POVESTEA 1
Azi am vorbit cu un tanar domn care avea un nivel suprem de inteligenta a corpului.
Sa ma explic: Facuse balet la un nivel de excelenta, Londra, isi cunostea fiziologia si avea o buna intelegere a legaturii dintre emotie si senzatiile corpului. Sunt convins ca as fi avut de invatat foarte mult de la el.
Nu il interesa, in schimb, incarcatura pe care o aduce limbajul in interactiunea dintre oameni.
Defapt, marturisea ca prefera sa nu vorbeasca, atunci cand lucreaza cu clientii lui.
De aici incolo, bine ar fi fost sa va povestesc ce alte lucruri frumoase am aflat de la el.
Dar NU! NU a fost asa!
In schimb, am sa va fac o confesiune (iata, ma vulnerabilizez) si am sa va vorbesc despre unul din paternurile mele comportamentale pe care il repet de atatea ori si de care nu ma pot dezbara. Si am sa continui aici cu o alta poveste.
( va urma )
***
POVESTEA 2
Am lucrat candva cu un grup de oameni care conduceau destinele unei companii MARI. Individualitati puternice, orgolii imense, neintelegeri pe masura. Stiam bine ce voi face cu ei, aveam incredere in metodele mele, nu avea cum sa nu iasa. Si a iesit!! A iesit prost. Oamenii aceia aveau o mare nevoie ca cineva sa le "ventileze" aerul statut si incarcat cu toxicitati dintre ei; pentru ca ei sa isi spuna tot ceea ce nu isi spusesera fata catre fata de mult timp.
Ma bazasem pe faptul ca erau oameni extrem de inteligenti si pe premiza de buna intentie. Dar, mai mult decat acestea, erau si ei oameni.
Unul dintre ei a ramas inclestat pana la capat in "blaming-ul" lui, in reprosul continuu, chiar si atunci cand, "fortat" de dinamica workshopului, a intrat in rol.
La sfarsit l-am infrant! Si, credeti-ma, nu am avut nicio bucurie.
Stiam ca, oricum, pe termen lung transformarea pe care o incepusem nu va functiona. Si a doua oara nu aveam sa ii mai intalnesc. Nu construisem relatie cu ei. Nu le-am crescut semnificativ pozitivismul, in acest "one shot" al meu. Nu le dadusem suficient impuls pentru a trece linia.
La sfarsit, acel om mi-a cerut sa ne intalnim din nou pentru "un feedback". M-am bucurat crezand ca, astfel, aveam un nou prilej pentru o reglare de intelesuri, de emotii, si vom construi un nivel superior de relatie.
In schimb, cand ne-am vazut, dupa mai multe zile, mi-a comunicat sec:
- Stii, pentru mine nu a mers ce ai facut tu. Si cred ca este bine sa stii asta. Poate te ajuta!
(Stiti sentimentul acela de a doua zi dimineata: "dragule, doar atat poti?!". De o parte sau alta a sentimentului...)
Am facut-o sa inteleaga ce aduce criticismul ei permanent in echipa si cum atitudinea ei a sabotat tot procesul, constant.
- Trebuia sa ne faci sa ne simtim bine!
- Te inteleg. Treaba mea nu este sa te fac sa te simti bine. Crestem impreuna pozitivismul in echipa dar este important sa va confruntati si cu imaginea relatiilor pe care le-ati construit intre voi. Aveti proprietatea si raspunderea pentru atmosfera dintre voi.
- Uite vezi, mi-a raspuns ea cu ochii aproape umezi (pentru ca era o ea), as fi vrut sa vad la tine acel kindness! Nu este... kindness...
Apoi a parut ca regreta momentul ei de vulnerabilitate.
Mie, in schimb, mi-a facut un mare cadou, pentru care ii multumesc.
Invatamantul din Povestea 2:
Am inteles cum, de multe ori, pentru a ajunge la esenta lucrurilor si la transformarea omului cu care lucrez, sacrific acel "kindness", nu mai sunt atent la albul florilor de cires. Am salvat ciresul dar florile s-au scuturat. Si asta ma doare!
***
Inapoi la POVESTEA 1
L-am confruntat pe tanarul domn, fara sa il judec, cu un lucru pe care am considerat ca i-ar fi de folos sa il stie despre el . Era tanar, era valoros, mie mi-ar fi prins bine ca la varsta lui cineva sa ma fi facut atent la un asa aspect al personalitatii mele.
Limbajul lui era evident negativ:
- folosea genul acela de NU sunt Nehotarat, in loc de... sunt hotarat (negarea negatiei in loc de afirmatie)
- Ii sublinia unui tert interlocutor aflat la masa cu noi, si care era mult mai experimentat in ale vietii decat el, problemele, greselile acestuia si ii sugera direct ce nu este bine la el si ce anume sa schimbe!
- focusul lui era mai mult pe problema, pe evitare, nu pe ce atractie, pe dorinta.
Dupa surpriza care ii intrerupsese paternul lui si o slaba incercare de riposta, s-a refugiat in celalalt "hot point" al lui:
Atitudinea defensiva
A inceput sa imi explice:
- ca el defapt voia sa spuna altceva
- ca nu intelege ce nu mi-a placut mie aici
- ca, defapt, eu nu am inteles
- ...
***
Invatamantul din Povestea 1:
Atitudinea defensiva vine, de obicei, ca urmare a CRITICISMULUI, a unui act pe care creierul il percepe ca agresiv. Desi denumirea acestui comportament toxic sugereaza o tactica inofensiva, el este, defapt, extrem de ofensiv!!! Ca reactie la un pericol, acest raspuns intra in categoria "FIGHT". Mesajul lui este: " NU EU AM O PROBLEMA, PROBLEMA ESTE LA TINE!".
Va invit sa reflectati asupra gradului inalt de toxicitate al defensivitatii: "nu este vina mea", victima inocenta, "nu inteleg ce te enerveaza", " nu am inteles ce vrei de la mine", "altii nu si-au facut treaba, nu eu"...
Am vazut oameni care inebunesc instantaneu atunci cand, in fata unei evidente, in loc de asumare a acelui comportament si a consecintelor lui, intampina de la celalalt o atitudine defensiva!
***
INCHEIERE:
1. Ce simplu si frumos ar fi fost pentru "tanarul domn" sa spuna:
- Am sa ma gandesc la ce ai spus si am sa urmaresc acest lucru in limbajul meu. Multumesc!
2. Cand m-am despartit de el era vadit tulburat. Eu ma gandeam cum vor "lucra" in el vorbele mele. "Auzeam" deja cum creste, cum se dezvolta pe dinauntru, cum se desprind legaturi interioare care il limitasera pana atunci si cum i se largeste banda de perceptie! Simteam, insa, ca acesta crestere il durea.
Iar mie imi rasunau in urechi vorbele acelea de demult: "- Uite, vezi, as fi vrut sa vad la tine acel kindness!". Picasem din nou examenul de kindness!
3. In mod evident, NU SUNT UN COMUNICATOR!!
Am scris mult prea mult!
Am dezvoltat excesiv!
Nu am comunicat esential!
dar
Nu este vina mea!!
Problema e ca nimeni nu mai are rabdare sa citeasca mai mult decat scrie pe o eticheta.
Fac si eu ce pot!!!
( De fapt doar glumesc, incercand sa exemplific atitudinea defensiva)
