Atât de mult simțeam cǎ nu trǎiesc! Mǎ strivea lumea mea și îmi înǎbușea emoțiile.
***
Dupǎ șapte luni de viațǎ, Maia, bunica mea Maria, mama mamei mele, m-a luat de lângǎ femeia care mǎ nǎscuse ca sǎ mǎ creascǎ ea mai bine.
Sǎ nu mǎ omoare prin nepriceperea ei de femeie tânǎrǎ.
Și atunci, în plin proces de individuare fiind, am fost aruncat în haos.
Și parcǎ toatǎ viața mea de atunci încoace nu am mai reușit sǎ mǎ strâng într-un loc, sǎ mǎ adun, sǎ capǎt formǎ.
Nu am mai putut sǎ am, sǎ vreau, sǎ cer.
Nu fusesem în stare sǎ am nici macar pe mama care m-a crescut.
***
Povestea aceasta nu era doar a mea, era a unui întreg torenet de generații. Curgeau prin el pierderi de pǎrinți, copii, frați, apropiați, pǎrǎsiri timpurii, ruperi, dureri care veneau în viața mea de om în lume, prin lume.
Strǎbunica mea Elisaveta nǎscuse mulți copii morți sau care mureau timpuriu.
Îi știa pe fiecare pe nume.
Avea și o fatǎ care îi murise nebotezatǎ.
Îi spunea Fata în Lume fǎrǎ Nume.
Trǎise doar Tataie, Marin. Îl protejaserǎ toatǎ viața lui, iar la 16 ani l-au însurat cu o femeie mai mare cu un an decât el.
Maia venea și ea dintr-un șir de pierderi. Din poziția de sorǎ mai micǎ, a fost obligatǎ sǎ își conducǎ familia formatǎ din mamǎ și sorǎ mai mare, dupǎ ce tatǎl și fratele mai mare muriserǎ.
Bunicul Petre, tata lui tata, Nicolae, fusese crescut de fratele mamei lui pentru cǎ tatǎl lui murise pe front. Peste drum de ei era casa mamei recǎstoritǎ și care iși creștea ceilalți copii.
Mama, Elena, a plecat la școala departe de pǎrinți, de micǎ.
Tata la fel.
Școala a fost valoarea pentru noi. NU iubirea, conexiunea, familia, pânǎ la urmǎ.
***
NU AVEA CUM SǍ FIE SIMPLU LA MINE.
Au murit acum cu toții: strǎbunicii, bunicii, pǎrinții, fratele.
Am rǎmas în linia întai în fața morții.
Dupǎ mine mai sunt 6 copii și o nepoatǎ.
***
Am acum sentimentul cǎ am trǎit în tot acest șuvoi transgenerațional și am tot încercat sǎ mǎ agǎț, de oameni, pe de o parte și sǎ nu rǎmân prins în nǎvoadele lumii, pe de altǎ parte.
Nu am reușit sǎ mǎ așez în viațǎ, nu am trǎit-o.
M-a trǎit lumea.
Permanent am fost înaintea sau înapoia vieții mele.
***
Ca sǎ mǎ ancorez in lume și viațǎ am fǎcut 6 copii.
Nu am reușit.
Nimic nu m-a învǎțat sǎ trǎiesc.
Doar cǎ aveam, astfel, un sens de a trǎi, pentru cǎ cineva avea nevoie de mine.
***
Atat de mult iubesc ce am trǎit și m-a trǎit!
Îți multumesc Doamne cǎ mi-ai dat sǎ trǎiesc!
Ca sǎ mǎ țin în viațǎ m-am împrǎștiat prin lume ca sǎ nu mǎ omoare durerea de generații.
Când am gǎsit Om, m-am ancorat și am dat drumul la viațǎ.
Mi-am construit ecosistemul.
Pânǎ când m-a trait el pe mine.
***
Într-o bunǎ dimineațǎ m-am trezit cǎ cineva mǎ lovea cu sete cu toporul.
Începuse sǎ îmi taie funiile.
Nu mai era nevoie de sacrificiul meu.
M-a eliberat?
Mǎ adun încet, acum.
Îmi plâng și apoi îmi iubesc tot neamul.
Câtǎ durere!
Câtǎ neiubire!
***
Simt cǎ mǎ trezesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu