Davos

Elitele globale s-au adunat la World Economic Forum Annual Meeting - Davos 2013, cu angajamentul de a imbunatati starea lumii "Committed to improving the state of the world".

Maestrul rus Vladimir Spivakov a deschis prima "partitura" a intalnirii impreuna cu "Moscow Virtuosi Chamber Orchestra" care a performat in concertul de bunvenit.

Daca pentru unii aceasta uvertura rusa ar fi putut insemna un semn rau/bun, laureatul Nobel pentru economie Daniel Kahneman a lamurit lucrurile. Prezent la Davos, intr-un atelier, cu cartea sa best seller Thinking Fast and Slow, el a aratat modul in care prejudecatile de tip "bias", erorile sistemice "fundamentate" empiric, pot fi depasite. A mai aratat si care sunt mecanismele care stau in spatele lor si, in general, cele pe care omul isi fundamenteaza deciziile.

Inspirati, rusii de la Rosnef au semnat un contract cu americanii de la Exxon Mobil pentru exploatare de gaz si petrol in "Lacul rusesc" Marea Neagra.

*
2500 de oameni influenti s-au adunat aici, la Davos, ca sa faca un up-grade capitalismului. Tema: “Marea transformare: Formarea de noi modele”.  Bogatii sunt prea bogati, somerii sunt tot mai multi si de vina pentru aceasta este capitalismul. 

Ludwig von Mises era de alta parere. El a indraznit sa prooroceasca rezultatul interventionismului statului si reglementarilor excesive cu 100 de ani inainte.
- Laisez faire! a spus el.
- Un capitalism mai corect, cu si mai multe reglementari. Investitii in educatie, promovati creativitatea şi inovatia, i se raspunde peste ani de la Davos!

Inca din 2009, Michael Miller denumea pe blogul de la Acton Institute acest Capitalism de tip Davos ca pe Cosmarul lui Adam Smith.

<< Capitalismul Davos este un capitalism de tip managerial condus de o elita luminata formata din lideri de afaceri, guru ai tehnologiei, birocrati, academicieni, si celebritati - adunati cu totii in incearcarea de a face lumea economica mai inteligenta sau mai umana .... Si sa privim acum la "Davos Man". Cine nu ar fi, in locul lui, impresionat de adunarile de la reuniunea anuala a Forumului Economic Mondial de la Davos, o statiune de schi elvetiana? Iata-l imbracat rapitor, elocvent, bogat, faimos, republican, democrat, Tory, laburist, conservator, socialist, foarte conectat, puternic si tot atat de luminos.
  Apoi, cand intreaga economie manageriala s-a prabusit, managerii si tehnocratii si-au pierdut increderea in piete. Dar ei nu si-au pierdut increderea in ei insisi si acum vor sa le incredintam soarta economiei chiar mai mult decat pana acum. >>

Ceea ce Mises numea inginerii sociali, Samuel Huntigton numea mai tarziu Omul Davos - un om fara suflet, tehnocrat, fara natiune, fara cultura si rupt de realitate. Inca din 2004 el lansa o celebra provocare prin articolul " Suflete moarte: Desnationalizarea elitei americane ".

*

Medicina din UK este apanajul clasei nobiliare. Exista un filtru aproape nedisimulat pentru tinerii din clasele de jos, care au urmat scoli publice, provin din familii modeste sau care vin din afara Regatului. Atunci cand exista scapari, el este oprit mai tarziu prin ingradirea accesului in clinicile de top private.
- Deci mediile nu conteaza absolut deloc? l-am intrebat pe prietenul meu medic renumit in Franta.
- Asta este un criteriu socialist! Functioneaza in Franta. La ei NU. Facultatile se tin cu banii parintilor bogati nu cu mediile est europenilor. La fel este in tot Commonwealth-ul. 
Mi-a povestit apoi experienta prietenului lui polonez care a scapat filtrului dar care dupa facultate a fost nevoit sa vina in Franta pentru ca in UK era respins peste tot.
M-am distrat apoi cu povestea tanarului romano-libanez care a ales sa faca medicina in Corsica pentru ca era destinatia cel mai greu accesibila mamei lui. Cand l-au invitat la interviu s-a prezentat cu pasaportul roman. Nu au vrut sa il primeasca pentru ca ... era roman. Iar romanii veneau doar ca sa muncesca si dupa un an plecau. In cele din urm l-au primit pentru ca era si arab. 
"Vive la France!"

*
Casa regala romana nu a incurajat dezvoltarea unei nobilimi autohtone. La fel cum nu a incurajat arta romaneasca. Nu au fost innobilati boieri sau personalitati marcante ale societatii asa cum nu au fost sustinuti pictori romani si nu li s-au cumparat prea multe tablouri in colectiile de la palat.

Din aceasta frustrare caraghioasa, tot rumanul isi cauta "excelenta", "majestatea", pasaportul in serie mica pentru "elita". Toate acestea vin in discretie sau chiar in secret, nedublate, precum in cutuma britanica, de blazonul de familie, avere sau macar de educatie. 

Temele majore ale interesului MARE si comun sunt parasite sau nici macar abordate din cauza preocuparii pentru marcarea insemnelor elitei, o pseudo-elita egoista si superficiala.

*
Am intalnit un primar de tara, intors din strainatate pentru a reinnoda traditia de la strabunicul sau. Marea lui tristete era ca, dincolo de saracia si problemele satului, cativa dintre oameni erau furiosi pe el pentru ca isi pierdusera privilegiile de a fi tratati ca mai instariti, mai rasariti, pentru ca aveau o masina adusa din Germania sau un serviciu de 700 de lei pe luna la oras. Fostul primar ii trata diferentiat.
Ei ar fi trebuit sa fie ELITELE! 

Les arbres ne montent pas jusqu'au ciel

 „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem creşte dincolo de măsura noastră. Şi măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometaţi.”
Constantin Noica

Exista un potential de crestere incrustat genetic.
Daca iti duci copilul la institutul de Sport si Sanatate, iti pot spune cat va crestere in inaltime... in conditii optime de dezvoltare.
Inteligenta omului are si ea un potential de dezvoltare. Capacitatea de intelegere, de memorare si de analiza este legata de niste presetari. Nu stim pana unde poate creste. Se pare ca Eminescu a avut un creier neobisnuit de dezvoltat.
In prea putine dintre cazuri, insa, aceste limite de sus sunt atinse.

*
Doua teme m-au framantat in ultima vreme.
Prima a fost cum recunosti potentialul mare de crestere, de performanta, de geniu al unui om? 

Am intrebat un prieten care isi "alege" multi oameni care sa lucreze pentru el:
- Cum stii care sunt acei oameni care au potential mare de crestere?
- Cum adica?
A urmat un sir de intrebari si raspunsuri lamuritoare dupa care a venit, SEC, raspunsul:
- Mie nu imi trebuie oameni cu potential mare de dezvoltare! Am nevoie de oameni care sa poata sa faca munci repetitive, sa fie seriosi, consecventi, stabili.

A doua a fost legata de implinirea/irosirea potentialului de crestere.
In ultimele zile am vorbit cu cateva sute de copii si cu profesorii lor. Am incercat sa ii provoc, inspir, motivez, sa ii pornesc in drumul lor spre implinirea potentialului.
Mi-am dat seama ca:
- Inainte de a avea marile raspunsuri pentru vietile lor, nu stiu care sunt marile intrebari ale vietii la care trebuie sa raspunda.
- Potentialul este imens dar ca prea des "traim cu speranta si murim cu regretul"
- Este imposibil sa lupti cu iPod-ul, Facebook, tabletele, jocurile pe calculator, telefoanele mobile...
- Este foarte greu sa ii faci pe oameni sa gandeasca si sa inteleaga
- Este si mai greu sa ii faci pe oameni sa actioneze cu obiective presetate si in ordinea unor prioritati
- Nu inteleg
- Nu cred
- Nu vor
Este infiorator sa vezi cat de multe bariere si limitari isi pun oamenii singuri. 
NU SE POATE! 
NU NI SE DA VOIE!

RASPUNDEREA profesorilor si a parintilor care strivesc potentialul de stralucire al copiilor este enorma.

Mi-au trebuit 
TIMP
RABDARE
ENERGIE
CONSECVENTA
INCAPATANARE
EMPATIE
ca sa pot ajunge la mintile lor si sa le pun in miscare mecanismele autemtice de gandire.

De aici incolo am vazut copii destepti, frumosi, cu potential de dezvoltare imens. 

Cativa dintre ei vor REUSI.

