Cei mai multi dintre noi ne nastem pentru destine marunte. Si complicate.
***
Pentru neamtul comun este in regula sa fii un om obisnuit. Si pentru italian, cred… Francezii…
Ei isi pot suplini aceasta nevoie de a fi remarcabil prin recunoasterea pe care o au in societatile pe care singuri si le-au construit. Acolo fiecare dintre ei este zugravul, laptarul, doctorul, politistul… In comunitatile mici, acest lucru este si mai pregnant iar sentimentul de apartenenta la o lume, o cultura locala sau nationala este mult mai important.
***
Noi, in schimb, am fost invatati sa visam, permanent, sa iesim din multime.
Acesta este paradoxul lumii uniforme in care am crescut. Fiecare era in competitie cu fiecare, piticii sovietici aveau nevoie sa fie cei mai mari pitici din lume. La sfarsitul zilei, eram, insa, cu totii "la fel de egali", doar ca unii erau "putin mai egali decat altii".
***
Lumea noastra abia acum incepe sa se expandeze, pe masura ce memoria colectiva uita cenusiul uniform.
Generatiile noi au o sansa la diferentiere. Cei mai multi, insa, schimba acvariul cu unul mai mare. Si nu isi dau seama.
Practica ne arata ca doar 2% dintre noi au puterea sa isi influenteze major viata si mediul in care traiesc. Pana la 20% inteleg ce se intampla cu viata si cu lumea lor. Restul de 80% intreaba a doua sau a treia zi ce s-a intamplat sau, pur si simplu sunt sub vremuri. Sunt la indemana mediului in care s-au nascut.
Si asta genereaza frustrare.
***
Am vazut cat de mult determina viata unui om mediul, familia, satul, cartierul in care s-a nascut. Oamenii nascuti intr-o lume a supravietuirii nu vor TRAI cu adevarat. Ei vor rezista, vor pieri frumos, vor fi victime sau cel mult protestatari. Doar pe unii dintre ei, frustarea ii va propulsa in destine ambitioase. Daca stiu sa dubleze asta cu educatie cu vis si cu proiect pe termen lung, ei isi pot incepe pariul familial de a construi blazon. Sunt putini.
***
Lucrez cu multi oameni.
Cei care au stat mult in sentimente de rusine, frica, umilinta, foame, lipsa de speranta, lasitate, minciuna, tradare, obraznicie, ura, toti acesti oameni care s-au nascut si au trait multa vreme in acest taram al intunericului, au creierele brazdate, modelate, programate pe un anumit calapod. Au santuri fizice care ii fac sa exprime aceleasi ganduri negre, sa foloseasca aceleasi cuvinte negative, sa intre pur si simplu pe pilot automat si sa isi peroreze povestea trista la cel mai mic declansator corelat cu o experienta anterioara.
Munca de transformare a acestor oameni este pur si simplu NEUROPLASTIE, schimbarea mintii, a creierului. Construim alta strucutra, alte conexiuni neuronale, alta chimie a creierului. Aceasta presupune o disciplina extraordinara, o vointa de fier dar, mai ales, o motivatie iesita din comun.
Si nu este simplu.
***
Sant convins ca Dumnezeu nu face rebuturi si, de aceea, sensul vietii mele este acela de a insoti oamenii in descoperirea unicitatii lor primare, sa si-o reaminteasca si sa si-o acceseze. Si fac cu bucurie acest lucru.
Cei mai multi dintre oameni aleg, insa, privilegiul de a fi victima, de a se plange, blama, de a gazi vinovati pentru nereusitelel lor, de a fi defensivi sau de a se refugia in intelepciuni de 2 bani care sa le justifice mizantropia.
Foamea de remarcabil este pe undeva nenaturala. Pentru ca noi suntem mai mult de atat, suntem unici, avem samanta dumenzeirii in noi. Este de ajuns sa fim constienti si conectati cu acest lucru.
Parintele Visarion de la Clocociov imi spunea adesea, in timpul spovedaniei:
- Dumnezeu nu a facut doua raiuri, nu avea rost!!
Stiu ca pentru multi dintre noi viata este dura. Pentru ca asa am fost programati. Prin mediul in care ne-am nascut, prin educatia pe care am primit-o, prin cartierul in care am jucat fotbal, prin margarina vizana pe care am mancat-o, prin visele care ne-au fost ucise, prin parintii sau fratii, copiii care ne-au murit prematur, prin experientele dureroase prin care am trecut, prin umilinte, foame, lipsa de speranta. Eu la randul meu am trecut prin toate acestea.
Dar totdeauna exista un sens plin al vietii. Victor Frankl, in marturiile sale cutremuratoare din “omul in cautarea sensului vietii” spune ca, chiar si in acele momente limita ale vietii noastre, avem un motiv pentru care sa ne trezim si sa respiram.
Mai aproape de cultura noastra, toata literatura inchisorilor poliitice din Romania marturiseste acest lucru.
Exista o speranta.
Dar mai stiu ca majoritatea noastra traim la 10-20-30% din potentialul nostru si mai stiu ca avem datoria si puterea de a ne apropia cat mai mult de starea noastra rotunda, de bucurie si implinire.
Meritam asta!
Cu totii.
Prin creatie.
Toata viata mea, atat cat va mai fi, voi fi alaturi de oameni care isi asuma cu curaj si speranta aceasta calatorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu