sâmbătă, 24 mai 2014

Domnisoara Cristina Manea


Domnisoara Cristina. 
O manea.
Arta.




luni, 19 mai 2014

Sync




From time to time ma conectez cu copiii mei si ne sincronizam agendele, sentimentele, gandurile, playlist-urile...

Merg cu Pavel in masina, tacuti, si el isi conecteaza telefonul la masina sa isi puna propria muzica.
- Ce-i asta?
- Iti place?
- Ihm...
- Ben Howard
- Si cantecul cum se cheama?
- Old pine. Iti pun eu pe calculator la birou tot albumul... Asculta si asta!

Apoi m-a pus sa ascult Mumford&Sons.
La birou mi-a mai descarcat doua albume si mi-a aratat si cantecul pe care isi doreste sa invete sa il cante la chitara.

M-a sunat apoi din curtea scolii.
- Vezi ca a aparut albumul nou Coldplay. Gost stories, il gasesti pe youtube.

Aud si simt cum se rup in mine legaturile superficiale, blazarile, conventiile de moment...
Vecinatatea lui proaspata m-a conectat... usor... la bucuria lui de a trai si a simti.
Binecuvantarea de a fi parte a vietii si intamplarii copiilor nostri ma fascineaza si imi da sensuri noi si nuante fine, asa cum nu as mai fi crezut ca pot avea....



joi, 15 mai 2014

Singuratatea dreptatii





Din sintagma “a murit cu dreptatea in mana” lipseste cuvantul singur.

In ispita dreptatii si a indreptatirii omul sacrifica fericirea personala, apropierea semenilor, dragostea si adeseori libertatea.



Am intalnit un om care se afla in inchisoare pentru o fapta cu aparenta de virtute sociala. A intervenit intr-o altercatie in care doi golani o bruscau pe o femeie pentru ca masina lor si a ei se lovisera in trafic. S-a dat jos, a pus mana pe un par si i-a “intins” pe cei doi agresori. Acum era in inchisoare.
- Trebuie sa recunosti ca te-ai crezut putin Superman!
- Si acum daca s-ar intampla as face la fel, mi-a raspuns.
- Ai iesi din inchisoare, s-ar repeta scena si ai intra din nou in inchisoare. De cate ori ai face lucrul asta?
- Inteleg unde bati, si atunci cum ar fi trebuit sa fac?!

Am un apropiat care la o varsta inaintata se lupta cu mainile inclestate pe dreptate. Atunci cand am incercat sa ii mediez conflictul si sa ii eliberez batranetile m-a urat. 
Ii luam obiectul luptei si “nici macar eu nu ii dadeam satisfactia dreptatii”
- Ar fi vrut si el sa ii spui vecinului ca nu avea dreptate! mi-a zis sotia omului.
Si-a pierdut apropierea copiilor, a nepotilor, lumea fuge de roiul de “albine otravitoare” care il insotesc tot timpul: argumente juridice, martori, evidente… dar nu conteaza... Dreptatea lui va invinge!

Acuzarea pe nedrept mi-a oferit cea mai puternica lectie de smerenie. Mi-am descoperit prin ea resorturile profunde al mandriei mele ascunse. Am invatat sa o recunosc, sa imi respect aceasta limita si uneori sa o gestionez chiar cu pretul umilintei.

Ce imi este foarte greu sa abandonez, insa, este cadrul logic, rational.

Mi-am format gandirea dupa modelul platoselor impenetrabile ale argumentelor matematice din redactarea de solutii de probleme, care trebuiau sa aiba o succesiune logica fara cusur. Nu este "evident" nimic! Totul pleaca de la lucruri recunoscute axiomatic sau cu demonstratii acceptate ca fiind adevarate iar noul adevar se construieste trecand prin alte adevaruri succesive legate intr-o insiruire bine argumentata.

Deformarea aceasta profesionala a mea face adesea ca explicatiile mele sa fie aparent redundante, cu detalii plictisitoare dar, altfel, in respectul unei logici impenetrabile. Singura forma de a evada din aceasta incorsetare este poezia, expresia literara, aluziva, sugestiva, alunecarea in metafora.

Eu nu pot sa ma exprim intr-un mod serios si sa sar, intre doua adevaruri, cinci pasi intermediari ai demonstratiei ca sa spun apoi, in schimb:
- Aici trebuie sa ma crezi pe cuvant!!