Apocalipse now. Legaturile omului in logica razboiului

Francis Ford Copola l-a venerat pe Marlon Brando. Curajul de a-l distribui pe acesta in Nasul, intr-un moment prost al carierei lui, arata geniul lui de regizor. Marlon urma sa fie considerat ulterior de catre multi cel mai mare actor al tuturor timpurilor.
Acelasi lucru l-a facut cu Al Pacino, desconsiderat pentru inaltimea lui, sau cu mari anonimi, la vremea aceea, ca Robert De Niro, Nicolas Cage sau Diane Keaton care ii datoreaza celebritatea.

Am inteles ca marele talent al lui Copola, plecand de la cunoasterea profunda a FIRII UMANE, este acela si de a o povesti in expresii si din perspective mereu altele.

In Apocalipse Now, Copola face trei lucruri mari:

• Priveste razboiul din Vietnam in dimensiunea trairii individuale
• Il arata pe Brando ca mare actor, trecand impecabil dincolo de stanta pe care i-o pusese rolul lui Don Corleone din Nasul.
• Scormoneste adancurile firii umane aflata in experiente extreme si legaturile, dincolo de rational, care se pot face intre oamenii care traiesc impreuna zona de limita

Filmul este genial.

Aceeasi oameni, care in situatii de confort experimenteaza relatii banale, superficiale, adusi in zona extrema se leaga intre ei profund, pe niveluri afective necunoscute, nebanuite.

*
Experientele si legaturile din lumea persana a lui Emanuel sunt dincolo de intelegerea comuna.

- Il venereaza, spunea sotia lui. Sa vezi ce scrisori ii scriu. Daca nu as sti despre cine este vorba as crede ca sunt femei. "My Lord..." ii zic. Nu s-au vazut de ani de zile si ei continua sa ii scrie. Acum ii va intalni iar.
In plus, mai sunt tovarasii lui, expati ca si el. Experientele lor comune, dure, aspre, pericolele prin care au trecut, i-au legat pe viata. Nu se vad ani de zile si cand se intalnesc isi continua discutia de unde au ramas.
Prietenul lui bun, coleg de birou, s-a ridicat inaintea lui de la masa cand s-au aprins avariile de avertizare ca ceva se intampla in santier.
- Stai aici, ma duc eu, i-a zis.
Cand el a ajuns acolo, in desert, semnalizarile din birou au inceput sa arate ca este vorba de un accident mult mai serios. Nu a mai avut timp sa il anunte. Nu s-a mai intors.
Alta data, cand alt prieten al lui din Indonezia i-a scris ca tsunami i-a doborat casa, el i-a trimis bani. Si n-au fost putin. Acum si el se plimba iar prin lume. Poate se vor mai intalni pe undeva.

Pacea mea sedentara ma face sa nu rezonez cu frecventele lui de razboi. Incerc sa comunic cu el, dar sunt din alta lume. Nu sunt de-al lor!


*
In logica surogatului de razboi, oameni pufosi sau cu muschii intinsi pe banda de alergat se aduna in jurul managerului ca sa isi formeze echipa.
Team building-urile sunt atmosfere controlate, pericole supra-asigurate, razboi in studio, amfetamina in loc de drogul pur.
In cele din urma se aluneca, suav, in sex si alcool.

Adesea oamenii isi provoaca singuri limitele. Isi aleg experiente extreme si intra in razboi. Pentru a se cunoaste. Decizia de a se rupe, de a iesi din confort, este de cele mai multe ori insotita, pe parcurs, de regrete. Cei slabi vor trai frustrarea neimplinirii provocarii si a paradisului confortului pierdut. Cei biruitori vor ajunge sa se lege mai bine de propria personalitate, curatata de fals si de artificial.

*
Pentru ca oamenii sa isi atinga propria masura, Dumnezeu ii pune El insusi in starea de razboi.
Legaturile superficiale se rup, atunci, si cele profunde se implinesc.

L-am vazut pe Bogdanel in lupta cu moartea.
- Trebuie sa intram in transee, a zis L la aflarea vestii bolii lui.
El si-a strabatut smerit "Golgota": spital, operatie, Petru Voda, Techirghiol, spital, operatie, Eghina, Rila, Suroti, Athos, spital, ... apoi si-a desprins legaturile simple, lumesti, si s-a legat fundamental si definitiv de Dumnezeu prin sfinti si prin Maica Domnuului.

Intensitatea, desavarsirea acestor legaturi nu putea fi atinsa in vreme de pace.

