MARGARETA SI LIBERTATEA

Ioana Hîncu: Margareta și Libertatea. Despre thatcherism.

(preluare din platforma conservatoare inliniedreapta.net)

“If old truths are to retain their hold on men’s minds, they must be restated in the language and concepts of successive generations.”F.A.Hayek, Constitution of Liberty, 1960.

 („Pentru ca adevărurile vechi să-și păstreze înțelesul în mintea oamenilor, ele trebuie reafirmate în limbajul și conceptele generațiilor successive”)

Context
Românii știu puțin, prea puțin, despre Margaret Thatcher. Personal cred că e păcat, mai ales într-o societate ca a noastră, atât de săracă în modele umane, valori și principii bune, clare, perene și viziuni pe măsură, demne de urmat. De aceea, despre această doamnă, m-am hotărât să spun acum, la plecarea ei dintre noi, două cuvinte care par o poveste fără să fie.

Da, personalitatea și cariera politică a doamnei Thatcher, deși magistrale, au fost și vor rămâne controversate. Există totuși pe temă câteva fapte și adevăruri necontestate care merită reafirmate. Care nu sunt (pentru că nu pot fi) contestate nici măcar de adversarii ei declarați. Pot fi cel mult omise. De aceea fac precizarea de la bun început că puținele date (cifre, negru pe alb) pe care le voi furniza sunt culese/ confirmate inclusiv de ziarul britanic The Guardian, cu apetit mai de stânga. Desigur, dacă aveți curiozitatea, puteți savura personal (online) și interpretarea The Guardian (câteva zeci de articole publicate de la decesul doamnei Thatcher încoace, unele chiar editoriale, interpretative, evident, pe stânga)...   ( CONTINUARE )

CAND ESTE STATUL PUTERNIC

Romania este la inceputul unui proces important de recalibrare constitutionala. Intelegerea corecta a rolului STATULUI in viata noastra este premiza fundamentala pentru generarea unei CONSTITUTII vii, suple, in folosul oamului si nu deasupra lui.

Am recitit pasajele de mai jos din platforma conservatoare publicata de siteul inliniedreapta.net.

Sunt extrem de simple si concludente pentru nevoia noastra de stat.

*

De ce este nevoie de guvernare intr-o societate? 

Pentru APARARE si LEGE. Experienta umana arata ca organizarea, administrarea si exercitarea acestor functii trebuie realizate uniform si consecvent. De aceea cel mai potrivit loc in societate pentru desfasurarea lor este la nivel central. Altfel societatea se destrama.

Aceasta fiind ratiunea ultima a oricarei guvernari, raspunsul la intrebarea de mai sus defineste si rolul statului in societate: acela de a apara societatea de calamitati venite dinafara sau din interior si de a impune respectarea legii pentru toti si in acelasi mod. 

Acesta nu este statul MINIMAL, ci statul ESENTIAL. Fara o performanta adecvata in aceste doua domenii de responsabilitate, statul isi pierde dreptul la existenta. Odata cu el, societatea intra in dezagregare.

Pe de alta parte, un STAT PUTERNIC in aceste privinte este si unul suficient. Functionand cu succes in rolul de garant al pacii si justitiei, statul asigura conditiile absolut necesare pentru indivizi de a-si concentra energiile creatoare asupra sarcinii eterne a omului, de a lucra la realizarea propriei fericiri si la perfectionarea comunitatii. 

STATUL GARANTEAZA LIBERTATEA, iar individul este cel care o adanceste in folos propriu si cu roade pentru toti.

Omul este inzestrat de Dumnezeu cu drepturi naturale care nu pot fi revocate sau limitate in mod arbitrar de niciun presedinte, parlament, sau prim-ministru: la VIATA, LIBERTATE, PROPRIETATE. 

Aceasta inzestrare face sa dureze imboldul ce anima existenta tuturor oamenilor care au trait si vor trai: CAUTAREA FERICIRII. Atunci cum se raporteaza statul la fericirea umana? Ce este de preferat, sa se implice activ in construirea fericirii, sau mai degraba in intarirea sigurantei din jurul vietii, libertatii si proprietatii? BINEFACATOR sau PROTECTOR?

STATUL ASISTENTIAL incearca sa dicteze, schimbe sau influenteze comportamentul cetatenilor. El este un participant activ in treburile lor, folosindu-se de puterea sa legitima de constrangere pentru a determina felul in care traiesc, muncesc si se asociaza membrii societatii. 

Regimurile totalitare ale secolului douazeci au folosit forta bruta si teroarea pentru a impune un control strict asupra societatii. Statul asistential foloseste mijloace indirecte, preferand influentarea societatii prin manipularea de stimulente. Guvernul urmareste sa ajunga la rezultate sau forme de comportament care corespund intereselor elitelor conducatoare. Parghiile folosite cuprind masuri fiscale si de reglementare (adesea economica), cu scopul de a induce efecte urmarite in avans.

