Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume ( II )

Eu venisem pe Munte cu gandul sa aflu raspuns la un lucru care ma framanta de catva timp...


Ne spune Batranul:
- Trupul este o sluga buna si un rau stapan! Peste 100 de ani niciunul dintre noi nu va mai fi pe pamant! Cu toate astea cheltuim atata timp in fiecare zi pentru ... bunastarea trupului, adunam pentru urmatorii... 40 de ani iar pentru suflet, pentru vesnicie, petrecem atat de putin timp, stam atat de putin in rugaciune...
- Parinte, dar eu ma bucur de lumea aceasta pentru ca e facuta de Dumnezeu! Am bucurii de la copiii mei, ma bucur de discutia aceasta, multumesc lui Dumnezeu pentru razele astea de soare... E un lucru rau asta?
- Nu! Daca toate acestea sunt cu chibzuinta!
- Si cum ajungem la buna chibzuinta?
- Daca ajungem sa il avem pe Dumnezeu cu noi!
- Parinte, fratele meu a murit de cancer. Trag nadejde ca felul in care si-a purtat durerea si nadejdea lui permanenta in Maica Domnului, in Sfinti si in Dumnezeu insusi l-au mantuit. 
Vad din ce in ce mai multi oameni in jurul meu care trec prin suferinta asta. 
Mucenicii, Parinte, ca sa il vada pe Dumnezeu au trecut prin martiriu. 
Mantuirea celor credinciosi trece prin cruce?
Sa ne asteptam la dureresi la chin?
- NU-I ASA!


Apoi mi-a raspuns... si nu mi-a raspuns.
A mutat din nou accentul pe actul mantuirii si pe efemerul vietii.


Intelesesem ca bucuria vietii este ingaduita cu cumpatare, in Dumnezeu si atat cat nu il face pe trup stapan peste suflet.
Despre rostul suferintei, insa....


Seara ma aflam iarasi in preajma Batranului, alaturi de altii, dupa ce isi facuse plimbarea de seara, se asezase pe treptele bisericii si incepuse sa povesteasca...

Despre legaturile lumesti si cele de dincolo de lume ( I )

Dumnezeu a randuit sa merg in Sfantul Munte pentru botezul lui Paulo, Pavel mai apoi. Ca in vremea primilor crestini! L-au scufundat parintii in mare, intr-un golfulet in jos de Manastire.

INTENS!

Il tineam de mana. Alti cativa oameni pe stanci. Parintii - intre noi si mare, intre noi si Dumnezeu.

Inainte sa inceapa botezul l-am tras intr-o parte si i-am zis ca, in chip nevazut, se va crea o legatura intre noi in viata si dincolo de viata. Nu ceruseram si nici nu eram pregatiti sa primim aceasta niciunul dintre noi. Era doar socoteala lui Dumnezeu. De acum incolo ne vom ruga unul pentru altul. Pana atunci, daca ne vazusem o data sau de doua ori intamplator...

In drumul de intoarcere spre casa i-am povestit despre copiii mei, despre celalalt Pavel, primul, fiul meu, iar el mi-a spus despre viata lui, copilaria, cum a ajuns in Romania si ce facuse aici.

Locuinta lui din Arezzo era o casa veche, bantuita de sufletul unei femei care locuise si ea si murise apoi acolo. O vazuse si ii auzise pasii nopti de-a randul.
- Ce inseamna asta?
I-am spus ca nu stiu, pentru astfel de lucruri trebuie sa isi intrebe duhovnicul de acum incolo. Apoi i-am povestit de intalnirea mea si a lui Ovidiu cu un om caruia, pentru pacatele lui, ii randuise Dumnezeu sa il vada pe dracul. L-am sfatuit sa vorbeasca cu omul acela.

In casa aceea avusese loc legatura lui cu un suflet de dincolo de lume; ai lui nu l-au crezut pana cand a trebuit sa plece la armata; atunci au inceput si ceilalti ai case sa aibe acelasi gen de intalniri.
- Mama a spus ca au fost pacate multe in casa aceea.
Au chemat un preot si dupa mai mult timp lucrurile s-au linistit.

