- Porcul se taie sau nu se taie de Ignat?
- Pai da, se si spune ca de Ignat porcii viseaza ca or sa
fie taiati, imi zice tata!
- Nu se taie, imi zice Alex. Nu este nici macar traditie!
L-am intrebat pe tataie si mi-a zis ca inainte taiau porcul in ajun, ca sa nu
prinda multe zile de post cu porcul taiat in casa!
Vecinii mei au taiat
porcul cu trei zile inainte de Craciun, nu de Ignat, nu in Ajun! L-au
parlit, l-au transat si l-au "stropit" cu tuica fiarta, ca era ger. Vecinului Cristi “i s-au
taiat picioarele” dupa efortul de parlire in ger a porcului si stropire cu tuica fiarta a omului.
- E de la sorici, il provoc.
- Nuuuu, stiu de la ce este! Am baut tuica dintr-o canuta.
Apoi am pus-o jos si cand am luat-o iar… am luat cana din care bause Ovidiu.
Mai era cam jumatate. Si d-aia! Ca daca bei dupa altul… Crede-ma, eu am baut
doar trei patru canute… si eu sunt de cursa lunga…
Ma uit "blocat" la el si apoi mai incerc o data sugubat:
- Nu, vecine, e de la sorici! De-aia ti s-a facut rau, nu de
la tuica!
- Nuuu…
si incepe sa imi “explice” rational, “stiintific” ca daca el
bea primul, intelegi, si el scapa inapoi tuica din gura in ceasca… cum ar veni,
bei de la el din gura… intelegi, e logic… si apoi te imbeti...
- M-am speriat, zice si nevasta omului, vecina. I s-a facut rau.
Niciodata nu l-am vazut asa. Dimineata fusesem si la capela, in cimitir, unde
era depus vecinul...
Povestea mortii subite a vecinului nostru ii marcase profund:
- Cu doua zile inainte mersesem cu el sa dam arvuna pentru
porci, un milion fiecare, zice vecinul Cristi. Omul tocmai deschisese o linie de
casete pentru cabluri pentru supermarketuri. Ii meregea bine dar era stresat.
Investise sase sute de mii de euro. Prietenul lui cel mai bun ii daduse inainte
o teapa de o suta de mii. Si, la o zi dupa ce am dat banii de porci, a murit.
Imi dau seama ca trebuie sa o las mai moale cu glumele mele
nesarate si inteleg starea de spirit in care se aflau oamenii. Aflasera ca la
sfarsit… murim.
Raman fascinat, in schimb, de aceasta nevoie a oamenilor pentru rigoare stiintifica si de
explicatie “rationala” pentru fiecare mic pseudo-adevar de care suntem inconjurati
noi, vecinii nostri si toti oamenii din lume o data cu ei.
*
Inainte vreme, faptul ca scria la ziar era argumentul suprem.
In zilele noastre daca este dovedit de cercetatorii
britanici, “adevarul” devine infailibil.
In economie, “vrajitoria” argumentului suprem vine din
calculul matematic.
Fundamentarea matematica a teoriei economice pare de
neclintit. Cu cat esti mai prost, cu atat te lasi mai strivit de greutatatea formuleleor
matematice care fundamenteaza teoria si apoi esti gata sa explici si altora
“adevarul” tau "demonstrat stiintific".
Departamentul de calcul al preturilor ajunsese dumnezeul economiei
socialiste si catedra la ASE. Preturile se nasteau scremut, dupa calcule grele
si formule matematice complexe. Cand produsul era aruncat in piata, cu toata
rigoarea si fundamentarea matematice, totul se naruia.
Povestea extraordinara a lui Marian, un amic, despre fascinatia pe
care o exercita analiza operationala asupra eonomistilor de alta data mi-a adus aminte de
povestea shvabului romano-neamt pe care l-am intalnit luna trecuta. Se intorsese sa moara
in tara dupa ce lucrase pentru guvernul german ca sa negocieze cu securistii romani
schimburi de marfuri. Guvernul german avea calculul exact al costurilor si stia
marjele in care poate negocia. Restul… trebuia sa “simta” cat de mult isi
doreau romanii marfa respectiva.
- Va dam in schimb doua vagoane de mobila! Spuneau romanii.
- Nuuu, doua garnituri de tren…
Si romanii accceptau schimbul pe o garnitura si jumatate de
tren, desi pretul corect era de doua vagoane. Dar pentru ei era nerelevant. Ei nu stiau
cat costa. Curentul facea cat spunea “calculatorul” de pret, forta de munca atat
ca zicea partidul… pretul final al produsului era cat spunea comertul exterior de la DIE,
departamentul de pret… dar pana la urma cat spunea tovarasul X.
Negociase si la Viena, si cu Felix si cu fratele
dictatorului…
Imi intaresc o data in plus invatatura "prietenului" meu austriac Mises ca in ce
priveste pretul… numai piata… si nu formulele matematice…
Hayek a fost mai slab de inger si le-a facu o mare concesie socialistilor.
El a acceptat ca nu imposibilitatea calcului economic este problema in socialism
ci dificultatea transmiterii informatiei catre planificatori.
Si de-aici incolo comunsitii si pseudo-economistii lor au
capatat aripi. Odata ce o mica minciuna este acceptata, de-aici absurdul
isi alimenteaza monstrii. S-au devoltat formule de calcul, departamente
mamut de specialisti in calcul de pret pe langa “comertul exterior”, armate de
ipocriti sarlatani care “isi faceau pret” si dadeau utopiei socialiste aparenta
de super stiinta.
Marea minciuna a economiei socialiste era luata din mahalaua
cu felinare rosii comuniste si i se dadea acum un aparat de matematicieni care
sa ii reconstruiasca onorabilitatea.
Am incercat mai apoi sa ii demontez prietenului meu utopia
micilor comunitati, despre care el imi spunea ca exista, care isi instituisera
moneda proprie “cu valoare reala” si care tranzactionau doar in moneda
respectiva.
- Este utopic. Nu isi pot construi un sistem functional de
piata care sa regleze preturile. In plus, sunt legati fundamental de sistemele
mari cu care intercationeaza si schimba valori, inevitabil.
“Valoare reala” nu
exista pentru ca lucrurile nu au o valoare obiectiv intrinseca, doar valoarea
subiectiva data de cerere si oferta. Cum functioneaza, totusi?! Ca si in socialsmul care nu
era total autist. Avea imprejur sisteme autentice de piata si un referential extern
de pret pentru energie, materii prime, produse fiinite…
*
Continuam apoi discutia despre falsificatorii de bani, prin
procese inflationiste, banci centrale, si prin produsele derivate, toxice sau
nu, care sunt pseudo-fundamentate de formule grele matematice ca sa tina
curiosii departe si sa castige respectul si increderea fraierilor. O incredere
cu trei de A.
