CE CAUTI TU IN VIATA TA? Putina claritate...

Preambul
In seara asta, la Roland Garros, doar unul dintre noi, SIMONA, a fost in teren iar restul spectatori, cel mult in tribune.
Ne-am bucurat.
Am impartasit.
Dar victoria a fost a ei.
Si premiul.
- Visez la acest premiu de cand aveam 14 ani, ne spune ea!

***
40 de ani am fost o natiune de spectatori si de chibiti. Am stat pe margine pentru ca nimeni nu avea proiect mai departe de ziua de maine.
Urmatorii 20 de ani, ne-am napustit peste gardurile care separau tribunele de stadion si am inceput sa alergam fara directie pe teren.
Unii dintre noi mai loveau si mingea, cativa au reusit sa nimereasca poarta si s-au bucurat de victorii efemere. Doar cativa, foarte putini, au reusit sa devina jucatori profesionisti. Ceilalti s-au intors in tribune, si-au luat job la stat sau chiar au parasit terenul. Joaca in alte campionate, chiar daca cei mai multi in divizii inferioare. Este frustrant pentru ei si pentru noi ceilalti care am ramas. Haideti inapoi acasa sa refacem regulile jocului si sa jucam dupa ele.

***
Oamenii de succes stiu trei lucruri, ne spune Tony Robbins:
1. Stiu CE vor:
Au un OBIECTIV si stiu clar si specific REZULTATELE la care vor sa ajunga
2. Stiu DE CE vor asta:
Au o motivatie puternica din care isi iau determinarea de a razbate spre acele rezultate
3. Stiu CUM sa ajunga la aceste rezultate:
Au acel MAP (harta) Massive Action Plan, suficient de flexibil, care sa ii conduca la destinatie.

Ce au toti acei oameni acestia care reusesc sa ajunga cu succes ls niste rezultate este ca ei totdeauna incep avand in minte destinatia finala si au si puterea emotionala a acelui "de ce"; ARD de dorinta de a ajunge la un rezultat dintr-o motivatie foarte specifica si profunda.
Odata gasit CE-ul si DE CE-ul, planul, se construieste si se reconstruieste inteligent si abil, atata timp cat FOCUSUL ramane acelasi.
Restul este MUNCA, actiune MASIVA, cum zice Tony.

***
Care este DE CE - ul meu?
Faptul ca am sase copii a devenit o chestiune de branding personal pentru mine si mama lor.
Ei, Laviniei, asta ii da un "green card" in relatia cu Dumnezeu.
Am realizat de curand, insa, ca rolul meu ca tata este mai mult decat credeam pana acum.
Eu trebuie sa le dau radacini.
Sa poata sa se raporteze solid la ceea ce reprezinta familia lor, parintii si fratii lor.
Stiu ca toti copii mei cred ca parintii lor sunt oameni minunati si ca au facut lucruri extraordinare pentru ei.
Dar mai stiu ca au nevoie de ceva mai mult, care sa le construiasca atitudine inalta, aspiratii curajoase si demnitate.
Sa poata spune ca parintii lor cu adevarat au facut lucruri remarcabile si ca asta poarta si ei in sangele, in sufletul si in mintea lor. Si sa poata spuna acest lucru simplu, usor de inteles si de acceptat pentru ceilalti si fara sa faca un efort de interpretare.
La asta lucrez acum.
Simt ca acest "de ce" este mai inalt decat insasi viata mea.
In rest il au pe Dumnezeu cu ei.

De ce recomand clientilor mei sa citeasca "Omul in cautarea sensului vietii" a lui Victor Frankl

     In ultima vreme intalnesc multi oameni blocati in confortul neangajant al suferintelor lor marunte - la scara istoriei sau a lui Dumnezeu.
     - Se poate?! ma intreaba neincrezatori cand ii indemn sa faca pasul...

     Am cunoscut, alaturi de fratele meu, lumea oamenilor care se lupta cu cancerul. Pentru toti acestia viata are alte intelesuri. Lucrurile au alta importanta. Felul in care el si-a purtat suferinta si nadejdea pana in ultima clipa mi-au dat increderea ca, pana si in momentele acelea in care totul se suspenda, exista sens.

***
     << Omul poate pastra o ramasita se libertate spirituala, de independenta in gandire chiar si in astfel de conditii groaznice de stres psihic si fizic.
     Noi, cei care am trait in lagarele de concentrare, ne amintim de aceia care treceau din baraca in baraca, mangaindu-i pe ceilalti, daruindu-le ultima lor imbucatura de paine. Vor fi fost putini la numar, dar ei ne dau indeajuns de multe dovezi ca omului i se poate lua totul, mai putin un lucru: ultima dintre libertatile umane - respectiv aceea de a-si alege propria atitudine intr-un set de imprejurari date, de a-si alege propriul mod de a fi.
     Si intotdeauna trebuiau facute alegeri. Fiecare zi, fiecare ceas ne ofereau sansa de a lua o decizie, o decizie care determina daca te supuneai sau nu acelor puteri care amenintau sa te jupuiasca de propriu-ti sine, de libertatea ta launtrica, care determinau daca deveneai o jucarie la indemana imprejurarilor, renuntand la libertate si demnitate, fiind modelat dupa chipul si asemanarea detinutului tipic.
.......
     ... genul de persoana care ajungea sa devina detinutul era rezultatul unei decizii launtrice, nu doar rezultatul influentelor lagarului asupra sa. De aceea, in mod fundamental, orica om, chiar si atunci cand se gaseste in astfel de imprejurari, decide ce urmeaza sa devina - sufleteste si spiritual. El isi poate pastra demnitatea umana chiar si intr-un lagar de concentrare.  
     Dostoievski spunea candva: "Exista un singur lucru de care ma tem, sa nu fiu nevrednic de suferinta mea." >>
( fragment din Omul in cautarea sensului vietii - V. Frankl)

***
    Este clar ca, oameni fiind, avem limite.
    Dar aceasta este treaba lui Dumnezeu.
    Cei mai multi dintre noi, insa, confundam aceste limite cu lenea si confortul, cu privilegiul straniu pe care ni-l rezerva pozitia de victima, cu luxul de a nu decide si de a nu actiona, protejati de
"nu pot"
"este imposibil"
"nu stiu ce sa fac"
"spune-mi tu ce sa fac"
"este de vina Romania pentru toate".

Indemnul meu este: Atatat timp cat aveti picioare - mergeti!
                                Cat aveti gura - vorbiti!
                                Cat aveti creier - Ganditi! Decideti! Actionati!
                                Cat sunteti inca in viata - Traiti! Sperati! Aveti incredere ca Dumnezeu ne-a facut cu un rost!