Ce ma omoara, insa, este atunci cand intr-un sir de argumente logice se insinueaza un fals sau o aparenta logica, o omisiune asumata sau superficiala a argumentului, dar toate acestea cu pretentia obraznica de a accepta autenticitatea demonstratiei.

- Ce atata scrupulozitate?! Fata nu s-a culcat decat cu un singur barbat si cu ala doar de doua ori! Deci este ca si virgina!

Fizicianul ar face o aproximare si ar merge mai departe ignorand diferentele care nu altereaza major rezultatul. Eu am trait totdeauna constient ca un fals cat de mic poate implica prin dezvoltari logice, apoi, ca fiind adevarat orice fals altfel evident. Falsul implica orice!

Nu stiu… NU AM DREPTATE?!

miercuri, 14 mai 2014

Authentic





*

Unul dintre cele mai puternice feedback-uri pe care le-am primit ever a fost:
"Ce faci tu este singurul lucru ADEVARAT care s-a intamplat vreodata aici! "




*

Trei ani am discutat cu copii din licee care faceau planuri de afaceri. Le-am repetat obsesiv un mesaj pe care l-am adaptat lor pentru a avea aderenta:
"Totul trebuie sa fie gandit si sa poata fi facut facut"pe bune"..."





*
Descopar cu bucurie oamenii adevarati, vii, si stau de vorba cu ei ore in sir. Invat, ma inspir, respir... Mi-am dezvoltat acest simt al autenticitatii. Miros si comunic profund cu oamenii care au poveste adevarata. Inchisoarea mea ar fi privarea de proximitatea lor si scufundarea in mediocritate.

Atunci cand reusesc sa fac un astfel de lucru ADEVARAT si sa ating filonul AUTENTIC al oamenilor  simt vecinatatea raiului.


Astazi m-a sunat Vlad sa imi spun ca mai multe zeci de oameni au avut azi privilegiul autenticitatii intr-o constructie care a plecat de la o idee a mea. Le-am redescoperit FIRESCUL.


Oamenii au mare nevoie de AUTENTIC. De aici ar putea veni solutia colectiva...





marți, 13 mai 2014

Tonul curajului. "Uniti strivim! (coruptia)"


Am stat de vorba cu un om de afaceri islandez a carui companie restructureaza business-uri all over the world. Omul avea un background profund dezinhibat. A studiat in US, si a  facut apoi business in Mexic cu tunna fish for sushi. Pestele ton se pescuieste in ocean apoi este adus in bazine si hranit artificial un an sau doi pana se face de o jumatate de metru sau mai mare. Se  iau atunci unul cate unul si se omoara rapid ca sa nu se streseze si sa nu altereze gustul carnii.

Birocratia in Mexic este infioratoare. Daca se urmeaza circuitul actelor se strica pestele. Avantajul coruptiei este ca totul se rezolva imediat daca cunosti persoana potrivita, platesti si conteinerele pleaca spre Japonia.

Afacerile facute de el in Franta au dat faliment. Daca businessul nu merge, aici nu poti restrange compania si nu poti restructura personalul pentru ca legislatia muncii face din angajat un tabu. Muncitorul este suveran. Mai exista solutia sa ai mai multe companii mici cu mai putin de 50 (sau 15, nu stiu sigur) de angajati si atunci  nu intri sub incidenta legii. Cand nu au mai avut ce face, au gasit pe cineva, i-au mai dat 1 mil de euro si i-au pasat afacerea, pentru ca era mai ieftin decat orice restructurare.

In acelasi timp a mai stat la masa cu noi un intelecual spaniol, Jessus, un nume foarte popular in tara lui, ca si in mexic. El nu este de acord ca problemaele Europei sunt legate de birocratie si etatism. Ne-a explicat la amandoi ca in Spania sunt bani si ca si Europa are bani, trebuie doar ca cineva sa ii redistribuie just si atunci educatia va fi gratuita, sanatatea la indemnana oricui asistenta sociala pe toate drumurile iar cultura pusa la locul ei binemeritat. Nu sistemul este de vina ci oamenii care il intretin si deturneaza idealurile socialiste.