Puterea barbatului

Astazi dimineata am stat de vorba la sala de sport cu un barbat cam de varsta mea dar foarte "skinny".
Am venit in acelasi timp in sala.
Eu am inceput, lipsit de entuziasm. cateva miscari de tonifiere a muschilor.
El s-a descaltat si a inceput sa alerge (descult) pe banda.
- Ce sa spun... Abebe Bikila!
Si apoi a alergat. Si a alergat. Si a alergat...



L-am abordat apoi la vestiar curios sa aflu care este secretul lui. De unde ii vine PUTEREA?
- De cativa ani am abordat un stil mai minimalist. Ai vazut, eu alerg descult... se uita lumea la mine... fac niste tractiuni si gata. Acasa, tot asa, flotari, cateva tractiuni...
Am incercat sa vad de unde ii vine, totusi, determinarea. "Minimalismul" de a alerga descult pe banda, faptul ca manca putin si nu orice, decizia inversunata de a face ceva cu cele 90 de kg pe care le avea cu cativa ani in urma, toate erau importante dar lipsea ceva.
Lucra intr-un service auto la piese. Jumatate din zi statea pe scaun.

- Si mai este ceva. Eu stau singur. Sunt huhurez. Plec cand vreau la sala, ma intorc cand vreau. Nu depind de nimeni!
GOT IT!
- Stai sa vezi cum este cand depind altii de tine!!
Ma gandeam " Deci daca te-ai insurat, te-ai ars!"

*
15. Dalila insa i-a zis: "Cum de poti tu spune: <<Te iubesc>>, cand inima ta nu este cu mine? Iata, de trei ori m-ai amagit si nu mi-ai spus in ce sta PUTEREA ta cea mare.
16. Si fiindca ea tot staruia si i-l necajea cu vorbele sale in fiecare zi, s-a tulburat sufletul lui pana la moarte.
17. Si atunci i-a descoperit el (Samsun) toata inima sa si i-a zis...
...
19. Apoi Dalila l-a adormit pe genunchii sai si a chemat un om si a i-a poruncit sa tunda cele sapte suvite ale capului lui. Atunci el a inceput a slabi si s-a departat de la el puterea lui;

"JUDECATORII. Cap. 16 Caderea lui Samsun. Razbunarea lui."


*
Am aflat zilele acestea despre povestea unei femei care, afland in ce sta PUTEREA barbatului pe care si-l dorea, a incercat sa "ii taie suvitele".
Cand am inteles, m-am tulburat profund.

Despre asumarea libertatii

Pe vremuri, gandacul era prietenul omului de la bloc.

El venea pe conducte, de la vecinul de sus, de jos sau de alaturi, gasea un loc neumblat din casa si se punea pe... inmultit. 

Imi amintesc impactul puternic pe care l-a avut asupra lui Pavel inversunarea cu care mama lui s-a pornit sa lupte  cu gandacii aparuti peste noapte in casa; spraiuri, substante toxice, demolarea rafturilor vechi din debara etc, toate de teama ca acestia sa nu se "aseze" pe termen lung la noi.

A doua zi de dimineata, la grdinita, copilul ii povestea "profesoarei de descaltat", doamna draguta care ii intampina si ii ajuta sa se descalte si sa se schimbe in hainutele de interior:

- Noi acasa avem gandaci!!

Femeia, discreta si rusinata, rusinea caselor cu gandaci de pe vremea comunismului, se facea ca ploua.

- Uite asa sunt de mari!!

Incurcata, ea se prefacea ca are de lucru in continuare la sireturi...

- Te uiti?! si cu manutele lui mici a prins-o de barba, i-a ridicat capul si a silit-o sa se uite in ochii lui...
 - Uite asa sunt de mari!

Ne-am distrat multa vreme apoi am uitat. Cateva luni mai tarziu ii spunea senin lui bunicu-sau:

- Bunicule, tu cand o sa fii gandac, cu papucul asta te omor!

*

Cu ani in urma, imi amintesc, am descoperit un tanar cu viziune indrazneata, care visa la proiecte mari dar prefera sa lucreaze intr-o firma de software, pentru un venit sigur. L-am luat alaturi de mine intr-un proiect pentru cativa ani si i-am dat drumul sa zboare.

Dupa ce s-a terminat proiectul. nu a mai putut sa revina la jobul monoton dar sigur de dinainte.
I-au trebuit ani de zile ca sa  caute, sa incerce sa construiasca singur ceva. A experimentat esecuri, a pornit si inchis afaceri... inca mai cauta! Costurile personale ale libertatii lui au fost foarte mari.