Consecinta acestui fel de dirijism, mascat prin intentia de a face bine, a fost descrisa de Alexis de Tocqueville in urma cu mai bine de un secol si jumatate, in avertismentul asupra soartei care ii asteapta pe cei ce se lasa ispititi de „marinimia” statului:

„Acesta se ingrijeste de linistea lor, le prevede si satisface necesitatile, le gestioneaza preocuparile principale, conduce industria, reglementeaza repartitia proprietatii si imparte mostenirile - ce mai ramine, decat sa ii crute de grija gandurilor si de toate problemele vietii? Vointa oamenilor nu este spulberata, ci inmuiata, garbovita si constant indrumata. Oamenii sunt rareori fortati sa actioneze, dar sunt in mod constant tinuti in frau. O astfel de putere nu distruge, dar impiedica existenta. Nu tiranizeaza, dar gatuieste, enerveaza, stinge si nauceste un popor, pana cand fiecare natiune este redusa la nimic altceva decat o turma de animale timide si harnice, al carei pastor este statul.”


*
SOLUTIA PENTRU UN STAT CU ADEVARAT PUTERNIC

Un executiv cu numai cinci ministere: 

APARARE

INTERNE

JUSTITIE

EXTERNE

si 

FINANTE

Acestea acopera atributele esentiale ale statului. 

O astfel de recalibrare necesita un timp, dar este perfect posibila pe parcursul unei generatii sau a trei guvernari consecutive din partea unei forte politice hotarate sa aduca statul In matca sa fireasca.

( Din documentul programatic:

"CA SA AVEM CE ALEGE

o platformă de principii conservatoare")

Conservatori romani

Platforma conservatoare inliniedreapta.net a publicat sub titlul "Ca sa avem ce alege" un document programatic privind principii si masuri politice ce ar trebui adoptate in Romania.

Textul integral aici!

Ma regasesc in aceasta platforma.

Redau fara comentarii o parte din sectiunea 

Guvernul și economia. Direcţii de reformă

România nu figurează în topul celor mai libere ţări din lume din punct de vedere economic. Studiul Fraser-Cato pentru anul 2010 plasează ţara noastră pe locul 36 din 144 de ţări, iar studiul Heritage pentru anul 2012 plasează România pe locul 64 într-un clasament de 179 ţări. În ambele studii locul 20 este ocupat de Cipru. În 2011 Cipru a avut un raport PIB pe cap de locuitor de 29,100 USD. În 2011 România a avut un raport PIB pe cap de locuitor de 12,300 USD, adică de aproape două ori şi jumătate mai mic. Putem intra în top 20 al celor mai libere economii din lume? Tot respectul faţă de talentul cipriot, dar nici resursele noastre nu sunt de lepădat. Trebuie doar să le folosim în sensul lărgirii libertăţii economice a României.

Așadar de ce nu am avea un stat care, în loc funcționeze ca administrator al societății, să își asume pe deplin numai rolul de apărător al drepturilor naturale ale cetățenilor săi – rol pentru care a și fost, de altfel, creat? Iată o listă de propuneri concrete în acest sens, orientate spre creșterea libertății economice:

• Respectarea și întărirea dreptului la proprietate. În studiul realizat de institutul Heritage România a primit nota 4 la acest capitol. Nu este o întâmplare. În perioada 1998-2008 statul român a pierdut la C.E.D.O, în litigii legate de proprietate, peste 240 de procese. România, spre deosebire de majoritatea statelor din Uniunea Europeană, nu dispune de un cadastru general al fondului funciar, care să înregistreze precis și exhaustiv toate unitățile de proprietate publică și privată. Proiectul demarat în urma adoptării legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7 din 1996 se mișcă încet. Adevăratul motiv pentru această stare de fapt nu se regăsește în justificările oficiale (nu sunt fonduri suficiente, întâmpinăm dificultăți din partea populației), ci în faptul că nu există voință politică pentru reglementarea definitivă a proprietății funciare. Motivul este simplu: cei care dețin pârghiile prin care se garantează dreptul la proprietate pot manevra în folos propriu un spectru larg de decizii juridice, economice și sociale. Și o consecință concretă: numeroase proprietăți agricole din România sunt de dimensiuni mici, iar (printre altele) proprietarii nu le exploatează deoarece nu are sens să investească efort și capital pentru ca în final recolta sau investițiile tehnologice să le fie furate sau distruse. Cum apără statul român proprietatea țăranului?

• Toleranţă zero faţă de corupţie. Studiul citat mai sus acordă României nota 3.7 la capitolul libertate față de corupție. Asanarea poliției și justiției este obligatorie.