Este un om educat, saizeci de ani, a facut multe, a studiat drama in Paris, vorbeste franceza, engleza, cea ce pentru un spaniol…

I-am explicat ca utopiile sunt bune ca apa in bocanci si ca oamenii sunt oameni pentru ca Dumnezeu nu ar fi facut fara rost un al doilea Rai pe Pamant. Dar pentru ei Dumnezeu este veriga lipsa din viata lor iar Statul “Atotstivuitorul” este chemat sa preia atributele Lui.

Ma intorc la prietenul islandez si il chestionez, fascinat de curajul lui antreprenorial, incercand sa vad care sunt resorturile prin care o cultura mare dintr-o tara mica isi arunca oameni in lume ca sa o cucereasca.


*
In avionul de la Istanbul la Baku se pun filme. Si la dus si la intors au pus doua monstruozitati cinematografice care induceau pasagerilor lipiti de ecrane un sentiment de teama paralizanta.

Baku este un oras cu o poleiala capitalista dar cu oameni tristi si profund speriati.
Nimeni nu are curaj sa critice, afacerile le fac doar cativa oligarhi legati cu statul iar cea mai mare cladire din oras are acoperisul sub forma semnaturii fostului presedinte, daca te uiti de pe luna, tatal actualului presedinte.

Teama paralizeaza si striveste initiativa. Undeva, intr-o cetatae veche, la marginea orasului, arde inca flacara lui Zaratustra.


*
Sub semnul obladuirii de la Celalalt Rasarit, o mana de neinspirati s-a pus sa "striveasca coruptia".
Asta mi-aduce aminte de o discutie dintre doi Mari ai zilelor de altadata, nedumeriti de ce “Nae” tot face comisii cu revolutionarii si revolutia. Mi-aduc aminte cum Doamna, cazuta pe ganduri si apoi subit luminata, a zis:
- Bai te pomenesti ca asta vrea sa afle adevarul despre Revolutie?!
Si s-au pus amandoi pe ras.

Omul Nou al zilelor noastre este BIROCRATUL INCORUPTIBIL. Sub semnul acestei utopii se eludeaza realitatea din ce in ce mai evidenta a unui mecanism de stat incalcit, suprdimensionat si care a uitat principiul fundamental al nevoii lui de a exista: Statul trebuie sa intervina DOAR acolo unde indivizii nu se pot descurca singuri.

Statul roman se aseamana astazi unui obez imens in jurul caruia o armata de vlajgani ascunsi dupa garduri ii altoiesc pe toti cei care se apropie si indrasnesc sa ii fure mancarea. Grasanul reprezinta speranta de mai bine a militianului care il pazeste, a frizerului, spalatoresei, bucatarilor, slava Domnului, croitorilor, doctorilor, brutarului, macelarului care cu totii se invartesc in jurul nevoilor lui…
Alti vigilenti au de grija ca toti cei care au o bruma de agoniseala sa isi faca datoria si sa isi dea obolul pentru Statul obez: Agricultorul, Gradinarul, Morarul, Fierarul, Negustorul din sat…

In fiecare zi a anului 2013 statul roman s-a imprumutat 40.000000 EUR. 80-90% din bugetul anual merge automat pe cheltuielile bugetare, iar restul, pentru ca sa supravietuim si sa rostogolim datoriile, trebuie sa vina din alte imprumuturi.

Intr-o comparatie extrema, ne amintim ca in fiecare piata publica, stateau candva cativa legionari  morti. Acum au jupuit cativa mari corupti si au rezolvat dilema celor care furau mancarea Grasului. Nimeni nu se gandeste ca poate ar fi bine sa il mai subtieze pana la dimensiunile si nevoile sociale decente. Tratamentul simptomatic al unor probleme reale cel mai adesea nu adreseaza cauzele profunde ale maladiei.

Romanii zilei de azi stau tematori in case. Pe strada si la televizor sunt doar lichelele si demagogii!!

- I-au imbracat pe romani in blana de iepure si acum ii pun sa tina piept rusilor! spunea mos Tutea.


luni, 12 mai 2014

De ce?


joi, 1 mai 2014

Miza libertatii. De la libertatea visului spre visul libertatii



Am avut un cosmar... in sensul propriu al cuvantului. Se facea ca se introdusese o procedura prin care toata lumea era obligata sa inregistreze numarul de copii print pe care le facea la imprimanta din birou. Trebuia cumva ca cineva sa obtina dinainte un drept de printare si semnaturi pe hartiile de imprimare.