Multa vreme m-am intrebat daca nu ar fi fost mai bine sa il las cu ochii in podea ca pe "profesoara de incaltat si descaltat" si sa nu ii arat pe unde s-a aventurat gandacul. Poate ca nu ar fi trebuit sa il arunc in  lumea de dincolo de screensaver.

Dezvoltarea personala a omului cu pricina este, insa, surprinzatoare si pentru mine. A castigat in expertiza si viziune pe domenii de nisa. Este un foarte bun arhitect de sistem pentru proiecte foarte mari. Ii trebuie doar sa gaseasca locul in care sa se aseze si sunt convins ca va face o constructie importanta. Sper doar sa nu fie prea tarziu. Voi scrie o carte despre asta, atunci.

*

Azi dimineata la prima ora m-am intalnit intamplator cu Ramona si am baut o cafeaua la bistroul de cafea si sandviciuri din colt. A fost un prilej spontan de povesti de vacanta si, in final, de "atacare" a temei ultimelor zile ale mele si se pare si ale ei:

Libertatea asumata versus gradele de libertate sociala posibile. 

Cand, cum si de ce ies oamenii din "schema"?

De ce nu ies din tipar oamenii care nu ies din tipar?

Petrecusera sarbatorile cu niste vechi prieteni care locuiau acum in State. 

Era uimita de spaimele etalate de prietenii lor, frica legata  de "track-urile", urmele negative pe care o persoana le lasa in urma ei in societate si in raport cu care i se evalueaza "bonitatea" sociala:

• Esti inregistrat daca esti un elev "hiperactiv", tratat special, mutat intr-o clasa speciala, cu urmari in cariera ta ulterioara;

• Esti marcat daca esti minor, ai baut, ai iesit pe strada sau circuli baut pe scaunul din dreapta al unei masini; Nu vei mai putea da la medicina, de exemplu

• Esti trecut in catastif daca nu ai asigurare medicala, apelezi la un serviciu medical si ti se "incarca" datorii pe care ulterior nu le platesti. Atunci ai un "track" medical;

• Esti inregistrat daca esti rau platnic la o banca... Nicio alta banca nu iti mai da credit apoi.

Se bucurau... retinut de dezordinea de acasa, de libertatea de aici... intr-un fel.

Cu toate acestea, nu vroiau sa se mai intorceau acasa.

Pentru ca ei nu aveau "track" cumparasera la pret bun, in "criza", cateva apartamente cu credit de la banca si le inchiriau cu chiria mai mare decat dobanda, asa cum americanii cu "track" nu puteau face.

Statul le respecta toate celelalte libertati daca respectau regulile jocului. Ori aici, acasa... Dar parca tot mai bine le-ar fi acasa.

- Or sa treaca deasupra primei linii de demarcatie dintre palierele sociale, vor iesi din "cursa sobolanului" a lui Kiyosaki, vor castiga alte libertati si vor uita cum e binele de acasa, am zis.

- Nu vor trece niciodata de linia aceea! 

*

Exercitiul libertatii nu este pentru oricine. Asumarea lui presupune costuri personale. Multi oameni prefera sa isi gestioneze atent un "work-life balance" care sa le reduca monotonia si frustrarea, decat sa iasa la bataie, in piata libera. Unora le iese. Altora nu.

Doar oamenii puternici si cu repere solide in viata pot experimenta libertatea.

Libertatea este adesea o problema de statut social. Mostenirea de "familie" o face posibila prin transferul de educatie si de oportunitati intre generatii. Pentru cei care nu se nasc in aceasta paradigma, libertatea este o COMOARA care se dobandeste prin lupta si prin cautarea de echilibre ANTIFRAGILE. 

Multi alti rataciti pe campurile elizeelor, intr-o evadare din sablon, vor fi maturati sau adusi cuminti in matca.

Ceea ce Dumnezeu i-a dat omului, insa, omul nu poate lua. 

Indiferent de barierele si constrangerile pe care o societate le poate impune intr-un anumit moment de evolutie al ei, cautarea fireasca a libertatii de catre Om va fi continua. Cel putin in cultura "euro-atlantica", in creuzetul de valori iudeo-crestine, nadajduim ca acest lucru se va intampla mereu, pana la ultima trambita a arhanghelului. 

