Am intrebat-o pe Dina cum se manifesta diferenta de cultura intre ea si prietenul ei "european" care isi parasise de cativa ani tara ca sa traiasca impreuna cu ea. Mi-a raspuns ca principala problema este ca tocmai au descoperit, dupa ani de convietuire, ca au intelesuri diferite asupra lucrurilor exprimate.
- Cum adica?
- Pur si simplu, se intampla sa avem discutii, dispute indelungate asupra unui subiect si, la sfarsit, descoparim ca, de fapt, vorbim despre lucruri diferite, nu ne intelegem pentru ca fiecare vorbeste despre intelesurile si adevarurile lui.
Rigoarea exercitiului de reprezentare neconflictuala a diferitelor interese si, in acelasi timp, de constructie a unei identitati comune cu dimensiune multinationala a creat un mediu intern favorabil unei comunicari eficiente, si luarii de decizii general acceptate.Efortul de a construi intelesuri comune si de a cadea de a cord asupra unei simple definitii a binelui este enorm si consumator de mari energii.
Se intampla sa simt adesea nefirescul unei asocierii conjuncturale, dincolo de naturalul lasat de Dumnezeu, incapabile sa integreze culturile locale ale fiecaruia si sa genereze o meta-cultura, cu obiceiuri, norme, intelesuri noi dar in comunicare si acord cu cele din tarile din care venim.
In acelasi timp, spectacolul civilizatiilor, asa cum se oglindesc ele in oamenii care le reprezinta, este fascinant.
Este o simfonie magnifica realizata cu instrumente care nu au fost facute neaparat pentru a canta impreuna si care, fiecare dintre ele, are modul propriu de a citi si interpreta partitura.
Nordicii suna incet, lent, aparent egal dar cu tonuri puternice si sigure, constante, in "negociere" continua si in armonie cu mediul general, ibericii se aud pasional, usor superficial, in cautarea si afirmarea locului in orchestra dar incapabili de a duce singuri o bucata din opera, austriecii, nemtii cu tendinta de a face muzica, daca tot platesc, est-europenii creativi dar uneori inconstanti, toate acestea, dincolo de stereotipuri si preconceptii.
Discut cu prietenii mei din alte "lumi", le observ evolutiile, le ascult problemele, le descopar fete si intelesuri noi, le aflu obiceiurile, ma uimesc de stralucirile si luminile pe care le arunca din unghiuri si fatete nebanuite, invat sa lucrez doar cu reprezentari ale lor si, in final, recunosc ca lumile si adevarurile noastre sunt altele pentru fiecare dintre noi.Ma intorc cu gandul la oamenii de acasa; sunt mult mai aproape de sufletul meu dar vad cum acest exercitiu intelectual al slalomului printre limbi si civilizatii diverse imi releva, in mod paradoxal, cat de diferiti suntem, de fapt, si noi cei de acelasi neam.
Dorota imi spunea deunazi ca abia acum si-a dat seama de ce vrea sa faca cu adevarat cu viata ei, pentru ea, ca asta reclama libertate si timp personal si ca spera sa fie inteleasa cum trebuie de catre sotul ei. Desi aparent un lucru minor, am petrecut timp important incercand sa ii inteleg resorturile si nevoile, cum s-a putut dezvolta toata constructia ei, unde aparuse nevoia de evolutie, de altceva, unde se facuse ruptura de obiectivele si sensurile "de familie", de unde incepand nu mai avea acea comunicare totala pe care o avusese pana atunci cu partenerul ei.
Sunt binecuvantati cei ce pot sa faca asta cu oamenii de langa ei, sunt daruiti de Dumnezeu si rari cei ce pot face asta cu toata lumea.
La multe din "dezamagirile" mele lumesti duhovnicul meu imi raspundea:
- Asta pentru ca va puneti prea mult nadejdea in oameni!
Abia tarziu am inteles ca aceasta nu inseamna decat ca abia atunci il putem intelege, accepta si iubi pe omul de langa noi cand vom intelege si accepta slabiciunea si imperfectiunea firii umane.
Comunicarea si legatura perfecta dintre oamenii nu poate fi refacuta decat prin revenirea noastra in reperele originare.