Ma simteam intr-un univers profund absurd. Oamenii din jur acceptasera norma ca pe orice alta directiva ilogica a super birocratiei socialiste europene. "De acum, asa se face...".

Apoi cineva mi-a explicat ca atunci cand faci imprimarea, "trebuie sa se mearga" cu un memory stick in care sa duci forma electonica a mesajului tiparit. Se pastra in "server" just in case, dar "nimeni nu citeste neaparat ce e acolo". Absolut tot ce se tiparea in birou, inclusiv lucruri nesemnificative sau private trebuia sa fie "depus" in format electronic intr-un "sistem central".

Am refuzat. Mi s-a instalat in somn un sentiment neplacut de antisistem. Ciudata neurochimie!

Apoi ii explicam indignat unui vechi tovaras cu care in tinerete "luptasem pentru libertate", acum om de afaceri, ca eu imi asum ca echipa pe care o conduc sa nu faca acest lucru. A zambit, s-a uitat la mine si mi-a zis:
- Sa nu auda directorul meu, ca el a depus deja primul folder!

Eram socat de lipsa de reactie a oamenilor: Nimeni nu protesta. Ma sufocam de indignare... dar eram singur.
- Ce popor de mamaliga! am zis in somn.

*
M-am visat apoi student, intrand intr-un amfiteatru impreuna cu alti colegi. Profesorul era deja acolo si facuse PREZENTA:
- Incepem cursul cu cei zece colegi intrati mai tarziu trecuti "absent" pentru ca... trebuia "la si 38"
- Domnule profesor, se aude din spate, este si 38 sau si 28?
Ma uit la ceasul unui coleg, niciodata nu am ceas, si vad ca era ...si 29 de minute, iar ora incepea la si 28 de minute. Cat timp trecuse de cand venisem in sala... cat ii luase lui sa faca prezenta... era clar ca omul venise ca sa isi rezolve frustrarile cu noi.

M-am ridicat:
- Domnule profesor nu este corect!
- Ati intarziat, am inceput ora, sunteti absenti...
- NU am intarziat! Nu aveti niciun drept sa dispuneti de timpul si libertatea noastra...
(fragmentele de vis erau succesive si neurochimia antisistem si de lupta pentru libertate persista...)
Toti ceilalti studenti nu aveau nicio reactie...


*

In toiul noptii stau si ma gandesc. "Sistemul" a venit in Piata Universitatii a tineretii revoltate a societatii romanesti si a zis:
- Veniti de luati! Beneficiati de binefacerile "constructiei"! E usor sa demolezi dar ce punem in schimb?! Veniti sa fiti parte a unui sistem mai bun.
L-au luat pe Marian Munteanu, i-au aratat dosarele celor care luptau pentru libertate, "... cu astia vrei sa fii tu tovaras?!", l-au tuns, l-au imbracat in costum... "- ... nu mai bine faci tu afaceri?!".

In numele unui obiectiv mai mare, am invatati cu totii arta concesiilor si a compromisului.

Siguranta cetateanului a muscat lacom din libertatea individului ..."pentru securitatea dumneavoastra!" cum mi-a zis mie politistul de frontiera in aeroportul din Erevan, cand nu intelegeam de ce toti pasagerii erau amprentati.

Apoi s-a dezvoltat un mecanism de o perversitate infioratoare. "Sistemul" a complicat absurd reguluile jocului pana ce toti cei care isi transformasera elanul revolutiei in entuziasm creativ au devenit supravietuitori si slalomeri ai hatisului si acum erau vulnerabili.
- Acum luptati, daca mai puteti!

Cum ar veni...
- Ai acceptat incet incet toate regulile, de la cele firesti pana la cele absurde?! Acum daca tiparesti un A4 la imprimanta, care nu este in regula ... stim ca ai si tu nevoi, te lasam!! ... dar esti la mana noastra!!

Mesajul secundar al demascarii mediatice a "caracatitei" este:
- Stim TOT ce faceti, ce spuneti, si cand mancati, si cand sunteti la veceu, si cand dormiti, si cand visati...


*

Acum vreun an, acelasi prieten si tovaras imi trimisese prin e-mail un fragment dintr-o poezie din tinerete:

"Nu dor nici luptele pierdute,
  Nici ranile in piept nu dor,
  Ci dor acele brate slute
  Care sa lupte nu mai vor!"