Atunci cand legaturile si barierele sociale vor fi prea puternice, omului ii vor ramane libertatea interioara a gandiri, forta ideilor si credinta. 

SHOW –OFF, OF, OF!

<< Daca in „Despre Elena in general” regimul spectacular al puterii se configura intru-catva  subsidiar (insa nicidecum marginal), ocultat fiind de debordanta „vivacitate” a ilustrei defuncte, acesta devine subiectul nodal al actualei expozitii a Marilenei Murariu, sugestiv intitulata „Show –off, of,of!”

In deja cunoscuta-i maniera echivoca pictorita se inspira din (si reediteaza pe panza) „inocente”programe televizate, axate pe spectacolul „pur” de varietati sau pe emisiuni cu „asumat” continut cultural-educativ, pentru a desconspira de fapt circul mediatic grotesc, subversiv intretinut de politicieni.

Titlurile unor lucrari se abat nesemnificativ de la original – fie acesta numele unor show-uri cunoscute (Plasa de stele, Duminica noaptea in familie), fie formulari „memorabile” ( Pe tocuri inalte..., Bunga-bunga) – altele sunt prelucrate doar cat sa sporeasca efectul parodiant al mesajului ( Te-mpui cu blondele, Zece si un sfert pentru Romania ). Toate sunt ferestre deschise catre o lume pe dos, colcaind de o fauna deconcertanta, in care recunoastem de-a valma oameni politici si de televiziune, „regizori” si „actori”, manipulatori si manipulati prinsi extatic intr-o invaluitoare plasa de stele si de interese.   

 Perversitatea agresiva a „sforarilor”,demersul lor viciat, sunt exprimate in plan formal -anatomic prin corporalitate dezlantuita  ori surplus epidermic. Pectorali si fesieri  proeminenti, ocheade si gesturi complice, hohotele si chicotelile protagonistilor sugereaza defularea violentei intr-un cadru controlat, decompresia prin exces.

Alaturarea socanta sau burlesca in acelasi cadru a unor politicieni „incompatibili”, asocierea dintre acestia si alti actanti aparent apolitici trimit la incalcitele ite ale manipularii, din stransoarea carora – pare a afirma pictorita – nu scapa nimeni. Cel putin asa se explica prezenta in expozitie a ilariantului autoportret in  dubla ipostaza de balerina ( M-a facut mama artista) – fabuloasa autoironie si parafraza a lumii duplicitare in care traim.

In ciuda notorietatii figurilor reprezentate, a prezentei  lor  „stralucitoare”, personajul cheie, cel care le reuneste invariabil de fiecare data , este si singurul anonim. Inspirat de chipul unui erou emblematic (autoportret) al artistului chinez Yue Minjun, impielitatul motociclist al Marilenei isi dezvaluie doar rictusul  larg si pometii  imbujorati de satisfactie. De satisfactia reusitei show-ului orchestrat.

                                                                                                   Marian Constantin >>

DUMINICA NOAPTEA IN FAMILIE 

BUNGA-BUNGA 

PE TOCURI INALTE 

PLASA DE "STELE" 

TE-MPUI CU BLONDELE 

ZECE S-UN SFERT PENTRU ROMANIA

M-A FACUT MAMA ARTISTA 

 **

Anul trecut, prin toamna tarziu, am iesit cu totii din birou, la indemnul lui Alex, ca sa vedem aceasta  curajoasa expozitie a doamnei Marilena Murariu. 

Expozitia a fost temporar gazduita la Muzeul Sutu, la statia de metrou Universitate, vis a vis de biserica Coltei.

Am intalnit-o pe artista chiar in sala de expozitie.

Impresionata prin firescul ei si prin accesul direct la esenta lucrurilor.

Mesajul era foarte simplu, clar:

ATI STAT CA FRAIERII LA TELEVIZOR SI IN TOT TIMPUL ASTA ATI FOST CONDUSI DE BORFASI SI DE CURVE... scuzati eufemismul. IMPARATUL ESTE GOL!!!

Desi nu impartasesc 100% aceasta viziune, am zambit amar in fata abordarii crude, directe si seci in fata curajoaselor panze Plasa de stele, Te-mpui cu blonedele, Bunga-Bunga...

Am considerat ca aceasta clar vedere si acest curaj ale doamnei Murariu merita promovate, dincolo de recenzia de lemn facuta de distinsul domn Marian Constantin. 