Eu venisem pe Munte cu gandul sa aflu raspuns la un lucru care ma framanta de catva timp...

Despre atitudinea civica

Am discutat candva cu Adi, un om dinamic si creativ care se lupta cu un intreg sistem imobil si corupt. Facea un festival de arta pentru care cauta bani - interese si oameni fara initiatva peste tot...

In paralel, era uimit de lipsa de reactie a oamenilor in fata abuzurilor. La vremea aceea - legea cu inregistrarea e-mailurilor si telefoanelor (acum a uitat toata lumea de ea), cipul cu informatii pe id (ca forma de track record), militienii care schimbau ministri etc.

- Unde este societatea civila?
- Tu esti societatea civila! raspund eu. Tu trebuie sa iei atitudine!
- Da, dar imi mai da mie ... bani pentru festival?
- Nu!
- Asta e...
- E un principiu sovietic: sa ii dai sa manance nici cat sa moara dar nici cat sa traiasca pentru ca apoi il apuca atitudinea...

Ma infasor in oameni

Ma infasor in oameni. Sute. Mii. Oameni care la randul lor sunt infasurati in alte mii de oameni.
Oameni de calitate. De diferite calitati.

Multa vreme am judecat oamenii. Am fost "evaluativ" cum zice Oana. Mi-a fost inradacinata increderea in calitatile mele confirmate de competitiile in care "ma incerca" sistemul. Ecuatia era simpla: Primele pozitii de pe lista de concurs aveau locuri mai bune in sala de "concert social".

Cum judeca poporul?
"- Tovarasul Ionescu este un tovaras deosebit: are doua facultati, doctorat... Ce daca e nefericit si sociopat?"

Acum incerc sa ii vad oameni ca pe cei facuti de Dumnezeu asemeni lui. Si aceasta ma pozitioneaza diferit fata de ei. "Neevaluativ".  Mai atent, in observare, ascultand, privind, incercand sa inteleg.

Si Oamenii apreciaza asta. Au nevoie de o astfel de atitudine, asa o abordare.

Si atunci iincep sa te "infasoare". Cu problemele lor. Cu bucuriile. Frustrarile, stangaciile, entuziasmul, blazarea, renuntarile, iubirile, esecurile, divorturile, zilele de nastere, rautatile, generozitatile... Si toate sunt "unice"!

In ultima vreme am fost nevoit sa EVALUEZ traineri. Am vazut o multime de minisesiuni de comunicare. "- Vom vorbi despre barierele de comunicare! Ia sa vedem, dati-mi exemple de astfel de bariere in comunicarea cotidiana!". Inainte alti trei candidati facusera acelasi lucru. Aceleasi idei, tehnici, exercitii menite sa ii faca pe oameni sa se "auda" mai bine intre ei. Sa se inconjoare unii de altii.

Invelit in oameni si problematica lor, pendulez intre doua stari.

Cand ma ridic deasupra "zilei" ca sa ma pot lega dincolo de fire, sa ascult cerul, iarba, ingerii, tanguirile iadului, timpul, netimpul...

Cand plonjez in fire, cea umana, si ma umplu de ea, de frumusetile si sensibilitatile ei, de nuantele, umbrele si stralucirile ei...

Cand nu sunt atent, insa, ma infasor in oameni. Si ei se agata de mine. Si imi imprumuta neputintele si ratacirile lor.
Si atunci imi aduc aminte de ce spunea Parintele:
- Pamantul nu este Raiul. Nu ar fi avut niciun rost ca Dumnezeu sa mai faca inca unul.