• Simplificarea și eficientizarea regimului fiscal. Media națională a impozitării muncii în România se ridică la peste 40% din bugetul alocat de angajator pentru salarii. Statisticile Eurostat arată că în România se practică o impozitare a muncii mai mare decât în Suedia. Suntem în top zece european. Așa ceva este absurd pentru o țară cu un PIB pe cap de locuitor de 4.5 ori mai mic decât Suedia. În loc să stimulăm crearea de locuri de muncă în sectorul privat, îl gâtuim cu impozite care fac munca scumpă pentru angajator și prea slab plătită pentru angajat. Fiscalitatea trebuie limitată și simplificată drastic. Mutarea accentului de la impozitarea veniturilor și profitului la o taxă unică pe consum (fair tax) poate ajuta la realizarea acestui deziderat. Ar reduce evaziunea fiscală, ar fi echitabilă şi ar atrage masiv companiile străine.

• Limitarea, prin lege, a datoriei publice guvernamentale destinată cheltuielilor sociale sau de funcţionare şi a deficitului bugetar anual. Astfel împiedicăm ruinarea economică a țării prin acumularea iresponsabilă de datorii în contul generațiilor viitoare și ținem în frâu tentația partidelor politice de a cumpăra voturi.

• Un executiv cu numai cinci ministere: apărare, interne, justiţie, externe şi finanţe. Acestea acoperă atributele esențiale ale statului. O astfel de recalibrare necesită un timp, dar este perfect posibilă pe parcursul unei generații sau a trei guvernări consecutive din partea unei forțe politice hotărâte să aducă statul în matca sa firească.

• Privatizarea pensiilor. Pensiile de stat sunt scheme piramidale. Obligatorii. Pensiile private sunt fonduri de investiţii, nu escrocherie şi batjocură la scară naţională.

• Privatizarea medicinei. Cetăţenii nu vor mai fi condamnaţi să plătească de două ori pentru acelaşi serviciu: o dată la stat, prin impozite, şi o dată la privat, ca să scape cu viaţă. Şpaga e o formă inevitabilă de plată privată în medicina de stat. Doar într-un sistem privat salariile pot creşte până la nivelul aşteptărilor - atunci când performanţa medicală răspunde aşteptărilor pacienţilor.

• Privatizarea învăţământului. Părinţii nu vor mai fi condamnaţi să plătească de două ori pentru acelaşi serviciu: o dată la stat, prin impozite, şi o dată la privat, ca să nu le rămână copiii ignoranţi. Meditaţiile sunt o formă inevitabilă de învăţământ privat în învăţământul de stat. Doar într-un sistem privat salariile pot creşte până la nivelul aşteptărilor - atunci când performanţa didactică răspunde aşteptărilor părinţilor. Restituirea libertății de dezvoltare a învățământului confesional, care stă la baza întregii tradiții a învățământului românesc, ar putea asigura educație de cea mai bună calitate și copiilor proveniți din familii cu venituri modeste.

Ar dispărea multe, chiar foarte multe, ministere şi agenţii. Fermitatea în aplicarea planului e esenţială, dar schimbarea brutală, tip „darwinism social”, este exclusă. Prudenţa, tactul şi compasiunea sunt, în schimb, obligatorii.

Adoptarea Euro şi integrarea politică în „Statele Unite ale Europei” ar face imposibilă aplicarea programului – şi politica de dreapta, în general. Un Leu puternic, garantat în aur, şi păstrarea independenţei politice reprezintă varianta câştigătoare.

În orice activitate economică din capitalismul funcțional statul asigură aplicarea legii. Adica statul joacă rolul șerifului imparțial și ferm care aplica legea prompt, dur dacă e nevoie. Acest lucru este posibil numai atunci când puterea legislativă este suficient de matură pentru a promulga legile necesare pentru o bună reglementare a oricărei activități private pe scară largă, care determină bunul (sau prostul) mers al întregii societăți. O reglementare „bună” înseamnă asigurarea unei competiții cât mai largi, dar în condițiile în care legile și statul nu privilegiază nici între consumatori și nici între furnizorii de servicii.

De aceea se tot zice că statul nu trebuie să fie arbitru și jucător în același timp; dacă își asumă ambele roluri este clar că va avea grijă să măsluiască reglementarea pe care o impune în rol de arbitru, astfel încât să își favorizeze interesul de jucător aflat în competiție cu alți participanți la joc. Rezultă o competiție trucată, cu câștigători și perdanți prestabiliți.

Abundența de reglementări din România, pe de o parte, favorizează actori economici conectați politic și, pe de altă parte, poate fi folosită ca mijloc de presiune împotriva acelor întreprinzători care nu sunt pe placul puterii politice sau care pot pune în pericol interesele Sistemului. Față de felul cum stau lucrurile în țara noastră în prezent, cuvântul de ordine in acest domeniu ar trebui să fie DEREGLEMENTARE.