DESPRE ELENA, IN GENERAL artista mai vorbise cu un an in urma la Galeria Simeza

Ajunul Bobotezei

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare
Continuare...


*
Cand eram copil, dupa Boboteaza, de Sfantu' Ion mergeam cu oamenii mari, la fantana de la drum, cu noaptea in cap.

Se faceau focuri la fantani. Eram fascinat, se veeau in noapte focurile de la fantanile din apropiere. Ajungeau pana la cer. Cerul copilariei mele la tara...

Dimineata veneau femeile sa ia apa iar barbatii le "botezau" cu busuioc si apa proaspata scoasa din fantana:
" Hai noroc
Si la multi ani
Cu sanatate
Sa traiesti,
Sfiiinte Ioaneee!"

Nostalgia unei lumi disparute...

*Sarbatorile de iarna se intind de lungul a doua saptamani, de la Craciun, 25 decembrie, pana la Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, pe 7 ianuarie. 

Cand eram copil, mi se parea ca dureaza o viata. Bucuria trairii la tara a acestor sarbatori este inegalabila. 

Atunci mi i-am facut prieteni pe viata pe Sfantul Stefan, Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Vasile cel Mare, chiar daca i-am descoperit mai bine la maturitate. 

Fara a fi stiut semnificatiile profunde ale acestor sarbatori, apropierea de Dumnezeu a oamenilor din jurul meu si a mea, copil fiind, era plenara.

Nadejdea indumenezeirii revenea in oameni, dincolo de criticile netrairii canonice sau laicizarii excesive.

Ingrijorarile legate de asa zisa indepartare a omului de Dumnezeu au fost dintotdeauna. Atata vreme cat omul este creatie, chiar si in cea mai adanca ratacire a lui, tot mai are in el o samanta de rai. Este lectia talharului de pe cruce. 

In cele doua saptamani de sarbatori de iarna, Dumnezeu coboara si se aproipie chiar si de oamenii care nu se mai pot ridica la El.

*
Se spune ca un preot vazand o femeie simpla, care traia cu evlavie liturghia ar fi intrebat-o pe ea:
- Ce-oi intelege tu femeie din toata taina liturghiei?
- Parinte, nici camasa pe care o duc eu la rau nu intelege prea mult cand trece apa prin ea dar la sfarsit iese curata.

Vagabond

In 1997 am intalnit in Franta un tanar care venise din Turcia, cu multi ani in urma, pentru a locui cu parintii intr-o rulota. Se asezau din loc in loc, de-a lungul noii lor patrii. 

Eram amandoi intr-un training in Starsbourg si aveam timp sa vorbim si sa povestim indelung.

Eram fascinat de povestile si de "adevarurile" lui anti-Turcia si anti-capitalism. Provenea dintr-o comunitate etnica, nu kurda, care era in conflict cu majoritatea turca din peninsula.

Eram mult prea diferiti in tot ce gandeam si faceam. Inerent, am intrat intr-un soi de "conflict cultural",  intre lumea lui dura si "impresiile" mele despre viata lui. Ma gandesc acum ca la vremea aceea nici eu nu veneam  dintr-o paradigma sociala monotona. Traiam freamatul unei societati asezata intre doua lumi, care se reaseza atunci intr-o noua istorie. Lumea mea avea o dinamica... Fata de viata lui in rulota, insa, eu traiam o gluma, o viata ca la televizor.

Fiecare experienta de viata de-a lui, imi agresa, insa, bunul meu simt. Raportam totul la felul de asezare sociala al culturii mele. Totul in viata lui imi parea lipsit de sens, lipsit de valoare. O viata irosita pe drumuri, in cautarea unui altceva perpetuu.

- Nu ai cum sa intelegi, mi-a zis! Tu vii dintr-o cultura sedentara. Eu sunt nomad.

Cuvintele acestea ale lui m-au urmarit multa vreme. Nu le-am inteles sensul profund atunci.

*

Eric Brossier, cercetator, traieste cu sotia, France Pinczon du Sel si cu fetele lor, Leonie, 5 ani, si Aurore, 3 ani pe un velier polar. Vasul se cheama Vagabond si e ancorat undeva in nordul extrem al Canadei, in tinuturile arctice. Si-au asezat vasul in mijlocul unei vai glaciare in toamna lui 2011 si acesta a fost inglobat cu repeziciune in banchiza de gheata.