In ziua de Nasterea Maicii Domnului

"Maica Domnului este cel mai frumos dar facut de omenire lui Dumnezeu"

(Preot - Predica la Liturghia din Ziua Nasterii Maicii Domnului)

Albastru. Verde - albastru

Intre Galitia si Galicea

Dupa amiaza trecuta am explorat cu Ana din Madrid similaritatile dintre romana si galiciana, dialectul portughez al limbii mamei ei. Era fascinata de faptul ca sarbii, polonezii, cehii, slovacii, ucrainienii, rusii se pot intelege intre ei vorbind fiecare in limba lui pe cand la mijloc, intre slavi, se afla o lume cu o limba latina, atat de similara cu a ei.

Asistase pana atunci la lectia de istorie romano-sarba dintre mine si Milos si intelesese cum sarba si croata sunt aceeasi limba asa cum catalana si valenciana tot una sunt, cum Ceausescu se temea de rusi si unguri si Tito de italieni si albanezi .

- Bunicul meu mi-a spus ca singurii care nu ne-au tradat niciodata au fost romanii! (Milos)

Ana cunoaste bine lumea latina a Americii de Sud, stie bine realitatile din lumea araba a nordului Africii, are studii politice si lucreaza in afaceri internationale.

La plecare ii arat discret buletinul meu unde la locul de nastere e trecut Galicea Mare. Este absolut fascinata. Ma nascusem intr-o alta Galicia, chiar mai mare.

- Now is sure that you have to visit the smaller brother!

Ma despart de prietenii mei dupa ce Milos ma invita sa petrec o saptamana cu el in Bali, Ana ma invita sa vad Galicia si amandoi ma roaga sa organizez o intalnire in Delta pentru toti. Eu ma gandesc cum sa fac sa mai ajung in Galicea mea.

Dincolo de realitatile obiective si determinarile istoriei, relatiile dintre tari au in spate puternice legaturi subiective intre oameni din culturile respective.

Despre vorbire si comunicare

Am intrebat-o pe Dina cum se manifesta diferenta de cultura intre ea si prietenul ei "european" care isi parasise de cativa ani tara ca sa traiasca impreuna cu ea. Mi-a raspuns ca principala problema este ca tocmai au descoperit, dupa ani de convietuire, ca au intelesuri diferite asupra lucrurilor exprimate.
- Cum adica?
- Pur si simplu, se intampla sa avem discutii, dispute indelungate asupra unui subiect si, la sfarsit, descoparim ca, de fapt, vorbim despre lucruri diferite, nu ne intelegem pentru ca fiecare vorbeste despre intelesurile si adevarurile lui.

De ani buni lucrez si comunic, negociez si construiesc cu oameni din tari, culturi, medii si limbi diferite.


Rigoarea exercitiului de reprezentare neconflictuala a diferitelor interese si, in acelasi timp, de constructie a unei identitati comune cu dimensiune multinationala a creat un mediu intern favorabil unei comunicari eficiente, si luarii de decizii general acceptate.

Efortul de a construi intelesuri comune si de a cadea de a cord asupra unei simple definitii a binelui este enorm si consumator de mari energii.

Se intampla sa simt adesea nefirescul unei asocierii conjuncturale, dincolo de naturalul lasat de Dumnezeu, incapabile sa integreze culturile locale ale fiecaruia si sa genereze o meta-cultura, cu obiceiuri, norme, intelesuri noi dar in comunicare si acord cu cele din tarile din care venim.

In acelasi timp, spectacolul civilizatiilor, asa cum se oglindesc ele in oamenii care le reprezinta, este fascinant.


Este o simfonie magnifica realizata cu instrumente care nu au fost facute neaparat pentru a canta impreuna si care, fiecare dintre ele, are modul propriu de a citi si interpreta partitura.

Nordicii suna incet, lent, aparent egal dar cu tonuri puternice si sigure, constante, in "negociere" continua si in armonie cu mediul general, ibericii se aud pasional, usor superficial, in cautarea si afirmarea locului in orchestra dar incapabili de a duce singuri o bucata din opera, austriecii, nemtii cu tendinta de a face muzica, daca tot platesc, est-europenii creativi dar uneori inconstanti, toate acestea, dincolo de stereotipuri si preconceptii.


