Dona Manolita fata cu reactiunea

Acum 10 ani ma plimbam cu Volfgang prin Madridul vechi, austriac. Eram fascinat si atent, in acelasi timp, la masinatiunile lui. In sistemul lui de valori tot ce facea el era “moral”. Pentru un austriac, Romana nu era in lumea civilizata, in Uniunea Europeana, si deci aici era posibil si tolerabil orice. Ceea ce in Austria ar fi fost coruptie, de exemplu, in Romania era doar un mod de a trata cu “sefii de trib”. Nu am acceptat.

- Spania are 10% crestere, iti dai seama?! Si totul este pe baza contributiilor platite de Germania si Austria la bugetul european, mi-a zis el atunci.

Nu imi dadeam seama. Ba mai mult, l-am intrebat smecher:

- Si atunci de ce ar mai plati contribuabilul austriac si pentru integrarea Bulgariei sau a Romaniei?

- Ca sa nu avem acte de violenta la granita!

Atunci a fost primul meu contact cu Spania, chiar in inima ei administrativa. In afara de disconfortul creat de negocierile pentru normalitate si supravietuire sau de rusinea naiva pe care o aveam la acea vreme, atunci cand la fiecare terasa descopeream tigani din Romania care cantau si cerseau, impactul acelei “intalniri” asupra mea a fost major. Am simtit respiratia unei natiuni puternice, Prado, Plaza Mayor, Plaza del Sol, am intrat prima data intr-o librarie Fnac, am gustat tapas-uri si am baut cerveza alaturi de sutele de tineri, turisti sau localnici de pe strazile orasului.

Cinci ani mai tarziu am ajuns sa vad Andalucia, sudul Spaniei. Mai fusesem intre timp in Madrid, vazusem Barcelona de cateva ori, eram castigat definitiv de calitatea vietii spaniole si de abundenta frumosului, artei, valorilor subiective dobandite in timp dar transferate cu grija intre generatii.

Mi-am luat cateva zile inainte ca sa vad orasele mari ale Spaniei arabe: Sevilla, Cordoba, Granada, Malaga …

M-am intalnit din nou cu Volfgang la Molina. Intre timp invatasem sa ne respectam si sa lucram impreuna.

In una din dupa amieze, prieteniii spanioli veniti de la Madrid, au aranjat un “bareque” pentru cei cativa veniti acolo, toti din alte tari. Aveau spaniolii astia un fel de a vorbi, de a se misca, parca erau intr-un tango continuu, un tango cu viata… Un dans care arunca timpul intr-o inutilitate si o imponderabilitate totale…

In momentul in care madrilenii au hotarat ca petrecerea s-a terminat, cineva a adus un sac mare si au inceput constiincios sa arunce in el mancarea ramasa… ca sa ramana curat pe mesele de pe terasa…. Carnea prajita pe gratar, gustarile, bucati de baghete proaspete de paine, taiate bucati care ramasesera pe mese… TOTUL!

Ma uitam inpietrit si nu imi venea sa cred

Apoi altcineva a decretat ca este nevoie de o punga in care sa puna sticlele de bere si vin ca sa le ia la drum, pentru cei care vroiau sa mai mearga la pub-ul din satul din apropiere. Atunci Concha a luat singura punga salvata cu baghete de paine, a aruncat painea intr-o pubela de gunoi si a umplut-o cu sticle. .

- Ce faceti? A intrebat Volfgang la fel de siderat.

- Le aruncam!

- De ce?! Luati macar painea si duceti-o cativa metri mai incolo, poate trece un iepure, ceva. E mancare. Cum sa aruncati mancarea?!

- Aaa.. Nu-i nimic. Nu mai avem ce face cu ea.

Dupa alti cinci ani, iata-ma din nou in Madrid, fara Volfgang, de data asta.

El s-a retras intre timp in Salzburg, conduce un institut si participa in comisii sau grupuri de lucru la CE.

Mi-am rezervat sambata dupa amiaza sa ma plimb pe strazile orasului, sa ii simt din nou rasuflarea.

Il redescopar cu bucuria de a revedea un prieten vechi. Ma retrag incet dinspre Plaza del Sol spre Plaza Mayor si ma uit la madrileni sa vad cum sunt fata de acum 10 ani cand am venit prima data in Madrid.

Pe strada, cateva grupuri de biciclisti protestatari suna in trompete si scandeaza lozinci. Politia locala din Madrid isi cere drepturile.

In plaza del Sol era o manifestatie pentru salvarea unei televiziuni din Madrid.

Plaza Major este toata un targ de Craciun. “Se vende” decoratiuni, figurine pentru reconstituirea scenei nasterii Mantuitorului, vasc, muschi crescut pe un pamant proaspat, statui vii, tigani romani cu capra…

Intru cu nostalgie in Fnacul in care intrasem acum 10 ani si ii cumpar Mariei cateva carti in spaniola. 

Afara, cateva sute de persoane stateau sa cumpere “fortuna” de la dona Manolita, bilete pentru Loteria de Navidad. Biletul este 20 EUR. La cativa metri mai incolo mai multi vanzatori ambulanti vand aceleasi bilete cu 22 EUR. NIMENI nu se inghesuie la ei. Pentru 2 euro prefera sa stea la coada.

Spaniolii sunt la fel de multi pe strazi. Bucuria Craciunului i-a scos din casa.

- Singura diferenta fata de acum 5 ani este ca acum nu mai fac cumparaturi, spune Concha. Un tanar din doi este dat afara de la serviciu.

Eu imi aduc aminte si inteleg acum vorbele lui Volfgang de acum 10 si de acum 5 ani…