Cea mai apropiata localitate este la 50 de kilometri, Grise Fiord, o asezare in care locuieste o comunitate de 120 de inuiti. Pana acolo pot face si pana la doua ore de mers cu un scuter care trage pe zapada un atelaj  amenajat pentru France si cele doua fetite.

Aventura lor nomada este o expeditie continua care a inceput in primavara anului 2000. Au navigat de la un capat la altul al Oceanului Atlantic, au ajuns pana in Japonia, au trait o prima iarna polara in arhipelagul Svalbard din Norvegia, au navigat in jurul Groenlandei... In tot acest timp li s-au nascut cele doua fetite, Leonie care s-a nascut in Tromoso, Norvegia si Aurore in Brest, inainte de ultima expeditie spre Arctica.

Intr-un reportaj in Le Figaro, vorbind despre viata lor, Alexie Valois are un subtitlu sec: "Une vie de famille sans rien de superflu".

Ostilitatea mediului ii obliga ca fiecare gest al lor sa fie bine gandit. Trebuie sa fie concentrati si rigurosi tot timpul. Oboseala, neatentia sau uitarea pot fi fatale. La cel mai mic semn de frig, trebuie sa se miste, sa mai puna ceva pe ei sau sa manance.


Trebuie sa se ocupe in permanenta ca cele doua fetite sa se miste mereu; sanii, leagane agatate de vapor... Le iau cu ei atunci cand pleaca sa umfle un balon meteo, cand gauresc banchiza ca sa arunce o sonda sau cand sparg gheata, unica sursa de apa dulce la bord. 

Fetitele se amuza privind cainii care devoreaza carne de foca, inghetata si transata cu toporul.

In interiorul vaporului, trebuie, de asemenea, sa inventeze in continuu activitati. Fac impreuna muzica, teatru, circ, marionete, fetele invata sa gateasca feluri simple de mancare, prajituri, sau asculta, serile, povestile citite de catre parinti.

Leonie, fata cea mare, a invatat sa citeasca de la mama ei si a inceput sa frecventeze Umimmak, scoala din sat unde se invata in engleza si inuktitut.
"Eric si France sunt constienti de consecintele pe care le genereaza modul lor de viata de la capatul lumii. Sunt fericiti ca au gasit pe oceanul alb tot ce le trebuie pentru a trai pe deplin valorile lor.

Si prietenia cu familiile inuite indulceste absenta fizica a fratilor si a rudelor care traiesc in Franta. 

Pentru a fi alturi de ei, ar trebui sa isi permita un bilet de 5000 de euro si cel putin patru zile de calatorie"

 De pe BLOGUL lor am aflat ca, dupa 10 zile de calatorie, de la plecarea din Franta, au reusit sa se intoarca "acasa" pe 20 decembrie, la Grise Fiord, unde si-au petrecut Craciunul si Anul Nou.

*

Experienta nomada a cercetatorilor francezi mi-a adus aminte de Lore, colega Mariei, care si-a parasit scoala si colegii pentru ca parintii ei au hotarat sa traiasca un an pe un vapor cu care sa calatoreasca prin lume. 

Fata urma sa isi continue studiile la distanta.

Ultima data cand au corespondat erau prin Golful Mexicului dupa care au disparut din toate comunicarile...

Lore era nefericita.

*

Calatoriile mele imi arata, la final, cat de mult imi place "sa stau locului". Sunt de fapt atasat definitiv valorilor sedentare ale culturii in care m-am nascut. Imi place raul, ramul...

De cativa ani, mai precis de vreo zece, am inceput sa fiu preocupat de dinamicile populatiilor. Creuzetul global a inceput sa fiarba. Puzzelul european gliseaza, se intrepatrund culturile, culorile specifice diverselor civilizatii europene se amesteca... 

Aveam teorii, explicatii, "ingrijorari" metafizice... totul era o poezie intelectuala, un festin al mintii care vedea dincolo de lucrurile imediate si emitea analize inteligente. 

Perspectiva imediata ca fata mea cea mare sa plece de acasa, in mai putin de un an, ca sa studieze in alta tara/cultura, mi-a schimbat dureros aceasta optica.

Ma si vad cu copiii imprastiati care prin ce colturi ale lumii. Am inceput sa simt fiorul distantelor fizice si culturale care pot aparea intre mine si ei, intre ei insisi, intre noi, parintii, si copiii lor, nepotii nostri...

Tarele culturii mele sedentare...