Discut cu prietenii mei din alte "lumi", le observ evolutiile, le ascult problemele, le descopar fete si intelesuri noi, le aflu obiceiurile, ma uimesc de stralucirile si luminile pe care le arunca din unghiuri si fatete nebanuite, invat sa lucrez doar cu reprezentari ale lor si, in final, recunosc ca lumile si adevarurile noastre sunt altele pentru fiecare dintre noi.

Ma intorc cu gandul la oamenii de acasa; sunt mult mai aproape de sufletul meu dar vad cum acest exercitiu intelectual al slalomului printre limbi si civilizatii diverse imi releva, in mod paradoxal, cat de diferiti suntem, de fapt, si noi cei de acelasi neam.

Dorota imi spunea deunazi ca abia acum si-a dat seama de ce vrea sa faca cu adevarat cu viata ei, pentru ea, ca asta reclama libertate si timp personal si ca spera sa fie inteleasa cum trebuie de catre sotul ei. Desi aparent un lucru minor, am petrecut timp important incercand sa ii inteleg resorturile si nevoile, cum s-a putut dezvolta toata constructia ei, unde aparuse nevoia de evolutie, de altceva, unde se facuse ruptura de obiectivele si sensurile "de familie", de unde incepand nu mai avea acea comunicare totala pe care o avusese pana atunci cu partenerul ei.

Am inteles doar ca "relatia" cere timp, ascultare, atentie, empatie, este supusa subiectivului uman si ca nu poate dainui in timp fara contributii personale majore precum sacrificiu, daruire, iubire sau renuntare la sine.

Sunt binecuvantati cei ce pot sa faca asta cu oamenii de langa ei, sunt daruiti de Dumnezeu si rari cei ce pot face asta cu toata lumea.

La multe din "dezamagirile" mele lumesti duhovnicul meu imi raspundea:
- Asta pentru ca va puneti prea mult nadejdea in oameni!
Abia tarziu am inteles ca aceasta nu inseamna decat ca abia atunci il putem intelege, accepta si iubi pe omul de langa noi cand vom intelege si accepta slabiciunea si imperfectiunea firii umane.

Comunicarea si legatura perfecta dintre oamenii nu poate fi refacuta decat prin revenirea noastra in reperele originare.

Intre Pelerinul Rus si Larry Watts

(in Losinj...)

Citesc doua carti in acelasi timp, cu pasiune, cu furie.

Prima, o frumoasa marturie nesemnata despre sufletul slav in esenta lui ortodoxa, o legatura cu Dumnezeu peste istorie, peste vremuri...

A doua...

Marx, Engels, Lenin, Trotsky, Hrusciov, tot atatea nume de oameni care au urat Romania, care, pe rand ii considerau pe romani o populatie fara istorie, contrarevolutionari care trebuie sa dispara din istorie, nemernici, curve, mamaligari...

In tot acest timp, ireprosabila prietenie maghiara cu sovietele a reusit sa transceada inclusiv contra-aliantele istorice de moment...

Imi aduc aminte de figura consternata a unui prieten roman dupa o vizita la sediul NATO din Bruxelles, cand a auzit pe strada, in oras, doi francofoni intrebandu-se despre limba pe care o vorbea grupul de oameni (romani) pe langa care tocmai treceu:

- Probabil ca sunt "populatii" din rasarit...

"Fereste-ma Doamne de prieteni", cartea lui L. Watts, trebuie citita cu atentie si discernamant, dar trebuie citita! De catre poporul roman!

P.S. Salutari din Veli Losinj!

Despre caldura tineretii

Am atata caldura
incat as topi
o piatra.

Sa ne plimbam desculti
cu talpile ude
de piatra.

Am piatra framantata in palme.
Sa iti fac un creier?
Sau o inima?

Vezi? Din trei cuvinte
ti-am facut o lume
de piatra -
- fara vise.
Visele ti le construiesti tu
Din flori,
aripi de pasare
si foc.

Am atata caldura
incat as topi
un vis.

27 aprilie 1994