

Sunt extrem de simple si concludente pentru nevoia noastra de stat.


*
De ce este nevoie de guvernare intr-o societate? 

Pentru APARARE si LEGE. Experienta umana arata ca organizarea, administrarea si exercitarea acestor functii trebuie realizate uniform si consecvent. De aceea cel mai potrivit loc in societate pentru desfasurarea lor este la nivel central. Altfel societatea se destrama.

Aceasta fiind ratiunea ultima a oricarei guvernari, raspunsul la intrebarea de mai sus defineste si rolul statului in societate: acela de a apara societatea de calamitati venite dinafara sau din interior si de a impune respectarea legii pentru toti si in acelasi mod

Acesta nu este statul MINIMAL, ci statul ESENTIAL. Fara o performanta adecvata in aceste doua domenii de responsabilitate, statul isi pierde dreptul la existenta. Odata cu el, societatea intra in dezagregare.

Pe de alta parte, un STAT PUTERNIC in aceste privinte este si unul suficient. Functionand cu succes in rolul de garant al pacii si justitiei, statul asigura conditiile absolut necesare pentru indivizi de a-si concentra energiile creatoare asupra sarcinii eterne a omului, de a lucra la realizarea propriei fericiri si la perfectionarea comunitatii. 

STATUL GARANTEAZA LIBERTATEA, iar individul este cel care o adanceste in folos propriu si cu roade pentru toti.

Omul este inzestrat de Dumnezeu cu drepturi naturale care nu pot fi revocate sau limitate in mod arbitrar de niciun presedinte, parlament, sau prim-ministru: la VIATA, LIBERTATE, PROPRIETATE. 

Aceasta inzestrare face sa dureze imboldul ce anima existenta tuturor oamenilor care au trait si vor trai: CAUTAREA FERICIRII. Atunci cum se raporteaza statul la fericirea umana? Ce este de preferat, sa se implice activ in construirea fericirii, sau mai degraba in intarirea sigurantei din jurul vietii, libertatii si proprietatii? BINEFACATOR sau PROTECTOR?

STATUL ASISTENTIAL incearca sa dicteze, schimbe sau influenteze comportamentul cetatenilor. El este un participant activ in treburile lor, folosindu-se de puterea sa legitima de constrangere pentru a determina felul in care traiesc, muncesc si se asociaza membrii societatii. 

Regimurile totalitare ale secolului douazeci au folosit forta bruta si teroarea pentru a impune un control strict asupra societatii. Statul asistential foloseste mijloace indirecte, preferand influentarea societatii prin manipularea de stimulente. Guvernul urmareste sa ajunga la rezultate sau forme de comportament care corespund intereselor elitelor conducatoare. Parghiile folosite cuprind masuri fiscale si de reglementare (adesea economica), cu scopul de a induce efecte urmarite in avans.

Consecinta acestui fel de dirijism, mascat prin intentia de a face bine, a fost descrisa de Alexis de Tocqueville in urma cu mai bine de un secol si jumatate, in avertismentul asupra soartei care ii asteapta pe cei ce se lasa ispititi de „marinimia” statului:



„Acesta se ingrijeste de linistea lor, le prevede si satisface necesitatile, le gestioneaza preocuparile principale, conduce industria, reglementeaza repartitia proprietatii si imparte mostenirile - ce mai ramine, decat sa ii crute de grija gandurilor si de toate problemele vietii? Vointa oamenilor nu este spulberata, ci inmuiata, garbovita si constant indrumata. Oamenii sunt rareori fortati sa actioneze, dar sunt in mod constant tinuti in frau. O astfel de putere nu distruge, dar impiedica existenta. Nu tiranizeaza, dar gatuieste, enerveaza, stinge si nauceste un popor, pana cand fiecare natiune este redusa la nimic altceva decat o turma de animale timide si harnice, al carei pastor este statul.”


*
SOLUTIA PENTRU UN STAT CU ADEVARAT PUTERNIC


Un executiv cu numai cinci ministere: 
APARARE
INTERNE
JUSTITIE
EXTERNE
si 
FINANTE

Acestea acopera atributele esentiale ale statului. 

O astfel de recalibrare necesita un timp, dar este perfect posibila pe parcursul unei generatii sau a trei guvernari consecutive din partea unei forte politice hotarate sa aduca statul In matca sa fireasca.


( Din documentul programatic:
o platformă de principii conservatoare")